NUMAI CU VITELE SE SCOATE SÃRÃCIA DIN CASÃ

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

 
            A fost odata ca niciodata etc.
            A fost odata un taran si-l chema Neagoe. Acest taran era om voinic si harnic. Nu­i pasa lui de nu stiu cine de ar fi fost. Vezi ca-si cata de munculita lui, isi platea dajdia, se avea bine cu toti din sat, si cum facea el, ce dregea el, se chivernisea omul ca sa-i ajunga agoniseala muncei sale pentru multa vreme.
            Ii veni vremea de insuratoare, si ca tot crestinul, isi facu si el randul. Ce sa vezi d-ta? O data cu nevasta se strecura in casa lui si saracia. Ea gasise un tron vechi, urgisit intr-un colt din bordeiul Neagului, la care nimeni nu lua aminte, si acolo, pe dansul, Saracia isi facuse culcusul. Sta greceste pe tron cat e ziulica si nopticica de mare, si din loc sa se miste, ba. Pasamite tronul era gol, nu mai punea oamenii intr­insul nimic, atat era de vechi si de odorogit.
            Bietul Neagoe vazu ca incepe a da indarat; lucrurile nu-i mai mergeau struna ca mai nainte; se lua de ganduri, fiindca el se stia ca munceste si mai si decat inainte, si de la o vreme incoa, doua in tei nu putea lega. Se spetise bietul om muncind, si sa salte si el ceva, te-asi! catusi de cat! ferita santul!
            Ba pana intr-atata ajunsese, incat sa-l impinga pacatele sa se gandeasca ca sa-si faca seama singur, vezi ca dracul n-are de lucru, el nu face biserici ori puturi pe la raspantii.
            Se zbatea, bietul om, cu mintea si cu trupul, si parca era un facut, mergea din paguba in paguba, de ajunsese in sapa de lemn.
            Tot satul il luase la ochi; il vedea lucrand cand la alde neica Burcila, cand la alesii ori la fruntasii satului, cand la taica popa. Totdauna gasea el de lucru; la toti muncea si la toti sporea lucrul lui.
            Cand insa muncea si pentru dansul, munca nu-i da in spor. De venea apa mare, araturile lui le ineca. Daca vrun prapad de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cadea peste semanaturile megiasilor, ale lui era stinse cu desavarsire; de batea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pamantul, de nu se mai alegea nici praful de dansele; ba uneori porumbul se taciuna, ba lacuste, ba potop, ba toate relele numai pe capul lui cadea.
            Satenii, megiasii lui, pusera mana cu totii de mai multe ori sa-i dea cate vrun ajutor, sa-i faca cate vro claca, dar toate in desert, ca nu-i iesea inde bine nimic, in cele din urma si vecinii si tot satul il parasira. Toti cu totul zicea ca asa i-a fost oranda si credeau ca trebuie sa fi cazut asupra capului lui vrun blestem de la Dumnezeu.
            Ajunsese omul sa-si urasca zilele. Si asa sufletul amarat, sezand intr-o dumineca cu luleaua in gura si gandindu-se cum sa-si curme viata, ca unul ce i se urase cu saracia, iata ca vine sotia lui si ii spuse ca peste putin are sa fie tata.
            El, ridicandu-si ochii la sotia lui, i se paru ca vede o slutenie de fiinta stand greceste pre tronul cel vechi si neintrebuintat. Se freca la ochi, se mai uita o data, si ce sa vaza? O sfrijita de lighioaie, mai urata decat ciuma, cu barba adusa de parea ca sta sa o apuce de nas, cu ochii numai scovarliile, parul ii sta in cap de parca ar fi fost pus cu furca, mainile ei raschitoare goale, cocosata si cucuiata, de seaman pe lume nu mai avea.
            Cand vazu el o asa nemetenie spurcata stand ca o cobe rea in casa lui si pe tronul lui, un sarpe rece ii trecu prin san. El insa isi tinu firea, si merse drept la ea, intreband­o:
            - Cine esti tu, si ce cauti aici?
            - Eu sunt Saracia, raspunse ea, si am venit nepoftita.
            - Iesi afara din casa mea!
            - O! o! stai ca prea te pripesti, voinicule, ii raspunse Saracia ranjind la dansul cu batjocura. Ca sa scoti saracia din casa, trebuie sa ai ce pune in locul ei.
            Si, ranjind inca o data, ii arata niste colti, de care s-ar fi speriat si dracul.
            Bietul om tacu si inghiti galusca. Cugetul ca are sa fie tata, vorba ca trebuie sa aiba ce pune in locul Saraciei, ii muta gandul.
            El voia sa goneasca Saracia din casa lui, caci nu putea mistui infruntarea ce i-o facuse ea, si apoi nu se indura sa-si lase odrasla pe mainile cele blestemate ale Saraciei.
            Din nou se puse pe munca, munca jidoveasca, se zvarlea omul si in dreapta si in stanga, noaptea o facea zi, da si din maini si din picioare, cum se zice, si folos nici cat negru subt unghie. Nevoile il napadea din toate partile si el nu mai stia ce sa faca. De cate ori intra in casa, de atatea ori si sfrijita de Saracie ii ranjea in bataie de joc.
            Intr-una din zile, iata ca si nevestei ii abatuse sa faca si nascu un dolofan de copil, sanatos si voinic ca tata-sau.
