MAGHERANUL
de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti
Se vestejea intr-o oala de pamant in cel mai intunecos colt al
florariei cucoanei Lintei, ofilit si alb ca o iarba crescuta in pivnita, cand,
intr-o zi, baba, descoperindu-l acolo, indrazni sa-l ceara; si fiind
cucoana Linta vestita de buna si mai ales cu baba, care-i fusese doica,
a doua zi cumpara un vas nou, aseza floarea ceruta intr-insul si, oprind
trasura ei sclipitoare dinaintea casutei babei, se cobori ea insasi si dete
magheranul in mainile batranei.
Multumirea batranei, care se invartea in loc zapacita, nu se poate
spune; dar de-atunci, regulat, de doua ori pe luna, ia ghiveciul in brate
si, calcand cu ingrijire, se duce pana la capatul ulitei, unde locuieste
cucoana Linta, pentru a-i arata vadita sporire a florii. Acu magheranul
a crescut, s-a facut stufos ca un pomulet si mirositor de imbata casa.
Negresit, nici faptul ca era asezat intr-un vas frumos de portelan
cu chenare aurii si cu felurimi de chipuri zugravite in fel de fel de
culori, nici imprejurarea ca-i fusese daruit de-o cucoana mare, nu l-a
putut schimba in cine stie ce alta floare minunata, ci tot magheran a
ramas; dar, pentru ca lumea e asa de ciudata, incat nu-si face dragostea
dupa pretul lucrului, ci face de-a-ndoasele: pretul lucrului dupa
dragostea ce are pentru el, si pentru ca babei nu i-a dat in gand sa
schimbe ciudatenia lumii, tine la el ca la singura podoaba care mai
insenineaza casuta ei posomorata. Iar daca a inceput a prinde slabi-
ciune de el, tot ingrijindu-l toata ziulica, incet-incet a ajuns la ea un
fel de nebunie nevatamatoare, care o face sa-l arate oricui intra in
vorba cu ea, povestindu-i nelipsit cum a venit imprejurarea sa-l capete:
“Pu-ne-n gand de vezi, maica: se veste-e-e-jea saracul intr-un colt...”
Azi nu e om in toata mahalaua aceea care sa nu cunoasca povestea
magheranului, iar babei nu i se mai zice intr-altcumva decat “baba cu
magheranul”.
Carciumarul de peste drum, cand iese dimineata sa-si ridice oblonul
de la pravalie, vazand-o stand linistita pe treptele scaritei ei, o intreaba:
“Ce face magheranul, batranico?” Tot asa o intreaba bucataresele care
se duc la piata si precupetii care vin dinspre piata — si batrana le
raspunde ca e bine; iar daca se opresc cumva putin in loc, apoi incepe
povestea: “Pune-n gand de vezi, maica: se vestejea saracul oropsit intr-
un colt...”
Locuinta batranei se alfla in apropiere de podul de la Domnita
Balasa. Aceasta este trebuincios de stiut, fiindca pe acest pod este astazi
o manifestatie de strada, urzita pentru a rasturna ocarmuirea. E un
furnicar de lume de toata mana, dar mai ales de lume buna: oamenii
far’ de lucru, sau al caror lucru poate suferi intarziere, vagabonzi,
postulanti de slujbe si studenti si elevi de licee cu ghiozdane, toti
cunoscutii, necunoscutii, care in astfel de imprejurari se aduna ca oile
unul peste altul, nestiind nici ce vor, nici pentru ce se canonesc
reciproc, ghiotindu-se si calcandu-se pe picioare.
Cei care stiu ce vor au pus pietrele caldaramului de-a curmezisul
podului, iar in mijlocul lor, suit pe capra unei trasuri, un tanar span si
jobenat, gesticuland si racnind, indeamna pe iubitul sau popor — care
e adevaratul stapan al natiei, iar nu nemernicii care trec rasturnati in
cupele — sa mearga la Mitropolie si acolo in incinta Camerei sa dicteze
nemernicilor din paranteza de mai sus cum si ce fel sa se poarte.
Poate ca e folositor sa se stie ca generosul orator, care indeamna
pe popor la bine, e un june care inca de timpuriu n-a putut rabda
ticaloasa robie a scolilor: ca acum e gazetar la un valoros organ si ca
acum nu e impins sa vorbeasca decat de adanca si neprihanita dragoste
ce zi cu zi a adunat pentru sarmanii dezmosteniti, care sufera si plang
in umbra!
Se vede insa ca nu inteleg lucrurile tot asa cei care tin in mana
puterea, caci trimit o parte dintr-insa, in chipul unui escadron de
jandarmi, pentru a imprastia multimea.
Cine o sa se mire auzind ca se imprastie de indata ca puii de
potarniche? Le sfaraie calcaiele, nu altceva; si un ogar, asmutit pe
tanarul de pe capra trasurii, nu l-ar prinde, precum nu-l poate prinde
nici jardarmul care-l urmareste cu sabia in... teaca.
O ghiulea n-ar sfarama mai rau usa babei! Si in dreptul usii era
baba, care pleca cu magheranul la cucoana Linta... Ca o carpa zboara
ea imbrancita si se pravaleste intr-un colt al odaii, iar tanarul, care
sare pe fereastra de din dos, sare ulucile din fund, mai sare altele si
scapa...
*
In seara aceleiasi zile e liniste desavarsita. Numai haz a adus
manifestatia. Haz fac cei care se plimba brat la brat pe ulite, zefle-
misind miscarea sfarsita fara nici un accident; haz se face prin cofetarii,
cafenele si prin casele oamenilor, pana si de cei care au incercat sa
rastoarne ocarmuirea: in hohote de ras ale altor tovarasi de seama lui,
povesteste junele vorbitor peripetiile cu fuga lui de la capra trasurii,
prin fereastra casutei, peste ulucile din dos: “Nici nu stiu cine era...
ba da, o baba... o vrajitoare...”
Numai colo, langa chei, intr-o casuta posomorata, baba sta pe un
scaunel pana peste miezul noptii si plange incet cu capul intre maini.
Nu plange de lovitura de la coasta; plange peste magheranul prapadit
si peste cioburile ghiveciului iubit...
Autor: Povesti
Poezia MAGHERANUL de Povesti
|
