PASÃREA MÃIASTRÃ

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

 
            A fost odata ca niciodata etc.
            A fost odata un imparat evlavios si bun. El avea trei feciori. Pe langa multe bunatati ce facuse oamenilor din imparatia lui, a ridicat si o monastire de care sa se duca pomina. A impodobit-o cu aur, cu pietre nestemate si cu tot ceea ce mesterii din acea tara au socotit mai scump si mai frumos. O multime de stalpi de marmura si poleiti erau prin biserica si pe dinaintea ei. Zugravelele cele mai pretioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun si mari cat donita, cartile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cat se bucura imparatul de frumusetea ei, cu atat se intrista ca nu putea sa o savarseasca pe deplin, caci turnul se surpa.
            Cum se poate, zise imparatul, sa nu pot sfarsi asta santa biserica? Iata am cheltuit toata starea, si ea nu este inca tarnosita."
            Si dete sfara in tara ca orice mester se va gasi care sa poata sa-i ridice turnul, sa stie ca va dobandi de la dansul mari daruri si boierie. Pe langa acestea, porunca dete ca in toate bisericile sa se faca rugaciuni si privegheri, ca sa se indure milostivul Dumnezeu a-i trimete un mester bun.
            Iara a treia noapte visa imparatul ca daca va aduce cineva pasarea maiastra de pe taramul celalalt si sa-i aseze cuibul in turn, se va putea face monastirea desavarsit.
            Spuse fiilor acest vis, iara ei se intreceau care de care sa plece mai-nainte, si sa se inchine cu slujba la tata-sau imparatul. Atunci imparatul le zise:
            - Eu vaz, fetii mei, ca toti aveti dorinta de a va face datoria catre Dumnezeu; insa nu va puteti duce toti deodata. Acum sa se duca fiul meu cel mai mare; si daca nu va putea el sa izbuteasca, sa se duca altul, si tot asa pe rand, pana cand Dumnezeu isi va arata mila lui catre noi.
            Copiii tacura si se supusera; iara feciorul cel mare al imparatului se gati de drum. Merse ce merse si daca trecu de hotarele tatalui sau, stete sa conaceasca intr-o dumbrava frumoasa. Dupa ce facu focul, sta acolo pana sa se gateasca mancarea, cand vazu deodata inaintea lui un vulpoi care il ruga sa-si lege ogarul, sa-i dea si lui un codru de paine, un pahar de vin si sa-l lase sa se incalzeasca si el la al foc. Fiul imparatului, in loc sa asculte rugaciunea, dete drumul ogarului, care se lua dupa dansul. Atunci vulpoiul facu un semn asupra lui si il schimba in stana de piatra.
            Vazand imparatul ca fiul sau cel mare nu se mai intoarce asculta rugaciunea fiului celui mijlociu, si ii dete voie sa mearga si dansul. Acesta, dupa ce se gati si isi lua merinde de drum, porni si dansul. La locul unde se impietrise frate-sau, pati ca dansul; fiindca nu voi sa dea ascultare rugaciunilor ce-i adusese vulpoiul, ci voia sa-l prinza ca sa-i ia pielea.
            Imparatul se puse pe ganduri vazand ca dupa atata mare de timp nu se mai intoarse fiii sai nici cu pasarea maiastra, nici fara dansa, cand fiul cel mai mic ii zise:
            - Tata, iata este acum destul timp de cand fratii mei cei mari au plecat sa aduca pasarea maiastra si nu s-au mai intors nici cu isprava, nici fara isprava.

            Sa-mi dai bani de cheltuiala
            Si haine de primeneala,

            ca sa-mi cerc si eu norocul. Si de voi izbuti, te vei bucura, tata, ca ti se implineste dorinta, iara de nu, eu nu voi suferi nici o umilinta.
