Povestea lui Ionica cel prost

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Amu cica era odata intr-un sat un baetan, care n-avea nici tata, nici mama si nici o ruda; asa era de strein, de parca era cazut din ceriu. Si fiindca baetanul acela era supus, rabdator si tacut - si barbatii si femeile din acel sat se luasera a-i zice "Ionica cel prost, Ionica cel prost" si asa ii ramasese acum numele. Dar stiti ca este o vorba ca: "dracul in curu prostului zace.”
In satul acela erau o multime de feciori de gospodari, care de care mai chiaburi si mai tantosi - tot de cei care umbla cu chebea intre umere si poarta caciula pusa de-a cateaua. Si Ionica cel prost n-avea cap sa se amestece in vorba lor, c-apoi ce patea cu nime nu impartia, sermanul! El si la crisma si la joc si pe la nunti sedea tot deoparte, ca un pui de bogdaprosti, se facea "Tanasa", si numai asculta ce pun la cale ceilalti; si cind ii placea ce fac ei, da si el din cap si zicea ca "tot bine este". Asta era vorba lui Ionica. Iara cind nu se multamea cu ceea ce fac ei, atunci numai icnea si el si tacea molcum - cum ii omul cel strein si nebagat in sama.
V-am spus ca satul acela era plin de flacai. Negresit ca unde-s flacai multi, fete sint si mai multe; asta-i de cind lumea: si tinere si batrine, si frumoase si slute, si bogate si sarace, si harnice si lenese - de toata mina.
Si bietele fete, cum is fetele, isi asteptau si ele ceasul de maritis cum isi asteapta porcul ziua lui Ignat... Vorba ceea: "Joi, tapule, joi, la tine ici (arata gitul tapului) si la mine ici (arata la chipernita...). Si apoi stiti ca este o vorba ca: "tot paiul are umbra lui si tot sacul isi gaseste petecul". S-apoi cind mai este s-oleaca de noroc la mijloc, atunci stiu ca-i bine, vorba lui Ionica.
Dar sa venim iar la vorba noastra. Intre toti flacaii din satul acela si din vecinatate era un flacau fruntas, anume Vasile, care s-a insurat si a luat de nevasta iarasi o fata de fruntas, anume Catrina lui Popa Cioric, care era cea mai frumoasa si mai hazulie fata dintre toate fetele din sat si de prin imprejurimi.
Dar parca vad ca va tineti sa intrebati ca de ce-i ziceau lui Popa Cioric, Cioric? Mai aveti putintica rabdare ca indata veti afla si asta. Dascalul din sat a zapsit odata pe popa molfaind un potloc de cioric in postul cel mare, chiar in sfintul altari. Si de la o imparteala de colaci, dascalul avea ciuda pe popa, l-a dat pe bete. Si apoi ferasca Dumnezeu sfintul sa nu te afle oamenii macar cu cit ii negru supt unghie ca indata iti pun coada, cum i-au aninat si popei codita de cioric. Anapoda mai sint si oamenii: cind vad cu ochii… parca dracul li spune.
Acum sa venim iar la vorba noastra, de unde am lasat.
Dupa ce s-a ispravit nunta, toti flacaii ceilalti au ramas ca opariti si batind din buze. Si ca sa mai alunge aleanul din inima lor, s-au adunat si ei acum cu toti la crisma si s-au asternut pe baute o zi intreaga; parca nici nu le pasa ca au boi si vaci de hranit si de adapat, cai de sacelat si cite alte trebi nu-s la casa omului gospodar, cind vrè omul sa le faca.
Ionica cel prost, cit ici cit colè, s-a luat si el pe urma lor, a intrat in crisma, a strigat la crismareasa sa-i aduca o singeaca de rachiu, s-a aprins cionca si s-a pus si el deoparte intr-un ungher, ca un baet sarac si strein ce era. Flacaii ceilalti, dupa ce-au luat betia de coada au inceput a-si varsa inima unul catre altul, cum ii omul cind prinde si el, sermanul, la oleaca de chef.
