PASAREA DE AUR SI DUHUL PADURII

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Era odata o padure atat de intinsa, incat daca intrai in ea nu mai apucai sa iesi zile si nopti in sir. In padure cresteau tot felul de copaci: brazi cu frunza verde tot anul, artari cu frunza rosie toamna, stejari falnici si multe alte specii de copaci. Ce sa mai vorbim! Daca ai fi stat sa numeri toate speciile, ai fi tot numarat trei zile si trei nopti, dar tot n-ai fi terminat. Cel mai batran copac din padurea asta - un dafin - avea crengile rasucite ca un dragon, iar in tulpina lui se afla o scorbura de marimea unei odai in care traia duhul padurii. Din crengile uscate si parfumate ale copacului, acesta isi facuse pat, din iedera care se catarase pe copac isi facuse perdea la usa* a*In China este obiceiul de a se aseza o perdea sau o plasa peste usa pentru a impiedica patrunderea tantarilori.
In vremea aceea, departe de padurea noastra, la mar¬ginea unui satulet, era un ulm in care se aseza din cand in cand o vrabiuta de aur guresa si jucausa. Alaturi de co¬pac locuiau doua familii despartite intre ele numai printr-un gard de zid subtire. In familia din partea de apus a copacului, saraca lipita pamantului, traia Liu Ciuntien cu nevasta si o batrana de vreo 80 de ani. In fiecare noapte, la a cincea bataie**a**Batai care indicau timpuli, Liu Ciuntien si nevasta se sculau si porneau moara de apa sa prepare tou fu* a*Branza din faina de soiai. Ei se multumeau cu coaja si resturile de la soia, jar branza o vindeau si cu banii dobanditi cumparau hrana pentru batrana. In familia din partea de rasarit a copacului, fa¬milie cu stare, traia Uang Iufeng cu nevasta si cu o batrana de vreo 80 de ani, surda si oarba, care nu putea nici sa se dea jos de pe kang** a**Pat de caramizi care se incalzea pe dedesubti. Uang Iufeng si nevasta se ocupau cu strangerea dijmei si urmarirea datornicilor si nu aveau altceva de vorbit decat despre bani. Cat despre batrana, amandoi socoteau ca prapadesc mancarea pe ea si-i doreau sa moara cat mai repede.
In anul acela, pe vremea cand arborii se imbracau cu frunze verzi-galbui, batrana lui Liu Ciuntien s-a imbol¬navit de o boala grea. Cei doi erau cuprinsi de ingrijorare si din toata saracia lor au strans cativa galbeni pentru leacuri. Liu Ciuntien si-a vandut si hainele de pe el, nevasta-sa acul de par, dar leacurile nu i-au ajutat batra¬nei si aceasta a murit. Liu Ciuntien avea mustrari de cu¬get ca nu-i putuse darui batranei nici o zi fericita, desi aceasta, cu mari sacrificii, il crescuse mare. Isi simteau inima de parca era smulsa din piept si s-au pornit aman¬doi pe plans.
In timpul acesta vantul s-a oprit si a inceput ploaia. Ramurile s-au aplecat si Pasarica de aur a vazut si a auzit totul. induiosara, si-a deschis ciocul de parca ar fi vrut sa planga si ea si, nemaiputandu-si stapani durerea, a zburat din copac si s-a pierdut in ploaia marunta.
A zburat, a zburat pana ce a ajuns la padurea cea in¬tunecata si s-a asezat in dafin. Vantul a inceput sa bata si ploaia s-a oprit. Frunzele copacilor straluceau ca poleite; salcia cea batrana isi despuiase coaja alba, dand la iveala verdele fraged. Cucul a inceput sa cante, cocosul salbatic sa zboare, dar lacrimile din ochii pasaricii nu se mai uscau. Norii s-au imprastiat, soarele a rasarit, iarba din padure stralucea perlata de stropii de roua, iedera ce se catarase in copac isi deschisese florile ca niste fluturasi; apa se scurgea picatura cu picatura de pe frunzele ei. Albinele si fluturii zburau din floare in floare. Pasa¬rica cea neastamparata, trista inca, nu s-a putut opri sa nu se duca sa ciuguleasca florile de iedera. Ciugulea, ciu¬gulea si lacrimile ii curgeau. Dar, deodata, florile de ie¬deri s-au miscat si perdeaua din gura scorburii s-a dat de-o parte. Din scorbura a iesit un batran cu fata blanda si o barba lunga, alba. Parul stralucitor ii cadea peste sprancene intocmai ca motul unui cocor. Avea fata rosie si ochii jucausi ca de copil.
