OMUL DE PIATRA

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Pe muntele Tin erau o multime de stanci pe care nu se gasea nici o farama, de pamant si nu crestea nici un fir de iarba, incat din departare straluceau de-ti luau ochii. Dar sa nu credeti ca acestea erau pietre sterpe. In ele se aflau nenumarate comori. Daca nu ma credeti, ascultati povestea Omului de Piatra.
Cu multi ani inainte, de prin partile de miazazi a venit aici un batran cam de vreo 60 de ani. Unii au vazut cum acesta, cu tarnacopul in spinare, s-a catarat pe stanci, a dat ocol muntelui Tin cateva zile, apoi si-a luat tarna¬copul si a plecat. El n-a ramas sa locuiasca in satul de langa muntele Tin, ci a trecut mai departe catre un catun la vreo 80 de li departare. La marginea acestui catun se afla o casuta neimprejmuita cu zid. Prin fereastra se vedea lumina aprinsa. Batranul a batut la usa si a intrat. In casa traia un flacau de vreo 17-18 ani, pe nume Li Peng, care-i spuse batranului ca-i singur pe lume, avand doar un prieten, pe Pao Iou, care locuieste in partea de rasarit a raului.
Bucuros ca si-a gasit un tovaras, l-a poftit pe batran sa ramana in casa lui. Si se purta cu el ca si cand "i-ar fi fost parinte, iar batranul nu-l socotea mai prejos decat pe fiul lui. Li Peng o ducea destul de greu, asa ca batra¬nul a scos banii din chimir si i-a dat baiatului sa cum¬pere orez si carne. Azi asa, maine asa, pana ce batranul si-a cheltuit toti banii. Intr-o buna zi, i-a spus lui Li Peng:
- Baiete, azi e vreme frumoasa si as vrea sa ma plimb putin. Tu ramai acasa si fii cu ochii in patru!
Batranul si-a luat tarnacopul si a plecat. S-a intors abia a doua zi seara, cu chimirul plin de bani. Zambind, i-a spus flacaului:
- Baiete, avem din nou din ce trai.
Dupa putin timp, batranul s-a imbolnavit. Simtind ca i se apropie sfarsitul, l-a chemat pe Li Peng si i-a spus:
- Copile, ma doare capul de-mi plesneste si vad negru inaintea ochilor. Simt ca mi se apropie sfarsitul. Sa stii ca nu am pe nimeni pe lume, asa ca dupa ce voi muri sa ma ingropi aici. Si sa mai stii ca pe muntele Tin, in stancile stralucitoare, se gaseste… Zicand acestea, ba¬tranul a simtit ca i se strange gatul si nu a mai putut continua. A mai aratat numai cu degetul spre chimir, s-a uitat afara si a murit.
Indurerat, Li Peng l-a ingropat pe batran. Apoi, gan¬dindu-se la cele spuse de acesta inainte de moarte, si-a cautat prietenul si i-a povestit tot. Cand a auzit despre ce e vorba, Pao Iou a sarit in sus de bucurie, zicandu-i lui Li Peng:
-Inseamna ca batranul a vrut sa-ti spuna ca in stancile luminoase se afla bani, multi bani. Sa mergem degraba sa cautam!
Li Peng de asemenea se gandea: „Nu stiu ce se ascunde in aceste stanci, dar se pare ca batranul a vrut sa ma duc pana acolo".
A doua zi, dis-de-dimineata, amandoi prietenii au ple¬cat pe muntele Tin. Drumul era foarte anevoios, asa ca de abia pe seara au ajuns la locul cu pricina. La lumina lunii, ei au privit cu atentie, dar li s-a parut ca toate stancile sclipeau la fel. Atunci unde sa caute mai intai? In care stanca sa fie ascuns argintul? Si-au adunat pute¬rile si s-au catarat pe prima stanca. Dar aceasta era la fel ca toate stancile. Baietilor le-a scapat un oftat. S-au urcat cu mare greutate si pe stanca urmatoare, dar tot n-au gasit nimic. Atunci s-au apucat sa le cerceteze pe toate la rand. Noaptea, cantecul cucuvaiei si urletul lupu¬lui faceau muntii si mai fiorosi. Cei doi au cautat pana s-a luminat, dar n-au gasit nimic.
