SURORILE GEMENE

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Demult, tare demult, sa inveti carte era o treaba foarte anevoioasa. Dascalii care nu-si bateau elevii erau soco¬titi dascali prosti, tot asa cum parintii care nu-si bateau copiii se credea ca nu stiu sa-i creasca. Pe atunci, traia o familie foarte instarita care avea un singur copil: un baiat ce se chema De Iu. Capul familiei dorea din tot sufletul ca De Iu sa se instruiasca si sa ajunga demnitar. Si a an¬gajat un dascal foarte aspru sa se ocupe de instruirea ba¬iatului. Acesta ii dadea lui De Iu sa citeasca in fiecare zi cateva carti, si in ziua urmatoare acesta trebuia sa le stie pe de rost chiar daca nu intelegea mai nimic din ele. In plus, mai incasa si cate o bataie cu linia peste maini de i se umflasera degetele. Invata bietul De Iu pana la mie¬zul noptii, si cand se culca nu putea sa adoarma de frica, dar fara nici un folos, iar a doua zi dascalul ii dadea si mai mult de invatat. Slabise baiatul si intrase frica in el: numai ce-l vedea pe dascal, ca uita tot ce invatase. Si bataia se intetea tot mai mult, iar baiatul traia cu frica in san. intr-o seara trecuse de miezul noptii, dar De Iu tot invata, cand a simtit asa, dintr-odata, ca i se face capul din ce in ce mai mare si mai greu. Ii era asa de somn, incat de-abia se mai tinea pe picioare, dar strangea din ochi si incerca sa se tina tare, pana ce a adormit cu capul pe masa. Si a visat ca dascalul se indrepta amenintator catre el, cu linia in mana. De frica s-a trezit, s-a frecat la ochi si a vazut ca in fata lui se afla o fata cu fata ca o piersica parguita, care zambindu-i i-a spus:
- Pe mine m-a adus vantul si vazand ca-i lumina, am intrat. Lasa-ma sa innoptez la tine!
Speriat, De Iu a raspuns:
- Nu se poate, nu se poate! Nu pot sa te gazduiesc! Cauta-ti un loc in alta parte!
Dar fata, nici gand sa se miste:
- Cum de nu-ti este mila de mine? Vin asa de de¬parte si nu cunosc pe nimeni, unde sa ma duc?
Nemaiputand rabda, baiatul a zis:
- Nu-i vorba ca n-as vrea sa te las sa innoptezi aici. Dar ce stii tu cate necazuri am eu! Daca maine nu stiu cartile acestea pe dinafara si mai afla dascalul ca am gaz¬duit o fata, ma omoara in bataie.
Fata a inceput sa rada:
- Sa inveti lectia pe dinafara e o treaba foarte usoara. De Iu, infuriat i-a raspuns:
- Daca zici ca e treaba usoara, invat-o tu, sa te vad! Fata a luat cartea, a citit o data, a inchis-o si a spus lectia pe dinafara. De Iu a ramas uluit cat de repede a invatat fata.
Atunci, aceasta i-a spus:
- Daca ma asculti, iti garantez ca maine ai sa stii lectia. Si acum nu te mai chinui toata noaptea. De Iu nu mai putea de bucurie si de mirare.
Fata a deschis gura si a scuipat o perla mica, zicandu-i:
- Tine-o in gura, dar nu cumva s-o inghiti.
Baiatul a incuviintat, si-a bagat perla in gura si a sim¬tit ca, si fara sa citeasca, stia toata cartea pe dinafara. Usurat, a inceput sa vorbeasca si sa rada cu fata.
Inainte, de unul singur, noaptea-i parea nesfarsita, dar acum, in doi, nici n-a simtit cand s-a luminat de ziua.
De Iu s-a spalat pe fata, a bagat perla in gura, a luat cartea si s-a dus la dascal. Acesta a asezat linia pe masa si l-a pus pe baiat sa spuna lectia. De Iu nu mai tremura ca altadata si a spus lectia fara nici o greseala de la in¬ceput pana la sfarsit. Dascalul a ramas multumit si i-a dat pentru a doua zi de doua ori pe atatea lectii de in¬vatat.