Era duhul padurii care i-a spus:
- Traiesc in padurea aceasta de zeci si sute de ani, dar n-am vazut niciodata a pasare plangand. Oamenii spun ca pasarile nu pot plange. Pasarica, de ce plangi tu oare?
Iar pasarica a raspuns:
- Batrane duh, am vazut astazi un lucru care mi-a frant inima si atunci cum sa nu plang? Si i-a povestit cat de sarac era Liu Ciuntien, cum aveau grija de batrana, cum batrana s-a imbolnavit, cum i-au cumparat leacuri si cat de indurerati au fost cand a murit. Apoi, a adaugat: Batrane duh, Liu Ciuntien si nevasta-sa sunt doi oameni nemaipomenit de buni.
Ingandurat, duhul a raspuns:
- Pasarica, nu poti sa-ti dai seama daca un om e bun numai din atat. Ca sa vezi daca un om e bun sau rau trebuie sa-l supui la mai multe incercari.
Pasarica a negat:
- Nu, duhule, e asa cum iti spun. Du-te sa-i vezi si te vei convinge.
Duhul s-a prefacut intr-o batrana neagra si zbarcita, cu niste haine petic peste petic, si a plecat sa-i vada pe cei doi.
Dupa ce o ingropasera pe batrana, Liu Ciuntien si nevasta-sa se intorsesera acasa si erau asa de indurerati ca nu se atinsesera de mancare. Ridicand capul, au vazut o batrana slaba de-o batea vantul care sedea in usa lor. Batrana le-a cerut ceva de mancare. Liu Ciuntien i-a adus ce aveau mai bun in casa, iar nevasta-sa si-a aratat mila fata de ea intreband-o daca nu e ostenita. Batrana a raspuns:
- Sunt singura si n-am pe nimeni, n-am ce sa ma fac, unde oi cadea, acolo oi muri si eu.
Vazand-o pe batrana, Liu Ciuntien si-a amintit de mama lui care murise si, gandindu-se ca nici batrana aceasta n-a avut parte de zile bune, i-a zis:
- Matusica, daca nu te sperii de saracia noastra, ra¬mai la noi.
Apoi nevasta lui a adaugat:
- Ramai in locul batranei noastre care a murit. Batrana s-a invoit sa ramana la ei.
Liu Ciuntien si nevasta-sa se purtau cu batrana cum nu se poate mai bine. Ei ziceau de multe ori:
- Batranii si copii sunt la fel, trebuie feriti de greu¬tati. Batrana, vazand cum cei doi se zbat cu tot felul de greutati, ziua si noaptea, n-a mai vrut sa stea cu mainile in san si-i ajuta sa faca tou fu. Tinerii, de cate ori se asezau la masa, o lasau intai pe batrana sa se sature. Nevasta ii spunea barbatului fara sa afle batrana:
- Batranii isi trag puterea din mancare. Noi, astia mai tineri, mai putem rabda de foame.
Cei trei se zbateau in mari greutati, dar se intelegeau de minune.
A trecut un an, au trecut doi, Liu Ciuntien si sotia lui se simteau din ce in ce mai legati de batrana. Cel de-ai treilea an era pe sfarsite cand batrana i-a chemat pe cei doi si le-a spus:
- Copii, astazi trebuie sa plec.
Tinerii nu se gandisera niciodata ca s-ar putea in¬tampla una ca asta si au inceput sa se vaicareasca:
- Maicuta, maicuta, spune-ne cu ce am gresit fata de tine, sau suntem prea saraci? Cu ce te-am suparat, de vrei sa pleci?
