POVESTEA IZVORULUI ROSU

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Intr-un sat, nu se stie daca din nord sau din sud, traia un flacau vesel si priceput, pe care-l chema Si Tun. In primavara isi adusese mireasa, pe nume Yu Hua, frumoasa ca o perla si neintrecuta la lucru. Si traiul lor era mai dulce decat mierea. Si Tun avea insa o mama vitrega, rea cum nu s-a mai vazut. Mancarea pe care o pregatea Yu Hua nu era niciodata potrivita pentru gustul soacrei; ba era prea sarata, ba era ne¬sarata, iar cand nu era nici sarata, nici nesarata, nu avea nici un gust. Cand orezul era fierbinte, se plangea ca nora vrea s-o opareasca, cand nu era, ocara nora zicand ca-i da orezul rece. Iar cand Yu Hua ii ducea mancarea nici prea calda, nici prea rece, o certa ca a adus-o prea tarziu. Oricata treaba ar fi facut Yu Hua, soacra era ne¬multumita, si de multe ori isi batea nora. Si Tun era mai mahnit decat daca l-ar fi certat si batut pe el. Pe vremea aceea soacrele puteau sa-si bata nurorile, iar feciorii nu aveau voie sa se amestece.
Yu Hua slabea si se innegrea vazand cu ochii. intr-o zi, intorcandu-se acasa, Si Tun o gasi pe Yu Hua plan¬gand amarnic.
Privindu-si barbatul Yu Tua ii spuse:
- Si Tun, eu nu mai pot rabda. Numai dragostea pentru tine ma mai tine aici.
Cu inima indurerata, Si Tun i-a raspuns:
- Yu Hua, vad cu ochii mei cum mama vitrega iti face zile amare. Sa fugim in alt sat in noaptea asta!
Auzind aceasta, Yu Hua s-a bucurat nespus de mult. La miezul noptii, au scos caii din grajd, au incalecat si au plecat spre nord-vest.
Proverbul spune: „Un cal bun se poate intrece cu stelele". Asa erau si cei doi cai, in ciuda faptului ca erau foarte slabi. Si Tun si Yu Hua zburau ca vantul pe spi¬narea lor, nestiind prin cate sate au trecut si unde au ajuns. La un moment dat, Si Tun ii spune calului:
- Calule, calule, n-o lua numai pe drumuri de cam¬pie. Treci si pe potecutele de munte marginite de pra¬pastii.
Calul, ca si cand ar fi inteles vorbele lui Si Tun, zbura ca gandul peste coastele muntelui.
La lumina zilei, au ajuns la un munte mare pe unde nu calcase picior de om. Era primavara. Iarba de pe munte era proaspata, toate florile inflorisera, cocorii se roteau in carduri pe cer, pasarile ciripeau in copaci.
Yu Hua o oftat si a zis:
- Fiecare pasare isi are cuibul sau. Noi unde ne vom gasi cuibul?
La auzul acestor cuvinte, Si Tun a raspuns razand:
- Putem sa ne odihnim in pesteri sau la umbra co¬pacilor.
Au trecut astfel peste vai invaluite in ceata alba, peste creste de munti inzapeziti si, ajungand in varful unui munte, Yu Hua a spus iarasi:
- Toata viata nu-mi mai trebuie nimic decat sa fiu mereu impreuna cu tine.
Dar fiecare urcus are si un coboras. La rasaritul soa¬relui, au dat peste o vale si deodata caii s-au oprit. In fata lor se afla un izvor nu prea mare, cu apa rosie si stralucitoare ca razele lunii in noptile senine. Florile si iarba din jurul izvorului erau, de asemenea, de culoare rosie.
