MOS ION ROATA
(Anecdota)
La 1857, pe cand se fierbea Unirea in Iasi, boierii moldoveni lib-
erali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogalniceanu si altii, au
gasit cu cale sa cheme la Adunare si cativa tarani fruntasi, cate
unul
de fiecare judet, spre a lua si ei parte la facerea acestui maret si nobil
act national. Cum au ajuns taranii la Iasi, boierii au pus mana de la
mana, de i-au ferchezuit frumos si i-au imbracat la fel, cu cheburi
albe si cusme noua, de se mirau taranii ce berechet i-a gasit. Apoi, se
zice ca i-ar fi dat pe seama unuia dintre boieri sa le tina cuvant, ca
sa-i faca a intelege scopul chemarii lor la Iasi.
Oameni buni, stiti pentru ce sunteti chemati aici, intre noi? zise
boierul cu blandete.
Vom sti, cucoane, daca ni-ti spune, raspunse cu sfiala un taran
mai batran, scarpinandu-se in cap.
Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, doua tari surori,
crestine si megiese, Moldova noastra si Valahia sau Tara Munteneasca,
de care poate-ti fi auzit vorbindu-se, se sfasie si se mananca intre
dansele, spre cumplita urgie si pieire a neamului romanesc. Tari su-
rori si crestine, am zis, oameni buni; caci precum ne inchinam noi,
moldovenii, asa se inchina si fratii nostri din Valahia. Statura, vorba,
hrana, imbracamintea si toate obiceiurile cate le avem noi le au intoc-
mai si fratii nostri munteni. Tari megiese, am zis, oameni buni; caci
numai parauasul Milcov, ce trece pe la .ocsani, le desparte. Sa-l secam
dar dintr-o sorbire si sa facem sfanta Unire, adica infratirea dorita
de stramosii nostri, pe care ei n-au putut s-o faca in imprejurarile
grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treaba crestineasca si fru-
moasa avem de facut. Numai Dumnezeu sa ne-ajute! Inteles-ati, va
rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Si daca aveti ceva de zis,
nu va sfiiti; spuneti verde, moldoveneste, ca la niste frati ce va sun-
tem; ca de-aceea ne-am adunat aici, ca sa ne luminam unii pe altii si
Dumnezeu sa ne lumineze pe toti cum a sti el mai bine!
Intelegem, cucoane, asa a fi, raspunsera cativa tarani mai
rusinosi; ca, da, daca nu-ti sti dumneavoastra ce-i pe lume, noi,
taranimea de la coarnele plugului, avem sa stim ce-i bine si ce-i rau?...
Ba eu, drept sa va spun, cucoane, n-am inteles! cica zise cu
indrazneala unul dintre tarani, anume Ion Roata. S-apoi, chiar daca
ne-am pricepe si noi la cate ceva, cine se mai uita in gura noastra?
Vorba ceea, cucoane: Taranul, cand merge, tropaieste, si cand
vorbeste, hodorogeste , sa ierte cinstita fata dumneavoastra. Eu so-
cot ca treaba asta se putea face si fara de noi; ca, da, noi stim a invarti
apa, coasa si secera, dar dumneavoastra invartiti condeiul si, cand
vreti, stiti a face din alb negru si din negru alb... Dumnezeu v-a daruit
cu minte, ca sa ne povatuiti si pe noi, prostimea...
Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe cand numai
boierii faceau totul in tara aceasta s-o storceau dupa plac. Astazi toti,
de la vladica pana la opinca, trebuie sa luam parte la nevoile si la ferici-
rea tarii. Munca si castig, datorii si drepturi, pentru toti deopotriva.
Le spuse boierul apoi despre originea romanilor, cum si de cine
au fost ei adusi pe aceste locuri; despre suferintele lor si cum au ajuns
a fi dezbinati si imprastiati prin alte tari. Le da el pilde cate si mai
multe: cu smocul de nuiele, cu taurii invrajbiti si, in sfarsit, se sileste
bietul crestin din rasputeri a-i face sa inteleaga care sunt roadele
binefacatoare ale Unirii, aducandu-le aminte ca tot pentru unirea
tuturor se roaga si sfanta biserica in toate zilele, mai bine de 1.850
de ani.