            - Fratii tai cei mari, zise imparatul, dupa cum se vede, n-au putut sa faca nimic spre a aduce acea pasare maiastra, ba poate sa-si fi rapus capetele, deoarece sunt dusi de atata timp si nu se mai intoarce nici unul. Eu sunt batran de aci inainte; daca vei lipsi si tu, cine sa-mi dea ajutor la greutatile imparatiei, si daca voi muri, cine sa se suie pe scaunul meu, daca nu tu, fiul meu? Ramai aci, dragul tatei, nu te mai duce.
            - Domnia ta, tata, stii prea bine ca n-am iesit din poruncile imparatiei tale nici cat negru sub unghie; si daca acum cutez a starui in rugaciunea mea, este numai ca voiesc, dac-as putea, sa implinesc o dorinta care nu da odihna sufletului mariei tale, dorinta pe care te silesti de multi ani si cu mari cheltuieli sa o implinesti.
            Dupa multe rugaciuni si staruinta, imparatul se indupleca si-i dete voie. Isi alese calul ce-i placu din grajdul imparatesc, un ogar sa-l aiba de tovaras, isi lua merinde de ajuns si pleca.
            Dupa trecere de oarecare timp, sosira amandoi fiii cei mai mari ai imparatului, aducand cu sine-le pasarea maiastra si o roaba pe care o facura gainareasa. Toata lumea se mira de frumusetea acelei pasari, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei straluceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpa; pasarea se aseza in acel turn cu cuibul ei. Un lucru se baga de seama; pasarea se parea a fi muta, caci nu da nici un viers, si toti cati o vedea o cainea cum de o asa pasare frumoasa si mandra sa nu aiba viers, pentru care si imparatul, cu toata bucuria ce avea pentru biserica si turnul ei, se mahnea ca pasarea nu-i canta.
            Locuitorii incepusera a uita de fiul imparatului cel mic: atata de multa bucurie aveau ei ca li se adusese pasarea maiastra, ceea ce oprise turnul de a se surpa, si astfel biserica se putuse face cu desavarsire; numai imparatul se mahnea in sufletul sau ca nu este fata si fiul sau cel mic care sa se impartaseasca de bucuria poporului sau; cand intr-una din zile veni gainareasa si-i zise:
            - Marite imparate, sa-ti fie fata luminata, toata cetatea se minuneaza de viersul pasarii maiestre; un cioban, cum a intrat azi de dimineata in biserica, pasarea a inceput sa cante de sa se sparga, si este asa de vesela, incat pare ca nu o incape locul. Asta este a doua oara de cand, cum intra acel cioban in biserica, pasarea nu mai conteneste de a canta; cum iese el, ea tace.
            - Sa se aduca acel cioban inaintea mea chiar acum.
            - Maria ta, dupa cum se vede, ciobanul este strain, caci nimeni nu-l cunoaste. Fiii mariei tale, precum mi s-a spus, ar fi pus paznici sa-l prinza.
            - Taci! zise imparatul, nu vorbi de fiii mei, caci nu ti se cuvine tie sa te atingi de ei.
            Imparatul puse si el cativa slujbasi sa pandeasca pe sub ascuns si, cum va vedea pe ciobanul care, cand va intra in biserica, pasarea va canta, sa puna mana pe dansul si sa-l aduca inaintea lui.
            Nu s-a multumit pe atat, ci si insusi s-a dus la biserica in sarbatoarea cea mai apropiata ca sa auza cu urechile sale cantecul cel minunat al pasarei, si sa vaza cu ochii sai pe acel pastor tanar; si, de n-ar fi fost de fata, s-ar fi intamplat o lupta crancena intre slujitorii sai si oamenii pusi de fiii lui, carii voiau cu dinadinsul sa puna mana pe cioban. Atunci porunci imparatul sa aduca pe acel pastor cu omenie la palatul sau, pentru ca nu stiu ce simti imparatul in inima cand il vazu asa de tanar, bland, smerit si cu boiul de voinic.
            Dupa ce iesi de la biserica, imparatul se duse drept la palat, pentru ca inima ii zicea ca trebuie sa fie ceva de ciobanul acela. Cum il vazu imparatul, ii zise:
            - Ia spune-mi, flacaule, din ce parte de loc esti? Ai parinti, si cum s-a intamplat de ai venit p-aci?
