Soarecele si pisica
de Grigore Alexandrescu
Un soarece de neam, si anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Si care in sfarsit, dupa un nobil plan,
Petrecea retirat intr-un vechi parmazan,
Intalni intr-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum ca domnul Raton indata s-a gandit
Sa o ia la picior, nu e de indoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii in pamant,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfant,
Incepu a striga: “De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva iti fac rau? Nu cumva te gonesc?
Binele soricesc cat de mult il doresc
Si cat imi esti de scump, o stie Dumnezeu!
Cunosc ce rautati v-au facut fratii mei,
Si ca aveti cuvant sa va plangeti de ei;
Dar nu sunt cum crezi; caci chiar asupra lor
Veneam sa va slujesc, de vreti un ajutor.
Eu carne nu mananc; ba inca socotesc,
De va vrea Dumnezeu, sa ma calugaresc.”
La ast frumos cuvant, Raton induplecat,
Vazand ca Dumnezeu de martor e luat,
Isi cer u iertaciuni si-l pofti a veni
Cu neamul soricesc a se-mprieteni.
Ii duse pe la toti, si il infatisa
Ca un prieten bun ce norocul le da.
Sa fi vazut la ei jocuri si veselii!
Caci soarecii cred mult la fizionomii,
S-a acestui strain atata de cinstit
Nu le infatisa nimic de banuit.
Dar intr-o zi, cand toti ii detera un bal,
Dupa ce refuza si limbi si cascaval,
Zicand ca e in post si nu poate manca,
Pe prietenii sai ceru a-mbratisa.
Ce fel de-mbratisari! Ce fel de sar utat!
Pe cati gura punea,
Indata ii jertfea;
Incat abia doi-trei cu fuga au scapat.
Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.
Autor: Povesti
Poezia Soarecele si pisica de Povesti
|
