MUNTELE ZÂNEI COCORILOR

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Cocorul este o pasare foarte frumoasa. Are un mot rosu ca o floare, pene albe ca zapada si picioare lungi. Le¬genda spune ca demult, demult, cocorul a zburat din cre¬ierul muntelui, ducand in spate o zana. Pe vremurile ace¬lea, departe, tare departe, tocmai in partea de apus a muntilor, traia un negustor, cam la vreo 50 de ani, care deschisese pravalie mare intr-un sat. La cativa li de acest sat, se afla un catun vestit pentru privelistile sale. Aici traiau doua familii: una se chema Li, iar cealalta Uang. Erau vecini si se intelegeau cum nu se poate mai bine. Familia Li avea o fata - Tai Hua, iar familia Uang un baiat - Uang Siang. Batranii se aveau bine, iar copiii si mai bine; de multe ori beau apa din acelasi pahar si se jucau la umbra aceluiasi pom. Vazand cat de bine se in¬telegeau copiii, batranii se bucurau si isi ziceau:
- Tu ai un baiat, eu am o fata, sa ne inrudim! Cine sa stie ca dupa putin timp, venind o molima, Uang Siang a ramas fara mama, iar Tai Hua fara amandoi parintii. Din cele doua familii n-a mai ramas decat batranul Uang si cei doi copii. I se rupea inima batranului vazand cum Uang Siang a ramas orfan de mama, iar Tai Hua orfana de amandoi parintii.
Intr-o zi, acesta a spus:
- Tai Hua, inca de cand traiau parintii tai, hotarasem sa te muti la noi. Acum, ca ai ramas singura, vino in casa noastra si vom imparti mancarea si bautura!
Tai Hua s-a mutat la familia Uang si amandoi copiii erau nedespartiti: la fantana mergeau impreuna, la cosi¬tul ierbii impreuna si rasul lor rasuna peste tot. Incetul cu incetul, copiii au crescut mari si au inceput sa inteleaga anumite lucruri. Vecinii spuneau ca Tai Hua e ca o floare, dar in ochii lui Uang Siang ea era mai frumoasa decat toate florile; vecinii spuneau ca Tai Hua are ochii ca niste stele, dar pentru Uang Siang ochii ei erau mai stralucitori decat toate stelele. Cand Uang Siang o privea, Tai Hua se rosea si-si pleca ochii. Se facusera mari si se rusinau sa-si mai vorbeasca in fata oamenilor. Simtamintele lor erau ca florile ce infloresc cand vine primavara si da caldura. Toti se asteptau ca ei sa se ia. Dar nu intotdeauna se intampla dupa gandul omului. Tatal lui Uang Siang si-a adus o alta nevasta, o femeie inchisa si rea. Nici nu trecusera trai zile, cand a inceput sa-l chinuiasca pe Uang Siang. Acesta pleca dis-de-dimineata la camp, dar mama vitrega nu-l astepta niciodata cu masa si adesea ii zicea lui barbatu-sau:
- Hai sa mancam, ce sa-l mai. asteptam si pe el, e mare si ar trebui sa dea zor sa termine treaba mai repede si sa vina devreme acasa. Iar cand se intorcea Uang Siang ori gasea mancarea rece, ori nu mai gasea deloc.
Cand i se rupeau hainele, mama vitrega zicea:
- E baiat mare si ar trebui sa fie mai cu grija cu hai¬nele. Daca le-a rupt, sa le poarte rupte!
Zi si noapte il ponegrea mama vitrega pe Uang Siang in ochii tatalui sau, incat acesta si-a scos baiatul de la inima. Vedea cum Uang Siang rabda de frig si de foame, dar nu-l lua in seama. Numai Tai Hua mai avea grija de el si cateodata, pe furis, ii oprea mancare, ori ii cosea hainele. Tai Hua incerca sa ghiceasca de ce mama vitrega se purta urat cu Uang Siang si asa de bine cu ea. Saraca fata, nici nu se gandea ca mama vitrega n-o sa-i lase sa se casatoreasca.
Dar pestele cauta tovarasia pestelui, sarpele cauta to¬varasia sarpelui. intr-o zi, in casa lui Uang a venit o pe¬titoare cu care mama vitrega a susotit un timp.