Batrana a dat din cap si le-a raspuns:
- Nu mai vorbiti prostii, copii! Alaturi de voi, zilele amare mi se par ca mierea. Suparata sa fiu si alaturi de voi imi gasesc linistea. Dar, copii, nu pot sa mai raman la voi si astazi va trebui sa plec.
Liu Ciuntien a mai incercat o data s-o opreasca:
- Maicuta, daca pleci, casa noastra va fi goala. Spu¬ne-ne cel putin unde sa te cautam.
Cu lacrimi in ochi, nevasta acestuia a spus:
- De trei ani de zile am trecut impreuna si binele si raul. Acum, daca pleci, noi ce-o sa ne facem?
Batrana s-a gandit ce s-a gandit si a zis:
- Copiii mei, eu oricum trebuie sa plec. Aduceti-mi o bucata de pamant de la radacina copacului si va voi face un chip ca al meu. Atunci cand va va fi dor de mine, sa priviti chipul.
Vazand ca nu mai au cum s-o opreasca pe batrana, au sapat la radacina copacului si au scos o bucata de pamant moale pe care i-au dat-o acesteia. Batrana a in¬ceput s-o framante murmurand: „Am stat trei ani in casa lui Liu Ciuntien. N-am ce sa le las drept amintire decat o papusa de lut care sa scuipe galbeni".
Batrana s-a facut nevazuta, iar papusa a inceput sa scuipe bani. Abia atunci au inteles ei ca batrana fusese un duh. Viata in casa lor a devenit din ce in ce mai in¬destulatoare. Vecinii de la rasarit au inceput sa se mire. inainte, socotind ca familia lui Liu Ciuntien e prea sa¬raca, n-au catadicsit sa le faca vreo vizita. Acum, insa, din te miri ce gaseau motiv sa-i viziteze. Intr-o zi, dupa ce iscodisera cu privirea peste tot, au dat cu ochii de papusa de lut care scuipa bani. Curiosi, au intrebat:
- De unde aveti minunea asta?
Liu Ciuntien, care nu mintea niciodata, i-a spus tot adevarul. Uang Iufeng s-a intors acasa si impreuna cu nevasta au luat o franghie si au spanzurat-o pe batrana lor Acum erau fericiti ca au o gura mai putin la masa si ca in curand vor avea si ei o papusa de lut. S-au ase¬zat in curte si au inceput sa jeleasca. Dar erau asa de pre¬facuti ca a inceput sa bata vantul care le lua cuvintele, iar soarele s-a ingalbenit de manie. Pasarica din dafin vazuse si auzise tot. Suparata, si-a deschis ciocul si, nemaivrand sa asculte plansetul prefacut, a zburat din co¬pac drept catre duhul padurii.
Vantul batea din ce in ce mai tare si pasarica abia mai putea sa zboare. Cu greu a ajuns la dafin si s-a ase¬zat pe o crenguta, dar vantul a zvarlit-o si pasarica a inceput din nou sa zboare. Apoi s-a prins din nou de o ramura, dar vantul a frant ramura si a smuls penele pasaricii. A incercat sa se agate de iedera din copac, dar si aceasta isi stransese ramurile. Vantul a aruncat-o dintr-o parte in alta, apoi, deodata, a simtit ca a cazut, dar nu avea nici o durere; o prinsese in brate duhul padurii. Cu blandete, duhul a certat-o:
- Pasarica, de ce zbori pe vantul asta? Ce treaba grabnica te-a trimis la mine? Stii bine ca i-am facut fe¬riciti pe cei doi tineri cumsecade. Acum ce mai vrei?
In graba mare pasarica a spus:
- Batrane duh, sunt suparata de nu-mi vad capul. Am venit intr-un suflet sa-ti spun ce am mai vazut, si cand vei afla n-ai sa ma mai certi. Si i-a spus tot ce mai vazuse si ce mai auzise.
Tacut, batranul a incruntat din sprancene ca si cand ar fi planuit ceva, apoi, intr-un tarziu a spus:
- Orice ai spune, pasarica, eu nu pot sa cred ca in lume exista asemenea oameni.
- Daca nu ma crezi, du-te si-ai sa vezi cat sunt de rai si de lacomi.
