Kali
Zeita Kali colinda in lung si in lat cimpiile Indiei; poate
fi intilnita pretutindeni, de la Miazanoapte pina la Miazazi,
atit in locurile sfinte cit si prin iarmaroace. Cind trece
ea, femeile tresar, barbatii tineri, stirniti, ies in pragul casei.
ii stiu numele si pruncii, cit ar fi de mici. Kali cea Neagra, purtind
la git un colan de oase, este inspaimintatoare, dar in
acelasi timp frumoasa. Mijlocul ii este atit de subtire incit
poetii, cintind-o, o asemuiesc tulpinei unui bananier. Umerii ii
sint arcuiti ca luna cind rasare toamna, sinii par niste mu¬guri
gata sa-nfloreasca. Coapsele ei unduiesc ca trompa unui pui de elefant, iar picioarele
dantuitoare sint ca niste mladite fragede. Are gura fierbinte ca viata,
dar buzele ei n-au zim-bit niciodata. Ochii ei mari sint limpezi si
nes¬pus de tristi. Se oglindeste in otelul noptii, in argintul
aurorei, in arama asfintitului, se pri¬veste indelung in
aurul amiezii. Chipul, palid ca luna, este vesnic scaldat in lacrimi, inrourat
ca fata nelinistita a diminetii.
Kali este josnica. A decazut din casta ei divina in bratele unor paria,
ale unor osinditi, iar chi¬pul ei, sarutat de leprosi, este acoperit
de o spu-zeala argintie. Se lipeste de pieptul riios al cami-larilor veniti
din Nord, care, din pricina frigului de acolo, nu se spala niciodata. Se tavaleste
in paturile paduchioase ale cersetorilor orbi, trece din bratele brahmanilor
in cele ale spalatorilor de lesuri, sdrbavnica stirpe ce pingareste
lumi¬na. Kali, intinsa sub piramida rugurilor, zace in umbra si
cenusa. ii plac si luntrasii, care sint crunti si puternici. Nu se
fereste nici de negrii care slujesc in bazare, mai crincen batuti
dedt vitele de povara, si-si freaca obrajii de umerii lor jupuiti de poveri. Chinuita
ca o faptura cuprin¬sa de febra si lipsita de racoarea apei, merge din sat
in sat, din raspintie in raspintie, cautind ace¬leasi
si aceleasi desfatari mohorite. Picioarele ei mici, cu inele zornaitoare
la glezne, danseaza sal¬batic, dar din ochi ii curg vesnice lacrimi,
gura amara nu stie saruta, iar genele ei nu mingiie obrajii celor
care-o string la pieptul lor.
Odinioara, Kali trona in cerul lui Indra ca inlauntrul unui safir.
in priviri ii sdnteiau dia¬mantele diminetii, iar universul se
micsora si se marea dupa bataile inimii ei.
insa Kali, desavirsita ca o floare, nu-si cu¬nostea desavirsirea
si, curata ca ziua, nu-si sti-a curatenia.
intr-o noapte de eclipsa, zeii, pizmasi, au pin-dit-o in conul
de umbra al unui astru rau. Cu
un fulger i-au retezat capul. In loc de singe, din gitul taiat a tisnit
un suvoi de lumina. Trupul si capul, azvirlite in hau, s-au rostogolit
pina in fundul iadului, unde se tirasc si pling cei ce n-au
vazut lumina divina, ori au tagaduit-o. S-a stir-nit un vint rece
care a prefacut in zapada lumi¬na din cer, troienind piscurile muntilor
sub marile intinderi instelate cuprinse de noapte. Zeii-monstri, zeii-vite,
zeii cu multe miini si cu multe picioare, semanind cu niste roti care
se invirtesc, toti acestia fugeau prin bezna grea, orbiti de propriile
lor aureole. Nemuritorilor, buimaci, le parea rau de nelegiuirea savirsita.
Plini de cainta, au coborit de pe Acoperisul Lumii in genunea plina
de fum unde se tirasc cei care nu mai sint. Au strabatut cele doua
pur¬gatorii, au trecut pe dinaintea carcerelor de tina si de gheata unde naluci
roase de remuscari se caineaza de pacatele lor trecute si se jeluiesc de cele
pe care nu le-au facut inca, indurind chi¬nul unor pofte
desarte. Zeii erau uimiti sa vada la oameni afita inchipuire a Raului,
atitea izvoa¬re de placere, atita spaima de pacat. Tocmai la fund, intr-o
mlastina, capul lui Kali se legana ca un lotus, si pletele ei lungi si negre unduiau
in juru-i ca niste radacini plutitoare.
Au luat de acolo, cu gind cucernic, capul a-cela frumos si fara de singe
si au plecat in cau¬tarea trupului. Au dat, pe mal, peste un les fara
cap. L-au ridicat, au pus pe umerii lui capul lui Kali si i-au dat din nou viata.
