LUPUL CEL NÃZDRÃVAN SI FÃT-FRUMOS

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

 
            A fost odata ca niciodata etc.
            A fost odata un imparat si o imparateasa. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe langa palaturile lor o gradina foarte frumoasa. Si atat de drag ii era florile acestui imparat, incat insusi cu multa tragere de inima le plivea si ingrijea de gradina. In fundul acestei gradini crescuse un mar cu totul si cu totul de aur. Imparatul nu mai putea de bucurie ca in gradina sa se afla un asa pom cum nu se gasea in toata lumea. Se tot intorcea pe langa dansul si se tot uita pe de toate partile la el, de i se scurgeau ochii. Cand, intr-o zi, vazu ca pomul inmugureste, infloreste, se scutura florile si roadele se arata: apoi spre seara da in parguiala. Ii zambea mustata imparatului si ii lasa gura apa, cand se gandea ca a doua zi o sa aiba la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise pana atunci.
            A doua zi nu se luminase bine de ziua, si imparatul era in gradina ca sa vaza merele cele aurite si sa-si impace nesatiul ce avea de a se uita la dansele. Dara ramase ca iesit din minti, cand, in loc de mere coapte aurii, vazu ca pomul inmugurise din nou, iara merele nicairi. Inca fiind acolo, vazu cum infloreste pomul, cum ii cade florile si cum roadele se arata iarasi.
            Atunci ii mai veni inima la loc si se multumi a astepta pana a doua zi. in ziua urmatoare, ia merele de unde nu e. S-a suparat imparatul, nevoie mare, si porunci ca paznici sa se uite sa prinza pe hoti. Dara asi! unde e pomana aia!
            Pomul inflorea in fiecare zi, se scuturau florile, rodul crestea si seara da in parg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci si le lua, fara sa prinza de veste oamenii imparatului. Pare ca era un lucru facut: acel cineva care lua merele isi batea joc si de imparatul si de toti paznicii lui. Acest imparat acum nu-i mai era ca nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era ca nici parga acestui pom nu o vazuse macar. Aceasta il intrista pana intr-atata incat p-aci p-aci era sa se scoboare din scaunul imparatiei si sa-l dea celui ce se va lega a prinde pe hot.
            Fiii acestui imparat, pasamite ca-i simtira gandul caci venira inaintea lui si-l rugara sa-i lase a pandi si ei. Mare fu bucuria imparatului cand auzi din gura fiului sau celui mai mare legatura ce facea de a pune mana pe hot. Le dete, deci, voie, si ei se pusera pe lucru. Pandi in ziua dintai fiul cel mare; dara pati rusinea ce patise si ceilalti pandari din naintea lui.
            A doua zi pandi si cel mijlociu; dara nici el nu fu mai breaz, ci se intoarse la tatal sau cu nasul in jos.
            Ei spusera ca pana la miezul noptii o duc cum o duc, dara ca dupa aceea nu se pot tine pe picioare de piroteala ce-i apuca si cad intr-un somn adanc, si nu mai stiu nimic.
            Fiul cel mai mic asculta si tacea. Apoi, dupa ce sfarsi de spus fratii cei mai mari ce li se intamplase, se ceru si el de la tata-sau ca sa-l lase sa pandeasca si el. Cat de trist era tata-sau pentru ca nu se gasea nici un voinic care sa-i prinza pe hotii merelor rase cand il auzi. Iara dupa multe rugaciuni se indupleca. Atunci fiul cel mai mic se pregati de panda.
            Cum veni seara, isi lua tolba cu sagetile, arcul si palosul, si se duse in gradina, isi alese un loc singuratic si departat de orice pom si de ziduri, astfel ca sa n-aiba de ce se rezema. Se hotari a sta in picioare pe un trunchi de pom taiat, astfel incat cand i-ar veni somn si ar motai, sa caza jos si sa se destepte. Asa facu, si dupa ce cazu de vro doua ori, i se sperie somnul si ramase treaz si nebantuit de piroteala.
            Cand, colea despre ziua, cand somnul e mai dulce, auzi un falfait ca de un stol de paseri ca se apropie.