La lumina zilei, s-au mai catarat pe cateva stanci, dar tot n-au gasit nimic. A cazut iarasi noaptea. Norii au acoperit fata lunii si s-a starnit un vant de credeai ca rastoarna muntele. Brazii frematau si fosnetul lor ra¬suna in vai. Infuriat, Pao Iou bodoganea mereu: „Cine stie ce mincinos o fi fost bosorogul ala mort. Ne-a trimis aici cu minciunile lui".
Li Peng a incercat sa-l linisteasca:
- Batranul nu avea de ce sa ne pacaleasca. inseamna ca nu stim noi sa cautam.
Imbufnat, Pao Iou i-a raspuns:
- Daca nu te-ai saturat, ramai aici si cauta mai de¬parte. Eu, unul, ma lipsesc si plec. Si s-a dus.
Vazand ca Pao Iou pleaca cu adevarat, Li Peng s-a simtit tare mahnit. Se tot mira de ce pentru o vorba acesta s-a suparat si a plecat. Li Peng a ramas peste noapte pe munte, iar a doua zi, pe lumina, s-a catarat pe o stanca din dreapta lui. Stand el asa, a simtit ca pietrele de la picioare se misca si in stanca a aparut o crapatura. Uitandu-se cu bagare de seama a vazut ca sta pe capacul unei fantani si s-a mirat cum de se poate gasi o fantana in creierul muntelui. A dat incet la o parte capacul si, uitandu-se in jos, a vazut inauntru o lumina. A coborat in fantana, unde a gasit un omulet de piatra de vreo 2 ci* a*Unitate de masura egala cu 33 cmi inaltime. L-a privit cu atentie si a vazut ca avea gura, nas, ochi, maini si picioare ca orice om. Tot intorcandu-l pe o parte si pe alta si tot uitan¬du-se la el, l-a indragit nespus. A scos Omul de Piatra din fantana si a inceput din nou sa caute comoara. Dar n-a gasit nici urma de argint.
Vazand asa, a luat Omul de Piatra in spate si a cobo¬rat de pe munte. Omuletul era tare greu de carat. Dupa o bucata de drum l-a lasat jos, sa se odihneasca. Cu asa greutate in spate mergea destul de incet si mereu trebuia sa se opreasca spre a se odihni. A mers asa toata ziua pana s-a innoptat, cand, tocmai bine, a ajuns intr-un sat. In fata unei case statea un batran. Li Peng l-a intrebat:
- Taicutule, sunt un trecator. Ai putea sa-mi dai gazduire in noaptea asta?
Batranul i-a raspuns:
- Eu am o camera libera, insa cum se intuneca se umple de zgomote, incat nimeni nu poate sa stea in ea. Mai bine cauta in alta parte.
Li Peng nu fusese niciodata fricos, asa ca a spus:
- Taicuta, pentru un trecator, un colt de casa, oricum ar fi ea, care sa-l apere de vant, e de ajuns. Unde sa mai caut alta casa linistita? Nu mi-e frica. Du-ma acolo!
Batranul l-a trecut printr-o curte in care crescuse iarba pana la brau si a intrat intr-o casa cu trei incaperi. Intr-una din ele se aflau o bancuta si un pat de lac negru pe care era intinsa o rogojina. Totul era acoperit cu praf, asa ca se cunostea ca nu mai fusese locuita de mult. Dupa ce i-a mai spus cateva cuvinte, batranul a plecat.
Ramanand singur, Li Peng a ridicat rogojina s-o scu¬ture si din ea a iesit atata praf ca a intunecat toata inca¬perea. Peste tot era liniste si se auzea foarte deslusit fos¬netul ierbii din curte. Li Peng a simtit ca inima ii bate mai repede. A inchis usa, a tras zavorul si a proptit Omul de Piatra in usa. Apoi, linistit, s-a culcat.
La miezul noptii, l-a trezit o rafala de vant. A deschis ochii si a vazut ca vantul stinsese lampa de pe masa.
