POPA DUHU
Cine-a intalnit vrodata in calea sa un popa, imbracat cu straie
saracute, scurt la stat, smolit la fata, cu capul ples, mergand cu pas
rar, incet si ganditor, raspunzand indesat sluga dumitale cui nu-l
trecea cu vederea, cascand cu zgomot cand nu-si gasea omul cu care
sa stea la vorba, facand lungi popasuri prin aleile ascunse ale gra-
dinilor publice din Iasi, cate cu o carte in mana, tresarind la cantecul
pasarelelor si oprindu-se cu mirare langa mosinoaiele de furnici, pe
care le numea el republici intelepte , dezmierdand iarba si florile
campului, icoane ale vietii omenesti, pe care le uda cate c-o lacrima
fierbinte din ochii sai si apoi, cuprins de foame si obosit de osteneala
si gandire, isi lua catinel drumul spre gazda, unde-l astepta saracia
cu masa intinsa.
Acesta ere parintele Isaia Duhu, nascut in satul Cogeasca-Veche
din judetul Iasi.
Patru pereti straini, afumati si imbracati cu rogojini; teancuri de
traftoloage grecesti, latinesti, bulgaresti, frantuzesti, rusesti si ro-
manesti, pline de painjeni si aruncate in neregula prin cele unghere,
un lighean de lut cu ibric pentru spalat, in mijlocul odaii, aparie pe
jos, gunoi si gandaci fojgaind in toate partile, o paine uscata pe
masa
si un motan ghemuit dupa soba era toata averea sfintiei-sale.
Mare de inima, iar la gura si mai mare, parintele Duhu nu se invred-
nicise de o viata mai buna; dar se vede ca nici poftea el una asa, de
vreme ce nu-si astampara gura catre mai-marii sai macar sa-l fi picat
cu lumanarea.
De copil, in seminarul Socola, unde-a invatat carte, mai mult sin-
gur decat de la profesori, isi punea degetele pe o piatra si le batea cu
alta, de ciuda ca nu scriu frumos; se lovea cu pumnul peste cap, cand
vedea ca nici dascalul nu putea sa-i talmaceasca bine ceva, si vai de
scolarii care-l sminteau de la invatatura!
Asa fiind el, cica unul dintre calugarii Socolei a zis ca e bun de
calugar, numindu-l Duh diavolesc , si de unde pana unde l-a si
calugarit, si Duhu i-a ramas numele. Iara el Isaia Teodorescu se iscalea.
Si din scolar, profesor a ajuns la Socola; si duh din duhul sau a dat
scolarilor sai o bucata de vreme. Dar purici multi nu facea el intr-un
loc, Doamne fereste, caci era duh neastamparat si neimpacat chiar
cu sine insusi. Nici lacom de avere, nici de chinuri; multumit cu cat
avea, cu cat n-avea, cand te miri ce nu-i venea la socoteala, ia-ti,
popo,
desagii si toiagul, si pe ici ti-e drumul! Vorba ceea: Geasta cu
trepadatele, ca nu-s departe satele .
Aci era la Socola, aci in Iasi, aci la manastirea si in Targul-
Neamtului profesor, de unde cutreiera muntii in sudoarea fruntii, si
mai la tot pasul canta:
Ruinata cetatuie, ce acopere-acel munte,
Si de unde ochiul vede lucruri multe!
Apoi:
Pe o stanca neagra, intr-un vechi castel,
Unde curge-n vale un rau mititel.
Iar la urma urmelor:
Pasare galbana-n cioc,
Rau mi-ai cantat de noroc!...
Si tot asa, si iar asa, pana i se facea viata neagra si aici; apoi iar
se intorcea la Iasi, indragindu-l pentru o bucata de vreme.
Duh neastamparat si cutezator in predicile sale de pe amvoanele
bisericilor, intepa ca viespea, zicand:
Elisei a curatit de lepra pe Neeman Sirianul, trimitandu-l sa se
scalde in raul Iordanului. Iara eu va trimit la Cacaina1, ca sa va curatiti
de lepra ignorantei si a trandaviei!
