PRESURA
In adanca linistire,
La revarsatul de zor,
Presura, cu glas din fire
De abia rasunator,
Canta plina de simtire
Catre bunul ziditor!
Iara cand maritul soare
Ca un mire mult dorit,
Bucurand toata suflarea
S-a ivit la rasarit
Si cand lumea salutare
Ii depunea prin cantare,
Atunci presura tacea.
Insa o privighetoare
Ce mai de mult o stia,
I-a si facut intrebare:
De ce tace?
— Nu cutez,
Zise presura-n durere,
Cu glasu-mi fara putere
Soarele sa salutez.
Dar cu nespusa placere
Eu va binecuvantez!
Asa si eu ma cainez
Ca n-am talentul poeziei:
Sa cant unirea Romaniei.
Autor: Povesti
Poezia PRESURA de Povesti
|
