TARANUL SI CALUL
Taranul semana ovas in primavara,
Iar calul, ce l-au fost adus in carucioara,
Privind la semanat,
Fierbea in gandul sau asa un rezultat:
— Ma mir, cum zic de om ca este o fiinta,
Aleasa prin a lui a mintii iscusinta?
Eu nu vad la dans’ minte
Macar de un graunte.
Si oare poate fi mai mare nebunie
Decat sa scurme el ogoare pe campie,
Si apoi sa presare ovas sau alta paine,
Cand mult facea mai bine
Ovasul sa-l dea mie
Ori murgusorului, iar painea la gaine,
Sau pana in sfarsit sa tie in pastrare?
Incai s-ar fi vazut a lui scumpete mare.
Iar ca sa lepede pe dealuri si pe vai,
E numai o dovada
Ca oamenii in fapta
Sunt foarte natarai!
Dar toamna-mbelsugata
Aduse multa roada:
La una douazeci ovasul au sporit,
S-au strans, s-au imblacit
Si-acelasi cal din el au ospatat tain,
Pe zi causul plin.
Nu e de laudat
A dobitocului semetul rezultat.
Dar, oare nu asa? din oameni, indraznetii
Cuteaza-a cerceta vointa providentii,
Far-a putea strabate
A ei oranduieli si cai nestramutate.
Autor: Povesti
Poezia TARANUL SI CALUL de Povesti
|