Apoi vantul s-a intetit si usa a inceput sa se zgaltaie. Li Peng se bucura ca i-a dat prin gand sa intepeneasca usa cu Omul de Piatra, altfel ar fi deschis-o vantul. N-a apucat sa se ridice din pat ca a auzit cum Omul de Piatra spunea:
- Ei, tu, spirit al pestelui, nu mai impinge degeaba! Inauntru sunt eu, Omul de Piatra, care-o propteste!
Apoi, s-a auzit vocea pestelui de afara:
- Omule de Piatra, lasa-ma sa intru! Omul de Piatra a raspuns:
- Doar n-o sa te las sa intri sa faci iarasi o fapta rea. Atunci, spiritul pestelui, suparat, a inceput sa strige:
- Crezi ca eu nu stiu ce putere ai? E destul sa te loveasca cineva peste burta si incepi sa scuipi arginti, ori sa te atinga peste umar ca fu incepi sa-ti misti mainile si unde ti se arata sa lovesti acolo lovesti. Cu atata te lauzi si tu.
Infuriat, Omul de Piatra a spus:
- Si eu stiu in ce sta puterea ta. Nu esti in stare decat sa scuipi apa si sa starnesti vantul cum se intu¬neca, si cu asta vrei sa ma sperii?
N-a apucat sa spuna totul, ca pestele, tipand si mai tare, l-a intrerupt:
- Prapaditule, ce te amesteci tu unde nu trebuie? Morfolindu-si buzele, Omul de Piatra a adaugat:
- Stiu ca n-ai vrea sa spun, dar tot am sa spun. Tu traiesti in iazul din spatele casei fecioarei Uang Ciun-Tie din satul Uang Tia. Boala de care sufera aceasta poate fi vindecata numai cu ficatul tau. Spiritul pestelui a inceput sa-l ocareasca si mai tare, iar Omul de Piatra sa tipe si mai tare.
Li Peng a tinut bine minte si ce-a spus unul si ce-a spus celalalt. Deodata s-a auzit cantecul cocosului si Omul de Piatra a amutit. Iarba din curte a fosnit din nou si iarasi s-a starnit vantul. Dupa ce a trecut vantul, afara nu s-a mai auzit nici un zgomot.
Se revarsau zorile. In camera s-a facut lumina si Li Peng a vazut cum Omul de Piatra statea proptit in usa asa cum il pusese el de cu seara. Era mirat cum de in timpul noptii Omul de Piatra putuse sa vorbeasca. A co¬borat din pat si s-a apropiat de el lovindu-l incet peste burta. Omul de Piatra a deschis gura si a lepadat un ar¬gint alb ca marmura; l-a mai lovit inca o data si a mai lepadat unul. Acum a inteles Li Peng ca ceea ce a vrut sa spuna batranul inainte de moarte s-a implinit.
Afara se facuse ziua. Stapanul casei impreuna cu cativa vecini au venit infricosati sa vada daca baiatul mai tra¬ieste. Auzind zgomot la usa, Li Peng a dat la o parte Omul de Piatra si le-a deschis. Atunci, toti au ramas cu ochii holbati de mirare. Cei dinaintea lui care ramasesera peste noapte in casa aceea nu mai fusesera gasiti vii. Cum de acesta traia? Stiind ca ei nu au auzit discutia din noap¬tea trecuta, baiatul i-a intrebat:
- Aveti in apropiere un sat Uang Tia?
Iar acestia au raspuns:
- Avem, se afla la vreo 20 li departare.
Li Peng a intrebat cum se poate ajunge acolo si, cu gandul ca trebuie s-o vindece pe acea fecioara bolnava, si-a luat Omul de Piatra in spate si a plecat chiar in aceeasi zi.
A ajuns in satul Uang Tia si intreband pe unul si pe altul a dat de casa lui Uang Ciun-Tie. A strigat de afara, dar neprimind nici un raspuns a deschis usa si a intrat. Tatal fetei i-a iesit in intampinare si cu rasuflarea taiata l-a sfatuit:
- Calatorule, daca vrei apa, cauta in alta parte, daca vrei hrana, fa la fel. In casa noastra cineva sta sa moara si nu avem inima sa tratam musafiri.
Li Peng i-a raspuns:
- Taicuta, nu am venit nici sa beau, nici sa mananc, ci sa vindec bolnava din casa voastra.
