PARTASUL

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Soldatul Pintilie Gheorghe era invinuit ca furase in sambata
Pastilor cativa saci cu orz si ca apoi ii vanduse. Santinela ce
incuviintase aceasta era adusa inaintea consiliului, ca partasa
la furt.
Vinovatul marturisise hotia. El o indeplinise, pe cand de
santinela la orzarie era Neculai Oana, recrut din anul acela,
un biet om, luat in oaste pe nevazutele, si pe care, de sase luni
de zile de cand venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce stia
el de acasa. De nepriceperea lui se ferisera toti comandantii
de companie, ca de foc, si-l lasasera la boi.
In saptamana Patimilor soldatii fura invoiti pe acasa. De
sarbatori e greu sa pui mana pe un om mai acatarii, — raman
ciurucurile. S-a zbatut bietul aghiotant, in dreapta, in stanga,
pana a dat, in grajd, cu ochii de Neculai Oana, care vorbea
cu boii lui, dezmierdandu-i pe grumaz. „Valeu! Oana neica,
zise aghiotantul, Maica Domnului mi te scoase in cale. Vino-ncoa,
zmeule, sa te inarmez ca pe sfantul Gheorghe.“ L-a insfacat de
guler, l-a dus de l-a incins, i-a dat o arma si-un picior si l-a
infipt de santinela in poarta orzariei, in ograda careia ra-
masesera cativa saci plini, afara din hambar. „Sa nu lasi nici
pe Dumnezeu sfantul sa intre inauntru, Oana baiete, ca a ta-i
imparatia Necuratului pe urma“, ii mai zise aghiotantul si pleca.
De aci incolo sa lasam sa povesteasca Oana, intrebat, la
randu-i, de catre judecatori.
Oana isi duse mana la cap in nestire, chip sa salute, racni:
„S’ traiti!“, trase aer mult in piept, ca si cum s-ar fi pregatit sa
se cufunde in apa, apoi incepu:

— Acu, eu, s’ traiti, eram pus de santinela; era cald si ma
uitam pe camp, si pe poarta de din dos vad, s’ traiti, ca ieseau
boii. Le daduse drumul nu stiu cine, ori isi luasera ei singuri
lumea in cap, ca eu, vezi, eram de santinela, nu eram in grajd.
Pe mine nu m-o rabdat inima sa-i las in voia lor, ca tot eu
aveam sa-i caut pe urma prin meleaguri, ca eu is la boi, la
amandoua parechile. Da’ o pareche acuma n-o mai am pe
sama, de-o saptamana, ca s-o dus cu A Ilincai la carat pietris
de la Ipate, de sub Dealul Rapoaiei. Eu is din cealalta parte,
de la Argieni, din vale de...
— Nu mai baigui; spune ce-ai facut cand ai vazut boii!
racni colonelul.
Oana iar rasufla adanc:
— S’ traiti! Eu am vazut boii, am razamat pusca de gard
si am impuns-o la fuga dupa dansii, de i-am intors. Dupa ce
i-am dus inapoi in grajd, i-am inchis, am pus un betisor in
belciugul usii, ca zavorul ii stricat, — l-o stricat Marin
Dumitrache, batu-l-ar Dumnezeu, si eu am rapurtat, da’ nu l-au
dres, ca fieraru nu-i...
— Lasa pe fierar, tontule, spune ce ai facut dupa ce ai inchis
boii! Te-ai dus la locul tau? racni iar colonelul, scos din fire.
— M-am dus la locul meu, unde ma asezase domnul caprar.
— Caprarul, nu aghiotantul? intreba un capitan din consiliu.
— Ba aghiutantul, domnule aghiutant, s’ traiti. Acum, eu
mai s-adorm. Da’ n-am dormit, ca de dormeam, as fi visat. Si
n-am visat nimic, zau n-am visat. Si numai ce vine desca
Gheorghe si da sa intre in orzarie. Eu ii zic: „Ma, desca, ce
cauti tu aici, ca eu nici pe Dumnezeu nu-l las, ma, sa intre“.
Da’ el ma da odata la o parte, intra inauntru si-mi spune: „Tu
nu stii, ma, ca trebuie sa duc orz pentru calul domnului
ghinarar?“ De asa, asa-i, am socotit eu, ca alta nu stiu, da’
asta o stiu bine, ca domnul ghinarar e tatal nostru, s’ traiti; si
l-am lasat sa ia un sac. Cand o iesit cu sacul afara, mi-o sters
o palma, de-am ametit. O luat-o pe dupa gard, si ce-o fi facut,
ce-o fi dres, ca se intoarce iar inapoi si mai ia un sac. „Cati

