Soacra cu trei nurori
Era odata o baba, care avea trei feciori nalti ca niste brazi si tari de virtute,
dar slabi de minte.
O razesie destul de mare, casa batraneasca cu toata pojijia ei, o vie cu
livada frumoasa, vite si multe pasari alcatuiau gospodaria babei. Pe langa
acestea mai avea stranse si paralute albe pentru zile negre; caci lega paraua
cu zece noduri si tremura dupa ban.
Pentru a nu razleti feciorii de pe langa sine, mai dura inca doua
case alature, una la dreapta si alta de-a stanga celei batranesti.
Dar tot atunci lua hotarare nestramutata a tinea feciorii si viitoarele
nurori pe langa sine — in casa batraneasca — si
a nu orandui nimic pentru imparteala pana aproape de moartea
sa. Asa facu; si-i radea inima babei de bucurie cand gandea
numai cat de fericita are sa fie, ajutata de feciori si mangaiata
de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea in sine: "Voi privighea
nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni si nu le-oi lasa nici pas a iesi din
casa, in lipsa feciorilor mei. Soacra-mea — fie-i tarna usoara! —
asa a facut cu mine. Si barbatu-meu — Dum¬nezeu sa mi-1 ierte! —
nu s-a putut plange ca l-am inselat sau i-am risipit casa; ... desi
cateodata erau banuiele... si ma probozea... dar acum s-au trecut toate!"
Tustrei feciorii babei umblau in carausie si castigau multi bani.
Celui mai mare ii venea vremea de insurat, si baba, simtind asta,
umbla valvartej sa-i gaseasca mireasa; si in cincisase sate, abia-abia
putu nimeri una dupa placul ei: nu prea tanara, nalta si uscativa, insa
robace si supusa. Feciorul nu iesi din hotararea maica-sa, nunta se facu
si
baba isi lua camasa de soacra, ba inca netaiata la gura, care insemneaza
ca soacra nu trebuie sa fie cu gura mare si sa tot carteasca de toate cele.
Dupa ce s-a sfarsit nunta, feciorii s-au dus in treaba lor, iar nora
ramase cu soacra. Chiar in acea zi, catre seara, baba incepu sa puna
la cale viata nurori-sa. Pentru baba, sita noua nu mai avea loc in cui.
"De ce mi-am facut cleste? ca sa nu ma ard", zicea ea. Apoi se suie
iute in pod si coboara de acolo un stiubei cu pene ramase tocmai de la raposata
soacra-sa, niste chite de canepa si vreo doua di-merlii de pasat.
— Iata ce am gandit eu, noro, ca poti lucra noptile. Piua-
i in casoaia de alature, fusele in oboroc sub pat, iar furca
dupa horn. Cand te-i satura de strujit pene, vei pisa malai;
si cand a veni barbatu-tau de la drum, vom face plachie cu
costite de porc, de cele afumate, din pod, si, Doamne, bine
vom manca! Acum deodata, pana te-i mai odihni, ia furca
in brau, si pana maine dimineata sa gatesti fuioarele
aceste
de tors, penele de strujit si malaiul de pisat. Eu ma las
putin, ca mi-a trecut ciolan peste ciolan cu nunta voastra.
Dar tu sa stii ca eu dorm iepureste; si pe langa isti doi ochi,
mai am unul la ceafa, care sede purure deschis si cu care
vad, si noaptea si ziua, tot ce se face prin casa. Ai inteles ce
ti-am spus?
— Da, mamuca. Numai ceva de mancare...
— De mancare? O ceapa, un usturoi s-o bucata de
mamaliga rece din polita sunt destul pentru o nevasta
tanara ca tine... Lapte, branza, unt si oua de-am putea
sclipui sa ducem in targ ca sa facem ceva parale; caci casa
s-a mai ingreuiat cu un mancau si eu nu vreau sa-mi pierd
comandul.
