PARNAS
Pe cand la greci au parasit
Cioplitii dumnezei,
Iar locurile lor, pe drept le-au impartit
Norodul intre ei:
Atunci si muntele Parnas
La unul muritor mosie a ramas.
Stapanul nou pe el indat-au asezat
Cativa magari la pasunat.
Magarii au aflat,
De unde, pana unde!
Ca muzele odat’
Au locuit pe munte
Si zic: “Se vede, dar,
Ca noi aici suntem manati nu in zadar.
Pesemne muzele de oameni s-au urat
Si ei au hotarat:
Ca noi in locul lor cantari sa iscodim.
Aideti! voinicilor! cu totii sa racnim.
Nu pierdeti cumpatul, strigati cu indrazneala,
Iar cine n-are glas
Cum trebui la magari, afar’ de pe Parnas!
Si credeti ca, pazind aceasta randuiala,
Noi slava vom lua, mai mult rasunatoare,
Decat acele noua vestite sorioare”.
Acest sfat magaresc,
Magarii cu un glas il imbunatatesc.
Si-odata toti pornesc
Asa strigare mare,
Incat stapanul lor, pierzand toata rabdarea,
Au poruncit cu ura
Sa-nchida pe magari, de pe Parnas, la sura.
Eu vreau s-aduc aminte:
Ca locul nu da minte.
Autor: Povesti
Poezia PARNAS de Povesti
|