            Trase cu urechea si simti ca cineva jumuleste pomul de mere. Scoase o sageata din tolba, o aseza la arc si, trac! trase o sageata si nu se facu nici o miscare. Trac! mai trase una si iarasi nimic. Cand trase cu a treia, falfaitul se auzi din nou si el pricepu ca stolul de pasari trebuie sa fi zburat. Se apropia de marul de aur si vazu ca hotul n­avusese timp a lua toate merele. Luase ce luase, dara tot mai ramasese. Stand el acolo, i se paru ca vede lucind ceva pe jos. Se pleca si ridica acel ceva ce lucea. Cand, ce sa vezi d-ta? doua pene cu totul si cu totul de aur.
            Cum se facu de ziua, culese cateva mere, le puse pe o tipsie de aur, si cu penele la caciula se duse de le infatisa tatalui sau.
            Imparatul, vazand merele, mai-mai era sa-si iasa din minti, de bucurie; dara isi tinu firea. Puse de striga prin toata cetatea ca fiul sau cel mic a izbutit sa aduca mere si sa se afle ca hotul este o pasare.
            Fat-Frumos zise tatalui sau sa-i dea voie acum sa caute si pe hot. Tatal sau nu mai voia sa stie de hot, deoarece i-a ajutat Dumnezeu sa vaza merele cele atat de mult dorite.
            Dara fiul cel mic al imparatului nu se lasa numai pe aceea, ci starui pana ce imparatul ii dete voie sa mearga a cauta si pe hot. Se gati de drum; iara cand fu a pleca, isi scoase penele cele de aur de la caciula si le dete imparatesei muma lui, ca sa le poarte ea pana s-o intoarce el.
            Lua haine de primeneala si bani de cheltuiala, isi atarna tolba cu sagetile la spate, palosul la coapsa stanga si, cu arcul intr-o mana si cu alta de gatul credinciosului sau, porni la drum. Si aide, si aide, merse cale lunga departata, pana ce ajunse in pustietate. Aci facu popas si sfatuindu-se cu robul sau cel credincios, gasi cu cale sa apuce spre rasarit. Mai calatorind ei o bucata buna, ajunse la o padure deasa si stufoasa. Prin bungetul asta de padure mergand ei pe dibuitele, caci altfel era peste poate, zarira in departare un lup groaznic de mare si cu fruntea de arama. Indata se si gatira de aparare. Cand fura aproape de lup de o bataie de sageata puse Fat-Frumos arcul la ochi.
            Vazand lupul una ca aceasta, striga:
            - Stai, Fat-Frumos, nu ma sageta, ca mult bine ti-oi prinde vreodata.
            Fat-Frumos il asculta si lasa arcul in jos. Apropiindu-se lupul si intrebandu-l unde merge si ce cauta prin astfel de paduri nestrabatute de picior de om, Fat-Frumos ii spuse toata intamplarea cu merele din gradina tatalui sau, si ca acum merge sa caute pe hot.
            Lupul ii spuse ca hotul era imparatul pasarilor. Ca el cand venea a fura merele, aduna pasarile cele mai agere la zbor si cu ele in stol venea de le culegea. Ca acea pasare se afla la imparatia de la marginea acestei paduri. Ii mai spuse ca toata megiesia se vaieta de furturile ce face ea poamelor de prin gradini, si le arata drumul cel mai apropiat si mai lesnicios. Apoi, dandu-i un merisor frumos la vedere, ii mai zise:
            - Tine, Fat-Frumos, acest merisor. Cand vei avea trebuinta de mine vreodata, sa te uiti la el, sa gandesti la mine si eu indata voi fi acolo.
            Fat-Frumos priimi merisorul si-l baga in san, apoi, luandu-si ramas bun, porni cu credinciosul sau si, strabatand desisurile padurei, ajunse la cetatea in care se afla acea pasare.
            Cerceta prin cetate si se spuse ca imparatul locului aceluia o tine intr-o colivie de aur in gradina sa.
            Aceasta ii fu de ajuns a sti.