A fost pentru prima data cand n-a luat bataie de cand incepuse sa invete cu acel dascal. S-a intors in graba in camera lui, unde-l astepta fata plina de bucurie, si i-a inapoiat perla. Seara n-a citit decat o data lectia si o stia pe dinafara. Fata era foarte isteata si toata noaptea i-a povestit fel de fel de lucruri, asa ca de-abia in zori a adormit o clipa si apoi, cerandu-i fetei perla, s-a apucat sa mai repete o data. Nici in ziua aceea De Iu n-a luat bataie si dascalul i-a dat si mai mult de invatat. intorcandu-se in camera lui, fata l-a primit din nou cu bucurie si iarasi au vorbit toata noaptea. Fata i-a spus ca se numeste Suan Tie si mai are o sora care se nu¬meste Suan Mei.
Ziua, De Iu trebuia sa se duca la biblioteca si sa in¬vete, iar noaptea si-o petrecea discutand.
Asa au dus-o ei mult timp. intr-o zi, De Iu, care toata noaptea nu dormise, a atipit cu capul pe masa. Tocmai atunci le-a vazut dascalul care a dat un strigat. Baiatul, speriat, a inceput sa tremure si din nebagare de seama a inghitit perla.
Cand s-a intalnit seara cu fata, aceasta, suparata, cu sprancenele incruntate i-a zis:
- Ti-am spus sa nu inghiti perla, dar tu ai inghitit-o, asa ca trebuie sa ne despartim.
Mahnit si nedorind sa se desparta de fata, De Iu a spus:
- N-ai decat sa-mi tai burta si sa scoti perla.
Indurerata, fata l-a certat:
- Ne-am inteles asa de bine si acum ce vorbe sunt astea? Nu mai pot ramane aici si trebuie sa plec.
Baiatul a intrebat-o:
- Dupa ce pleci, unde sa te caut? Fata i-a raspuns:
- N-am sa-ti ascund nimic. In Tiao Gi Cuo se afla Muntele Celor Opt Comori. Acolo stau eu.
Baiatul s-a mirat si i-a spus:
- N-am auzit in viata mea de Tiao Gi Cuo. Poate sunt cateva mii de li pana acolo. Cum ai sa ajungi?
Iar fata i-a raspuns:
- Nu te ingriji de mine. Vino in curte si ai sa intelegi cum voi ajunge.
Si vocea-i devenea din ce in ce mai slaba. L-a apucat pe baiat de mana si l-a dus in curte. Acolo a desenat o cruce pe pamant si s-a asezat in mijlocul ei, apoi a zis: Vino, vantule de rasarit, si tu, vantule de apus, si duce¬ti-ma asa cum am venit. Si deodata s-a iscat un vant si fata a inceput sa pluteasca precum frunzele copacilor, apoi s-a ridicat in vazduh si s-a facut nevazuta.
Baiatul s-a uitat lung dupa ea, apoi s-a frecat la ochi si a intrat in casa. Toata noaptea n-a dormit de suparare si nici mancarea nu i-a tihnit. Ziua si noaptea se gandea la Suan Tie, iar cand adormea o visa. Ar fi vrut sa plece dupa ea, dar nu stia unde se afla acel loc, iar parintii erau cu ochii pe el. Dar cu toate ca nu dormea si nu manca mai nimic, acum era mai zdravan decat inainte. Tinea minte tot ce invata si stia sa si rastalmaceasca. Cum punea mana pe pana, literele se asterneau pe hartie, asa ca das¬calul a fost nevoit sa recunoasca in fata tatalui ca l-a invatat tot ce trebuia sa stie spre a putea sa plece la exa¬menul de demnitar. Parintii i-au facut baiatului bagajele, iar acesta, desi nu prea avea tragere de inima, se gan¬dea ca totusi dupa ce va fi demnitar va scapa de sub ochii parintilor.
