Poveste pentru Ilinca

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

A fost odata ca niciodata… Asa ar trebui sa iti incep povestea puica mamii caci fapturi de poveste sunt astazi cei despre care iti voi vorbi: si Mamaita si Copiii si Macinic…Duse si prafuite figuri in sertare de amintiri… Fapte intamplari ce s-au adumbrit prin trecerea anilor de la curcubeul in care au existat la imagini in sepia mirosind a busuioc uscat si a camere nelocuite…
Amintiri. Eliade spunea ca amintirea este un semn al timpului pierdut nevalorificat. Asa i-o fi fiind lui fiecaruia ii este data o alta perceptie a celor ce i se intampla. Mie amintirile imi sunt izvor si pentru ceea ce va urma renascand atat de real in ale decoruri insa si cu alte personaje de cele mai multe ori -; o roata atat de rotunda a Timpului.
Tie insa puica mamii astea-ti vor fi pe inteles mult mai incolo. Lumea ce ti-e data acum e cu dragoste cu poveste e de alint…
Asa ca poveste fiindu-ti…
A fost odata ca niciodata o primavara. In sfanta zi a celor 40 de Mucenici de la Sevasta a aparut el: un ghem mic carliontat atat de negru in albeata stelei din frunte a urechilor si-a cozii… Si fiindu-i data venirea in lume in acea zi Copiii i-au spus Macinic. Botezul i-a fost pecetluit cu mare ciucure rosu cercel de foc in negura blanii. Iar cum Greta mama sa nu vazuse demn de rangul sau capresc premiat de cateva ori sa aiba-n grija un bastard aparut dupa cateva intalniri cu Tapul muntean si far’ de ranguri Macinic a primit loc in casa Mamaitei langa soba. Asta cand nu erau Copiii acolo caci atunci Macinic le era frate mezin si alintat in toate cate se-ntamplau.
Si se-ntamplau…
Cu Copiii acolo Macinic isi facea culcus intre ei in pat nesocotind incruntarea Mamaitei spre pledul de langa soba. Tot Copiii il dedasera la dulceata sariturilor si urcusurilor in orice loc din casa… ca de Macinic se dovedea un demn fiu al caprei Greta. Se intampla ca Mamaita sa il scoata din cele mai neasteptate colturi unde intra cum intra dar de iesit nu mai gasea scapare decat in strigatul de ajutor. Si cata bataie de cap era sa il dai la o parte din fata ecranului el fiind cocotat pe televizor privind uimit lumea ce i se infatisa cu susu-n jos…
Ce rasete au fost pe Copii cand Macinic a capatat perechea de ochelari. Invatasera nazdravanii la scoala ca oile si caprele sunt mioape iar de li s-ar pune ochelari de vreo -;5 ar vedea ca noi. Ei zis si facut Copiii il blagoslovisera pe Macinic cu o pereche pe care i-i legasera dupa urechi cu elastic asa cum il vedeau ei pe nea Baloiu citind pe banca la poarta. Doamne si ce sperietura o fi tras bietul Macinic cand toata lumea de-o stia el intr-un fel brusc isi schimbase fata: sarea behaia lung si plangacios si nu lasa pe nimeni sa se apropie de el… Copiii au ras pana la dureri de burta nesocotind in inconstienta lor ca binefacerea nu-i intotdeauna bun facut si pentru cel caruia i-o facusera.
Macinic insa nu se suparase. Fara ochelari redevenise el insusi. Le sarea iar Copiilor in spate intr-un permanent lapte gros’ rontaindu-le marunt parul si incapatanandu-se sa stea acolo pana aproape de verticalitatea celui prins.
Era Macinic.
Si crestea asa cum cresti si tu. Ei semn al mostenirii paterne ii cresteau cornite. Si-atunci Copiii l-au invatat sa se lupte impingandu-l cu podul palmei in frunte. Azi asa maine asa pana ce Macinic a inceput sa fie mai puternic decat ei. Se invatase ca atunci cand ii vedea incaierandu-se sa isi aplece si el fruntea cautand un loc mai moale de impuns. Copiii vroiau sa il faca dintr-un simplu ied un cavaler’ semn al prea multor legende citite si netraite… Legasera de poarta cea mai mare perna din cele bune ale Mamaitei si-l invatau pe Macinic sa lupte cu ea intarindu-si cornitele. De aici i s-a si tras bietului… Caci Macinic ajuns mare de-acum si nefiind sortit taierii a fost dat Ciobanului. Dar nu era el Macinic sa fie unul dintre multi cand pana atunci fusese singurul intre toti! Si se lupta impungand pe oricine. Si azi lupta maine lupta pana in ziua in care Ciobanul a venit la Mamaita spunandu-i sa-si ia pacostea’ inapoi. Numai ca Mamaita nu mai putea avea grija de el iar Copiii erau care cum plecati la casele lor. Asa ca Ciobanului i s-a spus fa omule ce-oi vrea cu el’…Si a facut…
Nu plange pui mic Macinic e bine mama… E intr-o poienita verde are iarba cata vrea el ii este bine… Si nu ti-as fi spus de el daca vara aceasta Mamaita n-ar fi plecat si ea Acolo. Sunt amandoi puica mamii el o inveseleste si ea il are in grija…
Si ca in povesti ar fi fost sa fie si de n-ar fi nu s-ar mai povesti’… Si a fost si s-a povestit. Caci acel curent ce inchide o usa va deschide o alta. Iar amintirea aceasta ce se inchide intr-un sertar al sufletului meu sa deschida in tine ganduri si doruri de zbor neingradit spre amintirile ce vor fi date venirii.
Fie-ti dar soarele in zi luminata!