POETUL SI BOGATUL
Un saraiman poet odat-au reclamat
Asupra unui om prostut, dar prea bogat;
Iar jaloba-i era in chipul urmator:
— Tu, al Olimpului atotstapanitor,
Si preste zei mai mare zeu,
O, Joe preaslavite!
Asculta glasul meu,
Ia sama la a mea smerita rugaminte:
Cu ce ti-am gresit eu,
De ma gasesc atat
De soarta prigonit,
Incat nu am nici casa,
Nici lingura, nici masa.
Si singura-mi avere
E numai in parere;
Cand dimpotriva, vad, cu toata-a lui prostie,
Bogatul in trufie,
De-a lui inchinatori fatarnici ocolit
Si pentru interes adesea magulit,
In desfatare el se afla tot voios,
Gras, gros si sanatos;
Iar eu, ca vai de mine,
Sorb inspiratie si-o mistuiesc cu rime
Prin care, cum au zis un frate-n poezie,
Nu poti scapa macar de-o mica datorie.
— Destul! Am inteles,
Lui Joe au raspuns,
De jaloba-i patruns.
Dar cum nu jedeci tu, ca singur ti-ai ales
Din bunurile lumii
Al slavei falnic nume,
Si scrierile tale in veacuri viitoare
Vor fi nemuritoare;
Iar desfatarea lui e numai pe viata.
Si cand el ar avea o minte mai isteata,
Atuncea ar cunoaste
Si-ar plange mai amar a sa nimicnicie;
Fiindca cel ce naste
Placuta poezie
E mult mai insemnat
Decat un natarau bogat.
Autor: Povesti
Poezia POETUL SI BOGATUL de Povesti
|
