NU CANTA, BAIETE!

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Fost-a odata ca niciodata, intr-o tara bogata, de la Dumnezeu
sfantul lasata, nu demult, ia, de cand e si necazul pe lume. Dar
povestea nu stie de asta; ea trebuie spusa, ca nu-i incotro si hai,
cuvantule, la drum — si te-oi sfarsi nici nu-i sti cand si cum! Pe atunci
si mai incoace, era o baba si se-ntorlocase, de-al doilea, c-un mosneag
care nu era nici al meu, nici al tau, ci era al ei, tie-si-l cu bine — la
dansii bucurie si la noi sanatate!
Si mosneagul avea o fata. Baba avea si ea o fata — tot marfa care
nu se potrivea. Dupa cuvantul din vechime: “Toata baba-i cu taraba,
hop si eu cu jneapu meu!...” Si ca sa nu ma iau cu ziua targului, iaca,
mari, baba isi purta fetisoara numai pe la petreceri si tare-i placeau
frumuselei cuvintele flacailor, d-apoi jocurile cele cu coada — doamne
sfantule! Azi asa, maine asa, poimaine se numeste ca-i duminica
dimineata. Cine merge la sf. biserica? Baba si cu fata-sa! Biata copila
a mosneagului, urgisita si necajita, sta acasa si asa primeste porunca:
— Sa stai si sa faci mancare, nici prea rece, nici prea fierbinte!
Auzi?
— Bine.
Se duc ele la sfanta slujba; fata mosneagului se urca pe cosar si se
uita. Ele cum ajung in fata pridvorului, s-apuca si ea si se duce la cei
doi nucusori din gradina, rasaditi de manuta ei, rasfirati a plans, cu
crengile frateste la pamant si, fiindca acolo-i sedea norocul si ajutorul
ei, face: “Descuieti-va, nucusorilor!” Atunci, cat ai clipi, nici eu singur
nu mai stiu ce fel de lucruri scumpe au iesit de acolo: straie scumpe,
cum nici la miresele imparatiei nu se afla, si trasura si cai, care nici
n-or fi cum s-or povesti, ca lumea pentru ce are gura! Atata numai ca
fata noastra, gatita asa de mandru, iaca intra si ea in sf. biserica!
Lumea socotea ca-i craiasa, nu de pe ici-de pe colea, ci craiasa cea
mai aleasa dintre craiese! Cat despre feciorul imparatului, d-voastra
aveti auz indeajuns si va puteti inchipui mai bine decat mine ce fel ii
juca gandul: dorul nu cauta multa zabava, a pus stapanire si pe inima
imparateasca — si adica de ce nu?— si sa-l arda focul de dor! Craiasa
cea frumoasa insa, drept sa va spun, nu s-a uitat mult la asta: ea a
luat repede nafura, a iesit, si pana una-alta, a fost acasa — tot fata
mosului, care acum facea mancare pentru baba si pentru odorul ei!
Feciorul de imparat se uita in urma — d-apoi ce folos, ca, bat-o s-o
bata craiasa, nu stii cum a iesit si:
Inainte luminita,
In urma negurita
si nu-i. Daca nu-i, nu-i; de acuma cauta-i si tu urma, baiatul mamei!
Ai pus tu ochii pe fata, dar sa vedem ce mai este, si tine-te, biata
poveste!
— Ha! Ai facut mancare? se boldeste baba.
— Facut, raspunse fata mosneagului.
Si mancarea era facuta, nici prea rece si nici prea fierbinte, cum e
mai bunisoara pentru izbavit de inima rea.
— Dar oaleu! — zice fata babei — tu nici nu stii una!
— Daca nu-mi spui, surioara draga!
— D-apoi tu ce mai stii! Amarnic feciorul de imparat, dar mai
mandra-i craiasa ce-a venit azi la sf. slujba!
— De! Daca eu, saraca, sed numai acasa!