A luat examenele la toate gradele si imparatul a vrut sa-l numeasca demnitar in capitala, dar el a cerut sa fie trimis in cel mai indepartat colt de tara. Imparatul l-a trimis in Iun Nan, in partea de miazazi a tarii. In drum spre Iun Nan, baiatul a vazut ca muntii erau din ce in ce mai falnici si mai impodobiti, apele mai linistite si mai limpezi, asa ca s-a gandit ca nu mai e mult pana la Tiao Gi Cuo. Unde ajungea intreba de numele acestui loc, dar nimeni nu putea sa-i dea un raspuns. intr-o zi a intalnit un batran vanator care i-a spus ca Muntele Celor Opt Co¬mori se afla la cateva mii de li departare. L-a descusut pe vanator cum se poate ajunge acolo si a plecat mai de¬parte.
A mers asa doua zile si doua nopti, iar a treia zi a vazut cum satele se raresc si pe drum erau din ce in ce mai putini trecatori. Dupa un timp a intalnit un flacau cam de varsta lui care statea tolanit la marginea drumu¬lui. Acesta era galben de parca n-avea picatura de sange in el. De Iu s-a gandit ca poate e bolnav sau a fost jefuit de hoti si apropiindu-se de el l-a intrebat:
- Ce stai aici intins, fratioare, vrei cumva sa te ajut sa te ridici?
Dar flacaul i-a raspuns:
- Nu cumva sa ma ridici! Eu sunt un om care n-are inima.
De Iu s-a apropiat si s-a uitat la pieptul lui. Flacaul isi acoperea cu amandoua mainile pieptul din care-i fusese scoasa inima.
De Iu a vrut sa plece mai departe, dar si-a dat seama ca flacaul ranit pare un om bun care are nevoie de aju¬tor. Apoi l-a intrebat:
- Spune-mi, baiete, cu ce pot sa te ajut?
Flacaul l-a rugat pe De Iu sa se aseze langa el, zicandu-i:
- Am sa-ti povestesc prin tot ce am trecut eu. In viata mea am intalnit cel mai rau duh si cea mai fru¬moasa femeie.
De Iu s-a asezat si flacaul i-a povestit patania lui. Pe baiat il chema Uang Gi si era singurul copil la parinti. Cu trei ani inainte, mama-i murise si, rapusi de durere, el si tatal lui au hotarat sa se duca la templu sa arda mirode¬nii in amintirea mamei. Au plecat inainte de revarsatul zorilor si dupa o bucata de drum au ajuns la templul Re¬gelui de Jad. Dupa ce au ars mirodeniile au iesit in curtea templului si, deodata, de dupa o piatra alba a aparut o mandrete de femeie care a inceput sa le zam¬beasca. Tatal a intrebat-o de unde vine si ea a raspuns ca vine din spatele pietrei; a intrebat-o pe cine mai are acasa si ea a raspuns ca nu mai are pe nimeni. Apoi fe¬meia-a plecat.
A doua zi, tatal a trimis petitori la casa femeii, iar aceasta era deja pregatita pentru petit si-i astepta la poarta.
In aceeasi zi, petitorii au adus-o in casa tatalui. La putin timp, tatal a plecat dupa treburi. Ramanand sin¬gura, femeia si-a pipait fata care deindata s-a alungit si s-a schimonosit, iar unghiile i-au crescut si s-au prefacut in niste carlige. Aceasta a intins mainile sa-l prinda pe Uang Gi, care de-abia a scapat cu fuga. Seara, baiatul a povestit tatalui totul, dar acestuia nu i-a venit sa creada. De atunci, Uang Gi n-a mai indraznit sa se arate in fata mamei vitrege in lipsa tatalui.
Au trecut cateva luni. Intr-o zi, femeia, stergandu-si lacrimile, a inceput sa se planga tatalui:
- Cu toate ca nu-mi este fiu bun, eu il socotesc ca si copilul meu, iar el nici macar mama nu-mi zice.