Odata era o floare, numita rusinea fetelor, foarte raspandita in
tara la noi; dar de cand au luat marsavele de moda 2 locul gospo-
dinelor romance, aceasta floare a inceput a disparea din gradinile si
tarinile noastre.
Cine are urechi de auzit sa auda!
Iar pe cei slugarnici, mandri si luxosi, ii arata cu degetul, zicand:
.atarnice, a zis Hristos, curata mai intai partea cea dinlauntru
a paharului si a blidului, ca sa fie si cea din afara curata!
Si cate si mai cate, publicate prin jurnalul Predicatorul moralului
evanghelic, redactat de dansul, pana i-a luat chiriarhia puterea de
pred-
icator. Dar parintelui Duhu nu i-a tors ma-sa pe limba.
Odata, slujind un episcop oarecare de hramul bisericii, la Buna-
vestire din Iasi, parintele Duhu intra in biserica, se inchina rar pe la
icoane, si cum era lume multa adunata, si episcopul sta in strana arh-
iereasca, imbracat pompos si cu mitra pe cap, parintele Duhu se
opreste in fata-i si zice cu gura mare, clatinand din cap:
Dragul mamei Canilic, bine-ti sede mitropolit! Unde-i neneaca-
ta sa te vada? Apoi, oftand adanc, mai adauga: Cand veti vedea
uraciunea pustiirii stand la locul unde nu se cade sa stea, sa stiti ca
aproape este sfarsitul, a zis Hristos.
Dupa aceea se trage cu dispret din fata episcopului si, iesind din
biserica, isi cauta de drum.
Iara ceilalti popi, inlemniti cu mainile la piept, cat pe ce sa cada
ametiti din picioare, de frica si de rusinea arhipastorului.
Nu tarziu dupa aceasta, mitropolitul face pe parintele Duhu arhi-
mandrit cu mitra, adica ii da voie sa poarta straie de mii de lei, fara
sa aiba cu ce sa si le cumpere.
1 Mic rausor din Iasi, care se varsa in Bahlui.
2 Marsandele.
Si parintele Isaia, in loc sa umble mortis, ca alti popi, dupa
cersitorit, luand si de pe viu si de pe mort, sa aiba cu ce se impopotona,
el, dimpotriva, zicea ca este de alta parere, si anume: Decat sa dai
de pomana la calici sambata, mai bine ceva de baut mahmurilor,
martea ...
Odata, chemand epitropul unei biserici mai saracute pe parintele
Duhu sa slujeasca de hram, sfintia-sa si-a atarnat la piept o cruce mare,
de lemn, legata cu sfoara groasa de canepa, zicand:
Iarta-ma, Doamne, ca te-am spanzurat cu ata, neavand lant de
aur, nici de argint, cu care te spanzura mai marii mei, arhiereii.
La Manastirea Neamtului, stand adeseori de vorba cu staretul Naf-
tanail, parintele Duhu ii zicea, sfichiuindu-l, ca rusii din aceasta lavra
romaneasca s-au puiezit, ca si holera adusa in Moldova pe cozile cailor
rusesti la 1828. Staretul, nemaiputandu-i sta impotriva, zicea de la o
vreme : Hai pacam, parinte Isaia , cinstindu-l cu rachiu indulcit cu
miere, pahar dupa pahar, pana ce parintele Duhu spunea:
Lasa-ma in pace, cuvioase, ca se invarteste lumea cu mine de-
atata aghiazma ruseasca; mai bine sa ne impacam. Si incepea a-i canta
irmosul urmator, pe glas al doilea: Umblat-au Israil prin valul cel
invaluit, c-un ulcior legat de gat si c-un curcan fript, ca s-a proslavit
.
Apoi antifoanele betivilor, pe glas al patrulea: Din tineretile mele,
multe oale si ulcele se lupta cu mine; dar mai multe paharele, cu cate
stele sunt pe cer...
Ploscuta mea, iubit vas,
Pasare cu dulce glas,
Eu la gura te ridic,
Tu imi canti; coglic! coglic!