Yu Hua a simtit un miros ciudat care venea ori de la apa izvorului, ori de la florile de pe malul lui. Ea ii spuse lui Si Tun:
- Sa ne odihnim putin, suntem obositi si noi si caii! Si au descalecat apropiindu-se de izvorul a carui apa era limpede cum e cristalul. Deodata, Yu Hua a simtit ca i se face sete si intinzand mana a luat in podul palmei o inghititura de apa pe care a baut-o. Era mai dulce decat mierea, si cu cat bea mai mult din apa rece, cu atat sim¬tea o caldura cuprinzandu-i tot trupul. Dupa ce si-a po¬tolit setea, si-a ridicat capul si fata ei era mai proas¬pata decat o floare de piersic. Si Tun era foarte mirat. Caii au inceput sa necheze si tinerii, intorcandu-se catre ei, au vazut cum acestia, care pascusera din iarba rosie, se ingrasasera de stralucea parul pe ei. Nestiind ce sa creada, temandu-se si paranduli-se ciudat in acelasi timp, au incalecat in graba si au pornit-o inainte.
Acum caii alergau si mai iute si treceau peste cul¬mile muntilor ca si cand ar fi mers pe drum drept. Si au calarit asa pana ce muntii nu s-au mai vazut decat ca o dunga palida la orizont.
Intr-o seara, au ajuns intr-un satulet cu cateva ca¬sute in care palpaiau luminile opaitelor. Au descalecat si au batut la usa uneia dintre casute. Le-a deschis o ba¬trana care i-a intrebat:
- Dupa cate vad, sunteti straini de locurile acestea. Ce vant va aduce pe aici?
Yu Hua a raspuns:
- Maicuta, venim de departe. S-a innoptat si-ti ce¬rem gazduire.
Batrana bucuroasa a raspuns:
- Eu sunt singura si daca vreti sa innoptati la mine veti dormi in camera de apus, iar eu voi dormi in cea din rasarit.
Yu Hua si Si Tun s-au bucurat si au intrat in casa. Batrana le-a fiert orez si supa si le-a dat sa manance.
Tinerii i-au povestit cum au plecat de acasa si cum in drumul lor au intalnit izvorul acela ciudat. Auzind aceasta, batrana a izbucnit in lacrimi si a spus:
- Oh, copii, ma tem ca nu veti mai putea fi mult timp impreuna. Izvorul rosu pe care l-ati intalnit vine tocmai din muntele rosu pe care creste un artar mare. Apa izvorului musteste din radacinile artarului. In fie¬care an, toamna, cand frunzele artarului se rosesc, co¬pacul se transforma intr-un zgripturoi cu fata rosie, care are niste ochi ca niste comete cu care strapunge o mie de ziduri de piatra si zece munti inalti. El urca pe varful muntelui rosu, de unde pandeste femeile care beau din apa izvorului si-si alege pe cele mai frumoase sa-i fie neveste. Dupa ce se topeste zapada, nu numai zgripturoiul, dar si nevestele lui se transforma in artari. Ma tem, fetito, ca nu vei putea scapa de mana lui. Si batrana plangea, plangea.
Auzind-o, Yu Hua s-a speriat cumplit. Vazand insa cat de ingrijorata e batrana pentru ei doi, a incercat s-o mangaie:
- Maicuta draga, zgripturoiul nu va putea pune mana pe mine!
Iar Si Tun a adaugat:
- Maicuta, fii linistita, zgripturoiul cu fata rosie nu ne va putea desparti.
Stergandu-si ochii, batrana a spus:
- De cand mi-a murit mosul sunt singura. Ramaneti in casa mea si-o sa fim o familie.
Si Tun si Yu Hua au ramas in casuta batranei. Acum batrana nu mai ducea grija ca nu are cine sa-i coase hainele si sa-i stranga recolta. Si Tun muncea la camp, iar Yu Hua pregatea mancarea acasa.
