O RAZA
de Emil Garleanu
S-a desprins raza din ghemul ei de aur si a ratacit prin senin.
Si-n intaia zi, tremuratoare, cauta pe ce sa se opreasca.
Intr-o poiana din mijlocul unei paduri gasi urma copitei unui
cerb plina ochi de apa ploilor. Vroi sa se strecoare in unda
rece, dar in clipa aceea, un biet lup, slab de i se vedeau
coastele, dadu buzna dintr-un desis, se repezi, sorbi apa, tulbura
ce mai ramase, apoi se prabusi in cealalta margine a padurii,
dupa o caprioara care tocmai trecea.
Raza calatori mai departe.
Munti, dealuri, vai: ai ce cutreiera in lume cand te-ai asternut
la drum.
Pe-un camp, o gramada de oameni prafuiti, osteniti, adusi
de sale, merg delaolalta. Pe umeri de-abia isi duc pustile cu
spangile ascutite. Raza ii urmareste; ar vrea sa se infasoare
ca o sarma de aur imprejurul spangii calatorului celui mai
obosit, ramas in urma. Dar, deodata, un sunet de goarna
razbate pana in adancuri. Calatorii se opresc, isi indreapta
trupurile, privesc, iscoditori si crunti, inainte, scot pustile,
si-ntr-o clipa, dimpotriva lor alti oameni se arata. O clipire:
dusmanii se arunca unii spre altii, pustile razbubuie, spangile
se-nrosesc in piepturi. Calatorul obosit din urma, insetat
adineoare poate ca si lupul din padure, acum e si el o fiara.
Pe luciul de otel al pustii lui se prelinge sangele.
Infiorata, raza calatoreste mai departe. Cand vrei sa ra-
tacesti, ai unde. Asa, raza ajunge deasupra unui targ.
Intr-o casa mare, bogata, intr-un salon, o multime de femei
si de barbati sorb ceaiul aromat. Ras, vorba; si-un vals molatic
se desprinde de pe clapele pianului, sub degetele subtiri si
albe ale cantaretei. Ce maini frumoase! Iar la degetul cel mic,
o piatra pretioasa, un diamant, parca atragea raza: din inalt,
ea se coboara, si-n clipa ceea degetul fetei parea ca fulgera
de focuri. Uimita, mandra, cantareata se opreste, frange
cantecul si se uita cu ingamfare imprejur:
— Uitati-va la diamantul meu, zice celor din odaie.
Dar raza se furiseaza, si ochii tuturor privesc rautaciosi.
Mai departe. Un colt curat, senin si linistit nu e pe lumea
aceasta?
Intr-un alt targ, intr-o mahala saracacioasa, la o coliba.
Fereastra mica e deschisa; langa fereastra, mama, cu fata
supta de neodihna, isi leagana copilasul bolnav pe genunchi.
Micutul sta cu ochisorii verzi deschisi, pieptul mai nu i se
ridica, buzele albe mai nu se pot misca. Se gandeste mama:
cate necazuri, cate nadejdi, si acum! Si cum gandea astfel,
o lacrima, curata ca un margaritar, ii izvoraste din ochi,
mamei, si i se anina de geana. Si-atunci raza pribeaga se topi
in lacrima si o polei.
Iar copilasul, care de mult nu se mai inviorase, o zari;
intinse manusita spre obrazul mamei si zambi usor.
Autor: Povesti
Poezia O RAZA de Povesti
|