            Dete cateva tarcoale curtii imparatesti si lua aminte la toate amanunturile ce incongiura curtea. Cum se facu seara, veni cu credinciosul sau si se pitula la un colt, asteptand acolo pana se linistira toti cei din curte. Apoi credinciosul lui puindu-se piua, Fat-Frumos se urca pe dansul; d-aci pe coama zidului, si sari in gradina. Cand puse mana pe colivie, o data tipa pasarea si, cat ai zice mei, se vazu incongiurat de o multime de paseri, cari mai mici, cari mai mari, tipand pre limba lor. Si atata larma facura, incat se desteptara toti slujitorii imparatesti. Si viind in gradina, gasira pe Fat­Frumos cu colivia in mana si pasarile dandu-se la el sa-l sfasie, iara el aparandu-se.
            Pusera slujitorii mana pe el si-l dusera la imparatul, carele si dansul se sculase sa vaza ce se intamplase.
            Cum il vazu imparatul, il si cunoscu; apoi prinse a-i zice:
            - Imi pare rau, Fat-Frumos, de aceasta intamplare. De ai fi venit cu binele, sau cu rugaciuni, sa-mi ceri pasarea, poate m-as fi induplecat ca sa ti-o dau de bunavoia mea; dara acum, prins cu mana in sac, cum se zice, dupa datinele noastre cu moarte trebuie sa mori. Si numele iti va ramanea pangarit cu ponosul de talhar.
            - Aceasta pasare, luminate imparate, raspunse Fat-Frumos, ne-a jefuit de mai multe ori merele de aur din pomul ce are tatane-meu in gradina sa, si de aceea am venit sa pui mana pe hot.
            - Poate sa fie adevarat ceea ce spui tu, Fat-Frumos, dara la noi, impotriva datinelor noastre eu n-am nici o putere. Numai o slujba insemnata facuta imparatiei noastre te poate scapa si de ponos si de moarte.
            - Spune ce slujba sa-ti fac, si ma voi incumete.
            - De vei izbuti sa-mi aduci iapa cea sireapa ce este la curtea imparatului meu vecin, vei scapa cu fata curata, si-ti voi da pasarea cu colivia.
            Fat-Frumos priimi. Si chiar in acea zi si pleca cu credinciosul sau rob.
            Ajungand la curtea imparatului vecin, lua cunostinta de iapa si de imprejmuirea curtii. Apoi, cum veni seara, se aseza cu credinciosul lui la un colt de curte, unde i se paru a fi un loc de parleaz.
            El vazuse iapa cum o plimba doi slujitori, si se minuna de frumusetea ei. Ea era alba, avea capastrul aurit si impodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele.
            Pe la miez de noapte, cand somnul este mai dulce, Fat-Frumos zise credinciosului sau de se puse piua, iara el se urca pe dansul, apoi pe zid si sari in curtea imparatului. Merse pe dibuitele si in varful degetelor, pana ce ajunse la grajd; si, deschizand usa, puse mana pe capastru si tragea iapa dupa dansul. Cum ajunse iapa la usa grajdului, unde nincheza o data de haui vazduhul si urla toata curtea si palaturile. Indata sarira toti cu totul, pusera mana pe Fat-Frumos si-l dusera la imparatul, carele si el se sculase. Acesta, cum vazu pe Fat-Frumos il si cunoscu.
            Il infrunta pentru fapta cea miseleasca ce era sa savarseasca, si-i spuse ca datinele tarei sale da mortii pe furi, si ca impotriva acelor datine el n-are nici o putere.
            Fat-Frumos ii spuse drept toata siretenia cu merele, cu pasarea si cu cele ce ii zisese sa faca imparatul, vecinul sau.
            Atunci imparatul ii zise:
            - De vei putea, Fat-Frumos, sa-mi aduci pe Zana Craiasa, poate ca voi izbuti sa scapi de moarte si sa-ti ramaie numele nepatat.
            Fat-Frumos se incumese si, luand pe crediciosul sau cu sine, pleca. Pe drum isi aduse aminte de merisor. Il scoase din san, se uita la dansul si se gandi la lup. Si cat te-ai sterge la ochi, lupul fu aci.
