STIUCA SI MOTANUL
Nu-i bine cand panzarul se-apuca de cusut,
Iar croitorul de tesut.
Si e desigur totdeauna
Ca cine multe intreprinde
Nu scoate-n capat nici pe una,
Ba inca rasul lumii adese isi aprinde!
O stiuca prea coltata, jaluza, de soi rau,
Vazand odinioara
Motanul de la moara
Cum soarecii vaneaza... cazu la el mereu
Cu multa rugaminte, s-o ieie la vanat.
— Dar spune-mi: cunosti oare
Tu asta vanatoare?
O intreba motanul. — Nu-i lucru minunat
— Raspunse mandra stiuca — de-a prinde soricei,
Cand prindem costrasei!
— Prea bine; hai la treaba! Tu, dar, vei lua sama
Aproape de laptoc,
Iar eu — zise motanul — ma duc sa pazesc vama
Pe langa poloboc.
Toti soarecii din moara
Aice au sa-ti vie; vaneaza si-i omoara.
Noroc! Noroc!
Mergand la loc, motanul s-a apucat de treaba
Si, foarte-n graba,
Multime de soricarit
El a vanat, a omorat.
Apoi si la tovarasa a mers, dar ce sa vada!
Mai, mai, murinda stiuca, ciuntata, fara coada,
Pe care soarecii i-a ros,
Abia ruga, prin semne, s-o traga pan’ la balta.
Motanul, credincios,
A tras-o, dar ii zise: “Vecina! de-alta data
Pazeste-ti randuiala:
Nu te-apuca de ce nu poti
In capete sa scoti
Si nu-ti mai vari botul unde nu-ti fierbe oala.”
Autor: Povesti
Poezia STIUCA SI MOTANUL de Povesti
|