Auzind aceasta, tatal, de teama ca Uang Gi o va su¬para pe mama vitrega daca va ramane acasa, il trimitea in fiecare zi la padure sa stranga vreascuri si sa taie iarba. In padure intalnea zilnic o fecioara care se plimba de colo pana colo, apoi se mai oprea din loc in loc si ingana ceva, iar cateodata ii arunca priviri furise.
Intr-o seara, cand s-a intors acasa, a auzit-o plan¬gand pe mama vitrega care ii spunea tatalui:
- Daca vrei sa-l pastrezi pe fiul tau, am sa plec eu, iar daca ma vrei pe mine, trebuie sa-mi dai inima lui.
Auzind aceste cuvinte, Uang a vrut sa intre sa se ma¬soare cu mama vitrega, dar tatal sau l-a oprit. A doua zi a plecat din nou dupa vreascuri. Era mahnit peste poate si se gandea: „Daca voi pleca de acasa poate ca zgripturoaica il va pierde pe tata; daca voi ramane, poate ca tata cu mana lui ma va pierde pe mine". Tot gandin¬du-se si socotindu-se, s-a pomenit in padurea de salcii si amarat foc a oftat: „Muntii pot fi mutati, apele isi pot schimba cursul, numai necazul meu este greu de urnit".
Ridicandu-si capul, a vazut in fata lui o fecioara care venea inceta spre el si cu blandete l-a intrebat:
- Ce alt lucru mai greu exista pe lume decat sa muti muntii si sa schimbi cursul apelor? Baiatul nu i-a ras¬puns, gandindu-se ca aceasta este totusi o fata si inca prea tanara si nu i-ar putea fi de folos cu nimic.
Atunci fata i-a spus:
- Stiu ce te framanta. Afla ca mama ta vitrega este zgripturoaica din muntii de miaza-noapte-apus si vrea sa-ti manance inima. Daca ma vei asculta, zgripturoaica nu va putea sa te piarda. A deschis mana si i-a dat baia¬tului o biluta argintie, spunandu-i: Zgripturoaica il va pune pe tatal tau sa-ti scoata inima, dar tu sa iei biluta si sa spui: ,,Prefa-te!" si biluta se va preface intr-o inima pe care s-o dai tatalui tau, iar tu sa fugi in padurea de salcii, unde vei gasi un cal. Sa incaleci si sa nu te opresti pana cand nu se va opri calul singur.
Baiatul s-a intors acasa. Zgripturoaica se jelea de mama focului. Oftand, tatal l-a luat de mana, a iesit din curte si au mers, au mers pana au ajuns in padurea de salcii. La umbra unei salcii se afla un cal care astepta.
Atunci baiatul a spus:
- Tata, asa-i ca zgripturoaica ti-a spus sa-mi smulgi inima?
Tatal lui nu se putea opri din plans.
- Nu mai plange, tata, stiu ca-ti este greu sa inde¬plinesti porunca zgripturoaicei. Si asa cum i-a spus fata, a scos biluta care s-a prefacut intr-o inima pe care a dat-o tatalui sau, iar el a incalecat si a plecat in goana calului.
Dupa un timp a auzit un vaiet, calul continua sa go¬neasca, dar plansetul se auzea din ce in ce mai aproape, parca ar fi fost la urechea lui. Fara sa-si dea seama, a oprit calul si cand s-a uitat inapoi a vazut o femeie im¬bracata in alb, cu un cos pe mana, care s-a oprit in fata calului si a inceput sa se jeluiasca:
- Doamne, doamne, mi-a murit barbatul si soacra-mea m-a trimis dupa iarba-fara-miez, fie-ti mila de mine si spune-mi unde sa gasesc iarba-fara-miez.
Uang Gi i-a spus:
- Nu mai intreba pe nimeni, vietuitoarele fara inima mor, iar iarba piere, atunci cum sa gasesti iarba-fara-miez?
Cum a spus aceste cuvinte, calul s-a si prabusit si n-a mai putut fi ridicat. Femeia a aruncat cosul, si-a pi¬pait fata cu mainile si deodata fata i s-a schimonosit, iar unghiile i s-au lungit ca niste cangi.
