TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE
A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de
cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau
ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau,
infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci
si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti.
De cand se scria1 musca pe perete,
Mai mincinos cine nu crede.
Au fost odata un imparat mare si o imparateasa, amandoi tineri si
frumosi, si voind sa aiba copii, au facut de mai multe ori tot ce trebuia
sa faca pentru aceasta; au umblat pe la vraci si filozofi, ca sa caute la
stele si sa le ghiceasca daca or sa faca copii; dar in zadar.In sfarsit,
auzind imparatul ca este la un sat, aproape, un unchias dibaci, a trimis
sa-l cheme; dar el raspunse trimisilor ca cine are trebuinta sa vie la
dansul. S-au sculat deci imparatul si imparateasa si, luand cu dansii
vreo cativa boieri mari, ostasi si slujitori, s-au dus la unchias acasa.
Unchiasul, cum i-a vazut de departe, a iesit sa-i intampine si totodata
le-a zis:
— Bine ati venit sanatosi; dar ce umbli, imparate, sa afli? Dorinta
ce ai o sa-ti aduca intristare.
— Eu nu am venit sa te intreb asta — zise imparatul — ci, daca
ai
ceva leacuri care sa ne faca sa avem copii, sa-mi dai.
1 A se scrie — a se iscali.
— Am, raspunse unchiasul; dar numai un copil o sa faceti. El o sa
fie Fat-Frumos si dragastos, si parte n-o sa aveti de el.
Luand imparatul si imparateasa leacurile, s-au intors veseli la palat,
si peste cateva zile imparateasa s-a simtit insarcinata. Toata imparatia
si toata curtea, si toti slujitorii s-au veselit de aceasta intamplare.
Mai-nainte insa de a veni ceasul nasterii, copilul se puse pe un
plans, de n-a putut nici un vraci sa-l impace. Atunci imparatul a inceput
sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici asa n-a fost cu putinta
sa-l faca sa taca.
— Taci, dragul tatei, zicea imparatul, ca ti-oi da imparatia cutare
sau cutare; taci, fiule, ca ti-oi da de sotie pe cutare sau cutare fata de
imparat si alte multe d-alde astea; in sfarsit, daca vazu si vazu ca nu
tace, ii mai zise: taci, fatul meu, ca ti-oi da Tinerete fara batranete si
viata fara de moarte.
Atunci copilul tacu si se nascu; iar slujitorii detera in timpine1 si
in surle si in toata imparatia se tinu veselie mare o saptamana intreaga.
De ce crestea copilul, d-aceea se facea mai istet si mai indraznet.
Il detera pe la scoli si filozofi, si toate invataturile, pe care alti copii
le invata intr-un an, el le invata intr-o luna, astfel incat imparatul
murea si invia de bucurie. Toata imparatia se falea ca o sa aiba un
imparat intelept si procopsit2 ca Solomon imparat. De la o vreme
incoace insa, nu stiu ce avea, ca era tot gales, trist si dus pe ganduri.
Iar cand fuse intr-o zi, tocmai cand copilul implinea cincisprezece ani
si imparatul se afla la masa cu toti boierii si slujbasii imparatiei si
chefuiau, se scula Fat-Frumos si zise:
— Tata, a venit vremea sa-mi dai ceea ce mi-ai fagaduit la nastere.
Auzind acestea, imparatul s-a intristat foarte si i-a zis:
— Dar bine, fiule, de unde pot eu sa-ti dau un astfel de lucru
nemaiauzit? Si daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac.
— Daca tu, tata, nu poti sa-mi dai, apoi sunt nevoit sa cutreier
toata lumea, pana voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut.
1 Timpine — toba.
2 Procopsit — invatat.
Atunci toti boierii si imparatul detera in genunchi, cu rugaciune
sa nu paraseasca imparatia; fiindca, ziceau boerii:
— Tatal tau de aci inainte e batran, si o sa te ridicam pe tine in
scaun, si avem sa-ti aducem cea mai frumoasa imparateasa de sub
soare de sotie.
Dar n-a fost putinta sa-l intoarca din hotararea sa, ramanand
statornic ca o piatra in vorbele lui; iar tata-sau, daca vazu si vazu, ii
dete voie si puse la cale sa-i gateasca de drum merinde si tot ce-i
trebuia.
Apoi Fat-Frumos se duse in grajdurile imparatesti, unde erau cei
mai frumosi armasari din toata imparatia, ca sa-si aleaga unul; dar,
cum punea mana si apuca pe cate unul de coada, il trantea, si astfel
toti caii cazura. In sfarsit, tocmai cand era sa iasa, isi mai arunca ochii
o data prin grajd si, zarind intr-un colt un cal rapciugos si bubos, si
slab, se duse si la dansul, iar cand puse mana pe coada lui, el isi
intoarse capul si zise:
— Ce poruncesti, stapane?