            - Istoria mea, luminate imparate, este lunga. Parinti am, asemenea si frati. Ca sa-ti povestesc cum am venit p-aici si din ce parte de loc sunt, imi trebuie mai mult timp. Dara daca vointa mariei tale este sa stii, sunt gata a ma supune. Chiar maine pana in ziua voi veni la maria ta pentru aceasta. Acum este tarziu.
            - Bine, voinice; maine in revarsat de ziori te astept.
            A doua zi dis-de-dimineata, ciobanul veni si astepta porunca imparatului; iara imparatul, cum auzi ca a venit pastorul cu pricina, il chema inaintea lui.
            - Ia spune-mi, flacaule, ce este cauza de canta pasarea maiastra, cum pui tu piciorul in biserica, si tace, daca iesi?
            - Ca sa stii aceasta si altele, luminate imparate, lasa-ma sa-ti povestesc toata istoria mea.
            - Iaca te ascult, povesteste-mi tot ce vei voi.
            Atunci ciobanul incepu:
            - Am tata si frati. Am plecat din casa parinteasca ca sa fac o fapta care sa veseleasca pe tata, caci el era trist ca nu putea sa-si implineasca dorinta. Dupa o calatorie de cateva zile, am ajuns la o campie frumoasa, de unde de deschidea mai multe drumuri. Acolo am voit sa conacesc. Mi-am facut un focsor bun, am scos merindele ce aveam si, cand era sa ma pui la masa, ma trezesc cu un vulpoi langa mine. Nu stiu nici de unde, nici pe unde veni, ca eu nu l-am vazut. Pare ca iesi din pamant.
            Fa bine, ma rog, imi zise, si lasa-ma sa ma incalzesc si eu la focul tau, ca uite, tremur de-mi clantanesc dintii in gura. Da-mi si o bucata de paine si un pahar de vin sa-mi potolesc a foame si sete care ma chinuiesc. Si ca sa mananc in liniste si sa ma pot incalzi fara frica, leaga-ti ogarul."
            Prea bine, ii zisei, poftim de te incalzeste; iata merindetele mele, si plosca mea, mananca si bea cat vei pofti."
            Apoi am legat ogarul si am sezut amandoi langa foc, povestind. Din una din alta, ii spusei unde ma duc; ba inca il si rugai daca stie ceva sa-mi spuie cum sa fac, cum sa dreg, sa-mi implinesc slujba cu care m-am insarcinat de buna-voia mea.
            Cat pentru asta, imi zise vulpoiul, fii pe pace. Maine de dimineata plecam amandoi, si daca nu te-ai face eu sa izbutesti, sa nu-mi mai zici pe nume."
            Sezuram la foc, ne ospataram ca niste prieteni; apoi vulpoiul isi lua noapte buna si pieri ca o naluca. Ma ciudeam in mine cum de sa nu-l vaz incotro a apucat, si tot framantandu-mi mintea sa stiu cum a venit si cum s-a dus fara sa bag de seama, am adormit.
            Cand a venit a doua zi in faptul zilei, m-a gasit minunandu-ma de niste stane de piatra ce inchipuiau doi oameni, doi cai si doi ogari. De cum il vazui, ne gatiram de duca.
            Vulpoiul, se dete de trei ori peste cap si se facu un voinic, stii colea, cum ti-e drag sa te uiti la el. Pe cale imi spuse ca locul unde am mas noaptea trecuta era mosia lui, ca este insurat, ca are copii, ca el era blestemat sa poarte corpul de vulpoi pana cand un om va avea mila de el, ii va priimi sa se incalzeasca cu dansul la un foc, ii va da un codru de paine si un pahar cu vin; ca eu am fost acel om, ca acum este dezlegat de blestem si ca de aceea va merge cu mine, si nu ma va lasa singur pana ce nu voi ajunge la izbanda.
