Lila - Copiilor ce nu au aceasta copilarie...
Lila a aparut intre noi din mana unchiului Petre. Mica, galagioasa,
plangandu-s,i soarta pribeaga… S,i urata.
De unde Lila? N-am sa s,tiu niciodata, timpul ingropandu-mi istoria
botezului intr-un colt, ascuns al memoriei. Probabil, la cei trei-patru
ani ai nos,tri i-am pocit rasa pana la invierea unui nume…
Ne-a crescut in buzunare, in pantofi, mancand ciocolata
s,i paine cu unt s,i dulceat,a… Cand se mulgeau vacile dimineat,a,
obis,nuiam sa stau langa tanti Paulina s,i sa beau laptele direct din
galeata. Lila ma acompania, udandu-s,i ciocul lat s,i ros,u in
aceeas,i cana. Era sora mea de lapte.
Rat,ele les,es,ti nu sunt galagioase, chiar ai impresia ca sunt fara de
voce… Lila, in schimb, era guraliva… Obis,nuia sa doarma
ascunzandu-s,i capul prin cutele hainelor noastre sau, intr-o joaca,
sa ne ciugule parul ‘despaduchindu-ne’ mamos. Tot timpul spunea
cate ceva, mai ales cand era numai cu noi… avea intonat,ii
diferite, semn ca intr-adevar ne vorbea: daca ne ciugulea piuia intr-un
mod in care n-am auzit-o facand decat cu bobocii ei, daca
plecam s,i ea ramanea inchisa in curte, striga ragus,it
s,i aproape vaicaret,… mult ne vorbea Lila…
Era pajul nostru. Caci noi eram o adevarata frat,ie cavalereasca: aveam
caleas,ca s,i sanie - uitate in s,opron din alte vremi date trecutului
acum, in care calatoream peste munt,i s,i vai, inhamand
la ele caii focos,i ai imaginat,iei bogat alimentate de poves,tile nopt,ilor…
S,i-aveam sabii s,i bice din alunii oferit,i cu generozitate de dealurile fara
de secrete noua… S,i-aveam steag in s,tergar t,esut de bunica,
de inger cu aripi protectoare intr-o permanenta ‘pofta buna’…
S,i aveam paznic de nadejde noua, celor trei cavaleri -; eu, Carmen s,i
Lulut,a -; pe Rex, alsacian negru s,i fioros altora, dar atat de
copilaros s,i bland noua, pana la transformarea in motocicleta,
in vremi de cavalcada moderna… Iar Lila ne era paj, insot,indu-ne
leganat intr-o inchidere a s,irului indian in care bateam
satul s,i dealurile in ‘aventuri’… Un paj tacut, intr-o
permanenta amintire a ‘mi-a zis mama ca mi-o da /...doua rat,e cracanate…’
Niciodata nu s-a amestecat gainaretului s,i gascaretului din curtea
animalelor. Niciodata n-a avut casa acolo, ci pe pe pragul casei noastre,
ori, de era frig, in hol, pe un pled. In zilele reci sau ploioase,
cand eram inchis,i in casa, Lila ne devenea manechin -;
o imbracam in toate petecele posibile - mas,ina, avion…
Eiii, dar s,i cand avea momentele ei de razvratire, nu ne era us,or…
Avea ciocul puternic s,i ne punea us,or la punct, semnele educat,iei fiindu-ne
vanataile…
Ne urma peste tot linis,tita, lumea cunoscand-o s,i acceptand-o.
O data sau de doua ori ne-a urmat pana in biserica -; drum
noua de fiece duminica, in cumint,ire s,i educare a noastra de bunica
s,i matus,i. Degeaba o alungai: infoia aripile, se ot,ara toata s,i
ramanea locului. Ea era Lila, nu o rat,a les,easca oarecare. Nici nu
int,elegea apelativele folosite de obicei chemarii rat,elor; ea is,i
s,tia numele s,i numai atunci raspundea. De unde, de neunde era, o vedeai venind
leganandu-se greoi, intr-un balans echilibrat de mainile-n
s,olduri s,i bombanind infundat… ii mai spuneam Maria Chioara,
dintr-o asemanare perfecta in grasime, pas,i s,i bombaneala celei
de la care imprumutase porecla.
S,i-am pierdut-o pe Lila cand a fost adus Lilu. Mandru rat,oi,
pereche Lilei. Salbatic, nu umanizat, ca ea. Ne ciupea, o apara. Orice incercare
a noastra de a-i separa a fost fara de s,ansa. Nici razvratirea, nici
asmut,irile, fara s,anse, de altfel, ale lui Rex impotriva lui Lilu…
nimic nu ne-a mai adus-o inapoi. Mai venea din cand in cand,
manca gemul cu paine din mana, dar nu ne mai urma, nu ne
mai striga… Iar primii ei boboci au fost strigat,i ‘lilieci’…
Lila a aparut intre noi din mana unchiului Petre s,i a ramas copilariei
intr-o leganare a gandului spre povestire altor copilarii…
Autor: Povesti
Poezia Lila - Copiilor ce nu au aceasta copilarie... de Povesti
|