Apoi, cand insera, baba se culca in pat, cu fata la perete,
ca sa n-o supere lumina de la opait, mai dand a intelege nurori-sa
ca are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse indata, si habar n-avea de
ce face nora-sa. Pe cand soacra horaia, dormind dusa, blajina nora migaia
prin casa; acusi la strujit pene, acusi imbaia tortul, acusi pisa malaiul
si-1 vantura de buc. Si daca Enachi se punea pe gene-i, ea indata
lua apa rece si-si spala fata, ca nu cumva s-o vada neadormita soacra si sa-i
banuiasca. Asa se munci biata nora pana dupa miezul noptii; dar, despre
ziua, somnul o dobori, si adormi si ea intre pene, caiere, fusele
cu tort si bucul de malai. Baba, care se culcase odata cu gainile, se scula cu
noaptea-n cap si incepu a tranti s-a plesni prin casa, incat
biata nora, care de-abia atipise, de voie, de ne¬voie, trebui sa se scoale,
sa sarute mana soacrei si sa-i ar¬ate ce-a lucrat. incet-incet,
nora s-a dat la brazda, si baba era multumita cu alegerea ce-a facut. Peste cateva
zile, carausii sosesc, si tanara nevasta, vazandu-si barbatelul, mai
uita din cele necazuri!
Nu trece mult, si baba pune la cale si pe feciorul cel mij¬lociu, si-si ia
un suflet de nora intocmai dupa chipul si asemanarea celei dintai,
cu deosebire numai ca aceasta era mai in varsta si ceva incrucisata,
dar foc de harnica.
Dupa nunta, feciorii se duc iarasi in carausie si nurorile raman iar
cu soacra acasa. Dupa obicei, ea le da de lucru cu masura si, cum insereaza,
se culca, spunand nurorilor sa fie harnice si dandu-le de grija ca
nu cumva sa adoarma, ca le vede ochiul cel neadormit.
Nora cea mai mare talmaci apoi celeilalte despre ochiul soacra-sa cel atoatevazator,
si asa, una pe alta se indemnau la treaba, si lucrul iesea garla din
mainile lor. Iara soacra
huzurea de bine.
Dar binele, cateodata, asteapta si rau. Nu trece tocmai mult, si vine vremea
de insurat si feciorului cel mic. Baba insa voia cu orice chip sa
aiba o troita nedespartita de nurori... de aceea si chitise una de mai inainte.
Dar nu-i totdeauna cum se chiteste, ce-i si cum se nimereste. intr-o buna
dimineata, feciorul mamei ii si aduce o nora pe cuptor. Baba se scarmana
pe cap, da la deal, da la vale, dar n-are ce face, si, de voie, de nevoie, nunta
s-a facut, si pace buna!
Dupa nunta, barbatii din nou se duc la treaba lor si nur¬orile raman
iar cu soacra acasa. Baba iarasi le da de lucru cu masura si, cum vine seara,
se culca dupa obicei. Cele doua nurori, vazand pe cea mai tanara codindu-se
la treaba, ii zic:
— Da nu te tot codi, ca mamuca ne vede.
— Cum? Eu o vad ca doarme. Ce fel de treaba e aceasta?
Noi sa lucram, si ea sa doarma?!
— Nu cauta ca horaieste, zise cea mijlocie, mamuca are
la ceafa un ochi neadormit, cu care vede tot ce facem, s-
apoi tu nu stii cine-i mamuca, n-ai mancat niciodata
moarea ei.
— La ceafa?... vede toate? n-am mancat moarea ei?...
Bine ca mi-am adus aminte... Dar ce mancam noi, fetelor
hai?
— Ia, rabdari prajite, draga cumnatica... Iar daca esti
flamanda, ia si tu o bucata de mamaliga din coltar si cu
niste ceapa si mananca.
— Ceapa cu mamaliga? d-apoi neam de neamul meu n-a
mancat asa bucate! Da slanina nu-i in pod? unt nu-i? oua
nu sunt?
— Ba sunt de toate, zisera cele doua, dar sunt ale
mamucai.
— Eu cred ca tot ce-i a mamucai e s-al nostru si ce-i al
nostru e s-al ei. Fetelor hai! S-a trecut de saga. Voi lucrati,
ca eu ma duc sa pregatesc ceva de-a mancarii, stii cole,
ceva mai omeneste; s-acusi va chem si pe voi.