            Imi paru bine de asta intamplare, si asa noi merseram,

            zi de vara
            pana-n seara,

            si ajunseram la o poiana, unde maseram peste noapte. Tovarasul meu de calatorie imi spuse ca a doua zi avem sa trecem pe hotarul unor zmei, ca acolo credea el ca voi gasi ceea ce cautam.
            A doua zi am inaintat pe mosia zmeilor, dat tot cam cu teama, cand, pe la chindii, am ajuns la palaturile zmeilor. Mandrete ce am vazut acolo nu se poate povesti. Gradina cu fel de fel de flori si de pomi; casele invalite cu argint care stralucea la soare ca oglinda, paretii era impodobiti cu chipuri si flori sapate, iara ciubucele erau poleite; fantani care aruncau apa in sus. Avuram parte ca zmeii nu erau acasa cand am ajuns acolo. Furam intampinati in pragul portii de o fata frumoasa, frumoasa, de pare ca era facuta din zahar, care ne zise sa nu calcam in curte, in lipsa zmeilor, ca nu e bine de noi; apoi lacrama de bucurie ca a mai vazut oameni de pe taramul de unde a furat-o zmeii.
            Intreband-o despre lucrul ce cautam, ne-a spus ca se afla la alti zmei, rude ale zmeilor pe mosia carora eram.
            Duceti-va, ne zise ea, ca cu ajutorul lui Dumnezeu, nadajduiesc sa izbanditi, si intorcandu-va, luati-ma si pe mine."
            Dupa ce ne invata cum sa facem sa intram in curtea zmeilor si cum sa lucram, ma jura pe ce am mai scump pe lume, pe tata, ca sa nu o las la zmei, ci sa o iau; iara noi ne-am dus. Ce e drept, si mie imi placu fata, de cum o vazui.
            Si ajungand la hotarul celorlalti zmei, am stat de ne-am odihnit. Iara in revarsat de ziori, am pornit pe taramul zmeilor, si am ajuns cam aproape de namiezi la palaturile lor, care erau si mai frumoase decat ale celor dintai. Cum am descalecat, m-am dus la grajd, iara tovarasul meu s-a intors inapoi; fiindca asa ne invatase fata.
            Caii erau la iesle. Unul din ei a intors capul si s-a uitat la mine. Eu l-am frecat la ochi, l-am tras de urechi, i-am sumutat si i-am pus fraul in cap. Apoi incalecand, d­a-ncalarele am luat colivia cu pasarea maiastra care era in pridvor.
            - Tu ai luat pasarea maiastra? zise imparatul; tu esti fiul meu pe care toata lumea il tine de pierdut?
            - Asa, tata.
            Si dupa ce saruta mana imparatului, il ruga sa porunceasca a se aduce de fata gainareasa.
            Daca veni gainareasa, ciobanul zise:
            - Asta este fata de care iti spusei.
            - Cum se poate? raspunse imparatul. Dara cum a ajuns gainareasa?
            - Asta ti-o va spune ea; caci eu nu stiu. Si asa cum zisei, incepu el a povesti, dupa ce inhatai colivia si o luai la sanatoasa cu bidiviul luat de la zmei, incepura sa nincheze caii ceilalti si sa faca un zgomot de ti se facea parul maciuca; iara eu imi tineam firea. Unde se luara zmeii dupa mine, si fugi, si fugi, pana ce ajunsei la tovarasul care ma astepta la hotar; si daca nu era el, puneau zmeii mana pe mine si cine stie ce se alegea de capul meu. Tovarasul meu insa intinse mana si racni o data la dansii: stati! Iara ei pare ca fura de piatra de cand lumea; nici un pas nu mai facura inainte. Dupa ce ma lua in brate si ma saruta, se mira si el de frumusetea pasarei. Zmeii insa umbla cu sosele, cu momele, sa-mi ia pasarea, fagaduindu-mi cate in luna si in soare; daca vazura ca nu ma poate indupleca, ma ruga ca barim calul sa li-l dau; in sfarsit, vazui eu ca nu e bine sa-i las tocmai de tot mahniti, le-am dat calul, si eu am plecat cu tovarasul meu si cu pasarea; iara zmeilor li se scurgeau ochii dupa dansa.
