MUSTELE SI ALBINA
Doua muste sprintenele
In tari straine porneau
Si pe albina cu ele
Cam astfel o imbiau:
— Hai sa mergem, surioara!
Papagalii toti ne-au spus
Ca pe-acolo-i numai vara,
Soarele n-are apus.
Libertatea predomneste
In tot ce-i vietuitori
Si dreptatea nu scuteste
Nici de musti-ucigatori.
Iar aice... oh! ce soarta!
Sa traiesti in tara ta,
Aci vie, aci moarta,
Fara a te desfata.
Paiajenii pe la tara
In mreaja ne potopesc;
Iar prin targuri, peste vara,
Ca pe dusmani ne gonesc.
Aparatori, rea hartie,
Toate s-au descoperit;
Vii sa gusti din farfurie
Si pe loc te-ai otravit.
La mezelicuri capace
S-au raspandit de ajuns;
Apoi raul ce ne face
Paharul cu miere uns!..
— Cale buna, musti, de-aice!
Le zise albina lor.
Eu raman, caci sunt ferice
Si in tara-mi voi sa mor.
Pamintenii, mic si mare,
Ai mei faguri toti iubesc;
Si pentru-a mea bunastare,
Vara, iarna, ingrijesc.
Iar voi, oriunde va-ti duce,
Daca si-n acele tari
Vreun bine nu-ti aduce,
Nu veti afla desfatari.
Acel ce pentru-a lui tara
In fapta face folos,
Orice rau il impresoara,
Nu o lasa bucuros;
Iar acel ce nu lucreaza
La edificiul comun
Singur se expatriaza,
Caci nimic nu face bun.
Autor: Povesti
Poezia MUSTELE SI ALBINA de Povesti
|