Avem aici o comoara care face bani buni si n-ar trebui sa mai fim asa saraci. Ce zici de Tai Hua?
Petitoarea a raspuns:
- Esti o femeie desteapta, cred ca Tai Hua face cateva sute de Lianguri* a*Liang - unitate de masura pentru bani, egala cu 33 g de argintide argint, dar ma tem ca nu vreti s-o dati.
Auzind ca e vorba de cateva sute de lianguri de ar¬gint, mama vitrega a sarit in sus, ochii i s-au rosit si a raspuns in graba:
- Nu te teme ca barbatu-meu si fiu-meu nu s-or invoi. Stiu eu un leac pentru ei, numai sa-mi aduci banii.
Petitoarea a inceput sa rada si, aplecandu-se la ure¬chea mamei vitrege, a spus:
- Treaba e ca si facuta, negustorul care a deschis pra¬valia in sat trecand intr-o zi pe aici a vazut-o pe fata. E gata sa dea 500 lianguri de argint.
Dupa ce s-au mai sfatuit un timp, petitoarea a plecat. Se facuse ora sa puna de mancare. Mama vitrega a che¬mat-o pe Tai Hua din casa si, razand cu toata fata, i-a zis:
- Fata draga, e asa de cald, de ce nu te duci afara la umbra sa te racoresti? Eu am sa fac o turta din faina alba pentru Uang Siang.
Lui Tai Hua i s-a parut ciudat faptul ca, dupa venirea petitoarei, mama vitrega a devenit dintr-o data asa de vesela si buna. Dar n-a zis nimic, a iesit afara in curte si s-a ascuns. Dupa putin timp, mama vitrega, crezand ca Tai Hua a plecat, a incuiat poarta si usa casei. Vazand aceasta, Tai Hua a devenit si mai banuitoare. Incet, incet, s-a apropiat de usa casei si s-a uitat printr-o crapatura. Inauntru, mama vitrega a luat un pachet cu otrava pe care l-a rasturnat in faina. Fata a inteles totul si in graba a fugit si s-a ascuns din nou. Dupa ce a terminat de facut mancarea, mama vitrega a descuiat poarta. Atunci Tai Hua a iesit in strada si s-a asezat la umbra unui pom. Pe seara, s-a inapoiat si Uang Siang. Tai Hua i-a iesit in cale si, fara a tine seama daca pe strada erau sau nu oa¬meni, a inceput sa-l traga de maneca. Rusinat, Uang Siang a intrebat-o:
- Ce s-a intamplat?
- Orice ar fi, sa nu mananci din turta alba! i-a soptit Tai Hua si apoi s-a asezat din nou, prefacandu-se ca lu¬creaza.
Baiatul nici n-a ajuns bine in curte, ca mama vitrega i-a iesit in intampinare intrebandu-1 de una, de alta, Prefacandu-se bucuroasa de venirea lui. Intrand in casa, i-a adus turta si i-a spus:
- Mananca, baiete, sa prinzi putere.
Uang Siang a luat turta in mana si a iesit afara. In curte era un caine mare galben. Baiatul s-a facut ca-i cade painea si cainele s-a si repezit, a luat-o si-a rupt-o la fuga. Punand mana pe un ciomag, mama vitrega a iesit in graba si a inceput sa-l fugareasca. Pana sa-l ajunga mama vitrega, cainele a inghitit painea. Sub ochii lui Uang Siang, n-a mai facut nici zece pasi ca a cazut jos si a murit. Nemancat si necajit, Uang Siang s-a dus in camera lui si s-a intins in pat. Dupa putin timp a venit si taica-sau.
Smiorcaindu-se si plangand, mama vitrega i-a spus:
- I-am pregatit cu toata bunavointa o turta de faina alba, iar el a pus otrava in ea si a dat-o cainelui si zice ca eu am vrut sa-l otravesc. Ma omoara cu zile baiatul asta! Taica-sau, fara a cerceta adevarul, l-a certat zdra¬van pe baiat si cu asta a socotit treaba incheiata.
