ORATORUL

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Tocmai ispravise de mancat friptura, cand Ghita Nastrate,
agentul, ii aduse o scrisoare. Conul Tase Filoreanu desfacu,
domol, plicul si citi:
Iubite Tase,
In imprejurari grele, la cine sa alergam? Fireste, la tine.
Afaceri grabnice ma silesc sa plec numaidecat. Si asta-seara,
la ceasuri, cred ca stii: sunt cele doua intruniri, in despartirile
III si IV, la care trebuia sa vorbesc. Bizuit pe marele tau talent,
plec mai multumit si impacat in mine insumi decat daca as
fi vorbit eu alegatorilor. Al tau indatorat,
Jean
P.-S. Iarta-ma ca-ti scriu asa, pe fuga; mai am jumatate de
ora pana sa plece trenul. Tocmai — semnul buletinelor noastre
de vot e Crucea.
De multe ori ii scrisese seful; dar niciodata nu-i asternuse
randuri mai calduroase ca aceste. Conul Tase era incantat.
Inghiti o bucata de placinta in pripa, sorbi de doua-trei ori din
cafea si porunci sa-i aduca o trasura. Erau ceasuri. Isi imbraca
redingota, isi imbuca tabachera cu tutun, iar coana Tica
Filoreanu ii puse in portofel vreo doua scobitori, caci se putea,
dupa intrunire, sotul dumneaei sa guste cate ceva, cu prietenii.
Peste cateva clipe trasura luneca, sprintena, spre sala
„Jupiter“, unde se tinea intrunirea despartirii a III-a. La intrarea
oratorului, sala se cutremura de strigatele de bucurie ale
alegatorilor; conul Tase Filoreanu era cunoscut si rascunoscut
ca mare vorbitor. Cand pasi in sala, fata conului Tase se
rumeni ca floarea marului; cand se aseza in fata mesei, se

aprinse ca trandafirul, iar cand ridica degetul, sa faca liniste,
obrajii i se inflacarara ca bujorul. Dar tacerea se intinse peste
capetele celor stransi sa auda, si conul Tase incepu sa vor-
beasca. Cele dintai cuvinte ii iesira din gura mai mult suflate
decat spuse. Intotdeauna patea asa. Vorbele parca se-necau,
se amestecau, se imbulzeau la poarta dintilor, pana ce, in
sfarsit, stapanirea de sine le randuia, le facea sa iasa una cate
una, curate, insirate, cu darul pe care, intr-o masura, conul
Tase il avea. Tulburarea tinuse doua-trei clipe doar; alegatorii
cunoscura indata glasul care, si acum, tuna si fulgera impotriva
tuturor acelor care erau de alte pareri decat ale conului Tase
Filoreanu si ale prietenilor sai... Conul Tase Filoreanu si
tovarasii sai facusera toate... ei oranduisera tara; ei alcatuisera
legile cele intelepte; ei ieftinisera traiul; numai de la ei toata
suflarea putea sa astepte imbunatatirile viitoare!...
Din cand in cand cate un glas ragusit striga, vajnic: „Asa-i!“
Si atunci, ca o furtuna, strigatele se incalceau, geamurile
zbarnaiau de vuiet: „Asa-i! Asa-i! Asa-i!“ Un om scurt, cocotat
pe un scaun, langa un stalp in fundul salii, ridica mana si tipa:
„Jos! Jos cu ei!“ apoi, clatinandu-se, lua stalpul de care se
sprijinea in brate, sa nu cada. Atunci Nastrate facea liniste,
avanta bastonul deasupra capului si poruncea: „Tacere!“ Si
tacerea se facea indata.
Apoi vorbele conului Tase isi luau iar sirul, unele dupa
altele, ca niste tovarase bune care stiau ce aveau de facut...
Conul Tase se infierbanta; vorbea, si-n aceeasi vreme isi da
seama de toate; gura spunea una, si gandul mergea alaturi;
intelegea ca robise sala, simtea ca putea vorbi asa trei-patru
ceasuri, o zi intreaga, o saptamana chiar, daca ar fi fost nevoie.
Deodata insa isi aminti ca mai are o intrunire. Trebuia sa
sfarseasca. Post-scriptumul i se insira in minte... „Tocmai, —
semnul buletinelor noastre de vot e Crucea“. Asta era si sfarsitul;
avea sa incheie in chip maret. Conul Tase se umplu bine in haina:
— Astfel, iubitii nostri prieteni, voi incheia aratandu-va ca
semnul buletinelor noastre de vot, semnul cu care pornim la