            Acum ce sa faca el? Parale n-avea, de moara nicicat sa orbeasca un soarece, ceva toale, ori vrun dichis in casa lui, tufa! Nimic, dara nimic n-avea de ce prinde ochiul la el. Cum s-o scoata la capatai? Ar fi voit si el, de! sa-si boteze copilul cu vrun nas mai de Doamne ajuta, sa faca si el o cumetrie. Dara cu ce? Sta bietul om cu mainile incrucisate, se uita in cer si in pamant si nu stia la cine sa caste gura. Si de felul lui fiind om cinstit, nu voia sa amageasca pe nimeni cu minciuna. El stia una si buna: cand o zice da, sa fie da; cand o zice nu, apoi nu.
            El cunostea de mult pe un cioban chiabur. Dara nu era in sat. Cand, iata ca se pomeneste ca-l cheama cineva sa-l cinsteasca. Acolo ce sa-i vaza ochii? Prietenul lui suia oile in munte. Parerea lui de bine nu se poate spune. Il ruga sa se cumetreasca si ciobanul primi cu bucurie sa-i boteze pruncul. Partea lui sa traiasca bine! Se pusera toate la cale cum e bine.
            La botez ciobanul darui finului sau o oaie fatatoare.
            Atata ii trebui. Cand fu sa plece, mocanul zise:
            - Cumetre, tot n-ai tu unde tine oita, lasa-o in turma la mine, si mi ti-oi ingriji­o ca si pe ale mele.
            - Bine, cumetre, raspunse Neagoe, sa fie precum zici tu.
            El era bun bucuros ca-i ia beleaua din batatura, deoarece n-avea ei ce sa manance, dar incamite sa mai dea si oii.
            Mocanul se duse cu oile. Omul se puse iara pe munca, dara munca lui d-abia aducea cu ce bruma sa-si tie zilele. Cum am zice muncea in sec.
            Dupa catava vreme se pomeneste cu un argat de la stana mocanului.
            - Neica, m-a trimes stapanu-meu cu lana asta la dumneata.
            - E, si ce sa fac eu cu dansa?
            - Apoi, sa vezi d-ta, stapanu-meu a pus de si-a tuns oitele si a tuns si oaia finului sau. Aceasta este lana ei si a trimis-o cui se cuvine.
            - Foarte multumim de bunatate. Sa spui cumatrului multa sanatate si sa auzim de bine.
            Si, luand lana din mana argatului, intra in casa, merse drept catre Saracie si, cu grai tantos, ii zise:
            - Da-te Saracie, la o parte, ca am sa pui lana asta acolo.
            Saracia nu se indura, neiculita, sa iasa din culcusul ce si-l facuse acolo.
            Ranji ea si de asta data, dara ii dete ranjitul prin piele, caci voinicul unde aduse odata lana si buf! o lovi dupa ceafa de era sa-si muste limba si o rasturna jos de pe tron. Saracia ramase locului unde cazuse ca vai de ea.
            Oaia finului fatase un miel; acesta, dupa ce se mai mari, il mitui si pe dansul ca pe mieii ceilalti si ii trimise mitele acasa.
            Taranul, si mai curajos, intra in casa, si merse iarasi drept la Saracie:
            - Da-te, ranjit-o, mai la o parte, ca am sa pui mitele astea acolea.
            Si fiindca Saracia tot cam intarzia, o lovi o data cu mitele de-i merse fulgii, si o dete peste cap, mai catre usa.
            Pe toamna se pomeneste cu un alt argat ca-i aduce un burdusel de branza.
            - Baciul de la stana, zise el, a adunat laptele de la oaia finului, l-a facut branza si l-am adus acasa.
            - Spune cumatrului, raspunse Neagoe, ca finul d-sale ii saruta mainile si sa ne vedem sanatosi.
            Apoi se intoarse repede in casa si indreptandu-se catre Saracie, ii zise:
            - Da-te, Saracie, la o parte, ca am sa pui burduful asta in locul tau.
            - Da unde sa mai ma dau? raspunse Saracia.
            - Iesi afara, daca n-ai loc, si te du in otelel pustei vrunui vanator ca acolo ti-e locul.
            - Ba aia-a vorba! mai pune-ti pofta in cui.
            Si lovind-o cu burduful in cap, o facu mototol dupa usa.
            Bietul Neagoe fu nevoit sa petreaca inca o iarna intreaga cu Saracia pe vatra.
            In vara viitoare, mielul de la oaia finului se facuse mare.
            Acum ii aduse doua lane.
            Taranul intra cu amandoua in mana si bufnind si razbufnind pe Saracie, o pofti sa iasa afara cu nepusa in masa. Saracia, daca vazul zorul, dete dosul pe usa afara, si sa te tii, parleo, ii sfaraia calcaiele fugind, pana ce se duse sa-si cloceasca ouale in otelele pustilor vanatorilor.
            Si d-atunci a ramas de vanatorii sunt saraci; fiindca-si pierd vremea prin coltii de piatra, prin maracini, umbland toata ziua pana sa impuste si ei cate vro babusca de nu stiu care pasarica.
            Neagoe incepu a bate in pinteni de bucurie, ca se cotorosise de saracie. Acum pe ce punea mana, punea si Dumnezeu mila. Toate ii mergeau inde bine. Incepu si el a lega gura panzei. Munca lui se vedea cum mergea inainte si avea parte de ea. Ce sa mai spunem multe? In scurta vreme ajunse fruntas al satului, dupa harnicia lui, cu vitisoare, cu plugulet si cu toate dichisurile unui om cu parte lasata de la Dumnezeu.
            Vezi ca numai cu vitele se scoate saracia din casa afara.

Autor: Povesti
Poezia NUMAI CU VITELE SE SCOATE SÃRÃCIA DIN CASÃ de Povesti