MAGARUL
La un taran era o vita de magar,
Cu care el la toti se lauda;
Caci in parerea lui prea bine se purta.
Si pentru ca-mprejur era tot codri mari,
Apoi ca nu cumva, pascand, sa rataceasca
Magarul laudat,
Si totodata vrand ca sa-l impodobeasca,
Un zurgalau la gat taranul i-au legat;
Magarul s-au facut maret si ingamfat.
(De decoratii el pesemne auzise,
Ca prea se fudulise.)
Dar rangul nou au fost lui spre osanda mare.
(Urmeaza si la noi aceasta intamplare.)
Eu insa mai intai dator sunt sa va spun,
Ca in purtari era magarul nu prea bun;
Iar pan’ la zurgalau el bine petrecea.
Prin tarini, prin gradini, prin curaturi umbla,
Pastea, se-ndestula;
S-apoi cam pe furis acasa se-ntorcea.
Acum insa mai rau magarul petrecea.
Pentru ca rangul nou,
Sunand prin zurgalau,
Chema cand pe vecin cu vro despicatura
Sa deie pe magar afar’ din curatura,
Cand pe stapanul sau cu jardia in mana,
Sa-l scoata din gradina;
Apoi si pe jitar,
Sa-i rupa coastele cu parul din ogoara,
Incat bietul magar,
Stalcit si osandit, ramase mai sa moara.
Si oamenii acei la rang inaintati
Patesc asemene, cand sunt interesati;
Pentru ca rangul nou,
Lor este zurgalau,
Ce suna de departe
Vadindu-le a lor fapte.
Autor: Povesti
Poezia MAGARUL de Povesti
|