Zilele treceau una dupa alta. Au secerat graul, au cules strugurii si, apropiindu-se toamna, frunza artarului a inceput sa se inroseasca. Batrana nu mai putea nici sa doarma, nici sa manance de ingrijorare. Mereu numara zilele si se ruga ca toamna sa treaca mai repede. Zilele de toamna sunt foarte scurte. Si iata ca sosi si clipa de care se temea batrana. Rasarise luna. Si Tun si Yu Hua se inapoiasera acasa. In ziua aceea cosisera iarba la camp si acum ingrijeau de cai. Batrana pregatise masa si de-abia iesise in curte cand, deodata, din vazduh a co¬borat plutind o frunza rosie de artar care a inceput sa se roteasca din ce in ce mai repede, starnind un vartej In mijlocul vartejului se afla zgripturoiul cu parul si ochii rosii, imbracat intr-o mantie rosie cu manecile pana in pamant. Miscandu-si manecile, frunza rosie s-a trans¬format intr-o lectica impodobita. Vazand aceasta, batrana a scos un strigat si a cazut la pamant. Si Tun si Ya Hua, care dadeau la cai sa manance, au venit in graba. Vazand fata, zgripturoiul a izbucnit in ras, si-a miscat manecile si intr-o clipa Yu Hua a si intrat in careta. Zgripturoiul a mai miscat o data din maneci si careta a pornit ridicandu-se in vazduh si facandu-se din ce in ce mai mica, pana cand a disparut. O data cu ea a dis¬parut si zgripturoiul. Din vazduh i s-a auzit vocea:
- Este a mea pentru ca a baut apa din izvorul meu rosu!
Batrana plangea, iar Si Tun era rapus de durere. A ajutat-o pe batrana sa se ridice, spunandu-i:
- Maicuta, orice ar fi, voi aduce-o inapoi! Neputandu-si stapani lacrimile batrana-i zise:
- Copile, nu pleca. Fata-Rosie a rapit nenumarate neveste si nici una n-a mai putut fi gasita. Iti jertfesti viata degeaba.
Si Tun nu i-a raspuns si, conducand-o in casa, i-a spus:
- Fii linistita, maicuta, eu voi pleca totusi degraba in cautarea ei.
Vazand batrana cat este de hotarat, ii spuse plangand:
- Copile, nu poti sa pleci cu mana goala, ia cu tine sabia asta, poate-ti va folosi la ceva.
Si Tun a luat sabia, a incalecat pe cal si s-a indrep¬tat direct catre muntii izvorului rosu. Parandu-i-se ca nu este purtat destul de repede, acesta ii spuse calului:
- Calule, calule, zboara dintr-o data peste varfurile acestor munti! Calul a trecut in zbor peste varfuri. Apoi, Si Tun din nou ii spuse calului: Zboara, calule, peste vai! Si calul a trecut ca gandul peste vai.
La lumina zilei, Si Tun a ajuns la muntii cei mari. Dar oricat a cautat, nu a dat de urma izvorului. La¬crimile au inceput sa-i curga.
Si Tun se uita cu disperare spre muntii inalti si-i parea rau ca acestia nu pot cuvanta sa-i spuna unde a ascuns-o Fata Rosie pe Yu Hua. A urcat pana in varful muntilor si s-a uitat in cele patru zari, dorind din tot sufletul sa afle unde a dus-o Fata Rosie pe Yu Hua. Stergandu-si lacrimile, Si Tun i-a spus calului:
- Calule, calule, chiar daca ar fi sa merg pana la capatul lumii, tot va trebui s-o gasesc pe Yu Hua. Zboara, calule, pana la muntele cel mai inalt!
Si calul s-a avantat inainte. A zburat peste vai, peste munti inalti si peste prapastii adanci si, oricat ar fi fost primejdia de mare, Si Tun nu l-a strunit. Au trecut munte dupa munte, dar tot n-au ajuns la muntele cel mai inalt.
Pe varful muntelui cel mai inalt se afla o pestera. In aceasta pestera o dusese Fata-Rosie pe Yu Hua. Pes¬tera era impodobita foarte frumos: pe pereti atarnau ta¬blouri cu desene de munti si ape, pe pat era intinsa o plapuma de brocart. Zgripturoiul cu fata rosie se trans¬formase intr-un invatat cu fata alba, frumos si delicat. Zambind, el i-a spus lui Yu Hua:
- Ai baut din apa izvorului rosu si esti a mea. Nu te mai gandi la barbatul tau, care nu ajunge niciodata aici.
