Pe varful Zeita de Jad sunt sute de temple.
De la poalele Pietrei Lunii izvoraste Raul Ratelor.
Aceste cuvinte zugravesc una din cele mai minunate privelisti de pe muntele
Tin. Povestea spune ca varful Zeita de Jad, care s-ar afla pe muntele
Tin, este nease¬muit de inalt si pe el sunt o multime de temple. Nu
de¬parte de acest munte se afla un raulet cu apa limpede cum e cristalul.
E Raul Ratelor care izvoraste de la poalele Pietrei Lunii. Se zice ca
Piatra Lunii straluceste si ziua, dar mai ales noaptea e neintrecuta.
In fiecare seara, din ea iese o luna mai rotunda si mai stralucitoare
decat luna de pe cer. Cel mai puternic luceste Piatra Lunii in zilele
de 1 si 15 ale fiecarei luni si razele ei, cazand asupra Raului
Ratelor, acesta pare de cristal. Atunci, in mijlocul lunii, se vede umbra
unei fecioare, iar pe apele cristaline ale raului inoata o pereche
de rate de aur. Dar nimeni nu a vazut limpede cum arata fecioara si ratele de
aur.
Povestea spune ca demult, tare demult, intr-unui din templele de pe munte
traia un calugar care zi si noapte nu avea alta treaba decat sa petreaca.
La batranete, calu¬garul s-a gandit sa-si caute un urmas care
sa-i ingrijeasca de casa si sa-i faca mancare. intr-o zi,
trecand prin satul de la poalele muntelui, a vazut un copil de vreo zece
ani care, in ciuda hainelor zdrentuite, era tare aratos. Facan¬du-si
planul, calugarul s-a dus la parintii copilului si le-a spus:
- Voi sunteti saraci si e pacat de copilul asta asa frumos si destept. Daca
vreti sa traiasca ani multi, fericiti, trimiteti-l la templu.
Parintii au plans ce au plans, dar pana la urma si-au trimis
copilul la templu.
La templu, copilul a fost ras in cap, si i s-a dat o haina preoteasca,
incat arata ca un calugaras in toata regula. Desi niciodata
nu avea voie sa intre in biblioteca templului, micul calugaras invatase
o multime de lucruri. Stiind ca are pe cineva acasa, calugarul pleca si mai
des la petreceri.
Micul calugaras si-a petrecut in templu cativa ani. De cate
ori mergea la paraul din padure sa aduca apa, florile parca se inviorau,
iarba de pe malul raului parca se facea si mai frageda, iar apa cristalina
a raului oglindea fru¬musetea baiatului. Atunci, nu se stie din ce
motive, ba¬iatul ofta. Intr-o zi, dupa ce si-a umplut galetile cu
apa si tocmai voia sa plece, a simtit asa, ca si cand cineva l-ar trage
de la spate si n-a mai putut sa inainteze. A privit in jur, dar
n-a vazut nimic. A pornit din nou, dar dupa doi pasi s-a oprit. Nici de data
aceasta nu a vazut nimic. Se infuriase, cand a auzit un raset
si din spatele unui brad a iesit o fecioara de 16-17 ani. Avea parul negru in
care erau impletite flori de munte, iar pe fata-i rotunda straluceau doi
ochi de o bunatate nespusa.
Pana sa spuna baiatul un cuvant, fata a si ridicat una din galeti,
zicand:
- Tu esti singur, iar eu mor de plictiseala. Hai sa ne distram putin.
De mult nu mai schimbase baiatul vreo vorba cu cineva in singuratatea
muntelui si, desi se temea putin, a cazut bucuros la invoiala.
Fata era priceputa la vorba si la gluma. Cunostea nu¬mele tuturor ierburilor
de leac si ale tuturor florilor de pe munte. Cu puteri nebanuite a rostogolit
o stanca si aceasta, pravalindu-se in prapastie, a bubuit ca un
tunet. A apucat o creanga plina de flori si florile s-au scuturat ca o ploaie
de nea peste ei. Si ei radeau intruna. Niciodata nu fusese baiatul
asa de vesel de cand venise pe munte. Dupa ce s-au despartit si calugarasul
s-a inapoiat la tem¬plu, s-a simtit, asa, deodata, nespus de fericit.