lupta, e Crucea; cu ea vom merge la izbanda. Caci, domnilor,
crucea e semnul credintei noastre stramosesti; crucea e cel
dintai semn pe care mama noastra ne-a invatat sa-l facem in
fata sfantului iconostas; pentru stralucirea crucii, sfintii
mucenici au murit in chinuri; pentru cruce, domnii nostri viteji
au luptat in sirul veacurilor; si, in sfarsit, pe cruce, Domnul
nostru Isus Hristos si-a jertfit viata pentru mantuirea pacatelor
omenesti! Asadar, Crucea e semnul care va va calauzi, —
credeti in ea si mergeti la izbanda. Si mai judecati, iubiti
alegatori, ca-n vreme ce noi pornim la lupta crestineste,
potrivnicii nostri, ca niste pagani, si-au ales Steaua, doar ca
toti sa le poata spune: „Vai de steaua lor!“ Si-au ales steaua,
care-i tot asa departata de noi ca si ei de inimile noastre, ale
tuturora; si-au ales steaua rece, rece ca si sufletele lor nein-
duratoare; si-au ales steaua, steaua cazatoare, care nu lasa
in urma ei decat lumina mincinoasa a unei clipe; si-au ales
steaua, iubiti alegatori, pentru ca ocarmuirea lor de astazi e
steaua rea a acestei biete tari!... Facandu-va dar cruce si
lepadandu-va de cei care zboara printre stele, ca duhurile rele,
mergeti cu noi, inainte, iubiti si stimati alegatori...
Sufland, cu surloaie de sudoare pe frunte, ca si cand ar fi
iesit dintr-o baie cu aburi, conul Tase de-abia razbi sa se
coboare de la tribuna. Toti cautau sa-i stranga mana, sa-i spuie
un cuvant, in vreme ce, de partea ceealalta, sala duruia de
tropote, ca si cand navalise in ea o herghelie speriata. In sfarsit,
cu mare greutate, conul Tase izbuti sa se indrepte spre usa.
Alegatorii din cealalta despartire vor fi pierdut rabdarea.
Trebuia sa se grabeasca. Dar, drept in usa, un om, sufland de
fuga, ii intinse o scrisoare. Conul Tase Filoreanu o lua, se
apropie de lampa din peretele salii si citi:
Tase,
Scriu de pe scara vagonului. Un gand ma munceste ca,
grabit cum eram, ti-am scris gresit; asa sau nu, vreau sa plec

linistit: sa stii ca semnul buletinelor noastre de vot e Steaua,
nu Crucea, cum mi se pare ca ti-am spus. Tine bine minte.
Jean
Conul Tase ramase impietrit. Arata scrisoarea lui Nastrate.
— Ce e de facut?
Nasul borcanos al lui Nastrate se aprinse deodata ca o
lampa. Se scarpina dupa ceafa. Apoi, ca omul care nu da de
la nimic inapoi, raspunse:
— Sa indrepti greseala dincolo, coane Tase.
Conul Tase simtea ca i se coborase tot sangele la inima.
Fireste, atata-i mai ramase: sa dreaga dincolo ce, fara voia
lui, stricase aici. Se sui repede in trasura si, peste un sfert de
ceas, se oprea in fata salii „Apolon“ din despartirea a IV-a.
Sala, plina; in ea, un framant cumplit de nerabdare. In
despartirea aceasta erau foarte multi carciumari, care stiusera
cum sa vie la intrunire. De la cele dintai vorbe ale conului
Tase, urletele ridicau acoperamantul. In mijlocul tuturor, un
sfrijit, cu mustata lunga de parea innodata pe dupa urechi,
isi suiera mereu cuvintele: „Suus cu Tase! Suus cu conul
Taase!“ Dar Nastrate ridica bratul: „Tacere“, si gurile se
inchideau cateva clipe. Cu alte vorbe, cu alte intorsaturi, conul
Tase ajunse tot acolo: tot ei, nimic ceilalti. Si iarasi simti de
la o vreme ca poate cuvanta asa un ceas, doua, o zi, o
saptamana chiar, si gandul mergea domol alaturi... Trebuia sa
incheie. Dar asta era greul: ce spusese dincolo trebuia sa
intoarca aici. La urma urmei, vorbele, gandea conul Tase, sunt
ca si manusile: le poti intrebuinta si pe dos daca nu ti-e de
ce-or zice altii.
Se potrivi bine in redingota:
— Asadar, iubitii mei prieteni, un lucru mai am sa va spun,
si anume: drept semn al buletinelor noastre de vot, drept semn
al biruintei noastre am ales Steaua. Cu ea sa tineti, cu steaua
cea buna, care vegheaza mereu, stralucitoare, deasupra
partidului nostru; cu Steaua sa tineti, caci fiecare dintre noi,

o stiti, avem cate o stea, care ne adumbreste din inalt cu raza
ei cea norocoasa; cu Steaua sa tineti, caci atunci cand dansa
apare, cerul ramane senin, norii se duc. De steaua noastra sa
va calauziti, dar, fratilor, cum magii s-au calauzit de steaua
tainica ce i-a dus la ieslele in care se nascuse Mantuitorul!
Si nu uitati ca, pe cata vreme noi pasim pe urma unei raze
de lumina, potrivnicii nostri si-au luat ca semn al lor Crucea!
Crucea, semnul ce se pune pe casele de vanzare, de vanzare,
ca si sufletul lor. Crucea, semnul cu care se infiereaza spatele
celor nemernici. Crucea, crucea rosie, care acopera pe cei
istoviti si raniti in lupte; crucea, semnul care aminteste de
tacerea, de mutenia cimitirelor! Puneti-le dar cruce si lasati-i.
Cu mana intinsa, cu privirea grozava, conul Tase incheie
cu glas rasunator:
— Mortii cu mortii, domnilor, viii cu viii!