MOARTEA LUI ALEXANDRU
Iar intr-acea vreme traia o muiere in Macedonia, anume
Minerva, si era vicleana si rea muiere, si avea doi feciori la
Alexandru, pe unul il chema Vreonus, pe altul Levcadus, si era
Vreonus paharnic, iar Levcadus comis mare. Si era Levcadus foarte
trufas. Iar Minerva trimese carte la feciori si le zise:
„Fiii mei! Ce folos aveti voi in tari straine, de ati fi si imparati?
Cinstea omului este sa domneasca la mosia lui, asa si voi cereti de
la Alexandru sa va dea Macedonia, sa fiti imparatii Macedoniei, iar
daca nu va va da Macedonia, voi veniti la mine, ca de nu veti veni,
eu ma voi omori; iar de nu va indurati voi de Alexandru, sa-i dati
din aceasta iarba ce va trimet, ca va va da ce veti vrea voi, iar voi sa
nu beti din aceasta iarba.“ Si cetira cartea fratii si zise Vreonus:
— Frate Levcadus! Leapada aceasta iarba, ca nu este buna!
Iar Levcadus nu vru sa o lepede, ci merse la Alexandru, si vorbi:
— Imparate Alexandre! Sa-mi dai Macedonia!
Alexandru raspunse:
— O, dragul meu Levcadus! Macedonia nu o voi da pana la
moartea mea, ca voi sa ma numesc Alexandru Macedon, ci-ti voi
da Asia, Chilichia si Rusia! .
Iar el nu vru sa fie imparat acolo, si chiar atunci vru sa-l
otraveasca pe imparat, de manie, si nu-l lasa frate-sau, ci mult il
certa, si zise:
— Fereste-te de acest imparat minunat, ca toata lumea vei
tulbura si noi pati-vom mai rau decat toti, si apoi nici pe mama
noastra nu o vom mai vedea! Fereste-te si leapada iarba!
Dar Levcadus nu asculta si asa cugeta: de va otravi pe Alexandru,
el va lua pe Ruxandra si va fi el imparat ; atat era de trufas!
Si iar merse la Alexandru, si zise:
— Imparate, da-mi Macedonia!
Alexandru raspunse:
— O, dragul meu Levcadus! Nu-ti voi da Macedonia, ci cere
alta imparatie sa-ti dau.
Iar el nu vru, si indata baga otrava in pahar; si bau Alexandru,
si grai catra Filip:
— O, dragul meu Filipe vraciule! Eu baui vin dulce cu mult
amar!
Filip sari si prinse a topi ierbile cu tiriac, si dete lui Alexandru
de bau, iar Vreonus auzi si se spaimanta si, junghiindu-se, muri.
Alexandru zise:
— O, dragul meu Filipe! Poti a-mi da zile de la tine?
Filip raspunse:
— Oh, imparate Alexandre! Dumnezeu poate da zile, iar eu
nu pot sa-ti dau zile. Trei zile pot sa-ti dau, pana iti vei tocmi
imparatiile.
Alexandru clatina din cap si zise:
— O, mincinoasa si desarta lume, si marire putreda, cum te
arati frumoasa in putina vreme, si curand ii pierzi pe toti,
cum se
zice: „Nu este bucurie pe pamant sa nu se schimbe cu jale, si nu
este pe pamant marire, ca sa nu se sfarme si sa nu cada.“ Si iar
zise: O, lume si soare, si toate fapturile pamantului, plangeti astazi
pe Alexandru, ca putina vreme a trait pe pamant! Si iar zise: O,
maica noastra, pamantule, cat cresti oamenii de frumosi in lume
si apoi curand ii tragi la tine, si-i inghiti pe toti! Si iar
grai: O,
dragii mei viteji macedoneni, puteti voi oare sa ma scoateti de la
moarte, ca sa mai fiu cu voi?
Aceasta auzind macedonenii, plangeau toti cu amar mare si
graiau:
— O, mare imparat Alexandre! De am putea, noi toti am da
zilele noastre pentru tine! Ci nu putem; iar imparatia-ta bine ai
petrecut pe aceasta lume, cu cinste, si cu mai mare cinste te vom
petrece; ci mergi, Alexandre, la locul tau, unde ti-i gatit de la
Dumnezeu! Aicea bine ai petrecut si acolo bine vei petrece; si
mergi cu Dumnezeu, Alexandre.
Iar Filip vraciul spinteca un cal, si baga pe Alexandru inlauntru
si zise Filip:
— Tocmeste-ti imparatiile, Alexandre, si-ti imparte lumea,
imparatiile si domniile.
Si chema Alexandru pe mama-sa Olimpiada, si pe Ruxandra-
imparateasa si le saruta dulce si zise lui Potolomei, si lui Filon, si
lui Antioh:
— Iata, fratilor, pe maica mea, si imparateasa mea, le dau in
mainile voastre, sa le cinstiti si sa le socotiti pe fratia noastra si
nu le uitati; si Macedonia bine sa o socotiti; si trupul meu sa-l duceti
la Alexandria, si acolo sa-l ingropati; si sa stiti, fratilor, ca ne vom
aduna iarasi la judecata, toti viii si mortii, si vom fi goli, stand
inaintea dreptului judecator. Si sa stiti ca in veacul de apoi turcii
vor lua Macedonia, si voi veti fi robi lor cum ne sunt ei noua astazi.