Auzind acestea, Yu Hua a inceput sa tremure de manie. Sedea in pestera si nu auzea nici suierul vantului, nici ciripitul pasarelelor. Inima ei stia ca, Si Tun o cauta, ghicea ca Si Tun varsa lacrimi pentru ea. Si, deodata, a ridicat capul si a spus:
- Desi am baut din apa izvorului tau, nu voi fi niciodata a fa!
Fata-Rosie a ras cu raceala.
- Mai nadajduiesti sa-ti vezi barbatul! Ha! Ha! Ha! Nu ca ma laud, dar daca va ajunge aici, eu singur ii voi spune sa te ia cu el. Dupa aceea a inceput sa rada sigur de sine. Dar intorcand capul a impietrit de mirare. Sfredelind cu privirea o mie de stanci si zece munti inalti, l-a vazut pe Si Tun calare pe cal cum zboara peste munti intreptandu-se catre ei. Atunci si-a scos cu repeziciune cingatoarea de la brau si, miscandu-si manecile uriase deasupra ei, cingatoarea s-a transfor¬mat intr-un sarpe mare dungat care, miscand din coada, a alunecat afara din pestera.
Calare pe cal, Si Tun a mai zburat peste cinci munti si uitandu-se in jos a vazut ceva ca doua lampioane rosii. Privind mai cu bagare de seama a vazut ca era un sarpe urias, ai carui ochi luminau asemenea lampioane¬lor. Si Tun n-a franat calul si, deodata, cal si calaret s-au trezit inghititi de sarpe. In burta sarpelui, Si Tun se simtea ca intr-un cazan cu apa fierbinte. Scrasnind din dinti sa-si potoleasca durerea, a infipt cu putere sabia in burta sarpelui care a inceput sa suiere. Iesind din burta, nu a vazut decat un brau inflorat intins pe pamant.
Calare pe cal, Si Tun a mai zburat peste doi munti mari, apropiindu-se de muntele cel mai inalt. Fata-Rosie tocmai isi da ifose fata de Yu Hua, inchipuindu-si ca Si Tun a fost mistuit de mult de cingatoarea sa prefacuta in sarpe. Dar Yu Hua plangea si nu-i raspundea. Cand a mai sfredelit o data cu privirea a vazut ca Si Tun e din ce in ce mai aproape. Atunci a apucat in graba un tablou cu munti si ape de pe perete si, agitandu-si maneca, din tablou s-a desprins cel mai prapastios si cel mai alunecos munte, care s-a rostogolit din pestera.
Trecand si ultimul munte care-l mai despartea de Fata-Rosie, Si Tun a vazut deodata cum se ridica in fata lui un munte lucitor, inalt si prapastios. Si Tun nu si-a franat calul, cautand sa treaca in zbor si acest munte, dar deodata calul a lunecat. Baiatul a descalecat si a inceput sa se catere pe munte. Dar cum ajungea cu mare greutate la mijlocul lui, aluneca in jos. Fata i se ranise de stanci, tot corpul il durea, dar nu s-a dat batut. Din nou s-a catarat si iarasi a alunecat in jos. Si din nou, si din nou. Sudoarea ii udase hainele, ii curgea in ochi orbindu-l. Atunci si-a sters sudoarea si a zvarlit-o jos, pe munte, iar acesta s-a facut deodata nevazut. Cand si-a dat insa seama, a observat ca se afla intr-o prapastie, iar alaturi de el, a vazut agatat de un brad un tablou cu un munte ud de sudoare. Si Tun a incalecat pe cal si a pornit-o mai departe.
