TARANUL SI OAIA
Taranul au fost tras pe oaie-n judecata,
Cu reclamatie de criminala fapta.
Iar vulpea, pe atunci fiind judecatoare,
Indata au luat pricina-n cercetare
Si, dupa formi, intai chemari s-au randuit
Atat paratei oi, cat si jeluitor,
Trimise inadins prin vrednic slujitor,
Si-adeverintele la tact s-au priimit.
Iar la infatisare
Taranul au propus aceste urmatoare:
— Cutare luna, zi, cinstita judecata!
La mine doi claponi pierira din poiata,
A caror penele si puful au ramas,
Si oaia singura cu pasarile-au mas.
Dar oaia au raspuns
Ca-asemene prepus,
De sine-i prihanit,
Caci toata noaptea ea atuncea au dormit;
Ca oaia furtisag nu are din natura,
Precum vecinii caini vor spune lamurit,
Si mai vartos ca ea nu pune carne-n gura.
Deci dar, s-au hotarat:
“Asa precum parata nu au tagaduit,
Ca cu acei claponi au mas intr-o ograda,
Apoi e indestul de sigura dovada,
Ca ea, puternica, pe slabi au biruit;
Si prin urmare dar, nu cred ca s-au rabdat
Sa nu-i fi ospatat.
Pentru aceasta eu in cuget zic curat:
Ca pagubasului pielcica sa se deie,
Iar carnea-n tribunal depozit sa se ieie.”
Autor: Povesti
Poezia TARANUL SI OAIA de Povesti
|
