NASTEREA SI COPILARIA LUI ALEXANDRU
Ceasul nasterii veni, si imparateasa chema pe Netinav si-i zise:
— Ceasul nasterii a sosit.
Si cauta Netinav in stele si zise:
— Sa tii putintel, sa nu nasti, ca este ceas rau si planetele nu
s-au tocmit pe stare, si crugul sta pe luna si zodiile n-au purces,
si stelele stau pe loc, si de vei naste acum, vei naste om prost ca
si alti oameni.
Si tinu putintel pana statura planetele pe tocmeala si nascu
fiu, si zise:
— Sa-i punem numele Alexandru.
Si s-a nascut feciorul in luna lui martie a douasprezecea zi, si-l
lua moasa si-l duse la biserica lui Amon si Apolon Dumnezei si-l
binecuvantara preotii si-i pusera numele Alexandru. Greceste asa
se cheama, iara romaneste mare, ales, ca era mai ales decat toti.
Iara Filip-craiul venea de la oaste, de la Darie-imparat; si intr-o
noapte vazu in vis; si iesi din cort, se aseza dinaintea cortului, si
chema pe Aristotel, si-i spuse visul zicand:
— Vazut-am asta-noapte in vis ca mi-a adus Amon Dumnezeu
un fecior mic.
Si filosoful i-a raspuns:
— Bucura-te, Filipe, ca ai dobandit fiu din Olimpiada!
Si vorbind el astfel, sosi un vultur mare si trecu peste Filip, si-si
lasa oul in poala lui Filip; iara craiul se sperie si sari de pe scaun,
si oul ii cazu jos din poala, si crapa oul si iesi un sarpe mic din el,
si inconjura oul, si cand vru sa intre indarat, muri la gura
oului.
Aristotel zise:
— Craiule Filipe! Sa stii ca visul tau se va izbandi, ca acel ou
este pamantul, iara sarpele cel mic este fiul tau, si va lua lumea
toata si la mosia lui nu va mai merge.
Intr-aceea sosira boierii de la Olimpiada si spusera lui Filip ca
a nascut imparateasa fiu; si se veseli Filip-craiul, si purcesera spre
Macedonia. Si cum s-a apropiat, iesira inainte-i toti boierii cu daruri
si cu fiul, si se inchinara inaintea lui Filip-craiul; iara lui Filip
bine-i
paru de fiu, si-l lua in brate si-l binecuvanta, si zise fiului:
— Bucura-te, al doilea Iosif preafrumoase!
Si au inteles craii, si Eraclie-imparat. Si-l lua si Aristotel pe
Alexandru in brate, si-l binecuvanta si zise:
— Sa fie mana ta peste toti imparatii din lume.
Si merse la Filipus cetate si mult se veseli craiul.
Iara Filip-craiul chema pe Aristotel, si-i zise:
— Dascale Aristotel, sa-l iei pe Alexandru meu sa-l inveti cartea
si filosofia ta, si intelepciunea ta.
Istoria marelui imparat Alexandru Macedon
Si-l lua Aristotel si-l invata carte, intr-un an Psaltirea si Psalmii;
si se mirau voinicii de el, cum invata asa de iute si bine.
Intr-o zi se duse Netinav la Olimpiada si zise:
— Imparateasa Olimpiado! Sa spui lui Alexandru sa vie la
mine, sa-l invat filosofia mea. Sa vie sara la mine sa-l invat cursul
planetelor, starea crugului, umbletul zodiilor, numerile, temeliile
si cetirea stelelor.
Olimpiadei ii placu aceasta si chema pe Alexandru si-i zise:
— Fatul meu Alexandre, iata acest filosof foarte mare, si cetitor
de stele, si stiutor de planete si de crugul cerului, si mi-ar fi voia
sa inveti. Si mai zise muma-sa: Saruta mana lui Netinav.
Si Netinav inca saruta pe Alexandru. Iara Olimpiada zise:
— Sezi, dascale, si primeste al tau la tine!
Si vorba asta nu o pricepu Alexandru. Netinav zise:
— Sa vie Alexandru sara la mine si ziua la Aristotel; la mine
noaptea, ca sa-l invat cetitor de stele, si umbletul planetelor si
zodiile cerului.
Si asa mergea Alexandru pana la amiazi la Aristotel filosoful
la invatatura, iar in desara mergea la Netinav-imparatul ; si
invata
sapte ani filosofia lui Aristotel si a lui Netinav, mandria Eghipetului.
Intr-o zi stranse Aristotel doua sute de coconi de varsta lui
Alexandru si puse pe Alexandru peste o suta, si pe Potolomei peste
alta suta, sa ispiteasca norocul lui Alexandru ; si facu si tocmi
doua osti ; si se lovira cu suliti de trestii, si se taiara cu sabii de
lemn, si batu Alexandru pe Potolomei, si sparse oastea lui Alexandru
pe oastea lui Potolomei. Iara Aristotel privea din foisor, si zise:
— O, dragul meu Alexandre! De vei fi tu imparat, ce bine imi
vei face?
Alexandru zise:
— Nu trebuieste a fagadui darul pana ce nu-l va da Dumnezeu,
iara vita de la par nu se departeaza.
Iara intr-o zi se sui Alexandru cu Netinav intr-un foisor inalt,
dupa ce invatase toata filosofia lui pe tabla. Si zise Alexandru:
— Dascale, toate m-ai invatat si toate le stii bine. Acum sa-mi
spui de la cine iti va fi moartea. Stii tu cum vei muri?
Netinav zise:
— Stiu, de mana unui fecior al meu voi muri.
Alexandru gandi: „Fecior n-are; vedea-voi eu frica lui“. Si-l
impinse din foisor jos. Atunci grai Netinav:
— Oh! oh! sufletul meu Alexandre! Vezi, spusu-ti-am eu ca voi
muri de mana unui fecior al meu ; si tu mie imi esti fecior si nimeni
n-a stiut, fara numai Olimpiada. Deci eu mor, si sufletul meu merge
la iad, unde au mers toti dumnezeii elinesti.
Si Netinav muri: iara Alexandru, auzind aceste cuvinte, se
spaimanta si se pogori din foisor jos, si se duse la muma-sa, si-i
spuse ce facuse cu Netinav. Muma-sa, auzind, s-a spaimantat.
Alexandru intreba pe muma-sa:
— Imi este mie tata?
Iara muma-sa raspunse:
— Da, iti este tata.
Si-l ingropara cu cinste; si de aceasta Filip n-a stiut. Si astfel
se sfarsi Netinav al Eghipetului.
Autor: Povesti
Poezia NASTEREA SI COPILARIA LUI ALEXANDRU de Povesti
|