            - Ce poftesti, Fat-Frumos? ii zise.
            - Ce sa poftesc, ii raspunse el. Iaca, iaca, iaca ce mi s-a intamplat. Cum sa fac eu acum sa ma intorc cu isprava buna?
            - De asta iti este? Las pe mine, ca treaba este ca si sfarsita.
            Si pornira catesitrei spre Zana Craiasa, facura popas intr-o padure de unde se vedea palaturile cele stralucite ale zanei. Se invoira ca Fat-Frumos si cu credinciosul sau sa astepte la tulpina unui copac batran, pana s-o intoarce lupul.
            Si mandre palaturi mai avea zana, mare. Insusi lupul se mira de frumusetea si de randuiala cea buna ce era p-acolo. Cum ajunse, facu ce facu si se furisa in gradina.
            Ce sa vezi d-ta? Nici un pom nu mai era verde. Le cazuse frunza, si cracile, si ramurelele, de erau ca despuiati. Pe jos, frunzele cazute erau facute scrum de uscaciune. Numai un stuf de trandafiri mai era infrunzit si plin de boboci, unii in floare si altii deschisi. Ca sa ajunga pana la dansul, lupul trebui sa mearga in varful degetelor ca sa nu fasie frunzetul cel uscat, si se ascunse in acel crangulet inflorit. Stand el acolo si pandind, iata ca iese Zana Craiasa din palaturi, insotita de douazeci si patru de roabe, ca sa se plimbe prin gradina.
            Cand o vazu lupul, p-aci, p-ci era sa uite pentru ce venise si sa se dea de gol; dar se stapani. Caci era asa de frumoasa, cat nu s-a mai vazut si nu se va mai vedea pe fata pamantului. Avea un par, nene, cu totul si cu totul de aur. Cositele ei lungi si stufoase, de-i batea pulpele. Cand se uita la cineva cu ochii ei ceia marii si negri ca murele, il baga in boale; avea niste sprancene bine arcuite, de pare ca erau scrise, si o pielita mai alba ca spuma laptelui.
            Dupa ce dete cateva tarcoale prin gradina cu roabele dupa dansa, veni si la stuful de trandafir sa rupa cateva flori. Cand lupul, care era ascuns in crang, odata se repezi, o lua in brate si pe ici ti-a fost drumul. Iara roabele, de spaima, se imprastiara ca puii de potarniche. Intr-un suflet alerga lupul si o dete lesinata in bratele lui Fat­Frumos. Acesta, cum o vazu, se pierdu cu firea; dara lupul ii aduse aminte ca e voinic, si-si veni in sine. Multi imparati voise sa o fure dara se rapusera.
            Fat-Frumos prinsese mila de ea, si nu-i mai venea a o da altuia.
            Zana Craiasa, dupa ce se destepta din lesin si se vazu in bratele lui Fat-Frumos, prinse a-i zice:
            - Daca tu esti lupul care m-a furat, a ta sa fiu.
            Fat-Frumos ii raspunse:
            - A mea sa fii, nedespartita pana la moarte.
            Apoi se intelesera la cuvinte, si spuse fiecare siritenia istoriei sale.
            Vazand lupul dragostea ce se incinsese intre ei zise:
            - Lasati pe mine, ca toate le intocmesc eu dupa vrerea voastra.
            Si plecara a se intoarce de unde venisera.
            Pe drum, lupul se dete de trei ori peste cap, si se facu intocmai ca Zana Craiasa. Pasamite lupul era nazdravan.
            Se vorbira ei, ca credinciosul lui Fat-Frumos sa stea cu Zana Craiasa la tulpina unui copaci mare din padure, pana se va intoarce Fat-Frumos cu iapa sireapa.
            Ajungand la imparatul cel cu iapa, Fat-Frumos ii dete pre prefacuta Zana Craiasa. Cum o vazu imparatul, i se muia inima si prinse un dor de dansa, de nu se poate povesti.
            Imparatul ii zise:
            - Vrednicia ta, Fat-Frumos, te-a scapat si de ocara si de moarte. Acum te si rasplatesc pentru aceasta, dandu-ti in dar iapa.