Si s-a trecut si asta. Iar iad si rai in casa, ca-n casa de om, pana ce,
cu bine si cu rau, cum s-a mai intamplat, ne trezim in a doua duminica.
Hai iar la sf. biserica, dupa obiceiul crestinesc; se duce numai baba
cu fata-sa, copila mosneagului ramane osandita sa steie tot acasa, sa
faca mancare potrivita si sa nu se urneasca un fir din ograda. Atata
numai ca ea, cum se vazu singura, se si alatura de cei doi nucusori:
“Descuieti-va, nucusorilor!” Nucusorii i-au dat straie si trasura cu cai,
care nu se mai afla pe lume. Ea iar ajunge la sf. biserica; lumea casca
gura, nu alta; iar feciorului de imparat ii venise gandurile la loc. Atata
numai, frate draga, ca, vazand-o cum iese degraba — de i se facu:
Inainte luminita,
In urma negurita
nu stiu, a lui ciuda era mai aprinsa, ori a mea suparare mai mare, ca
nu putea el prinde nici o fata de imparat! Eu si acum sa-l vad i-as
zice: “Dar ce, pazesti iepuri, fecioras de crai?” Numai vezi ca si el
avea dreptate: a treia oara era scris sa-si capete odorul! Cum a si fost.
Ca uite, povestea merge tot asa in drumusorul d-sale, pana a treia
duminica. Baba cu fata-sa, la sf. biserica; astalalta — vine si ea,
necuprins de frumoasa si imbracata, craiasa in picioare, si alta nimica.
N-as sti, — n-as vorbi. Ce-mi face acuma feciorasul cel indragostit?
Cu binisorul nu mergea — oleaca de sila n-are sa strice: toarna
flacaiasul rasina topita pe pragul pridvorului si numai iaca-mi trece
craiasa si, ce mai la deal la vale — nu-si poate scoate piciorul cu
ciubotica! Asa-i ca feciorul a prins minte? Si asa-i ca daca nu-l luam
eu oleaca in ras, nu se afla sa faca asta? Si, cum am zice, nici fata cu
chipul de craiasa nu-i proasta. Zmuceste o data, zmuceste de doua
ori, cand a treia oara, scoate piciorul, lasa ciubotica in plata domnului,
si la fuga, sa fie tot pe a ei!
— Mai! zice feciorul imparatului, ce-i de facut? S-a dus ea:
Inainte luminita,
In urma negurita,
dar pune-oi si eu gabja o data! Si asa, gandul se vede ca rau tare
asupra ei nu era — ia, cam cum m-am dat si eu cu baba la secere, ar
zice mosneagul, — si hai de-acuma, mari, ca ciubotica e in mana
craiului si aceea are sa-i fie mireasa, care va avea norocul sa-i fie
deopotriva piciorul cu ciubotica! Cauta, invarteste, suceste, greu la
deal, greu si la vale. Vine povestea si in casa babei. Ce mai cinste pe
fata ei ca feciorul craiului ii pune ciubotica in picior! D -apoi ce folos?
Picior ca al fetei babei am mai vazut eu, dar, drept a vorbi, sa va
fereasca Dumnezeu, fetelor! Lasa ca era
Propeaua gardului,
Pacornita carului.
Uraciunea satului, dar avea niste talapane de picioare de le-ai fi
putut pune gura de ham, nu altceva. Baba nu stia de asta; ei i se
parea ca piciorut mai potrivit pentru ciubotica aceea din mana craiului
nu poate fi decat piciorutul cel drept al copilei cu pricina. Drept aceea
s-a apucat si a dat ia-ncolo, mai deoparte, pe biata fata, a mosneagului,
si mai bun loc decat dupa usa care ar fi putut fi? Dar ciubotica nu
venea pe piciorul uratei, si nici trebuie sa ne mai prapadim vremea
cu asta!