— Doamne, ce vorba ti-a iesit din gura! zisera cele doua.
Vrei sa ne-aprindem paie in cap? sa ne zvarla baba pe
drum?
— Las daca v-a durea capul! Cand v-a intreba pe voi, sa
dati vina pe mine si sa lasati sa vorbesc eu pentru toate.
— Apoi dar... daa!... fa cum stii; numai sa nu ne bagi si
pe noi in belea.
— Hai, fetelor, taceti, gura va mearga; ca nu-i buna
pacea, si mi-e draga galceava. Si iese cantand:
Vai, saracul omul prost, Bun odor la cas-a fost!
Nu trece nici un ceas la mijloc, s-un cuptor de placinte, cativa pui parpaliti
in frigare si prajiti in unt, o strachinoaie de branza cu smantana
si mamaliguta erau gata. Apoi iute cheama si pe celelalte doua in bordei,
si se pun la masa cu toatele.
— Hai, fetelor, mancati bine si pe Domnul laudati, ca eu
ma reped in crama s-aduc si un cofaiel de vin, ca sa mearga
placintele aceste mai bine pe gat.
Dupa ce-au mancat s-au baut bine, le-au venit a canta, ca rusului
din gura garliciului: Soacra, soacra, poama acra, De te-ai coace cat
te-ai coace, Dulce tot nu te-i mai face;
De te-ai coace toata toamna, Esti mai acra decat coarna; De te-ai coace-un
an s-o vara, Tot esti acra si amara; Iesi afara ca o para; Intri-n casa ca o coasa;
Sezi in unghi ca un junghi.
S-au mancat, s-au baut, s-au cantat pana au adormit cu toatele
pe loc.
Cand se scoala baba in zori de ziua, ia nurori daca ai de unde. Iese
afara speriata, da incolo, da pe dincolo, si cand intra in bordei,
ce sa vada? bietele nurori jeleau pe soacra-sa... Pene imprastiate pe jos,
farmaturi, blide aruncate in toate partile, cofaielul de vin rasturnat,
ticalosie mare!...
— Da ce-i acolo? striga baba inspaimantata. Nurorile
atunci sar arse in picioare; si cele mari incep a tremura de
frica, cum e varga, si lasa capul in jos de rusine. Iar cea cu
pricina raspunde:
— Da bine, mamuca, nu stii c-au venit tatuca si cu
mamuca, si le-am facut de mancare, si le-am scos un
cofaiel de vin, si de aceea ne-am chefaluit si noi oleaca.
Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus.
— Si m-au vazut cuscrii cum dormeam?
— D-apoi cum sa nu te vaza, mamuca?!
— S-apoi de ce nu m-ati sculat? Manca-v-ar ciuma sa va
manance!
— D-apoi da, mamuca, fetele aceste au spus ca d-ta vezi
tot; si de aceea am gandit ca esti manioasa pe tatuca si pe
mamuca, de nu te scoli. Si ei erau asa de mahniti, de mai
nu le-a ticnit mancarea.
— Ei, lasa, ticaloaselor, cava voi dobzala eu de acum
inainte!
Si de atunci nurorile n-au mai avut zi buna in casa cu baba. Cand
isi aducea ea aminte de puicile cele nadolence si boghete, de vinisorul
din crama, de risipa ce s-a facut cu munca ei, si c-au vazut-o cuscrii dormind
asa lafaiata, cum era, crapa de ciuda si rodea in nurori, cum roade cariul
in lemn.
Se lehametisera pana si cele doua de gura cea rea a babei; si cea mai tanara
gasi acum prilej sa-i faca pe obraz si sa oranduiasca totodata si mostenirea
babei prin o diata nemaipomenita pana atunci, si iata cum:
— Cumnatelor, zise ea intr-o zi, cand se aflau singure in
vie. Nu putem trai in casa aceasta de n-om face toate
chipurile sa scapam de harca de baba.
— Ei, cum?
— Sa faceti cum v-oi invata eu, si habar sa n-aveti.
— Ce sa facem? intreba cea mai mare.
