Privighetoarea si paunul
de Grigore Alexandrescu
Filomela dragastoasa
Vazand vremea cea frumoasa,
Zile dulci de fericiri,
Povestea cu intristare
La eho rascantatoare
Tristele-i nenorociri.
Atunci insa deodata
Un paun i se arata
(Domn era intr-acel loc).
Veni plin de suparare;
Manios si c-un ton mare
Astfel ii vorbi pe loc:
“Nu vezi ca nu-ti sade bine,
Ca nici nu ti se cuvine,
Cu acel cioc uracios,
Cu a ochilor grosime,
Cu a penei-ntunecime
Sa canti in ast crang frumos?
Frumusetea cu dreptate
Cat va vrea a canta poate,
Pe ea cantece n-o stric:
Dar tu cum n-ai stamparare?
Eu sunt frumos de mirare,
Si tot nu vorbesc nimic.”
Fiolomela ii raspunde:
“Iarta-ma, nu pot ascunde.
Frumoasa deloc nu sant;
Si de cant cateodata
In padurea adancata,
Soarta mea este de cant.
Tu insa, ce cu mandrie
Astfel imi por uncesti mie
Si atata zgomot faci,
Tu nu canti, caci n-ai putere,
Si singura-ti mangaiere
Este caci gandesti ca placi.
Trupul tau frumos s-arata,
Si cu coada-ti laudata
Poate mult sa stralucesti:
Dar amorul vederi n-are;
La auz s-aduci mirare,
Asta vezi sa dobandesti.”
Autor: Povesti
Poezia Privighetoarea si paunul de Povesti
|