Si nu ma-ndur sa te las,
Caci ma plesnesti tot in nas...
Vai, sarace poloboace,
De te-ai face mai incoace;
Sa ne strangem vro cativa,
Noi, spre mantuirea ta.
S-om mai veni vro doi-trei
Si ti-om pune-un capatai,
S-om aduce-un popa rus,
Si te-a da cu fundu-n sus!
Unui arhimandrit grec ce blagoslovea pe diacon la slujba: Sa
indrepteze Domnul pasii lui spre tot lucrul bun , parintele Duhu ii
zise:
Ba mai bine sa indrepteze Domnul pasii vostri peste Dunare,
cuviosilor, ca destul ne-ati pangarit biserica si neamul cu smeritele
voastre blagoslovenii.
Profesorului Columb de la liceu, care zise odata parintelui Isaia
Buna dimineata, Duhule , el ii raspunse:
Multumesc, cadavrule! Si cred ca ai la stiinta ca cuvintele popa
si profesor se incep cu pocoi , ca si substantivul porcule.
Popilor de mir, pe care ii numea haldei, le canta antifoanele
urmatoare:
Diaconii si cu pochii, de treji ce sunt, de-abia vad cu ochii. Iar
mamelor preotese, betia din cap nu le mai iese!
Si cate ponturi si ponosuri nu da dintr-insul, de-i era si lui leham-
ete cateodata sa se mai intalneasca cu cineva si sa-l mai starneasca
la
vorba.
Odata, iesind suparat de la Mitropolie, il intalneste parintele Ar-
bore de la Barnovschi si-l intreaba:
De unde vii, parinte Isaie?
Nu stiu!
Incotro ai luat-o, parinte Isaie?
Nu stiu!
Cum asa, de nu stii nici de unde vii, nici incotro te duci?!
Iaca cum, raspunse parintele Duhu: cand eram baiat, stupeam
in palma stanga, apoi tranteam cu muchea palmei celeilalte in stupit
si, in care parte sarea el, intr-acolo apucam si eu.
Si acum tot asa faci? intreba parintele Arbore.
Tot, batar sa crape dracul!
Dar daca, din intamplare, ar sari stupitul inspre Golia1, cum ti
s-ar parea?
Dar stii ca m-ai ars, haldeule?! zise parintele Duhu, luandu-si
talpasita, Dunare de manios.
La cea din urma, strangand parintele Duhu para catre para, si-a
comisionat carti spiritiste si, citindu-le, cica a zis catre oarecine:
Aceste carti, incapand in mana unor sarlatani ignoranti, ai sa
auzi vorbindu-se ca fac minuni, ca sfintii.
Si sfant sa fie rostul parintelul Duhu, caci tocmai asa s-a intam-
plat.
Intr-una din zile, neavand el cu ce sa-si cumpere paine, le-a luat
cu vravul si le-a vandut directorasului unei scoli primare cu te miri
ce. Si de-atunci inceputul spiritistilor in Iasi. De-atunci Grigore Na-
zianzul, Efrem Sirul, Solomon inteleptul si alti raposati de veacuri nu
se mai pot linisti in morminte; intrebare peste intrebare li se face. S-
apoi, ia sa nu raspunda, ca dracu-i al lor pe sapte ani!
Auzind parintele Duhu ca s-a facut zvon prin Iasi despre niste
nazdravanii ca aceste, cica s-a luat sfintia-sa pe ganduri, zicand:
Vai de cel ce se sminteste, dar mai vai de cel prin care vine
sminteala!
Si poate ca din aceasta pricina, bolnavindu-se greu, si-a dat duhul,
tocmai cand ajunsese ingrijitor la biserica Nicorita din Tatarasi; de
unde aproape fiindu-i tintirimul Eternitatea, si-a luat acolo casa de
veci, fie-i tarna usoara! Si de-atunci, ca mai ba sa-l vada cineva
badadaind pe ulitile Iasilor.
Autor: Povesti
Poezia POPA DUHU de Povesti
|