Unul zicea: Ma! da’ natarai am fost de-am lasat asa dragut de fata sa scape dintre noi! Asa trupusor mladios, asa sin azurliu, asa ochisori negri si scinteietori si asa sprincene incordate, nu stiu, zau, de ne-a mai de ochii a vedè! Siretul acela de Vasile a facut ce-a facut si ne-a sters papusoiul de pe foc…
Altul zicea: Ma! Eu as da o pereche de boi, cei mai frumosi, numai sa ma lese s-o pup odata colé, cum stiu eu…
Altul: Eu as da si camesa de pe mine, numai sa ma lese sa-i pun mina pe tite oleaca… —Te cred si eu, zise altul, de asta nici popa nu s-ar da in laturi -; da’ eu, mai pulica, m-as da rob la Turci ca sa ma lese numai odata sa ma culc la sinul ei cel azurliu, vorba lui Taplan.
—Bine ti-ar mai fi, zise atunci un holtei tomnatic, care nu mai avea acum grijile aceste… dar prea departe ai ajuns; daca t-a fost de dinsa, cind era fata mare la parinti acasa, de ce-ai sezut deoparte ca un felteleu s-ai cascat gura? Acum na-va cite un pai, scobiti-va pintre dinti, si va clatiti gura cite c-oleaca de vin. V-ati trezit si voi tocmai a treia zi dupa Ispas. Ea are acum bucataria ei si degeaba vorba.
Ionica cel prost, cum sta deoparte si-i asculta, nu s-a mai putut stapini sa taca, ci s-a sculat iute de unde sedea, a lasasi frica si tot la o parte si s-a dus drept intre dinsii, zicind: Mai flacai, to imi ziceti voi ca eu sint prost, dar, dupa cum vad eu acum, mai prosti sinteti voi de o mie de ori decit mine. Degeaba va mai tineti cu nasul pe sus si sinteti asa tifnosi… Ce-mi dati voi, mai, si s-o ferchezuiesc eu pe Catrina de fata cu barbatu-sau, chiar acum, daca vreti?
Atunci toti flacaii, indraciti de ciuda, au sarit drept in picioare si s-au rapezit ca niste vulturi asupra lui Ionica, zicind: Ce-ai zis tu, mai Saracila? Daca ai baut rachiu, nu trebuia sa-ti bei si mintile. — Ia luati-l, mai, de cap, zise unul, sa se invete el de altadata a mai vorbi intr-aiurea. — Da, ia, dati-i pace, m ai, zise altul, poate ca omul stie ce vorbeste… Sa-i vedem mai intii lauda si apoi sa-si iee plata… Ia spune ce sa-ti dam, mai Ionica, ca sa faci ce-ai zis tu?
— Ia una de noaua lei, zise el, s-o vadra de vin vechi, nu va cer mai mult.
— Iaca una de noaua lei, zise un flacau; vadra cu vin om be-o pe urma; numai sa vedem s-aist pacat.
— Fie s-asa, zise Ionica. Acum haideti citiva cu mine si puneti-va la pinda la paretele din dosul casei lui Vasile, de va uitati pe ferestruica, si-ti vedè cu ochii ce-am sa fac eu. Numai incet, sa nu tropaiti cumva ori sa faceti larma ca sa viriti omul in prepus, s-apoi atunci sa nu fie vina mea. Eu ma cunsc cu cinii, dar voi luati pine mueta in rachiu, de i-ti ingaima, pin-oi face eu pe treaba…
Atunci se ieu vreo trei-patru flacai dupa Ionica si hai, hai! hai, hai! ajung la casa lui Vasile in puterea noptii. Deschid ei portita binisor si intra in ograda, fara sa-i zapseasca cinii, pentru ca chiar atunci aveau si ei o nunta-n sat… Dar cu atita mai bine.
Flacaii cei patru se pun de pinda la paretele din dosul casei, dupa cum le-a fost vorba, iara Ionica se duce la usa si incepe a clampani si a bate, strigind: baica Vasile, baica Vasile, acasa esti?
Catrina atunci se trezeste din somn si zice: Badica, badica! Te scoala ca nu stiu cine bate la usa. Vasile atunci se scoala repede, se duce la usa, in tinda, si intreaba rastit: cine-i acolo?
— Eu, baica Vasile.
— Cine, eu?
— Eu, Ionica cel prost.
— Ca numai unul ca tine trebuia sa fie, ca sa sparii oamenii din somn la vremea asta. Da ce cauti pe la noi tocmai acum in puterea noptii, ma Ionica, zise Vasile cascind. — Ma… rog, baica Vasile, deschide-mi usa si ti-oi spune eu…; nu ma lasa, ca la dumneata mi-i toata nadejdea…
Vasile, cum aude asta, da drumul in casa lui Ionica, inchide iar usa, impinge zavorul la loc si apoi intra amindoi in casa, bojbaind pe la usori si impedecindu-se de prag pe intunerec.