Si intepenindu-si picioarele, ramase drept ca lumanarea.
Atunci Fat-Frumos ii spuse ce avea de gand sa faca, si calul ii zise:
— Ca sa ajungi la dorinta ta, trebuie sa ceri de la tatal tau palosul,
sulita, arcul, tolba cu sagetile si hainele ce le purta el cand era flacau;
iar pe mine sa ma ingrijesti cu insati mana ta sase saptamani, si orzul
sa mi-l dai fiert in lapte.
Cerand imparatului lucrurile ce-l povatuise calul, el a chemat pe
vataful curtii si i-a dat porunca ca sa-i deschiza toate tronurile1 cu haine,
spre a-si alege fiul sau pe acelea care ii va placea. Fat-Frumos, dupa ce
rascoli trei zile si trei nopti, gasi in sfarsit, in fundul unui tron vechi,
armele si hainele tatane-sau de cand era flacau, dar foarte ruginite. Se
apuca insusi cu mana lui sa le curete de rugina, si dupa sase saptamaini,
izbuti a face sa luceasca armele ca oglinda. Totodata, ingriji si de cal,
precum ii zisese el. Destula munca avu; dar fie, ca izbuti.
1 Tron — lada, cufar in care se pastreaza hainele.
Cand auzi calul de la Fat-Frumos ca hainele si armele sunt bine
curatate si pregatite, o data se scutura si el, si toate bubele si rapciuga
cazura de pe dansul, si ramase intocmai cum il fatase ma-sa, un cal
gras, trupes si cu patru aripi; vazandu-l Fat-Frumos astfel, ii zise:
— De azi in trei zile plecam.
— Sa traiesti, stapane; sunt gata chiar azi, de poruncesti, ii
raspunse calul.
A treia zi de dimineata, toata curtea si toata imparatia era plina
de jale. Fat-Frumos, imbracat ca un viteaz,cu palosul in mana, calare
pe calul ce-si alesese, isi lua ziua buna de la imparat, de la imparateasa,
de la toti boierii cei mari si cei mici, de la ostasi, de la toti slujitorii
curtii, care, cu lacrimi in ochi, il rugau sa se lase de a face calatoria
aceasta, ca nu care cumva sa mearga la pieirea capului sau; dar el,
dand pinteni calului, iesi pe poarta ca vantul, si dupa dansul carele
cu merinde, cu bani si vreo doua sute de ostasi, pe care-i oranduise
imparatul ca sa-l insoteasca.
Dupa ce trecu afara de imparatia tatalui sau si ajunse in pustietate,
Fat-Frumos isi imparti toata avutia pe la ostasi si, luandu-si ziua buna,
ii trimise inapoi, oprindu-si pentru dansul merinde numai cat a putut
duce calul. Si apucand calea catre rasarit, s-a dus, s-a dus, s-a dus,
trei zile si trei nopti, pana ce ajunse la o campie intinsa, unde era o
multime de oase de oameni.
Stand sa se odihneasca, ii zise calul:
— Sa stii, stapane, ca aici suntem pe mosia unei Gheonoaie, care
e atat de rea, incat nimeni nu calca pe mosia ei, fara sa fie omorat. A
fost si ea femeie ca toate femeile, dar blestemul parintilor, pe care
nu-i asculta, ci ii tot necajea, a facut-o sa fie Gheonoaie; in clipa aceasta
este cu copiii ei, dar maine in padurea ce o vezi, o s-o intalnim venind
sa te prapadeasca; e grozav de mare; dara sa nu te sperii, ci sa fii
gata cu arcul ca sa o sagetezi, iar palosul si sulita sa le tii la indemana,
ca sa te slujesti cu dansele cand va fi de trebuinta.
Se detera spre odihna; dar pandea cand unul, cand altul.
1 Insela — inseua.
A doua zi, cand se revarsau zorile, ei se pregateau sa treaca
padurea. Fat-Frumos insela1 si infrana calul, si chinga o stranse mai
mult decat alta data, si porni, cand auzi o ciocanitura groaznica.
Atunci, calul ii zise:
— Tine-te, stapane, gata, ca iata se apropie Gheonoaia.
Si cand venea ea, nene, dobora copacii: asa de iute mergea; iar calul
se urca ca vantul pana cam deasupra ei, si Fat-Frumos ii lua un picior
cu sageata, si, cand era gata a o lovi cu a doua sageata, striga ea:
— Stai, Fat-Frumos, ca nu-ti fac nimic!