Toata noaptea n-a dormit Uang Siang. Isi zicea: „Daca n-ar fi vazut Tai Hua sa-mi spuna, as fi fost mort acum. Dar zile mai sunt multe si daca mamei vitrege i-a intrat in cap sa ma otraveasca va gasi ea cum sa ma otraveasca. Azi am scapat, dar maine, cine stie, doar n-o sa pot sa stau nemancat in fiecare zi?" S-a gandit sa fuga de acasa, dar ii parea rau s-o lase pe Tai Hua. Ar fi vrut sa fuga im¬preuna cu ea, dar incotro sa se duca? Nici el singur nu stia cum se va descurca, atunci de ce s-o mai chinuiasca si pe ea? S-a socotit el ce s-a socotit, dar n-a gasit nici o iesire.
Afara a inceput sa bata vantul. Strajile au strigat prima oara, a doua oara, clar el tot nu dormea. Cand au strigat a treia oara, Uang Siang a auzit o bataie usoara in geam si o voce i-a soptit:
- Deschide repede usa!
A deschis indata si a intrat Tai Hua cu o legatura in mana.
- Uang Siang, i-a soptit ea, daca mai ramai aici, mama vitrega te va pierde. Am pus in legatura asta doi banuti si cateva lucruri, ia-le si fugi sa-ti scapi viata! Zicand aceasta, tremura toata si lacrimile-i curgeau siroaie. Dar, temandu-se ca-l va indurera si mai mult pe baiat, si-a inabusit plansul.
Strajile strigasera a patra oara, vantul batea si mai tare.
- Acum e timpul sa pleci! i-a soptit Tai Hua, dandu-i legatura. Si sa tii minte, chiar daca ar fi sa trec prin foc si prin munti de cutite, nu ma voi marita cu altul!
Uang Siang i-a raspuns:
- Chiar daca marea va seca si pietrele muntilor vor putrezi, tot nu ma voi schimba.
Tai Hua l-a condus pana la poarta, unde Uang Siang i-a spus:
- Intoarce-te acum. Cum voi gasi un loc potrivit, voi veni indata sa te iau.
Uitandu-se la cer, Tai Hua s-a rugat:
- Stelelor, stelelor, ascundeti-va dupa nori, sa nu ne vada raii. Si stelele parca ar fi inteles ruga ei, s-au ascuns dupa nori.. Apoi, s-a rugat iarasi: Cainilor, sa nu latrati, pana nu iese din sat! Si, ciudat, pana n-a ajuns la marginea satului, nici un caine n-a latrat.
Afundandu-se in noapte, Uang Siang s-a indreptat ca¬tre muntii din apus. inainte taiase vreascuri si cosise iarba pe acesti munti. La lumina zilei, a vazut aici pri¬velisti pe care nu le mai intalnise alta data: fiecare pia¬tra era alba ca argintul, fiecare creasta era parca sculptata de un mester neintrecut, iarba pe care calca era moale si stralucitoare ca matasea. Trecand peste o culme, a ajuns la un palat cu poarta din perle rosii strajuita ele ramuri verzi de brad si inconjurata de un zid rosu. Pana sa se dumereasca, poarta s-a deschis si din palat a iesit o tanara de vreo 20 de ani imbracata in verde.
Mergand spre el, fata l-a strigat:
- Uang Siang! Uang Siang!
Mirat ca-l striga pe nume, baiatul s-a oprit, dar nu a raspuns. Fata se apropia incetul cu incetul de el si con¬tinua sa-l strige. In cele din urma, Uang Siang i-a ras¬puns. Hainele fetei fosneau ca frunzele unui copac batute de vant. Uitandu-se spre ea, baiatului i s-a parut ca aceasta avea prinse pe haine frunze de copac si iarba verde. Uitandu-se mai cu atentie, a vazut ca pe imbraca¬mintea ei erau brodate frunze si iarba.
Cu multa blandete, fata a intrebat:
- Nu esti tu Uang Siang? De ce nu mi-ai raspuns de prima data? Hai sa ne asezam!
Baiatul a zis:
- Tu esti fata, eu baiat cum sa stam singuri in padurea -aceasta? Mai bine sa-mi vad de drum. Razand, fata l-a intrebat:
- Dar incotro vrei sa te indrepti? Nu vezi ca in jurul tau sunt numai munti inalti?