— Da ce-i, mai Ionica, zise Vasile aprinzind opaitul; au dat turcii in tara, de umbli sculind oamenii de pe la case acum in puterea noptii?
— Of! baica Vasile, of! ba mai rau decit turcii. Satul s-a pus ochii pe mine, vazindu-ma ca-s baet strein si fara nici un sprijin, si vrè numaidecit sa ma dee la oaste. Vornicul, pasnicul si alti citiva oameni, cit pe ce erau sa pue mina pe mine. Si eu simtind asta, am scapat dintre dinsii ca dintre niste cini turbati, m-am furisat cum am putut si rapede am spulichit-o, tiind tot o fuga pina la dumneata. Si numai mort m-or lua de-aici; afara numai daca-i vrè sa ma dai si dumneata, baica Vasile!…
— Da tine-ti firea, mai Ionica, nu fii asa de fricos, ca doar nu-i tara in prada. Socru-meu ii Popa in sat la noi, Nanasu-i vornic, Mosu-i pasnic si Tata-i vatman, nu dracul; oi putè eu sa fac ceva sub minica si pentru tine, ca sa te scap. Numai la vara, cind oi avè si eu de lucru, cred ca om ii fi si tu.
— D-apoi mai incape vorba, baica Vasile? Numai mult stau eu de ma mier, ce dracu’ au astia cu mine, de ma urmaresc si ma prigonesc pina la atita; parca le-am mincat capul…
— Lasa, mai Ionica, nu te mai ingriji de atita; daca te-ai vazut odata in casa la mine, n-ai habar, ca uite pistoalele cele cum stau incarcate colo in cui! Dar nu stiu cum sa mai zic si eu ca sa nu gresesc. S-or fi pus ei ochii pe tine, nu-i vorba, daca tot umbli ca un fulau prin sat de colo pina colo si n-ai nici un capatii. Ia insoara-te si tu si atunci ai scapat de oaste: n-or mai avè ce zice nici ei. Hai sa te toporim iute si degraba! Iaca fata buna pentru tine: iè pe Ioana Todosiicai din deal -; fina socru-meu -; si te cununam intr-o noapte eu si cu nevasta-mea, chiar aici in casa la mine. Ce zici si tu, bre Catrina, asa-i c-avem sa facem o casa buna, cum se cade? S-avem sa jucam la nunta ca sa scuturam toti puricii de asta-vara.
— Mai asa ?! Nunta-i gata, numai de-ar vrè fata, zise Catrina inghitind…
— Da ce-a mai cauta` si ea, zise Vasile, ca doar n-a sa umple bors in vesca ceea a ei…
— Ia amu stiu ca ai vorbit si tu de te-ai prichit, zise Catrina bosumflata; macar ca leorbiti voi barbatii cum va place, dar eu, slava Domnului, n-am vazut gunoi de fete pina acum.
— Apoi daca nu va veti tine voi parte una alteia, cine are sa va tie? zise Vasile. Dar ce, Ionica nu-i bun? Ba zau, inca nu-i ea de nasul lui… Parca cine stie cine-i ea sa-i rupa cineva minecile pina pe-acolo. Stiu ca n-a fi asteptind s-o iee feciorul lui Pulea Spatariul…
— Da ce-i mai ai grija atita, zise Catrina, minca-i-ai ceea… sa-i maninci! (sa ma erte Ionica de vorba cea proasta…).
Ionica, nu-i vorba, avea bun sprijin in Vasile dar in Catrina si mai bun: pentru ca el, ca baet strein si sarac, slujise mult si la tata lui Vasile si al Catrinei. Cu Catrina scarmanase Ionica lina si facuse caere; cu Catrina scosese cinipa din topitoare. Povestea cintecului:

Cu Catrina depanase Ionica fuse si-i ajutase a lua calepe de pe raschitoriu. Cu Catrina la nevedit, cu Catrina la ghilit, cu Catrina la cules fragi si capsune din padure, cu Catrina in toate partile… In sfirsit, ce mai la deal la vale, Catrina stiea treaba lui Ionica, cum se cade, si Ionica pe-a Catrinei inca hat! de pe cind era ea fata mare. Cum s-ar zice, s-a scapat si ea atunci in tarina, ia asa, in saga, cite oleaca: adecalea Ionica daduse peste Catrina. -; Norocul lui Vasile, ca sa nu mai trudeasca si el atita a face inceputul…
— Ce zici, mai Ionica, sa iei treaba pe mineca? Te hotarasti sa te insori?