saci iei, desca?“ il intreb eu. „Las’, ca-i vedea tu. Sa-i numeri“,
mi-o raspuns. Si cand o trecut cu al doilea pe poarta, mi-o mai
sters o palma si-o strigat: „Doi!“ Cand o mai venit pe urma, nu
l-am mai intrebat, de frica sa nu ma mai bata. Da’ el tot mi-o
mai tras doua palme, si-o strigat: „Trei!“ „Patru!“ Dupa al patrulea
n-o mai venit, da’ si pe mine m-o bufnit sangele pe nas.
— Vrasazica, patru saci a furat? intreba colonelul.
— Patru; cate palme am mancat, atatia saci o furat, s’ traiti...
De schimbat, nu m-o schimbat decat hat! tarziu de tot, ca
prinsese sa se spuzeasca cerul de stele, si eu ma gandeam
inca la boii mei, ca nu aveau ce manca; eu le dau de
mancare la vreme, ba-i duc si la pascut, in suhatul targului,
unde-s si ceilalti vacari, ca am pascut doar si tamaslacul
conului Mache de pe Popricani...
— Bine, bine, cine te-a schimbat?
— Domnul caprar, ista, domnul aghiutant. Aflase si du-
mnealui ca Pintilie luase sacii, ca mi-o tras si dansul cateva
palme, da’ fara sa le numere, ca mi le-o tras grabit. Apoi m-o
dus la inchisoare. S-am stat inchis, s’ traiti. Ia, asa, degeaba,
pentru mehenghiul ista de Pintilie. Ca doar am vrut eu sa pun
mana pe el in inchisoare, dar n-am putut. Da’ ce crezi, tu,
ma (zise Oana, intorcandu-se spre vinovat), ca esti in satul
lui Cremene, sa furi orz si sa bati oamenii in drum?...
— Unde te trezesti aici? tipa colonelul. Pentru ce i-ai dat
drumul sa intre in orzarie?
— Domnul ghinarar e tatal nostru, s’ traiti! Cum sa nu-l fi
lasat? Dumnezeu e Dumnezeu, si domnul ghinarar e domnul
ghinarar. Alta n-oi sti, da’ asta o stiu bine. Cum sa nu-l fi lasat?
Apoi incepu sa se roage: Daca Pintilie n-are de unde, tatuca
da cei patru saci inapoi, ca tatuca are in hambar si papusoi,
si orz, si grau; zau ca-i da tatuca, numai sa-si scape baietul!
Toti zambira, iar Pintilie pufni de ras. Oana il zari si-i striga
printre lacrimi:
Tamaslac—cireada.

— Te razi, mai desca, te razi, nu ti-ar mai calca piciorul
pragul maica-ta si al tatane-tau!
Consiliul a achitat pe Neculai Oana, cerandu-i trimiterea
inapoi la vatra, ca un om slab de minte ce era. Cand i s-a
spus ca scapase, nu-i venea sa creada.
Dar pe Gheorghe Pintilie, care se ducea la inchisoare, nu-l
rabda inima sa taca; intreba razand:
— Ce ti-o fi facand boii, ma Onica?
Oana tresari, ca si cand si-ar fi adus aminte de ceva, ochii
i se luminara deodata, se intoarse si veni pana la fata lui
Pintilie. Si cum acesta din urma sedea intre cele doua
santinele, ii zise: „Stai, mai desca“, si, mai nainte sa poata
fi oprit, ii tranti o palma strasnica.
Apoi, cu buzele intinse intr-un zambet de nespusa multu-
mire, iesi pe usa, scarpinandu-si palma cu care lovise.