Ridicand capul, baiatul a ramas uimit cand a vazut ca de jur-imprejurul lor erau numai munti cu creste ascu¬tite de ajungeau pana la nori.
Tot razand, fata i-a spus:
- Vino cu mine, Uang Siang, si vom petrece zile fericite In sinea lui, Uang Siang se gandea: „Daca am ajuns pana aici, am sa ma duc sa vad despre ce este vorba".
Amandoi au ajuns la poarta palatului. In dreapta si in stanga ei nu erau lei de piatra, cum e obiceiul, ci doua pasari mari cu capul rosu si aripile albe, care stateau nemiscate parca erau de piatra.
Fata i-a spus:
- Pasarile acestea sunt cocori. Si, atingandu-i incet cu mana, cocorii si-au intins gatul si au strigat o data de a rasunat toata valea, iar norii de pe cer s-au imprastiat. Apoi din nou au incremenit.
Fata l-a dus pe Uang Siang intr-o sala mare, impodobita, si l-a asezat la masa. Dupa ce a mancat si a baut, baiatul s-a ridicat si a spus:
- Vad ca esti singura acasa, sa plec si eu pana nu se intuneca.
Fata a ras din nou.
- Sunt singura, e adevarat, dar am multe incaperi in palat. Ramai noaptea asta aici.
Seara, Uang Siang s-a culcat intr-un pat cu asternut de matase moale si calduros. Dar orice ar fi facut, nu putea sa doarma. intorcandu-se pe o parte si pe alta, ofta si se gandea la Tai Hua.
A doua zi, fata s-a impodobit si mai frumos. Si-a pus o mantie rosie batuta cu pietre stralucitoare si o rochie brodata cu mii de flori mai frumoase decat cele mai proas¬pete flori, iar mijlocul si l-a strans intr-o cingatoare batuta cu pietre pretioase.
Razand, fata i-a spus:
- Nu mai ofta, haide afara sa ne plimbam si sa te linistesti!
L-a luat pe baiat de mana si au iesit pe poarta. Rochia fetei miscandu-se, pareau ca se misca si florile de pe ea, si Uang Siang a simtit parca parfumul lor. Afara, totul se schimbase. Inflorisera caisii, florile de rodii erau rosii ca focul, iar bujorul de primavara isi deschisese petalele. Mantia rosie a fetei imprastia raze aurii, iar stancile albe ca argintul isi reflectau lumina. Fata fetei era mai rosie decat razele soarelui si, oriunde se uita, peste tot florile pareau si mai frumoase. Atunci Uang Siang a inteles ca a intalnit o zana si s-a bucurat, dar s-a si ingrijorat.
Tot razand, zana i-a spus:
- Florile au inflorit de sarbatoare. Sa facem nunta astazi.
Uang Siang si-a plecat capul. Oftand, a raspuns:
- Zana, surioara, am sa-ti pun si eu o intrebare. De ce cand infloresc florile mai sunt oameni tristi?
Zana n-a stiut ce sa-i raspunda.
Si a mai trecut o zi.
Seara, baiatul s-a culcat din nou in asternuturi de ma¬tase si iarasi n-a dormit toata noaptea.
A doua zi, zana si-a schimbat din nou hainele. Si-a pus o mantie albastra ca albastrul cerului dupa ploaie si l-a luat din nou pe Uang Siang la plimbare. Cum au iesit pe poarta, in fata lor a aparut un lac cu apa albastra stra¬lucitoare. Pe malul lacului erau tot felul de flori, iar pe luciul apei lunecau lebede. Si cum s-a miscat zana, cum mantia ei a inceput sa straluceasca la fel ca apa lacului. Mergand, semana cu o randunica, si fata ei era tot atat de rotunda ca luna care se oglindeste in lac.
Atunci, zana a spus:
- Pasarile se imperecheaza, pestii se aduna cate doi. Ne luam astazi?
Dar baiatul i-a raspuns:
- Pasarile se imperecheaza, pestii se aduna cate doi. Zana, surioara, nu ma desparti de Tai Hua!
De pe fata zanei a disparut zambetul. Uang Siang si-a plecat capul. Apoi, zana a intrat in casa.