A doua zi, cum a plecat de acasa calugarul cel batran, baiatul si-a luat
galetile si s-a grabit spre rau. Fata il astepta de mult pe malul
apei. Si au inceput din nou sa zburde. Ajungand intr-o poienita,
fata a spus:
- Vreau sa te invat sa canti.
Si a inceput sa cante, imbiindu-l si pe baiat. Fata canta
un viers, baiatul canta dupa ea si au cantat asa pana ce baiatul
a invatat sa cante. Acum alergau impreuna prin poienita cantand.
Asa a mai trecut o zi plina de ve¬selie De atunci, cum pleca de acasa calugarul,
baiatul apuca galetile si o zbughea in padure, unde se intalnea
cu fata si se zbenguiau ziua intreaga.
Intr-o zi, ca de obicei, calugarul a plecat la treburile lui, Pe drum
si-a amintit ca-si uitase pocalul de vin si s-a intors. Ajungand
pe creasta unui munte invecinat, a auzit doua voci cantand
de te fermecau. Calugarul s-a intrebat mirat cine poate sa cante
atat de frumos in muntii aceia salbatici! Cu cat se apropia
de casa, cu atat cantul rasuna mai clar, pana ce si-a dat
seama ca viersul vine din imprejurimile templului. A grabit pasul si ajun¬gand
in poienita i-a vazut pe cei doi care cantau si se veseleau. Atunci
s-a furisat in padure si, apropiindu-se tiptil de tineri, le-a iesit deodata
in fata strigand:
- Nu va miscati! Cum de indraznesti tu, fata, sa-mi ispitesti discipolul?
Calugarasul a incremenit, iar fata a zbughit-o in pa¬dure Calugarul
s-a repezit pe urmele ei. Undeva in adancimea padurii i s-a parut
ca vede fusta rosie a fetei, dar apropiindu-se, a vazut ca era un bujor salbatic,
iar de fata nici urma.
Intorcandu-se la templu, a inceput sa-l bata si sa-l blesteme
pe calugaras, iscodindu-l ce-i cu fata. Baiatul s-a rugat sa-l ierte si s-a
jurat ca nu stie nici de unde venise, nici cum o cheama. Atunci calugarul a
promis ca-l iarta cu o conditie: ca a doua zi sa prinda de fusta fetei un franjure
cu un ac.
Calugarasul a luat franjurele si acul, dar in sinea lui isi facuse
planul sa-l pacaleasca pe calugar care,, dupa cum se vedea treaba, nu avea ganduri
bune cu fata,
A doua zi, nu plecase bine calugarul, ca fata a venit si a spus:
- Hai sa zburdam! Ce sa faci in casa cand afara e primavara si au
inflorit toate florile?
Infricosat, baiatul i-a spus:
- Surioara, sa nu mai vii aici! Calugarul mi-a dat un ac si un franjure, vrea
sa te gaseasca si sa-ti faca rau.
Zicand acestea vocea-i tremura la gandul cat de trista va
fi viata lui daca ea nu va mai veni.
Fata i-a smuls franjurele si acul din mana si, apu¬cand capatul
franjurelui, i-a spus baiatului:
- Nu mai fi trist, vino cu mine!
Au iesit amandoi pe poarta si fata tinea de capatul franjurelui. Speriat,
baiatul i-a spus tremurand:
- Arunca firul, altfel calugarul va fi pe urmele noastre!
Dar fata a izbucnit in ras, si i-a raspuns:
- Nu te teme, vino cu mine!
Au strabatut asa padurea, au trecut peste cativa munti si au ajuns la
Raul Ratelor, cu apa cristalina, unde ea a aruncat franjurele. Apoi a
batut din palme si din apa raului a iesit o pereche de rate de aur. Una
dintre ele tinea in cioc o ramurica verde de care atarna un fruct
rosu. Calugarasul a simtit un miros puternic de mere de parca se afla intr-o
livada. Rata s-a apropiat de mal si a lasat crenguta cu mar cu tot si apoi a
coborat in fun¬dul raului.
