NENEA GUTA
de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti
...Noroc ca se mai gaseste, pe ici pe colea, cate un om de isprava,
care — prin dreptatea si prin bunatatea lui — te face sa nadajduiesti,
daca nu pentru tine, cel putin pentru urmasii tai, o lume mai buna ca
a de azi... Asa om e nenea Guta, generalul, prietenul meu de vanatoare.
Dar trebuie sa-l cunosti, ca gresesti grozav daca il judeci pe din afara.
Nu ti-ai putea niciodata inchipui ca, sub infatisarea aspra, pe care i-o
dau sprancenele negre, stufoase si incruntate, ochii care te masoara
de sus pana jos, mustata de pandur si fata lui aramie, se ascunde o
inima atat de buna; iar cand il auzi pentru intaia data zicand, drept
salutare, celui cu care se intalneste: “Ce faci, ma, hotule?” cu glasul
lui gros si ragusit, nu-ti poti stapani o miscare de sfiala. Curand vine
insa prilejul sa descoperi ce comoara de suflet se ascunde sub aspra
lui infatisare.
Daca ai nevoie de un sprijin, care sa-ti inlesneasca dobandirea
vreunui lucru drept, sa nu te sfiesti: nenea Guta nu pregeta niciodata
sa vie in ajutorul cuiva; si nu se pot numara usor cei pe care i-a
indatorat dumnealui, si pe cand era in activitate si de cand s-a retras
la pensie.
Iar daca a apucat sa-ti fagaduieasca un lucru, poti sa te bizui pe
vorba lui, mai cu temei decat pe un juramant facut in o suta de biserici,
sau pe un zapis intarit cu toate pecetile stapanirii.
La nenea Guta nu incape minciuna ori diplomatie; dumnealui
spune lucrurile in fata, drept, pe sleau; si daca te-o duce pacatul sa
vorbesti, in lipsa, de rau pe vreun prieten comun, te pune fata cu el:
“Uite, ma, ce spune asta de tine. Asa e?”
Noi, prietenii dumnealui, avem atata incredere in judecata lui
dreapta si incapabila de partinire, incat — cand se-ntampla de ne
ciorovaim intre noi — avem o vorba pe care cel napastuit o intrebuin-
teaza ca o somatie, ca un apel la buna-credinta a celuilalt: “O sa te
dau in judecata generalului”.
Sinceritatea si lipsa de diplomatie a lui nenea Guta a dat loc la
multe scene hazlii. La una din cele mai nostime am fost de fata.
Cu prilejul unor alegeri ne trebuia un candidat la colegiul al doilea
din Senat, de partea opozitiei. Nu doar ca nu erau destui care pofteau
locul; dar la fixarea unei candidaturi se tine seama de o multime de
imprejurari, care nici nu trec prin mintea unuia care n-a asistat la o
asa de importanta operatie... Nu stiu care din noi zice: “Daca am pune
pe generalul?”
Ar fi prea lung sa va povestesc toate greutatile, toate incurcaturile,
carora le punea capat aceasta neasteptata propunere. Intr-un glas am
strigat toti membrii comitetului: “Bravo! minunata idee!” A doua zi
ne-am dus la nenea Guta, sa-l intrebam daca primeste. S-a emotionat,
saracul; si, dupa ce a tusit de cateva ori, ne-a declarat ca el “n-a mai
fost in d-astea”, nu se pricepe la propaganda electorala si nici parale
n-are de cheltuit. Dupa ce l-am incredintat ca nu trebuie nici sa
cheltuiasca, nici sa alerge dupa voturi, ne-a imbratisat si iata-l can-
didat. In ajunul alegerilor, intrunire la club. In fund, pe estrada,
membrii comitetului electoral si candidatii; in sala, lume multa. Nenea
Guta, pufnind dintr-un cogeamite tigaret de chilimbar, isi rotea ochii
peste multime. Nu-mi aduc aminte care se urca la tribuna si incepe
cuvenitul discurs, menit sa dovedeasca toata nevrednicia lor si toata
procopseala noastra. Dupa o lunga insirare a tuturor ispravilor de
ordine generala, urma o insirare lunga a ispravilor locale. In vremea
asta nenea Guta se uita cand la orator, cand la mine, clatinand din
cap cu o expresie, care insemna: “grozav le taie!” Si deodata, pe
cand
oratorul arata adunarii colosalele pagube ce vor rezulta pentru oras
din criminala intentiune a carmuirii de a stramuta jumatate din
regimentul de cavalerie, adus cu atata greutate, — ne pomenim cu
nenea Guta ca-si scoate tigaretul din gura si zice:
— Nu e adevarat! nu-l muta.
Consternare printre cei de pe estrada. Care mai de care sa-l traga
de maneca; iar dumnealui cu seninatate:
— Daca va spui ca nu-l muta! Viu de la divizie; am mancat acolo.
Mi-a spus Misu ca nu-l muta...
Ca sa-si poata urma oratorul discursul, cativa s-au asezat in dreptul
dumnealui, iar altii l-au tras binisor spre fundul estradei, unde continua
sa-i convinga pe soptite:
— N-auzi, frate, ca mi-a spus adineauri Misu, ca nici pomeneala
nu e...
Mai tarziu, cand oratorul, facand deosebirea dintre candidatii
nostri si cei ai partidului advers, arata ca protivnicul lui nenea Guta
“abia stie romaneste”, iar ne pomenim cu dumnealui:
— Ei, asi! Vorbeste foarte bine romaneste.
Iar consternare, iar trageri de maneca si silinte de a-l face sa taca,
pe cand dumnealui, tinand piept celor care tabarasera sa-l domoleasca,
ii da zor:
— E roman neaos, domnule. Am cunoscut pe tat-su. De unde o
scoate ca nu stie romaneste?
Amicul nostru Marinescu, care are focul sacru al politicii, era
prapadit si-l mustra cu asprime:
— Asta nu se face, domnule general.
Dar eu, spui drept, nu m-am putut stapani: l-am luat in brate si
l-am sarutat pe frunte.
— Bravo! zic, nene Guta. Sa traiesti!
Iar lui Marinescu:
— Lasa-l, ma, in pace; asa-i sade dumnealui bine. In ziua cand
ajunge pehlivan ca tine si ca mine, n-o sa mai aiba nici un haz.
Autor: Povesti
Poezia NENEA GUTA de Povesti
|