            Ajungand la palaturile celorlalti zmei, fata ne astepta in poarta; plesni de trei ori cu un bici si tot palatul se facu un mar, pe care ea il lua; iara eu o inhatai de mijloc si pe ici ti-e drumul.
            Aoleu! dara zmeii cand simtira! unde veneau cu o falca in cer si cu una in pamant, si unde racneau de-ti ingheta sangele in vine. Eu imi facui curagi, detei pinteni calului si impreuna cu tovarasul meu fugeam ca vantul; zmeii insa veneau ca gandul. Daca vazu tovarasul meu asa si ca nu este chip a scapa cu fata curata, se opri in loc, ameninta asupra lor si se facura stane de piatra. Iara noi ne urmaram calatoria venind pana iarasi in campia de unde plecasem, adica pe mosia vulpoiului. Dupa ce ne-am odihnit si am dat multumita Domnului ca am terminat cu bine asta treaba, l-am intrebat ce insemna acele stane de piatra. Atunci el imi zise:
            De vei sti, te vei cai; de nu vei sti, iarasi te vei cai."
            Spune-mi, te rog", ii zisei.
            Acestia sunt fratii tai, imi raspunse. Ei, in loc sa faca ca tine, sa priimeasca cu dragoste rugaciunea mea, asmutara ogarii dupa mine, ceea ce imi prelungi scarbosul blestem de a purta lesul vulpoiului; iara eu ii impietrii".
            Pentru dragostea mea, rogu-te, ii zisei eu, si pentru prietenia ce am legat, fa-i iara oameni cum au fost."
            Mult mi-e draga prietenia ta, raspunse el, si de aceea fie dupa voia ta; dara o sa te caiesti."
            Si intr-un minut nu stiu ce facu din mana, ca deodata pietrele acele se scuturara si fratii mei ramasera in mirare vazandu-se fata cu noi.
            Ne luaram ziua buna de la tovarasul meu si plecaram sa ne intoarcem acasa.
            Pasamite, fratii mei imi cocea turta.
            Frate, imi zisera ei, dupa ce calatoriram catva, am obosit de atata drum; caldura este mare; aide ici la un elesteu pe care il stim noi, sa bem cate nitica apa, sa ne racorim."
            Am ascultat si am mers. Bau cel mare, bau si cel mijlociu; iara cand era sa beau si eu, cum eram pus pe branci pe marginea elesteului ca sa ajung cu gura la apa, cum facusera si ei, ma trezii cu o usturime grozava la amandoua picioarele; cand sa ma intorc sa vaz ce este pricina, nu ma mai putui scula in picioare; mi le taiasera fratii mei, si-si catau de drum, fara a mai asculta la rugaciunile si vaietele mele.
            Trei zile si trei nopti am mas acolo prinprejurul elesteului. Calul eu, biet, cand vedea ca vine cate un balaur la mine, ma lua cu dintii de pe la spate, de haine, si fugea incotro vedea cu ochii, si azvarlea din picioare de nu se putea apropia de noi nici o fiara salbatica.
            In sfarsit a patra zi am dat peste un orb care orbacaia si el pe dibuite.
            Cine este acolo?" intrebai eu.
            Un biet neputincios", raspunse el.
            Si dupa ce imi spuse cum fratii i-a scos ochii, din pizma, i-am povestit si eu cum mi-a taiat fratii picioarele. Atunci el imi zise:
            Stii ce? Aide sa ne prindem frati de cruce. Eu am picioare, tu ai ochi; sa te port in spinare. Eu sa umblu pentru tine; tu sa vezi pentru mine. Eu stiu ca p-aci prin vecinatate este o scorpie mare. Cu sangele ei se poate vindeca orice boala ar fi".