Fata a luat crenguta, a rupt fructul si l-a imbiat pe baiat:
- Mananca-l tot!
Ascultand de vorbele fetei, baiatul a mancat fructul si s-a minunat
de dulceata si parfumul lui. Tot corpul si l-a simtit mai usor si toata supararea
si tristetea au disparut ca prin farmec.
In timpul asta, batranul se odihnea pe o piatra de la marginea drumului.
S-a ridicat si a plecat spre casa gan¬dindu-se:
- De data asta prind fata in mod sigur. Poate ca e chiar o zana?
Dac-o prind, o sa ma imbogatesc.
N-a mai mers pe potecuta si a taiat-o direct printre stanci si prin padure.
Acasa, nu l-a gasit pe baiat si s-a facut foc gandindu-se ca acesta l-a
pacalit si a plecat cu fata. Uitandu-se in jos, a vazut capatul
franjurelui si s-a inveselit pe loc. A plecat pe urma firului ce se desi¬rase
din franjure si a strabatut astfel padurea, a trecut peste munti si deodata
a auzit rasete.
Inainte de a-l vedea, fata stia ca batranul e pe urmele lor si se
apropie. Atunci l-a apucat de mana pe baiat si amandoi s-au ascuns
in spatele unei stanci. Calugarul a mers dupa fir pana la
Raul Ratelor. Dar aici, nici urma de tineri. Obosit si furios, calugarul
tocmai se pregatea sa-i caute prin imprejurimi, cand fata a batut
din palme si din undele lacului au aparut cele doua rate de aur. Cea de-a doua
rata tinea in cioc o crenguta verde de care atarna un fruct verde.
Vazand calugarul rata de aur, nu l-a mai interesat nimic. Rata inota
pe langa mal, in apropierea calugarului. Acesta s-a repezit s-o
prinda, dar rata s-a facut nevazuta, iar pe mal a ramas crenguta cu fructul
verde. Calugarul a simtit un miros aromat de fructe. Gandindu-se ca acesta
e un fruct vrajit, l-a man¬cat. Dupa cativa pasi si-a simtit
trupul mai usor. In spa¬tele stancii, fata i-a soptit baiatului:
- Iesi si ia-o la fuga. Calugarul te va urmari, dar sa nu te temi. Sa fugi mereu
spre apus pana vei da cu ochii de mine. Si s-a facut nevazuta.
Cum a iesit de dupa stanca baiatul, calugarul a luat-o la goana dupa el,
strigand:
- Nemernicule, te ajung eu, daca nu ti-oi rupe picioa¬rele.
Si asa a fugit calugarul dupa baiat munte dupa munte. Baiatul se catara pe creste
de parca ar fi avut aripi. Ca¬lugarul care-si simtea trupul usor, era mereu
in urma lui, gata sa-l prinda. Si asa au ajuns ei la o punte foarte ingusta.
Speriat, baiatul s-a oprit, dar de partea cealalta ii facea semne fata.
Atunci, baiatul s-a gandit:
- Mai bine sa alunec si sa mor decat sa cad viu in mainile
calugarului.
Si cand a vrut sa sara pe punte, a simtit ca zboara pe deasupra ei, intocmai
ca o randunica.
Vazand calugarul ca urmasul lui sare peste punte, a sarit si el. Dar la
jumatate, puntea s-a rupt cu el, deoarece mancase fructul vrajit necopt.
Calugarul a cazut in pra¬pastie si a murit.
In aceeasi zi, tinerii, jumatate mergand, jumatate zburand,
au parasit muntele Tin. In seara aceea, Piatra Lunii n-a mai stralucit
si din ea n-a mai iesit luna. Fata cu care se imprietenise calugarasul
era zana din Piatra Lunii. Si de atunci nu s-au mai vazut nici ratele
de aur.
|