LUPUL LA PIEIRE
Un lup noaptea, vrand sa intre tiptil la vro oierie,
Nimeri din intamplare tocmai intr-o cainarie.
Simtindu-l pe sur aproape, cainii toti s-au intartat.
Latret, urlet, hreamat mare, ca in iad au ridicat.
Inarmati cu pusti, ciomege,
Vanatorii se grabesc care dincotro s-alerge.
Cainii in a lor iuteala
Dau pe unde pot navala.
— Nu lasati, baieti! le striga un vanator mai batran.
Dati lumina! Dati lumina! Sa-l prindem viu pe pagan!”
Un alt scapara indata
Si, cand la gard: ce sa vada!
Lupul cinchit intr-un colt,
Cu ochi crunti, cu par pe dos, clantaia din dinti la toti.
Dar vazand ca nu-i de saga, ca pieirea-i s-au ales:
— Oameni buni! le zise. Stati!
Si voi, caini, ce-mi sunteti frati!
Eu aice sunt trimes
Sol de la neamul lupesc
Pace sa statornicesc.
(Sigura ca la razboaie: vecinica, nestramutata,
Pana la intai galceava cu care pacea-i curmata.)
Prigonirile pornite intre noi sa le lasam
Si prietesug, credinta, unii altor sa juram.
Vitele fara de grija vor petrece despre noi
Si chiar insisi noi de altii vom pazi bietele oi...
— Ei, mai draga! ii raspunse vanatorul cel batran,
Tu esti sur, dar eu sunt alb si-n deprindere-mi raman
Ca cu lupii sa ma-mpac,
Cand de piele ii dezbrac,
Si prind de pe bot parale:
Dati, baieti, fara crutare!
Autor: Povesti
Poezia LUPUL LA PIEIRE de Povesti
|