Si iar chema pe Ruxandra, si o tinea de mana, si graia: .
— Oh, fata a lui Darie, dragul meu suflet, inima mea si lumina
ochilor mei! Vezi ca veni curand necredincioasa moarte, si pe noi
ne desparti de viata in lume! Si credinta noastra nimeni n-a avut-o,
iar acum ne despartim! Si vei sti ca acum ma duc in lumea cea
vesnica, si de acolo nu ma voi mai intoarce; ci tu ramai cu
Dumnezeu!
Apoi o saruta dulce, si chema pe toti boierii pe rand si se ierta
cu toti imparatii, cu toti craii si cu toti domnii, si zise:
— O, dragii mei macedoneni! Sa stiti ca altul ca Alexandru-
imparatul nu veti mai avea! Si zise: Aduceti-mi si pe dragul meu
Ducipal.
Si scoasera din grajd pe Ducipal si-l dusera la Alexandru; si
vazand calul pe Alexandru murind, rancheza tare fara de sama si
batu cu picioarele in pamant si se apropie de Alexandru, si-si pleca
capul la domnul sau, si curgeau lacrami din ochii lui izvor. Si-l
lua Alexandru de coama, si-l saruta pe cap, si zise:
— O, dragul meu Ducipal! Altul ca Alexandru nu te va mai
incaleca!
Iar Ducipal isi ridica capul si privi spre domni si vazu pe
Levcadus, cela ce otravise pe Alexandru; si se repezi la el, si-l lovi
cu cornul la inima, si-l puse sub picioarele lui si-l calca pana il
zdrobi.
Apoi Ducipal a pornit in lume si de atunci nu se stie ce s-a facut.
Iar Alexandru zise:
— Bea si tu, frate, din paharul pe care mi l-ai dat mie!
Si Potolomei il dete cainilor; iar Alexandru vorbi:
— Blastamat sa fie cela ce va hrani pe ucigatorul de domni,
pe curva din casa si pe vanzatorul de cetate!
Si iar zise Alexandru:
— O, dragii mei viteji si imparati! Cum luaram noi toata lumea,
si pana la rai merseram si toate le vazuram, si le baturam, si eu
acum nu putui scapa de moartea naprasnica, si voi va uitati la
mine si nu-mi puteti folosi nimica! Ci eu voi merge unde au mers
toti din veac, iar voi ramaneti cu Dumnezeu, dragii mei boieri! Si
sa stiti ca ne vom vedea iara la judecata cea infricosata!
Aceasta grai marele imparat Alexandru si muri frumos in tara
Ierusalimului, aproape de Eghipet, unde a zidit Iosif cel preafrumos
cele sapte jitnite ale lui Faraon-imparatul; si muri in luna
lui august zile; si atata plangere se facu, cum n-a mai fost in
lume nicairea, nici nu va fi cat va sta lumea. Iar mama-sa Olimpiada
si imparateasa Ruxandra il plangeau cu multa jale si lacrami.
Ruxandra plangea si se jelea:
— O, vai de mine, Alexandre, imparatul meu si domnul meu,
dar eu ce-ti fusei vinovata de ma scoasesi in tari straine; si acuma
ma lasi jalnica si amarata! Pentru aceasta plangeti toti imparatii,
craii si domnii, tinerii si batranii, muntii si codrii, si toate raurile
si izvoarele intristati-va! Si iar zise: O, dragul meu Alexandre,
astazi apuse soarele meu si al macedonenilor! O, amar mie,
Alexandre, astazi se intuneca lumea toata! Sa planga soarele si
luna, si stelele, campii si codrii de amarul meu! O, dragul meu
Alexandre, dulce imparat peste toti imparatii, lumea si soarele
meu, sufletul meu, inima mea si dragostea mea, Alexandre, de
acum inainte altul nu va incaleca saua ta; nici eu de tine nu ma
voi desparti!
Si-l saruta dulce de trei ori; apoi lua hangerul lui Alexandru si
se injunghie acolo, si muri pe bratele lui, si astfel a facut ce nu a
mai facut nici o muiere in lume, nicairea. Si-i bagara pe amandoi
intr-un sicriu de aur, si-i dusera la Alexandria cetate, si facura in
mijlocul cetatii un turn inalt, si-i suira sus, si-i pusera si-i zidira
acolo, si acolo stau pana astazi.
Si astfel se savarsi marele imparat Alexandru la Alexandria
cetate; si ramase imparat acolo Potolomei si fu imparat intelept
pe lume, si Olimpiada se savarsi la imparatul cu cinste. Iar Antioh
imparatea in India lui Por. Si Filon imparatea in Persia
cu cinste.
Iar Antigon imparatea Ramul si tot Apusul. Si fura patru imparati
mari peste toata lumea, in zilele lor binecuvantati de Dumnezeu.
Autor: Povesti
Poezia MOARTEA LUI ALEXANDRU de Povesti
|