Atunci, zgripturoaica a strigat:
- M-ai pacalit dandu-mi o inima falsa, dar acum ai sa mi-o platesti! Si s-a aruncat asupra baiatului, prinzan-du-1 in cangi si smulgandu-i inima.
Cand si-a revenit, alaturi de el se afla fecioara. Ea nu l-a dojenit pentru ca nu i-a ascultat sfatul, ci doar a spus:
- Ceea ce a inghitit zgripturoaica nu era o inima falsa, ci o potcoava in opt colturi, iar ea deja a murit. Dar tu acum esti un om fara inima. Eu am sa plec la cele opt insule din cele patru mari, sa caut iarba vie care-ti va ajuta sa-ti creasca din nou inima. De data asta, te rog foarte mult sa-mi asculti sfatul! Si s-a facut nevazuta.
Dupa ce a terminat de povestit, Uang Gi, tulburat, a intrebat:
- Spune-mi, poate fi cineva mai bun decat ea?
Ascultand povestirea lui Uang Gi, De Iu si-a adus aminte de Suang Tie si a oftat:
- Si eu am intalnit o asemenea fata si nu stiu daca in viata asta o voi mai intalni vreodata. Dar n-a apucat sa termine ca s-a starnit un vant care a asezat usor pe pamant o fecioara.
Inmarmurit de bucurie, De Iu a strigat-o:
- Suang Tie!
Dar fata, ca si cand nu l-ar fi auzit, s-a indreptat spre Uang Gi si a presarat deasupra lui iarba vie, iar acesta s-a ridicat din iarba plin de vigoare.
De Iu, plin de ingrijorare, gandindu-se ca fata poate s-a indragostit de altul, a mai strigat-o o data:
- Suang Tie, de ce nu vrei sa-mi raspunzi? Fata l-a privit mirata si i-a spus:
- Ti se pare, baiete, eu sunt Suang Mei, pe sora-mea o cheama Suang Tie. Dar tu esti cumva De Iu?
Bucuros ca totusi e pe urmele fetei de care se indra¬gostise, baiatul a intrebat-o:
- Unde este sora ta? Unde se afla Muntele Celor Opt Comori?
Suang Mei i-a luat pe cei doi si, trecand de pe o culme de munte pe alta, cand a rasarit luna au ajuns la poalele unui munte falnic. De jur-imprejurul acestui munte se intindea o apa limpede cum e cristalul. Pe munte se aflau brazi argintii printre care sclipea un pavilion in¬conjurat de nourasi. Suang Mei a facut cu mana un semn si din tufisul de papura s-a desprins o barcuta care s-a apropiat cat ai clipi de mal. Din barca au coborat doua fecioare frumoase de picau, apoi au urcat cu totii in barca. La picioarele muntelui erau asteptati de multi oameni care au inceput sa le vorbeasca cu prietenie. De Iu a in¬ceput sa iscodeasca in dreapta si in stanga, dar printre atatea fete frumoase nu o vedea pe Suang Tie. Apoi au urcat cu totii la pavilion, in poarta caruia ii astepta un batran.
Suang Mei a spus:
- Acesta este De Iu! Iar batranul a raspuns:
- Bine ati venit! Intrati in curte.
De Iu a intrat in prima curte si din prima in a doua si din a doua in a treia pana a ajuns intr-o camera de oaspeti mare si racoroasa. Acolo, batranul l-a ospatat pe cinste. Baiatul, insa, era cu gandul la Suang Tie si se tot mira de ce nu mai apare odata. Dupa ce au fost stranse bucatele, batranul i-a spus:
- Pari foarte obosit si ar trebui sa te odihnesti. N-a terminat bine de spus aceste vorbe si baiatul s-a trezit condus intr-o camera linistita, impodobita cu lucruri din lac rosu si argint filigranat, dar fata tot nu era. L-a cuprins ingrijorarea si cu greu a adormit.
Nici a doua zi dimineata Suang Tie nu s-a aratat. Ba¬tranul a spus din nou:
- Suang Mei, du-i pe baieti la Muntele de Rasarit sa se mai distreze!