Dintr-o saritura, calul a si iesit din prapastie. Ui¬tandu-se in sus, Si Tun a vazut ceva rosu. Atunci a stiut ca acela e muntele rosu si, dand frau calului, s-a indrep¬tat catre el. In acel timp zgripturoiul cu fata rosie- si-a agitat manecile si, deodata, Yu Hua a incremenit. Nu mai putea nici sa se miste, nici sa vorbeasca. Apoi si-a fluturat manecile catre doua perne brodate care au capatat ace¬easi infatisare cu Yu Hua. Si s-a facut nevazut. Ajun¬gand pe creasta muntelui, Si Tun nu a vazut decat stanci rosii si artari cu frunze rosii. Voia sa mearga mai de¬parte, cand a dat cu ochii de o pestera incrustata cu pietre pretioase. Si Tun si-a zis: „Poate ca aici locuieste Fata-Rosie". A descalecat si, impingand poarta de piatra care inchidea gura pesterii, a patruns inauntru. Dar, deodata, s-a oprit. In pestera stateau incremenite trei fete cu gene lungi si ochi mari ce semanau leit cu Yu Hua: toate trei il priveau nemiscate. Indurerat, Si Tun a oftat si a spus:
- Yu Hua, Yu Hua, am trecut prin nenumarate pri¬mejdii sa te gasesc si acum nu scoti nici un cuvant. De ce nu-mi iesi in intampinare? Auzind cuvintele lui Si Tun, Yu Hua ar fi vrut sa-i spuna totul, dar limba ei era ca de piatra; ar fi vrut sa-i iasa in intampinare, dar picioarele-i erau intepenite. Lacrimile au inceput sa-i curga siroaie.
Si Tun a inteles pe loc ca aceea este nevasta lui. S-a repezit la ea si a luat-o in brate scotand-o afara din pestera. Trupul lui Yu Hua era tare si greu ca piatra. Din aceasta cauza, Si Tun nu putea sa mai incalece pe cal, si, tinand-o in brate pe Yu Hua, i-a spus calului:
- Calule, calule, tu cunosti drumul pe care am venit. Sa ne intoarcem acasa!
Si au purces de indata la drum. Si Tun o ducea in brate pe potecile din varful muntelui; o ducea in brate mergand pe stanci abrupte; o ducea in brate trecand prin hatisuri; trupul lui era plin de rani, dar n-ar fi lasat nici o crenguta s-o atinga pe Yu Hua. Au trecut astfel valea in care se afla izvorul cu apa rece si au ajuns intr-o pa¬dure de artari. Picioarele-i tremurau, mainile-i amortise¬ra, dar nu voia s-o lase din brate.
Lacrimile din ochii lui Yu Hua picurau necontenit: Inima-i soptea: „Si Tun, Si Tun, lasa-ma, pana acasa mai sunt mii de munti si ape si nu vei putea ajunge purtandu-ma in brate". Si inima i se frangea de durere ca nu poate vorbi. incercand s-o mangaie pe Yu Hua cea de piatra, Si Tun ii spunea:
- Chiar daca te-ai transformat cu adevarat in stana de piatra, nu te voi parasi.
Si tinand-o in brate, continua sa mearga mai departe. Sub ochii lui, frunzele rosii de artar cadeau una cate una. Si deodata, in fata lui aparu zgripturoiul. Ca insufletit de o noua forta, Si Tun apuca sabia cu o mana, iar cu cea¬lalta o tinea strans pe Yu Hua.
Zgripturoiul, care se afla la zece pasi in fata lui, ii spuse:
- Flacaule, inima mea e mai tare decat fierul si piatra. Niciodata nu m-am lasat induiosat de nimic, nici¬odata nu m-am recunoscut invins, Dar astazi, ma recu¬nosc invins si nu voi mai desparti niciodata un sot de sotia lui.
Spunand aceasta, lacrimile ii curgeau pe obraji si, intr-o clipa, se prefacu intr-un artar inalt pe ale carui frunze straluceau lacrimile ca niste perle de roua. Si Tun o lua pe Yu Hua in brate si o duse sub artar. Si atunci ramu¬rile artarului incepura sa freamate si picaturile de roua cazura pe trupul ei. Deodata, Yu Hua incepu sa vorbeasca si trupu-i deveni la fel de mladios ca inainte.
Amandoi incalecara pe cal care zbura peste muntii inalti ajungand in drumul mare. Si dupa putin timp ajun¬sera la casuta batranei.
Si au trait in dragoste si invoire multe zile. Se zice ca unii oameni au mai vazut acel izvor ciudat, unele fete au mai baut din apa lui rosie, dar cand s-au inrosit frunzele artarului acesta nu s-a mai transformat nicio¬data in zgripturoi cu fata rosie, iar fetele nu au mai fost niciodata rapite.