— Da oare sa mai cioplim olecuta piciorutul? zice baba.
— Nu se poate! se rasteste craiul, gata sa se porneasca. Cand colo,
cocosul, in prag, striga, inaltandu-se intr-amandoua picioarele, mai-
mai sa starneasca tot satul:
Cucurigu, ga, gaa! Fata mosneagului dupa usa
Sade-ntr-un stiubei cu cenusa!...
— Hus, cocos afurisit! se incrunta baba, dar afurisitul graia drep-
tatea si de aceea, cand feciorul imparatesc da sa mai calce un pas, iar
racneste diavolul de cucos:
Cucurigu, ga, gaa! Fata mosneagului dupa usa
Sade-ntr-un stiubei cu cenusa!...
— Hus, cocos afurisit, manca-te-ar boala sa te manance!
— Mai — face feciorul — trebuie sa fie ceva, si nu-i degeaba
cantecul! Cand bietul cucos nazdravan iar tipa mai cu inteles:
Cucurigu, ga, gaaa! Fata mosneagului dupa usa
Sade-ntr-un stiubei cu cenusa!...
Si cauta el dupa usa; ce-i drept nu-i pacat, fata mosneagului, plina
de cenusa si funingine, sedea in stiubeiul de zolit camasi. Si minune
n-a fost de loc cand a cercat holteiul si ciubotica se potrivea atat de
bine pe piciorul copilei. De acuma — sa le fie de bine, oi face si eu:
nunta, petrecere si chef, ca la o vreme de bucurioara si pace! Fata
mosneagului mi se dresese un lucru de imparateasa, ca trecuse vestea
si dincoace, pe aici pe la noi, la Moldova lui Stefan. Ce sa-i faci? Ea
se ducea cand vroia la nucusori, si cand zicea: “Descuieti-va, nucusorii
mamei!”, fel de fel de bunatati ii ieseau la lumina. Si iaca da Dumnezeu
si la vreme potrivita li se soseste parintilor si un copilas — da frumos,
da frumos, sa-i zvarli doua mere de aur, cum facea Irod imparatul.
Era bucurie la scaunul imparatesc, dar bucuria stiti d-voastra ca zboara
iute-iute si-i da drumul supararii, care o inghesuie de dinapoi; si sa
nu va mirati ca, intr-o buna dimineata, baba isi trimite fata sa o mai
vada pe tanara imparateasa. Poate cu gand bun — dar la om rau gand
bun sa dea Dumnezeu, insa eu nu prea cred!
— Bine te-am gasit, surioara; he, bine mai traiesti!
— Bine ai venit, surioara! ii raspunse astalalta, cu inima curata.
Azi asa, maine asa, hai, poimaine se duc amandoua la plimbare: una
cu inima dreapta, cealalta insa, dusman impelitat! Ici campie intinsa,
dincoace lanuri ce se izbeau cu varfurile spicelor in razele soarelui,
incat cu adevarat era de-a mai mare dragul sa privesti ca
In varful spicului,
Varful margarintului
impodobeau cu indestulare firea toata; d-apoi ce ti-i bun, ca, nu bine
da imparateasa sa se uite la fantana la care ajunsera, si mana
nelegiuitei nu s-a sfiit, si iaca s-a inecat biata imparateasa!
Langa fantana a crescut — asa a vrut Dumnezeu — un soc. Fata
babei, fara multa grija, se duce acasa si-i imparateasa de acuma si tot
asa imbracata, dar mai stransa si mai invelita, cum va fi stiut ea — ca
eu nu ma pricep la treburi de acestea — si numai un lucru o strica:
tata nu putea da copilasului celui frumos, ce ramanea de maica-sa, si
plangea, plangea feciorasul, Doamne, Doamne!
— Ce are copilasul nostru? zice imparatul.
— D-apoi, da! raspunse urata.