Dupa putin timp, a iesit ducand in mana acea mantie rosie care imprastia raze rosii. Cu multa blandete, l-a intrebat:
- Unde vrei sa te duci? Iar Uang Siang i-a raspuns:
- Unde oi vedea cu ochii, sa gasesc un locsor si s-o aduc pe Tai Hua.
Dand din cap, zana a adaugat:
- Dar cu ce-ti vei duce zilele?
Vazand cat e de ingrijorata zana pentru soarta lui, baiatul i-a aratat lot ce primise de la Tai Hua si i-a repetat ce-i spusese aceasta.
Atunci, zana i-a zis:
- N-am sa-ti dau altceva decat aceasta mantie fer¬mecata. Dac-o imbraci noaptea, vei gasi drumul ca si ziua, dac-o imbraci iarna, frigul va fugi de tine. Tu stii cati bani face mantia aceasta?
- Nu stiu, a raspuns Uang Siang.
- Aceasta este o comoara nepretuita. Daca vrei s-o vinzi, sa n-o vinzi altcuiva decat negustorului care si-a deschis pravalie in sat si sa nu ceri mai putin de 1 000 de lianguri de argint. I-a dat mantia si i-a spus: Acum te conduc sa iesi din munte.
Apoi i-a cerut lui Uang Siang sa inchida ochii, iar acesta inchizand ochii a simtit cum, deodata, se indepar¬teaza. Deschizand ochii, dupa cum i-a spus zana, se afla pe varful unui munte de unde nu se vedea nici pa¬latul cu poarta de perle rosii, nici lacul. Ca prin ceata, Uang Siang si-a dat seama ca acesta era locul de unde taia vreascuri inainte. Alaturi de el se afla zana care i-a dat ultimele sfaturi:
- Numai daca-mi asculti sfatul vei putea fi impreuna cu Tai Hua si daca vei avea necazuri, sa urci pe varful acestui munte, sa bati de trei ori din picioare si sa strigi: „Zana, surioara!" Nu care cumva sa uiti spusele mele! Apoi l-a privit pentru ultima data, s-a intors si, catarandu-se pe stancile albe ca de zapada, a disparut.
Soarele era la miaza. Dupa vorbele zanei, Uang Siang a coborat muntele, a intrat in sat si s-a dus drept la pra¬valia negustorului sa-i vanda mantia. In pravalie l-a ga¬sit pe vanzatorul acestuia. Cand acesta a ridicat mantia, deodata toata incaperea s-a umplut de raze rosii scante¬ietoare. Toti si-au holbat ochii si au spus intr-un glas:
- Aceasta este o adevarata comoara!
Tinand strans mantia, vanzatorul l-a intrebat:
- Cate lianguri de argint vrei?
- Nici mai mult, nici mai putin de 1 000 de lianguri a raspuns Uang Siang.
Vanzatorul s-a gandit ce s-a gandit si a spus:
- Pentru asa o suma mare, nu pot sa hotarasc sin¬gur. Trebuie sa-l intreb pe stapan. A luat mantia si s-a dus in camera de oaspeti, unde se odihnea negustorul. Era obosit de cele petrecute in ultimele cateva zile.
Auzind Tai Hua ca mama vitrega vrea s-o marite cu negustorul, n-a acceptat nici in ruptul capului. De cateva ori trimisese acesta oameni cu banii si gatelile ce se da¬ruiesc la petit, dar de fiecare data Tai Hua le aruncase afara. Cu o zi inainte, negustorul o cautase din nou pe petitoare, cu care pusese la cale rapirea fetei si de bucurie nu dormise toata noaptea.
Vanzatorul l-a strigat si acesta, cand a dat cu ochii de mantie, a strigat:
- Asta este o adevarata comoara! Cat argint cere pe ea?
- 1 000 de lianguri, a raspuns vanzatorul. Negustorul si-a facut socoteala in gand si a intrebat:
- De unde este omul asta si cum il cheama? Vanzatorul a facut o plecaciune si a raspuns:
- Ma duc degraba sa-i intreb.