— Ia, sa dam busta in casa la baba, si tu s-o iei de canepa
dracului si s-o trasnesti cu capul de peretele cel despre
rasarit, cat ii putea; tot asa sa faci si tu cu capul babei, de
peretele cel despre apus, s-apoi ce i-oi mai face si eu, veti
vedea voi.
— D-apoi cand or veni ai nostri?
— Atunci, voi sa va faceti moarte-n papusoi, sa nu
spuneti nici laie, nici balaie. Oi vorbi eu si cu dansii, si las
daca va fi ceva!...
Se induplecara si cele doua, intrara cu toatele in casa; luara pe
baba de par s-o izbira cu capul de pereti pana i-1 dogira. Apoi cea mai
tanara, fiind mai sugubata decat cele doua, tranteste baba in
mijlocul casei s-o framanta cu pi¬cioarele, s-o ghigoseste ca pe dansa;
apoi ii scoate limba
afara, i-o strapunge cu acul si i-o presura cu sare si cu piper, asa ca limba
indata se umfla, si biata soacra nu mai putu zice nici carc! si, slaba
si stalcita cum era, cazu la pat bolnava de moarte. Apoi nurorile, dupa
sfatuirea celei cu pricina, asezara baba intr-un asternut curat, ca sa-si
mai aduca aminte de cand era mireasa; si dupa aceasta incepura a scoate
din lada babei valuri de panza, a-si da ghiont una alteia si a vorbi despre
starlici, toiag, nasalie, poduri, paraua din mana mortului, despre
gainile ori oaia de dat peste groapa, despre strigoi si cate alte nazdravanii
infioratoare, incat numai aceste erau de ajuns, ba si de intrecut,
s-o vare in groapa pe biata baba.
Iaca fericirea visata de mai inainte cum s-a implinit!
Pe cand se petreceau aceste, iaca s-aud scartaind niste care:
barbatii veneau. Nevestele lor le ies intru intampinare si,
dupa sfatuirea celei mai tinere, de la poarta s-arunca in gatul barbatilor
si incep a-i lua cu vorba si a-i dezmierda care de care mai magulitor.
— Da ce face mamuca? intrebara cu totii deodata cand
dejugau boii.
— Mamuca, le lua cea mai tanara vorba din gura,
mamuca nu face bine ce face; are de gand sa ne lase
sanatate, sarmana.
— Cum? zisera barbatii inspaimantati, scapand resteiele
din mana.
— Cum? Ia, sunt vreo cinci-sase zile de cand a fost sa
duca viteii la suhat, si un vant rau pesemne a dat peste
dansa, sarmana!... ielele i-au luat gura si picioarele.
Fiii se reped atunci cu totii in casa la patul mane-sa; dar biata
baba era umflata cat o buu e si nici nu putea blesti macar din gura; simtirea
insa nu si-o pierduse de tot. Si,
vazandu-i, isi misca putin mana si arata la nora cea mare si
la peretele despre rasarit, apoi arata pe cea mijlocie si peretele despre apus;
pe urma pe cea mai tanara si jos in mijlocul casei; dupa aceea de-abia
putu aduce putin mana spre gura si indata cazu intr-un lesin
grozav.
Toti plangeau si nu se puteau dumeri despre semnele ce face mama lor. Atunci
nora cea tanara zise, prefacandu-se ca plange si ea:
— Da nu intelegeti ce vrea mamuca?
— Nu, zisera ei.
— Biata mamuca lasa cu limba de moarte: ca fratele cel
mare sa ia locul si casa cea despre rasarit; cel mijlociu, cea
despre apus; iara noi, ca mezini ce suntem, sa ramanem
aici, in casa batraneasca.
— Ca bine mai zici tu, nevasta, raspunse barbatu-sau.
Atunci ceilalti, nemaiavand incotro sovai, diata ramase
buna facuta.
Baba muri chiar in acea zi, si nurorile, despletite, o boceau de vuia satul.
Apoi, peste doua zile, o ingropara cu cinste mare, si toate femeile din
sat si de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori si ziceau:
"Ferice de dansa c-a murit, ca stiu ca are cine-o boci!"
Autor: Povesti
Poezia Soacra cu trei nurori de Povesti
|
