PIETRENII SI BISTRITA
Pietrenii au iesit cu totul din rabdare,
Nemaiputand a suferi
Ei pagube struncinatoare,
Pe care nu putea feri:
Pentru ca in tot anul, Cuejdiul** nimicit
Pe multi au saracit.
Dar cine e deprins, ca viermele in hrean,
Greu schimba locul lui, unde au trait an.
Asadar, targul tot, odat’ s-au sfatuit
Sa deie jaloba la Bistrita cea mare,
Prin care aratand dovezi lamuritoare
De pagubirile ce multi au suferit
Si sufar mai necontenit,
Zicea: “Ca pe Cuejdi, precum pe Bistritoara***
Nici intr-o primavara
Nu se stavesc cu moara;
* Locuitorii unui targ de acest nume si un rau repede care spala
malurile acelui targ.
** Un parau ce da in Bistrita.
*** Alt parau asemene.
Si case cu zaplaz, ba uneori si vite
Le sunt primejduite.”
Deci dar, ei socotind ca Bistrita cea mare
Va face celor mici cazuta infranare,
Ca una ce folos de obstie aduce,
Caci plute la Galati* cu cherestele duce,
Au mers cu jaloba; dar stiti ce au vazut?
Pe insasi Bistrita, rapitul lor avut,
Trecand cu valuri plini de spume!
Iar un batran cu minte
Au zis catre un alt soptind asa cuvinte:
— Eu stiu mai de mult, ca oamenii in lume
Asupra celor mici dreptatea nu-si gasesc:
Cand ei cu cei mai mari rapirile-mpartesc.
Autor: Povesti
Poezia PIETRENII SI BISTRITA de Povesti
|