— Hi, stiu eu mai bine ce are, si te-as invata eu, de-ai fi sub manuta
mea! — fac eu de ici, macar ca n-am nici o putere. Si de la o vreme,
ce sa se mai pomeneasca? Un baiat umbla cu oile pe la fantana care
inghitise pe imparateasa. Taie baiatul din soc si-si face un fluieras; il
potriveste, il suceste, il pune la gura si iaca asa prinde — singur,
oameni buni, — a canta fluierasul:
Nu canta, baiete,
Rau capul ma doare,
Copilasu-mi plange,
Cu lacrimi de sange,
Pe dansu-l adapa
Tatisoara stearpa!...
Si tot asa... Mai, minunea tatalui! Mai vine un baiat cu oile, istalalt
ii spune povestea de la capat, cellalt se incruceste, mai casca gura.
— Da-cearca si tu, daca nu crezi!
Si cum il pune si el la gura, fluierasul meu prinde a zice:
Nu canta, baiete,
Rau capul ma doare,
Copilasu-mi plange
Cu lacrimi de sange...
— Mai! Ce sa fie? Hai sa spunem in sat!
Si au spus. Mai vine si un mosneag pe acolo — isi face si el din
socul cela o trisca, si trisca prinde a canta si nu sta de fel cat o tineai
la gura:
Nu canta, mosnege,
Rau capul ma doare,
Copilasu-mi plange,
Cu lacrimi de sange...
Si n-are credinta
De la maiculita...
— Saraca mama! face mosneagul... Am auzit eu asa, mai de
demult, in poveste, cate nu se intampla... sufletul ei graieste!!!
Si oi zice si eu: ehei, si povestea-i mare-lucru!... Si, fiindca nimeni
nu cuteza sa-i spuie si imparatului despre asta — tot de raul im-
paratesei noua — da Dumnezeu si se invarteste crangul altfel: deschide
el o claca, mai frate, ca inainte si imparatii faceau claci; s-apoi ce mai
cantari si petreceri! Nu ca acuma; tot flacai, ciucalai, si tot fete care
la lucru-s ca butucu, iar la maritis, para de foc aprinse! Asa incat ii fu
dat si imparatului sa asculte cantarea cea de jale ce iesea din fluiere
si din tristi, ca erau fluierari, nu ca voi, niste mamaligari! Si ziceau:
Nu canta, baiete,
Rau capul ma doare,
Copilasu-mi plange...
— Mai, care-i acela? se rasteste, infuriata, imparateasa.
Da ei ziceau inainte:
Pe dansu-l adapa
Tatisoara stearpa...
Si n-are credinta
De la maiculita...
— Ahaaa! la da-i afara cu aist cantec! Ce vorbe-s aiestea?
— Nu; ia sa vad si eu, mai baieti, ce minune-i asta, zice imparatul,
si-mi pune la gura un fluieras:
Nu canta, draguta,
Rau capul ma doare...
Si numai ce-l rupe el in doua, si o data, poc! dintr-o bucata s-au
facut doua bucati, iar imparateasa cea adevarata a sarit in sus, vie,
teafara, frumoasa si aleasa, cea mai intai!
— Of, barbate, mult am dormit!
Si i-a spus totul, totul, cum ii fusese blestemul si chinul.
Apoi d-voastra grija sa n-aveti, ca si mai mare blestem si chin a
trebuit sa vie, pe data, pe data asupra fetei babei. Numai sfarsitul
i-au facut, alta nimica. Dar nu m-apuc, daca poate n-a fi murit, traieste
si azi — traiasca in pace, ca, din partea asta, noi de-am fi sanatosei,
buni la inima si la treaba, precum suntem si la mancare, si mai cu
seama la minciuni. De jalea ei, oi face si eu
Cu bine fi cu sanatate,
Tine-o minte bine, nepoate.
Ca vorba multa fara minciuna nu se poate!


Autor: Povesti
Poezia NU CANTA, BAIETE! de Povesti