Batranul l-a iscodit pe Li Peng, apoi a zis:
- Proverbul spune ca bolnavul trebuie sa se caute. Si, desi vedea ca acesta nu este nici doctor, nici vraci, l-a indemnat:
- Daca zici ca poti s-o vindeci, intra degraba s-o vezi. Dar sa stii, ca au trecut pe aici multi doctori si a luat nu stiu cate leacuri, dar boala n-a lasat-o.
Fara sa intre la fata, Li Peng a intrebat:
- In spatele casei voastre se afla cumva un iaz? Batranul i-a raspuns:
- Se afla!
In graba, Li Peng a spus:
- In acest iaz se afla un peste urias. Fata ta poate fi vindecata numai cu ficatul acestui peste. Du-te repede si aduna vreo 20 de flacai puternici.
Batranul a gasit 20 de flacai si impreuna au mers la marginea iazului. Apa din iaz era neagra ca pacura.
- Apa din iazul acesta n-a fost secata de multi ani! i-a spus unul dintre flacai. Inarmati cu galeti, Li Peng si cei 20 de flacai au muncit toata dimineata sa sece iazul. Catre pranz, nu mai ramasese decat putina apa, incat se vedea spinarea pestelui care avea o lungime de aproape 1 geang* a1 geang = 10 cii. Pestele a miscat coada, a ridicat capul, a scuipat o gura de apa si iazul s-a umplut la loc. Flacaii s-au apucat din nou de treaba si pana la apusul soarelui au golit iarasi apa din iaz. Dar pestele a scuipat a doua oara si iazul s-a umplut iarasi de apa. Si asa au patit de trei ori. A patra oara, apa n-a mai crescut. Li Peng a coborat in iaz sa prinda pestele care a inceput sa se roage:
- Li Peng, ai mila de mine si salveaza-mi viata si-ti fagaduiesc ca de azi incolo n-am sa mai fac nici un rau nimanui. Pe fata poti s-o vindeci si cu doi solzi de pe spinarea mea.
Lui Li Peng i s-a muiat inima si a scos doi solzi de pe spinarea pestelui, lasandu-i viata. Dupa putin timp, apa din iaz a crescut la loc.
Uang Ciun-Tie a mancat cei doi solzi si boala i-a pierit ca si cand i-ar fi luat-o cu mana. Bucurosi, parintii au sfatuit-o pe fata:
- Du-te si-i multumeste acestui om care te-a vin¬decat!
Fata a iesit din camera mergand incet spre Li Peng. Cand i-a intalnit privirea, s-a inrosit toata. Apoi si-a plecat capul, gandindu-se: „inainte, cand parintii imi spuneau sa cinstesc un musafir, imi era asa de neplacut, jar acum, nu numai ca nu ma simt stingherita, dar sunt chiar bucuroasa". Li Peng, la randul lui, a ramas cu ochii pironiti la ea, zicandu-si: ,,E mai frumoasa decat o zana".
Dupa ce au schimbat cateva cuvinte, parintii i-au spus fetei sa intre in casa.
Li Peng si-a luat Omul de Piatra in spate si s-a in¬tors acasa. Dupa cateva zile, a venit si Pao Iou, incar¬cat cu bautura si mancare.
- Frate, de cand nu te-am vazut ma apucase dorul de tine, a spus acesta intrand pe usa.
Li Peng s-a bucurat si nu i-a amintit nimic de intam¬plarea de pe muntele Tin. Apoi l-a intrebat:
- De ce ai adus atatea bunatati? Mai bine ramai cu mine si vei manca tot ce vei dori si te vei imbraca asa cum vei dori. Si vorbind asa, au intrat in casa.
Pao Iou a ramas in casa lui Li Peng mai bine de doua saptamani si in acest timp a vazut cum capata acesta ar¬gintul de la Omul de Piatra. Au mai trecut cateva zile si intr-o dimineata Li Peng s-a trezit si fara Pao Iou si fara Omul de Piatra. Se purtase cum nu se mai poate mai bine cu Pao Iou si acesta il jefuise. Tocmai cand era mai suparat a auzit niste pasi afara. Nu era altcineva decat tatal fetei. I-a iesit in intampinare poftindu-1 sa sada, intrebandu-1 daca-i este sete si daca a mancat. Dar batranului nu-i era gandul la mancare si la bautura si a zis oftand:
- Iti sunt recunoscator ca mi-ai vindecat fata, dar acum te rog sa-mi fagaduiesti un lucru.