— Apoi da, baica Vasile, zise Ionica scarpinindu-se in cap; dumitale usor ti-i a zice. Dar eu ce am sa fac cu femeea?
— A…ra! Mai Ionica, prost mai esti! D-apoi nu stii tu ce face omul cu femeea lui? Uita-te! Pune mina, unde-i lina, cum am pus-o eu la Catrina…(apucind-o tocmai de colo…).
— Doamne, badica, Doamne, tare mai esti si dumneata nu stiu cum; faci copilarii si vorbesti nimicuri fata cu oamenii streini in casa .
— Da’ ia las’ mai Catrina, las’ nu te mai marghioli si tu atita, ca doar Ionica-i de-a nostri…
— Ei, cum t-ai mai luat sama, mai Ionica? Tot nu stii ce-ai sa faci cu nevasta cind te-i insura? S-o dai pe mina mea, ca de-asta, slava Domnului, nu-i suparare…
— D-apoi dumitale asa ti-i a zice, baica, ca ai avut tata si mama sa te invete. Dar eu de la cine era sa invat, c-am ramas de mic copil sarac de parinti…
— Apoi dar tot bine zic oamenii, ca esti prost, mai Ionica. Hai! Ce-mi dai tu mie sa te invat eu?
— D-apoi ce nu t-as da, baica, din toata saracia mea! Dar numai una de noaua lei am la sufletul meu.
— Buna-i s-aceea, mai Ionica; daca n-ai mai mult ad-o-ncoa, mai baiete, si te invat eu tot mestesugul gospodariei,
Ca daca nu-i pula
Casa nu-i satula.
Ionica scoate atunci cea de noaua lei s-o pune in palma lui Vasile. Vasile o iè cu bucurie, o stupeste si zice: noroc sa dè Dumnezeu! Apoi o pune in punga si zice Catrinei:
—Catrina-hai! Ia asaza-te tu oleaca, bre, colè cum stii tu, ia ridica-ti poalele sa vada si prostul ista ce facem noi, ca sa invete a face si el…
— Vai de mine si de mine, zise Catrina, cu mina la ochi, de rusine, asta-i inca una: parca vorbesti de pe ceea lume, barbate. Nu cumva te-ai apuca de facut nazbitii de fata cu oamenii? Stringe-ti mintile acasa, zaludule!
—Ia taci, bre Catrina, taci! Iaca ceea de noua lei, sa-ti iei margele si cercei. S-odata o pravale pe pat, ii ridica poalele frumusel si zice: Apropie-te, mai Ionica si deschide-ti ochii in patru si te uita, ca sa vezi si tu… Si da-i si da-i, de-i mergeau petecele… Catrina, vazind si ea pe barbatu-sau ca-i asa de natarau, a inchis ochii ca mita si s-a facut moarta-n papusoi… Dar Ionica cel prost, holbind ochii mari, a ramas inlemnit, cu gura cascata si numai nu-i curgeau balele ca la cinii cei turbati!
—Ei, mai Ionica, zise Vasile, cu limba scoas-afara si gifiind, dupa ce s-a mintuit, nici acum nu te-ai dumirit ce-ai sa faci cu nevasta, dupa ce te-i insura?
—Doamne, badica, tae-mi capul, daca stiu ce-ati facut dumneavoastra.
—Ptiu, mai! Da greu mai esti de cap! Se poate sa nu-ti intre aista chitibus in bostan dupa cit ti-am aratat eu? Se vede ca esti facut spre zile mari, sau dracul mai stie cum, de-ai iesit asa un bot cu ochi si fara oleaca de pricepere in capul tau, punihosule ce esti! I-auzi, fa Catrina, ia peste-asa barbat sa fi dat tu, s-apoi te vedeam eu ce faceai, cind iti vin haghitele…
Catrina, auzind asta, se marghiolea si se prefacea minioasa, ducind mina la ochi si zicind: Nu ti-i oarecum sa-ti fie, nebunule! M-ai facut de rusine in fata lui Ionica, minca-l-ar jegul sa-l minince, ca numai mi-a stricat somnul cu oastea ceea a lui!
—Doamne, mai Catrina, cum il blastemi si tu curat degeaba; da’ unde era sa se duca si el, saracul, daca n-are pe nimene… Hai, mai Ionica, ce zici, nu ti-ai mai inchipuluit tu, in capul tau, ce-ai sa faci cu Ioana ta, cind a fi sa fie?