Dupa ce au iesti din curte, De Iu a intrebat:
- Unde este Suang Tie, de ce nu se arata deloc? Dar Suang Mei s-a facut ca nu aude. I-a dus pe cei doi la Muntele de Rasarit: la poalele muntelui curgeau ape cristaline; pe munte erau numai flori. O multime de fete imbracate in straie rosii si verzi, fie ca sedeau, fie ca se plimbau pline de veselie. De Iu nu avea ochi sa le vada. Suang Mei si Uang Gi se tineau de mana si se bucurau, dar el se simtea si mai singur.
A treia zi, batranul a indemnat-o pe Suang Mei sa-i duca pe cei doi la Muntele de Apus. Muntele era acope¬rit cu bambus, iar stancile erau mai frumoase decat cele pictate in tablouri. Fetele care se plimbau pe munte erau tot atat de frumoase ca Suang Tie. Suang Mei si Uang Gi erau si mai fericiti, iar De Iu si mai intristat.
A patra zi, batranul a trimis-o pe Suang Mei cu baietii la Muntele de Miazazi. Cand au iesit din curte, nemaiputandu-se stapani, De Iu a spus:
- Degeaba imi arati toate frumusetile, mai bine mi-ai arata-o pe Suang Tie. Pentru ea am venit aici!
Ascultandu-i, Suang Mei s-a schimbat la fata si a zis:
- Am sa-i spun lui Suang Tie ca vrei s-o vezi si sa vedem care e parerea ei.
Apoi fata parca ar fi zburat, asa de repede a ajuns la Muntele de Miazanoapte, de unde s-a intors cu raspunsul ca Suang Tie vrea sa-l vada pe baiat.
Au plecat impreuna la Muntele de Miazanoapte. Aici au intrat intr-o pestera de piatra. In fundul pesterii, pe o piatra, statea catarata o vulpe rosie care a sarit jos si le-a iesit in intampinare. Suang Mei a spus:
- Aceasta este Suang Tie!
Cuprins de durere, De Iu s-a aplecat si a luat vulpea in brate. Suang Mei a spus:
- Suang Tie nu mai are perla, de aceea nu a mai putut sa-si recapete infatisarea omeneasca. De atunci s-a izolat aici, de unde n-a mai iesit si cu nimeni nu s-a mai vazut.
Pe De Iu l-au podidit lacrimile, iar vulpea a inceput sa planga si ea. Dupa un timp, Suang Mei a spus:
- E timpul sa plecam.
Vulpea a sarit din bratele lui De Iu, dar acesta, cu inima grea, a spus:
- Din cauza mea a ajuns Suang Tie ceea ce este si sta inchisa in aceasta pestera rece de atata timp. Nu pot s-o parasesc. Si a luat din nou in brate vulpea.
Vazand aceasta, Suang Mei a zis:
- Daca o mai iubesti pe Suang Tie, asteapta aici si eu ma voi duce in padurea de pe Muntele de Miazanoapte si oricat de tare va fi vantul, oricat de mare zapada, nu ma voi intoarce pana nu voi aduce cu mine iarba care sa dea inapoi perla. Si s-a facut nevazuta.
De Iu a asteptat in pestera de piatra o zi, apoi o alta zi, si in cea de-a treia zi, deodata, a aparut in fata lor Suang Mei. In mana tinea un fir de iarba si i-a spus lui De Iu:
- Daca vei roade acest fir de iarba, vei putea sa scoti perla inghitita.
De Iu a luat degraba iarba si a pus-o in gura, dar iarba era mai amara decat fierea. Baiatul nu s-a dat batut si a inghitit-o toata. Atunci a simtit un zgomot in pan¬tece si cand a deschis gura, a scuipat perla lui Suang Tie. Vulpea s-a ridicat in doua picioare si s-a prefacut din nou in fecioara. E greu de descris bucuria celor doi.
In aceeasi zi a fost mare sarbatoare: nunta celor doua perechi care au trait in fericire pana la adanci batraneti.