Vazand cat e de ingrijorat batranul, Li Peng a raspuns pe loc:
- Spune-mi ce doresti si daca-mi sta-n puteri iti voi indeplini dorinta.
Daca a vazut ca baiatul fagaduieste, batranul a spus:
- N-am decat fata pe care o stii si as face totul pen¬tru ea. Dupa ce te-a vazut pe tine, am primit petitori de la rasarit si de la apus, dar ea parca n-ar vedea si n-ar auzi. A intrebat-o maica-sa si i-a spus ca nu se ma¬rita cu nimeni. Vad ca si tu esti singur, asa ca poti sa te muti la noi, sa traim impreuna.
Cuvintele batranului l-au bucurat asa de tare pe Li Peng, cum nu l-ar fi bucurat nici o suta de oameni de piatra. De cand o vazuse pe fata isi pierduse linistea si se gandea mereu la ea.
Li Peng s-a mutat la Ciun-Tie acasa, au indeplinit ritualul si s-au casatorit. Se iubeau nespus si viata lor era mai dulce decat mierea. O clipa n-ar fi stat despartiti si din cauza asta Li Peng nici nu prea iesea la camp
Intr-o zi, Ciun-Tie i-a spus:
- Mi-am brodat portretul, sa-l porti cu tine si sa nu-mi simti lipsa. Si i-a daruit portretul ei brodat cu matase in cinci culori. Portretul semana cu fata ca doua picaturi de apa si Li Peng l-a luat cu el si a plecat la camp. Cand se odihnea, scotea portretul si se uita la el, asa ca nu se simtea deloc obosit ori singur. Dovlecii pe care-i semana el cresteau mari de sa-i tai cu ferestraul, ceaiul pe care-l planta el crestea de 1 geang si 2 ci.
Intr-o zi, pe inserat, Li Peng terminase treaba si se pre¬gatea sa plece acasa cand a scos portretul sa se uite la el. Atunci, deodata, s-a starnit un vant care i-a smuls por¬tretul din mana si l-a ridicat in vazduh, ducandu-l de¬parte. Li Peng a fugit dupa el o buna bucata, dar deo¬data l-a pierdut din ochi. Se intunecase si nu mai avea nici o nadejde sa-l gaseasca, asa ca s-a intors acasa. N-avea inima sa manance si i-a spus lui Ciun-Tie intam¬plarea cu portretul. Aceasta nu s-a plans de el, dar a spus:
- Mi-e teama sa nu iasa vreun bucluc din cauza acestui portret.
Vantul fusese starnit de pestele cel mare care, desi nu mai facea nici un rau nimanui, era suparat foc pe Li Peng. Vazand portretul la Li Peng a pus la cale un plan. A starnit vantul care a luat portretul si l-a dus in vartej pana la usa noului dregator care era Pao Iou. Acesta, dupa ce furase Omul de Piatra, il pusese sa scuipe o gramada de arginti ou care cumparase functia de mare dregator. Omul care gasise portretul l-a daruit lui Pao Iou si acesta, la lumina lampii, a inceput sa-l cer¬ceteze zicandu-si:
- Am tot ce-mi trebuie: bani de la Omul de Piatra, putere cata vreau, numai un lucru imi lipseste. Dintre cele noua neveste ale mele, nici una nu e ca fata din portret. As fi cel mai fericit daca as gasi fata din portret si m-as insura cu ea. A doua zi, a tocmit un ghicitor, care sa-i caute fata.
In ziua aceea Li Peng si batranul se dusesera la camp si acasa nu ramasesera decat Ciun-Tie si mama-sa. Au¬zind batai in poarta, batrana a iesit sa vada cine este, apoi i-a spus fetei:
- Ciun-Tie, a venit domnul ghicitor. Il poftesc ina¬untru sa ghiceasca unde ti-a dus vantul portretul.