—Tae-mi capul, baica, nu t-am mai spus?
—Mai, da drept sa-ti spun ca proasta lighioaie-mi esti! Nu, zau, daca te-ar prinde si te-ar duce la oaste, cum ai duce-o, daca esti asa de bucciu la capul tau?
—Ia, ar face si el mamaligi la ceilalti, zise Catrina, cu capul ascuns in cerga, ca de alta nici nu-i bun, cred eu…
—Ia lasa-l, fa Catrina, si tu acum; nu-l mai pildui atita, ca-l vezi citu-i de necajit, sarmanul! Ia mai bine invata-ma ce sa fac cu dinsul?
—Ce sa faci? Fa ce stii, daca t-ai luat beleaua pe cap!
—Apoi dar eu gasesc cu cale sa te mai asezi tu oleaca colè la muchea patului si cu picioarele de-a umere, sa vada si punihosul ista mai bine ce facem noi; poate a putè si el odata baga la cap… Ca, zau, imi vine sa-l umflu cu dintii de par de ciuda ce mi-i pe dinsul; ca inca n-am vazut asa tigoare de om, de cind is eu.
—Ia las’, baica Vasile, zise Ionica, nu mai necaji degeaba pe Catrina, ca vad eu bine ca n-am sa invat citu-i lumea si pamintul…
—Ba nu, mai Ionica, nu te las din casa mea pina ce nu-i invata in asta noapte, fereasca Dumnezeu! Ca am de gind numaidecit sa te insor si sa fii de casa noastra. Catrina-hai! ia asaza-te, bre, odata, colè, cum ii stii tu mai bine; nu mai fii asa de rusinoasa, ca Ionica-i de-a nostri si ca mine-poimine are sa faca si el cu Ioana lui ce facem noi acum.
Catrina nu prea voia sa se aseze, cam umbla cu sopirleala. Ca-n povestea tiganului: „sopircai cu cine sopircai, dar cu Ivan nu sopircai”.
Tocmai asa si deliul de Vasile nu mai astepta multa rugaminte; ia pe Catrina lui cam cu nepus pe masa, o asaza, colè, frumusel la muchea patului, cu picioarele de-a umere si striga la Ionica sa ie sama si sa bage la cap, ca-l maninca mama dracului.
Si cum se mintuie Vasile intreaba:
—Ei, mai Ionica, mai poti zice si acum ca n-ai invatat?
—Doamne, baica Vasile, numai ca mi-i groaza de dumneata sa-ti spun drept; dar zic zau ca n-am putut invata defel.
—Ta-te pustiea sa te bata, netotule, ca bolinda tigoare de om mai esti; imi vine sa-ti sucesc gitul, nu altceva, ticaitule si puhinosule! Catrina-hai, ia las’, fa, sa faca si el odata, ca poate atunci s-a deschide mai bine la cap…
—Vai de mine si de mine! Ce spui, barbate, ce-ti iese din gura? Nebun esti, ori te faci numai? Dar cum ai crede tu c-as face eu una ca asta, ca doar n-am mincat matraguna! Alei! Nu ti-i rusine sa-ti fie! Dar de care femeie ma crezi tu pe mine?
—Ia las’, fa Catrina, las’! Unde a mers miea, mearga acum si suta: ca doar, futu-l, n-a sa t-o minince din loc.
S-odata, c-o mina trinteste pe Catrina pe pat, iar ceielalta il apuca pe Ionica de camesoi si-l trage peste dinsa, cu de-a sila!…
Atita i-a trebuit lui Ionica cel prost, s-apoi atunci las’ pe dinsul ca pe loc s-a dat la brazda. Povestea cintecului:

Scoas-o vina cit o mina,
Bortelita-n capatina,
Strujita la radacina;
Si cum o puse,
Cum se duse,
Parca fu, pustiea, unsa!…

Si unde nu incepe a lua pe Catrina cam in raspar, colea, cum stia el de mai demult… de pe la parintele Cioric de-acasa… de prin papusoi si de prin cele dudae… cind taiau tavi de cucuta si de soc si le destupau cu huduletul…
Catrina, la inceput, ar cam fi suvait ea parca, de ochii lui Vasile; dar de la o vreme a lasat si rusine si tot la o parte si s-a pus si ea pe drum. Vorba ceea:

Stai, cumatra, nu misca
Ca de pula nu-i scapa.