            M-am invoit cu dansul la aceasta si am mers pana am dat de locuinta scorpiei. Ea nu era acasa. Orbul ma aseza dupa use si imi zise ca sa dau cu sabia sa o tai, cum va intra; iara el se ascunse dupa soba. Nu asteptaram mult si iata scorpia venea suparata, fiindca simtise ca-i calcase cineva casa. Cum o vazui, inima se facuse cat un purice in mine, iara cand intra pe usa, asteptai pana sa-mi vie bine, si unde dedei o data cu sete, incat dintr-o lovitura ii taiai catetrele capetele.
            Ma unsei numaidecat cu sangele ei cald, si cum atinsei picioarele la loc, se lipira de parca fusese acolo de cand lumea. Unsei si pe orb, si ii veni vederile ca mai­nainte. Dupa ce multumiram lui Dumnezeu, plecaram fiecare la ale noastre.
            N-am voit sa viu d-a dreptul acasa, ci am socotit mai bine sa ma bag cioban si sa las ca Dumnezeu sa aduca lucrurile asa incat sa se dovedeasca vinovatul. Nu m-am inselat in credinta mea, ca iata puterea lui mare este si judecata lui dreapta.
            - Spune si tu, zise imparatul gainaresei, cum de ai ajuns gainareasa si roaba?
            - Dupa ce a taiat picioarele fratelui celui mic, fiii cei mari ai imparatiei tale ma luara unul pe mine si altul pasarea maiastra. Eu plangeam de ma topeam, ca ma despartea de fiul cel mic al mariei tale, pe care imi era drag sa-l privesc, fiindca-l vazusem ca e un pui de romanas. Ei ma silira sa ma iubesc cu unul din ei, imi fagadui ca ma va lua de sotie cum voi ajunge la curtea imparateasca. Dupa ce m-am impotrivit la toate siluirile ce amandoi voiau sa-mi faca, am priimit mai bine sa fiu roaba si gainareasa la curtea imparatiei tale, decat sa ma duc aiurea, fiindca stiam ca Dumnezeu nu va lasa sa se prapadeasca acela care a umblat cu dreptatea in san, si acum, multumesc lui Dumnezeu ca mi-a aratat cum fapta buna nu moare niciodata.
            - Poti tu sa-mi dovedesti, intreba imparatul, ca tu esti acea fata si nu alta?
            - Acest mar, zise ea, pe care il scoase din san, poate sa incredinteze pe orisicine ca eu sunt. Fiii d-tale cei mai mari n-au stiut de dansul, ca mi l-ar fi luat, si nu m-as mai fi intalnit cu dansul.
            Atunci, iesind afara, plesni dintr-o biciusca de trei ori asupra marului si unde se ridica niste palaturi, incat in toata imparatia nu se gasea altele ca acelea.
            Imparatul ramase si el in mirare. Si voind a sarbatori venirea fiului celui mic, acesta zise:
            - Tata, inainte de a multumi lui Dumnezeu ca m-am intors sanatos, sa mergem catesitrei fratii inaintea lui la judecata.
            Imparatul n-avu ce zice. Se adusera fratii inaintea imparatului, carii detera in genunchi si cerura iertare de la fratele cel mai mic. El le zise:
            - Daca Dumnezeu va va ierta, iertati sa fiti si de la mine.
            Neavand incotro, se dusera inaintea bisericii si pusera trei uleie departate deopotriva unul de altul. Intrara fiecare cu picioarele in cate unul, si aruncara cu prastia in sus cate o piatra; pietrele fratilor celor mari se intoarsera si lovira pe fiecare in cap cu asa tarie, incat ramasera morti. Piatra insa a fiului celui mic de imparat cazu dinaintea lui.
            Lumea se adunse de se uita la asta judecata dumnezeiasca, iar imparatul, dupa ce facu nunta si-si insoti copilul cu gainareasa, se cobori de pe tron si puse pe fiul sau in locu-i, care, daca o fi traind, imparateste si pana azi.
            Eram si eu fata la acele intamplari, pe care le povestesc acum celor ce ma asculta.

Autor: Povesti
Poezia PASÃREA MÃIASTRÃ de Povesti