Duhul a facut o miscare si s-a prefacut iarasi intr-o batrana slaba si peticita. Apoi a spus:
- Uite, pasarica, ma duc sa vad.
Uang Iufeng si nevasta-sa, dupa ce-si ingropasera mama, asteptau sa se iveasca batrana sfanta si ba mai varsau o lacrima, ba isi mai aruncau privirea pe drum, in asteptarea batrinei. Dintr-o data a aparut din mij¬locul unei vantoase o batrana care s-a oprit in dreptul portii lor.
Nevasta lui Uang Iufeng tocmai se pregatea s-o alunge cand acesta a oprit-o amintindu-si ca papusa de lut care scuipa galbeni din casa lui Liu Ciuntien semana leit tu aceasta batrana. El i-a spus:
- Batranico sfanta, vino in casa la noi si ai sa pri¬mesti mancare mai buna decat in casa lui Liu Ciuntien. Batrana a dat din cap si a raspuns:
- Nu sunt o batrana sfanta cum iti inchipui, sunt o biata batrana saraca, fa-ti pomana cu mine si da-mi un castron de orez sa-mi potolesc foamea.
Nevasta lui Uang Iufeng a intrat in casa sa aduca mancarea mormaind: ,,De unde naiba s-a mai ivit si pa¬costea asta de batrana pe care acum trebuie sa o tratam ca pe o sfanta?" Si a inceput sa caute pana a gasit niste orez care era pregatit pentru porci si i l-a dat batranei.
Uang Iufeng a zis:
- Batranico, la varsta asta n-ar trebui sa mai umbli.
Iar batrana a raspuns:
- N-am pe nimeni pe lume, ce sa fac? Unde oi cadea, acolo oi muri si gata.
Auzind spusele batranei, Uang Iufeng s-a bucurat nespus, gasind in ele asemanare cu raspunsul dat lui Liu Ciuntien, apoi plin de sine a adaugat:
- In casa noastra avem destule camere, ramai sa locuiesti la noi.
Fara sa scoata o vorba, batrana a intrat in curte cu Uang Iufeng. Era ora mesei si-n fiecare zi la aceasta ora cei doi se ospatau in toata legea. Au dus-o pe batrana intr-o camera goala, iar ei s-au asezat la ospat, apoi i-au dus si batranei ce mai ramasese de la masa lor.
Astfel a mancat batrana prima masa. La fel si cea de-a doua. Cei doi asteptau cu nerabdare. Nevasta lui Uang i-a spus acestuia:
- Vezi sa n-o hranim degeaba pe amarata asta de batrana.
Uang Iufeng s-a gandit ce s-a gandit, apoi batand din palme a zis:
- Bun, m-am gandit la ceva!
Auzind despre ce este vorba, nevasta-sa s-a bucurat. Apoi s-au furisat in camera batranei. Batrana adormise deja, dar ei au trezit-o si i-au spus:
- Batranico, daca intr-adevar esti batrana sfanta pe care o asteptam, fa-ne un om de lut care sa scuipe bani si vom avea grija de tine trei ani.
Speriata, batrana s-a trezit si n-a scos nici un cuvant. De ciuda, nevasta lui Uang Iufeng a inceput sa tipe:
- Ti-am spus ca este o nenorocita de batrana, da-o afara indata!
Batrana nu s-a speriat si razand le-a zis:
- E timpul sa plec, du-te si adu-mi niste lut de sub copac, ca n-o sa ne mai vedem, si vreau sa. va las o amintire.
Bucurosi, cei doi au alergat si au adus lut, iar ba¬trana a modelat o figura zicand:
- Am locuit aici pana la miezul noptii, iar acum la plecare le daruiesc figura de lut pe care o va chema Viespea. Si s-a facut nevazuta.
Figura semana si cu Uang Iufeng si cu nevasta lui. Cand a deschis gura, a iesit o viespe lunga de trei de¬gete care a inceput sa bazaie prin camera. Viespea i-a intepat pe cei doi si pe fata si pe trup, incat se tavaleau pe jos de durere. Si i-a intepat, si i-a intepat pana ce tot trupul li s-a umplut de umflaturi, iar ei se rugau de ier¬tare si se tavaleau si poate s-or mai tavali si astazi.