Trupul acela era al unei tirfe, osindita la moarte pentru ca incercase
sa tulbure cuge¬tarea unui tinar brahman. Lipsit de singe, pa¬lidul
les parea neprihanit. Zeita si femeia cea stricata aveau pe coapsa stinga aceeasi
alunita.
Kali nu s-a mai intors, nufar al desavirsirii, sa troneze in
cerul lui Indra. Trupul cu care se unise capul ei divin tinjea dupa mahalalele
deo¬cheate, dupa mingiierile oprite, dupa odaile in care
prostituatele, planuind tainice dezmaturi, pihdesc prin obloanele verzi
sosirea musteriilor. Zeita a ajuns sa fie cea care strica sufletul copi¬ilor,
ii stirneste pe batrini, ii tine pe tineri sub asprul
ei jug. Femeile, neluate in seama de bar¬batii lor, se socoteau ca si
vaduve si asemuiau trupul lui Kali flacarilor rugului. Era scirnava ca sobolanii
din canale, la fel de urita de oameni ca nevastuica din dmpuri. Fura inimi
cum fura un ciine maruntaie din macelarii, miinile sale erau minjite
cu mierea averilor pe care le topi¬se. Fara odihna, de la Benares la Kapilavistu,
de la Bangalore la Sringar, trupul lui Kali ducea cu el capul injosit al
zeitei, iar limpezii ei ochi nu se opreau din plins.
intr-o dimineata, la Benares, Kali, beata, schi¬monosita de oboseala,
a iesit din curtea feme¬ilor pierdute si apoi din oras. Ajunsa in cimp,
un idiot balos, vazind-o trecind, a pornit sa alerge dupa ea. Nu-l
mai despartea de Kali decit lungimea umbrei ei. Ea si-a incetinit
pa¬sul si l-a lasat sa se apropie.
Dupa ce idiotul a plecat, ea si-a urmat dru¬mul spre un oras necunoscut. Un
copil i-a ce¬rut de pomana, iar ea, vazind cum dintre do¬ua pietre
se ridica un sarpe gata sa muste, nu i-a strigat copilului sa se fereasca. O minie
oar¬ba o cuprinsese impotriva a tot ce era viu si totodata pofta de
a-si spori fiinta, nimicind toate fapturile si saturihdu-si lacomia. A fost
vazuta ghemuita pe linga cimitire: gura ei, ca de leoaica, zdrobea oase
intre dinti. Ucidea asa cum ucide femela care isi devora masculii;
strivea sub povara ei fapturile pe care le za¬mislea, ca o scroafa care se
pravale peste pur¬ceii ei. Dupa ce-i omora, dansa pe trupul celor nimiciti.
Buzele ei, pingarite de singe, duhneau a carne cruda, dar imbratisarea
si caldura trupului sau ii mingiia pe osinditi si ii
facea sa uite orice durere.
in drumul ei, la marginea unei paduri, Kali il intilni
pe intelept.
Sedea cu picioarele incrucisate, cu miinile impreunate, iar
trupul lui descarnat era uscat ca lemnul pentru rug. Era greu de spus daca e tinar
sau batrin. Ochii lui atotvazatori abia de se vedeau sub pleoapele lasate.
Era incon¬jurat de o cununa de lumina. Kali simti cum din adincul
ei urca prevestirea marii paci din urma, oprirea lumilor, descatusarea tuturor
fi¬intelor, ziua de fericire cind viata si moartea vor
fi deopotriva de zadarnice, vremea dnd Totul se intoarce in Nimic,
ca si cind purul neant pe care-l zamislise tresarea in ea ca un fat.
Maestrul indurarii si-a ridicat mina ca s-o binecuvanteze pe
aceasta trecatoare.
— Capul meu neprihanit a fost insotit cu un trup blestemat, spuse
ea. Vreau si nu vreau, sufar si simt placere, mi-e sila de viata si frica de moarte.
— Nici unul dintre noi nu e intreg, zise inteleptul. Toti sintem
mai multe lucruri deo¬data, crimpeie, umbre, naluci. Veacuri dupa veacuri,
toti numai ne-am inchipuit ca plin-gem, ca ne bucuram.
— Am fost zeita in cerul lui Indra, spuse femeia pierduta.
— Dar, fie si zeita, nu erai mai libera de in¬lantuirea lucrurilor,
si nici trupul tau de dia¬mant mai ferit de durere decit trupul tau
de carne si de tina. Poate, femeie chinuita, rata¬cind injosita pe drumurile
lumii, esti mai a-proape de ceea ce n-are forma.
— Sint ostenita, gemu ea.
Atunci, atingind cu virful degetelor coade-le negre si minjite
cu cenusa, inteleptul spuse:
— Dorinta ti-a aratat propria ei desertaciu¬ne; regretul iti arata
zadarnicia parerilor de rau. Ai rabdare, Greseala din care cu totii fa¬cem
parte, Har nedesavirsit a carui nedesa-virsire ajunge sa se stie pe
sine, Turbare care poate nu esti neaparat sortita nemuririi...
Autor: Povesti
Poezia Kali de Povesti
|
