Privighetoarea si magarul
de Grigore Alexandrescu
Nenorocita privighetoare
Canta-n padure a ei durere,
Natura-ntreaga da ascultare,
Tot imprejuru-i era tacere.
Altii in locu-mi ar descri poate
Acele tonuri neimitate,
Glasul acela-nmladietor,
Ce c-o-ntorsura lina, usoara,
Treptat se urca si se coboara,
Plin de simtire, plin de amor.
Eu va spui numai ca despartirea
Si suvenire pline de jale,
Ca nedreptatea, nelegiuirea,
Erau sujetul cantarii sale.
Un magar mare ce-o ascultase,
Si ca un aspru judecator
Capul pleostise, sau ridicase
Cate-o ureche,-n semn de favor.
Iesi-nainte sa-i dea povata,
Si c-o neroada incredintare:
“Am fost, ii zise, aci de fata,
Dar, zau, nu-mi place a ta cantare.
Cu toate-acestea, am nadejdi bune,
De nu iti pare lucr u prea greu,
La niste reguli a te supune,
Luand de pilda cantecul meu.”
Atunci incepe cu bucurie
Un cantec jalnic si necioplit,
Incat de aspra lui ar monie,
Toata padurea s-a ingrozit.
Privighetoarea, fara sfiala,
Zise: “Povata e in zadar;
Caci de-as urma-o, nu e-ndoiala
Ca eu in locu-ti n-as fi magar”.
Autor: Povesti
Poezia Privighetoarea si magarul de Povesti
|
