Povestea unui om lenes Ion Creanga
Cica era odata intr-un sat un om grozav de lenes; de lenes ce era, nici imbucatura
din gura nu si-o mesteca. Si satul vazand ca acest om nu se da la munca nici
in ruptul capului, hotari sa-l spanzure pentru a nu mai da pilda de lenevie
si altora. Si asa se aleg vreo doi oameni din sat si se duc la casa lenesului,
il umfla pe sus, il pun intr-un car cu boi, ca pe un butuc nesimtitor, si hai
cu dansul la locul de spanzuratoare. Asa era pe vremea aceea. Pe drum se intalnesc
ei cu o trasura in care era o cucoana. Cucoana, vazand in carul cel de boi un
om care semana a fi bolnav, intreba cu mila pe cei doi tarani, zicand:
- Oameni buni! Se vede ca omul cel din car e bolnav, sarmanul, si-l duceti la
vro doftoroaie undeva, sa se caute?
-Ba nu, cucoana - raspunse unul dintre tarani, - sa ierte cinstita fata dumneavoastra,
dar aista e un lenes care nu credem sa fi mai avand pareche in lume, si-l ducem
la spanzuratoare, ca sa curatim satul de-un trandav.
- Alei! oameni buni! - zise cucoana, infiorandu-se - pacat, sarmanul, sa moara
ca un cane fara de lege! Mai bine duceti-l la mosie la mine; iacata curtea pe
costisa ceea. Eu am acolo un hambar plin de posmagi, ia asa pentru imprejurari
grele, doamne fereste! A manca la posmagi, si a trai si el pe langa casa mea,
ca doar stiu ca nu m-a mai pierde Dumnezeu pentru o bucatica de paine. Da, suntem
datori a ne ajutam unii pe altii.
- I-auzi, mai lenesule, ce spune cucoana: ca te-a pune la cotet, intr-un hambar
cu posmagi, zise unul ditre sateni. Iaca peste ce noroc ai dat, bata-te intunerecul
sa te bata, luandu-te sub aripa dumisale. Noi gandeam sa-ti dam sopon si franghie.
Iar cucoana,cu bunatatea dumisale, iti da adapost si posmagi; sa tot traiesti,
sa nu mai mori! Sa-si puie cineva obrazul pentru unul ca tine si sa te hraneasca
ca pe un trantor, mare minune-i asta! Dar tot de noroc sa se planga cineva.
Bine a mai zis cine a zis, ca boii ara si caii mananca. Hai, da raspuns cucoanei,
ori asa, ori asa, ca n-are vreme de stat la vorba cu noi.
- Dar muieti-s posmagii? zise atunci lenesul cu jumatate de gura, fara sa se
carneasca din loc.
- Ce-a zis? intreaba cucoana pe sateni.
- Ce sa zica, milostiva cucoana -raspunde unul, -ia, intreaba ca muieti-s posmagii?
- Vai de mine si de mine -zise cucoana cu mirare-inca asta n-am auzit! Da el
nu poate sa si-i moaie?
- Auzi, mai lenesule: te prinzi sa moi posmagii singur, ori ba?
- Ba, raspunse lenesul. Trageti mai bine tot inainte! Ce mai atata grija pentru
asta pustie de gura!
Atunci unul dintre sateni zise cucoanei:
- Bunatatea dumneavoastra, milostiva cucoana, dar degeaba mai voiti a strica
orzul pe gaste. Vedeti bine ca nu-l ducem noi la spanzuratoare numai asa de
flori de cuc, sa-i luam naravul. Cum chititi? Un sat intreg n-ar fi pus oare
mana de la mana, ca sa poata face dintr-insul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar
lenea-i imparateasa mare, ce-ti bati capul!
Cucoana atunci cu toata bunavointa ce avea,se lehameste si de binefacere si
de tot, zicand:
- Oameni buni, faceti dar cum v-a luminat Dumnezeu!
Iar satenii duc pe lenes la locul cuvenit, si-i fac felul. Si iaca asa a scapat
si lenesul acela de sateni si satenii aceia de dansul. Mai pofteasca de acum
si alti lenesi in satul acela daca le da mana si-ii tine cureaua.
S-am incalecat pe-o sea, si v-am spus povestea asa.
Autor: Povesti
Poezia Povestea unui om lenes Ion Creanga de Povesti
|