            Cum puse mana pe iapa si pe capastrul cel minunat, Fat-Frumos o lua la sanatoasa si, puind Zana Craiasa calare pe iapa, porni cu dansa si trecu hotarele acelei imparatii.
            Imparatul aduna numaidecat pe sfetnicii sai si purcese la biserica ca sa se cunune cu Zana Craiasa. Cand fu la usa bisericei, prefacuta Zana se dete de trei ori peste cap si se facu iarasi lup, carele, clantanind din colti, isi arata dintii ranjind catre curtenii imparatului. Acestia, cum vazura, deodata inghetara de frica. Apoi, dupa ce se mai dezmeticira, se luara dupa dansul cu chiote si cu uideo. Dara lupul, sa te tii, parleo! lungi pasul lupeste, se duse, duluta, de nu mai dete cu mana de dansul. Si ajungand pe Fat-Frumos si pe ai sai, merse cu dansii. Cand fu aproape de curtea imparatului cel cu pasarea, facura ca si la cellalt imparat. Lupul, schimbat in iapa sireapa, fu dus la imparatul carele, vazand iapa, nu se mai stia de bucurie.
            Dupa ce priimi cu multa omenie pe Fat-Frumos, imparatul acesta ii zise:
            - Ai scapat, Fat-Frumos, si de ponos si de moarte. Iara eu imi voi tinea cuvantul imparatesc, si multumirea mea va fi pururea cu tine.
            Porunci, si numaidecat i se dete pasarea, cu colivia ei cu tot. Si priimind-o Fat­Frumos, isi lua ziua buna si pleca. Ajungand in padure unde lasase pe Zana Craiasa, iapa si pe credinciosul lui, pornira impreuna catre imparatia tatalui sau.
            Imparatul cel ce priimise iapa porunci sa iasa toata oastea lui si mai-marii imparatiei sale la camp, unde voia sa li se arate calare pe iapa cea atat de vestita.
            Cand il vazura ostasii, toti cu totii strigara:
            - Sa traiesti, imparate, ca ai dobandit un astfel de odor! Sa-ti traiasca si iapa, care te face sa te arati asa de maret!
            Si in adevar, venea, nene, iapa cu imparatul pe dansa, de nu-i da picioarele de pamant, ci parc-ar fi zburat.
            Se luara la intrecere. Dara nici pomeneala nu era ca sa se apropie cineva de aceasta iapa, caci pe toti ii lasa in urma.
            Cand fu la o departare buna, odata statu iapa, tranti pe imparat, se dete de trei ori peste cap si se facu iarasi lup, si o rupse d-a fuga, si fugi, si fugi, pana ajunse pe Fat-Frumos.
            Cand fura a se desparti, lupul zise lui Fat-Frumos:
            - Iata, de asta data ti s-a implinit toate poftele. Pazeste-te in viata ta a nu mai pofti lucruri peste puterea ta, caci nu vei pati bine.
            Apoi se despartira, ducandu-se fiecare intr-ale sale.
            Ajungand la imparatia tatalui sau si auzind ca vine fiul sau cel mic, ii iesi inainte cu mare, cu mic, ca sa-l priimeasca, dupa cum i se cuvenea.
            Mare fu bucuria obsteasca cand il vazura cu sotioara cum nu se mai gasea pe fata pamantului, si cu odoare cu nu s-a mai pomenit.
            Cum ajunse, porunci Fat-Frumos si facu un grajd maiestrit pentru iapa; iara colivia cu pasarea o puse in palimarul despre gradina.
            Apoi tata-sau puse de se facu pregatirile de nunta. Si dupa cateva zile se cununa Fat-Frumos cu Zana Craiasa, intinse masa mare pentru bun si pentru rau, si tinura veseliile trei zle si trei nopti incheiate.
            Dupa care traira in fericire, fiindca Fat-Frumos nu mai avea ce pofti. Si or fi traind si astazi, de n-or fi murit.
            Iara eu incalecai p-o sea etc.

Autor: Povesti
Poezia LUPUL CEL NÃZDRÃVAN SI FÃT-FRUMOS de Povesti