Nici eu nu vreu ca sa scap
Ca mi-i a fute de crap!

—Valeu, baica, m-a ajuns tocmai la lingurica, zise Catrina, buricindu-se cit ce putea si apoi cazu intr-un lesin!…
—Ia asa, zise Vasile: cu prostul ti-i in cird; cit nu stie, cica nu stie, d-apoi si cind incepe a invata, da de tocmeala…
—Incet, mai nataraule, ca mi-i spinteca nevasta… Hai, scoala-te acum de pe dinsa, mormolocule!…
—Poti sa-l mai lasi oleaca, baica, nu-l zminti tocmai acum, ca parca ma unge cu unt, zise Catrina, tragindu-si rasuflarea, de parca se frigea…
Ionica cel prost, sireicanul, era:

Ciobanas de la minzari
Cu pula pe trei spinari
Face prin pizda carari…

Un flacau din cei care pindeau dupa casa, miscat pina la rarunchi, incepu atunci a cinta incetisor, zicind:
„Da-i, da-i, da-i! Da-i, da-i, da-i! Pin-ce-a plati noua lei.
Fata popii lui Cioric
Betejita-i la buric!
Da-i, da-i, da-i! Da-i, da-i, da-i! Pin-ce-a plati noua lei.
Multumesc lui Dumnezeu
Ca n-am betejit-o eu!
S-a betejit-o Irimiea
Ca-i e mare maciulia!
Si mai da-i si iarasi da-i, pin-ce-a plati noua lei!…”

Iara ceilalti flacai, cind au vazut pe Ionica ca se scoala de peste Catrina si pe Vasile ca-i asa de natarau si nu-i zice nimic, si-au pus miinile in cap si crapau de ciuda. S-odat’ au si inceput a tropai inadins s-a face larma, ca sa dea pe Ionica de gol. Ionica pe loc a inteles viclesugul lor, s-odat’ a inceput si el a striga:
—Nu ma lasa, baica Vasile! Auzi-i s-aici m-au nimerit! Au venit dupa mine, ca sa ma prinda si sa ma dee la oaste… Vai de mine! Ce-am sa ma fac?
—Da’ nu te spaiminta asa, mai Ionica! Fricosule, doar esti cu mine, zise Vasile. S-odata pune mina pe pistoale si sloboade vro doua-trei pe fereastra afara, de s-a stins si opaitul de pe prichici s-a sarit inima din Catrina, de frica.
Atunci flacaii, na! Pe ici li-i drumul. S-au impastiat toti ca puii cei de potirniche, luind-o la sanatoasa… Si dupa ce s-au mai departat oleaca iar au inceput a cinta: Da-i, da-i, da-i! si a chiui ca la nunta -; in pilda lui Ionica si a Catrinei, tiind tot o fuga pina la crisma si ducind vestea celorlalti despre ceea ce au vazut. Iar Vasile, dupa ce s-a incredintat bine ca nu mai este nime’ pe-afara, a dat drumul lui Ionica din casa si i-a zis sa se duca intins la Todosiica din deal si sa-i spuna ca l-a trimis el si pentru ce anume l-a trimis.
Ionica insa, care nu avea grija Todosiicai si a fetei sale, Ioana, cum a iesit din casa lui Vasile s-a dus intins la crisma dupa ceilalti flacai, ca sa bee impreuna ramasagul si sa le dee acum de obraz si despre rautatea, fala si fuduliea lor.
Si de atunci ca mai ba sa se arate ceilalti flacai fuduli fata de Ionica si sa-l mai tie de prost ca pina atunci.
Iar lui Vasile i s-a dus buhul in toate partile, de-l rideau toti si cu curul. Si a trebuit numaidecit sa-si ieie talpasita din sat si sa se duca in toata lumea, cu femee cu tot, de raul crancalailor.
Si iaca asa, oameni buni si boeri D-voastra, am gasit si eu cu cale, ca decit oi vorbi mascarale, mai bine de-aestea…
Si cine-a zis c-acestea-s mascarale, sa aiba in punga multe, multe parale!
Iara cine-a zis ca-s vorbe de masa, sa aiba ticna si liniste in casa!

Scrisa de Ioan-Vintura-Tara, in Iasi, la 22 Octomvrie 1876 si dedicata caracudei din Junimea imbatrinita in rele cu prilejul aniversarii a treisprezecea, numarul dracului.