Ciun-Tie era ingrijorata de pierderea portretului si a cazut repede la invoiala cu maica-sa. L-au poftit inauntru si acesta a intrebat-o pe Ciun-Tie in ce zi s-a nascut si in ce zi a brodat portretul. Apoi, facandu-se ca se gandeste, a inceput sa rada si a sarit in picioare:
- Am gasit! Duceti-va in graba si cautati pe malul raului Giuan. Daca se intuneca nu-l mai gasiti.
Fata si mama sa n-au mai asteptat sa se intoarca bar¬batii de ia camp si au plecat insotite de ghicitor. Ele fugeau catre rau si ghicitorul pe urmele lor. Ajunsesera pe malul apei cand ghicitorul a batut din palme si de pe panza apei s-a desprins o barca din care au sarit doi oameni care au impins-o pe Ciun-Tie in ea, apoi s-a urcat si ghicitorul. Mama fetei a ramas pe malul apei plangand. Dupa ce barca nu s-a mai vazut, aceasta s-a intors acasa.
Cand a aflat Li Peng ca Ciun-Tie a fost rapita, parca i s-ar fi starnit o furtuna in cap si inima i-ar fi luat foc. Si intr-o singura noapte a slabit de nu-l mai recunosteai. Cand l-au vazut, a doua zi, soacra si socrul s-au speriat de moarte.
- Li Peng, ai slabit de esti de nerecunoscut! i-au spus ei.
Auzind aceasta, Li Peng s-a intristat si mai mult. El se gandea: „Unde si-o fi petrecut Ciun-Tie noaptea asta?" N-a mai putut sa stea si a plecat s-o caute.
A plecat pe cursul apei si dupa ce a trecut un pod, a ajuns in orasul unde Pao Iou era mare dregator. Zidurile cenusii ale orasului se ridicau in fata ochilor lui. Li Peng isi zicea: „Poate ca daca intru in oras, aflu ceva de Ciun-Tie". Si a intrat. A intrebat paznicii de la poarta orasului, dar acestia nu l-au bagat in seama. I-a intrebat pe ne¬gustori, dar nici acestia nu i-au raspuns. Atunci Li Peng si-a zis: „Nu aflu nimic daca intreb asa". A mai mers cativa pasi, gandindu-se ce sa faca. S-a intors acasa si a luat un dovleac mare de-l taiai cu ferastraul si a plecat ia oras. S-a prefacut ca e negustor si a inceput sa-si strige marfa. Veneau sa vada asa minunatie tot felul de oameni, si pe unde trecea, peste tot era inconjurat de lume care se imbulzea si facea galagie. Ajungand la poarta drega¬torului, oamenii de aici au ramas mirati de marimea do¬vleacului. Ciun-Tie, care era in curte, a auzit si ea si a stiut ca a venit Li Peng. Atunci l-a chemat pe Pao Iou si i-a spus:
- Mi-ai rapit trupul, dar nu-mi poti rapi inima.
Ca s-o imbuneze, Pao Iou a adus in fata ei Omul de Piatra. Dar Ciun-Tie i-a spus:
- Cu argint ai putut sa-ti cumperi rangul, dar nu si inima mea. Apoi, mai imbunata, i-a spus lui Pao Iou: Vreau sa mananc o felie de dovleac. Cheama-i pe negustor inauntru, ca vreau sa aleg singura.
De cand fusese adusa aici nu mancase nimic, asa ca, plin de bucurie, Pao Iou a dat ordin sa fie adus negusto¬rul. Vazand cat a slabit Li Peng, Ciun-Tie a inceput sa lacrimeze. Li Peng l-a recunoscut pe Pao Iou si a vazut si Omul de Piatra. Pao Iou, insa, nu si-a mai recunoscut prietenul. Li Peng s-a apropiat de Omul de Piatra si, aratand spre Pao Iou, i-a atins umarul, iar acesta a in¬ceput sa-l loveasca pe Pao Iou si l-a lovit pana l-a omorat.
Li Peng a luat-o pe Ciun-Tie si Omul de Piatra si au plecat. Nimeni nu a avut curajul sa-i urmareasca, pen¬tru ca se temeau de Omul de Piatra. Unde-i arata Li Peng acolo lovea si dobora totul, chiar si zidurile. Au iesit din oras, au trecut podul si s-au intors acasa in liniste. In aceeasi zi, au plecat sa caute un loc unde sa nu fie nici dregatori, nici imparati.