Ei, oameni buni, cred ca acum ati priceput!
Priceput, cucoane, cat se poate de bine, raspunsera mai toti.
Dumnezeu sa va ajute la cele bune!
Ba eu tot nu, cucoane, raspunse mosul Ion Roata.
Dumnezeu sa ma ierte, mos Ioane, dar dumneata, cum vad,
esti cam greu de cap; ia haidem in gradina, sa va fac a intelege si mai
bine. Mos Ioane, vezi colo, in ograda la mine, bolovanul cel mare?
Il vedem, cucoane.
Ia fa bine si ada-l ici langa mine, zise boierul, care sedea acum
pe un jilt in mijlocul taranilor.
S-avem iertare, cucoane, n-om putea, ca doar acolo-i greutate,
nu saga.
Ia cearca si vezi.
Mos Ion Roata se duce si vrea sa ridice bolovanul, dar nu poate.
Ia du-te si dumneata, mos Vasile, si dumneata, bade Ilie, si dum-
neata, bade Pandelachi.
In sfarsit, se duc ei vro 3 4 tarani, urnesc bolovanul din loc, il
ridica pe umere si-l aduc langa boier.
Ei, oameni buni, vedeti? S-a dus mos Ion si n-a putut face treaba
singur; dar cand v-ati mai dus cativa intr-ajutor, treaba s-a facut
cu
mare usurinta, greutatea n-a mai fost aceeasi. Povestea cantecului:
Unde-i unul, nu-i putere,
La nevoi si la durere;
Unde-s multi, puterea creste,
Si dusmanul nu sporeste.
Asa si cu Unirea, oameni buni! Credeti dumneavoastra ca, de-a aju-
ta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia, avem sa fim numai atatia?
.ratii nostri din Transilvania, Bucovina, Basarabia si cei de peste Dunare,
din Macedonia si de prin alte parti ale lumii, numai sa ne vada ca traim
bine, si ei se vor bucura si ne vor iubi, de n-or mai indrazni dusmanii,
in vecii vecilor, a se lega de romani. D-apoi fratii nostri de sange:
frantujii, italienii, spaniolii si portughezii, ce asteapta? La orice intam-
plare, Doamne fereste, stau gata sa-si verse sangele pentru noi... Uni-
rea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-ati inteles si rasinteles.
Ba eu, unul, sa iertati dumneavoastra, cucoane, inca tot n-am
inteles, raspunde mos Roata.
Cum se face asta, mos Ioane? Mai bine ce v-am talmacit, si un
copil putea sa inteleaga.
Mai asa, cucoane, raspunsera ceilalti.
Mos Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multa oboseala,
ia spune dumneata, in legea dumitale, cum ai inteles, cum n-ai inteles,
de cand se face atata vorba; sa auzim si noi!
Da, cucoane, sa nu va fie cu suparare, dar de la vorba si pana
la fapta este mare deosebire... Dumneavoastra, ca fiecare boier, nu-
mai ne-ati poruncit sa aducem bolovanul, dar n-ati pus umarul impre-
una cu noi la adus, cum ne spuneati dinioarea, ca de-acum toti au sa
ia parte la sarcini: de la vladica pana la opinca. Bine-ar fi dac-ar fi
asa, cucoane, caci la razboi inapoi si la pomana navala, parca nu prea
vine la socoteala... Iar de la bolovanul dumneavoastra am inteles asa:
ca pana acum noi, taranii, am dus fiecare cate-o piatra mai mare sau
mai mica pe umere; insa acum suntem chemati a purta impreuna tot
noi, opinca, o stanca pe umerele noastre... Sa dea Domnul, cucoane,
sa fie altfel, ca mie unuia, nu mi-a parea rau...
La aceste vorbe, taranii ceilalti au inceput a strange din umere, a
se uita lung unul la altul si a zice :
Ia, poate ca si Roata al nostru sa aiba dreptate!...
Iar boierul, luandu-i inainte cu glume, a inghitit galusca si a tacut
molcum.
Iasi, 4 mai, 1880
Autor: Povesti
Poezia MOS ION ROATA de Povesti
|