Uang Siang habar n-avea de planul negustorului de a o lua pe Tai Hua, de aceea a spus fara sa sovaie numele satului si al familiei lui. Vanzatorul i-a spus negustoru¬lui tot, iar acesta, cand a auzit, si-a clatinat capul cu ura, a inchis ochii facandu-si socotelile si deodata a izbucnit:
- De-ar fi sa-l omor si tot trebuie sa pun mana pe mantie.
Negustorul s-a ridicat, a iesit afara si a inceput sa-l ia la rost pe Uang Siang:
- Spune-mi repede, de la ce bogatas ai furat mantia?
Suparat, Uang Siang i-a raspuns:
- Nu mai vorbi prostii! In viata mea n-am furat nici macar un ac, darmite o mantie de 1 000 de Hanguri de argint. Mai bine spune-mi ca nu vrei s-o iei si atunci ma duc in alta parte.
Holbandu-se ia Uang Siang, negustorul i-a zis:
- Un sarantoc ca tine nu poate sa aiba o asemenea mantie. Legati-l!
Si Uang Siang s-a pomenit inconjurat. Atunci a spus:
- Zana cocorilor mi-a dat mantia. Auzind asta, toti au incremenit. Dar negustorul i-a spus:
- Zici ca zana cocorilor ti-a dat-o? Atunci unde e, ca eu n-am vazut-o niciodata!
Amintindu-si sfatul zanei, Uang Siang a zis:
- Daca nu crezi, hai sa cautam zana!
Negustorul se gandea: „Daca nu gaseste zana, ramane pe mana mea. Ba poate ca spune de zana ca sa scape mai usor". Si uitandu-se cu ura la baiat i-a spus:
- Nu scapi tu! Merg si eu cu tine s-o cautam. Uang Siang, insa, nu se temea.
Negustorul si-a luat oamenii si au plecat pe munte cu baiatul.
O treaba atat de ciudata pusese tot satul in picioare. Sute de oameni se tineau dupa ei sa vada zana cocorilor. Printre ei era si petitoarea. Cand au trecut prin dreptul catunului, mama vitrega a incuiat-o pe Tai Hua in casa si s-a luat si ea dupa ceilalti.
Ajungand in varful muntelui, baiatul a batut de trei ori din picioare si a strigat de trei ori „Zana, surioara!" si muntele s-a despicat deodata in doua. La mijloc se vedea palatul cu poarta de perle rosii si zana stand in fata portii, langa cocori.
Vazand aceasta, toti oamenii s-au oprit de mirare. Numai mama vitrega, petitoarea si negustorul, vrand sa mearga mai departe, au alunecat in crapatura muntelui si intr-o clipa s-au prefacut in niste stanci negre, urate. Zana s-a suit pe spatele unui cocor si, facand semn cu mana, celalalt cocor si-a deschis aripile si s-au ridicat in vazduh, indreptandu-se spre catun.
Incuiata in casa, Tai Hua se gandea ca trebuie sa vina Uang Siang s-o scape, cand a auzit un zgomot in curte. Uitandu-se prin crapatura usii, a vazut cum zana coboara de pe cocor si vine spre usa, apoi, la un semn, lacatul a cazut si Usa s-a deschis. Fara un cuvant, zana cocorilor a apucat-o pe fata de mana, a urcai-o pe celalalt cocor si, facand un semn, cei doi cocori s-au ridicat in vazduh. In timpul acesta, oamenii din catun se imprastiasera. Numai Uang Siang astepta in fata portii de perle rosii. Vazand-o pe Tai Hua s-a bucurat si nu stia cum sa-i multumeasca zanei.
Atunci zana le-a spus:
- Eu ma duc in alta parte, voi ramaneti sa locuiti aici. Apoi, uitandu-se la baiat, a aplecat capul si din ochi i-au picurat cateva lacrimi. S-a suit pe cocor si s-a pier¬dut in vazduh. Si pe locul unde i-au cazut lacrimile, a izvorat un parau cu apa limpede.
De atunci, Uang Siang n-a mai vazut-o niciodata pe zana. Dar, de multe ori, la miezul noptii a auzit strigatul cocorilor. Din acest motiv oamenii i-au spus acelui loc Muntele Zanei Cocorilor. Si pana astazi, Muntele Zanei Cocorilor e tot alb ca zapada, iar cele trei stanci sunt tot asa de negre si urate.