Si vazand ca nu o crede, ii dete inscris cu sangele sau.
— Sa-ti traiasca calul, Fat-Frumos, ii mai zise ea, ca un nazdravan
ce este, caci de nu era el, te mancam fript; acum insa, m-ai mancat tu
pe mine; sa stii ca pana azi nici un muritor n-a cutezat sa calce hotarele
mele pana aicea; cativa nebuni care s-au incumes a o face, d-abia au
ajuns pana in campia unde ai vazut oasele cele multe.
Se dusera acasa la dansa, unde Cheonoaia ospata pe Fat-Frumos
si-l omeni ca p-un calator. Dar pe cand se aflau la masa si chefuiau,
iara Gheonoaia gemea de durere, deodata el ii scoase piciorul pe care
il pastra in traista, i-l puse la loc si indata se vindeca. Gheonoaia, de
bucurie, tinu masa trei zile de-a randul si ruga pe Fat-Frumos sa-si
aleaga de sotie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca niste
zane; el insa nu voi, ci ii spuse curat ce cauta; atunci ea zise:
— Cu calul care il ai si cu vitejia ta, crez ca ai sa izbutesti.
Dupa trei zile, se pregatira de drum si porni. Merse Fat-Frumos,
merse si iar merse cale lunga si mai lunga; dara cand fu de trecu peste
hotarele Gheonoaiei, dete de o campie frumoasa, pe de o parte cu iarba
inflorita, iara pe de alta parte — parlita. Atunci el intreba pe cal:
— De ce este iarba parlita?
Si calul ii raspunse:
— Aici suntem pe mosia unei scorpii, sora cu Gheonoaia; de rele
ce sunt, nu pot sa traiasca la un loc; blestemul parintilor le-a ajuns, si
d-aia s-au facut lighioi, asa precum le vezi; vrajmasia lor e groaznica,
nevoie de cap, vor sa-si rapeasca una de la alta pamant; cand Scorpia
este necajita rau, varsa foc si smoala; se vede ca a avut vreo cearta cu
sora-sa si, viind s-o goneasca de pe taramul ei, a parlit iarba pe unde
a trecut; ea este mai rea decat sora-sa si are trei capete. Sa ne odihnim
putin, stapane, si maine, dis-de-dimineata, sa fim gata.
A doua zi se pregatira, ca si cand ajunsese la Gheonoaie, si pornira.
Cand auzira un urlet si o vajaietura cum nu mai auzisera ei pana
atunci!
— Fii gata, stapane, ca iata se apropie zgripturoaica de Scorpie.
Scorpia, cu o falca in cer si cu alta in pamant si varsand flacari, se
apropia ca vantul de iute; iara calul se urca repede ca sageata pana
cam deasupra si se lasa asupra ei cam pe o parte. Fat-Frumos o sageta
si ii zbura un cap; cand era sa-i mai ia un cap, Scorpia se ruga cu
lacrimi ca sa o ierte, ca nu-i face nimic si, ca sa-l incredinteze, ii dete
inscris cu sangele ei. Scorpia ospata pe Fat-Frumos si mai si decat
Gheonoaia; iara el ii dete si dansei inapoi capul ce i-l luase cu sageata,
care se lipi indata cum il puse la loc, si dupa trei zile plecara mai
departe.
Trecand si peste hotarele scorpiei, se dusera, se dusera si iara se
mai dusera, pana ce ajunsera la un camp numai de flori si unde era
numai primavara; fiecare floare era cu deosebire de mandra si cu un
miros dulce, de te imbata; tragea un vantisor care abia adia. Aicea
statura ei sa se odihneasca, iara calul ii zise:
— Trecuram cum trecuram pana aici, stapane; mai avem un hop:
avem sa dam peste o primejdie mare; si, daca ne-a ajuta Dumnezeu
sa scapam si de dansa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aci este
palatul unde locuieste Tinerete fara batranete si — viata fara moarte.
Aceasta casa este inconjurata cu o padure deasa si inalta, unde stau
toate fiarele cele mai salbatice din lume; ziua si noaptea pazesc cu
neadormire si sunt multe foarte; cu dansele nu este chip de a te bate;
si ca sa trecem prin padure e peste poate; noi insa sa ne silim, dac-
om putea, sa sarim pe deasupra.
Dupa ce se odihnira vreo doua zile, se pregatira iarasi; atunci calul,
tinandu-si rasuflarea, zise:
— Stapane, strange chinga cat poti de mult, si, incalecand, sa te
tii bine si in scari, si de coama mea; picioarele sa le tii lipite pe langa
subtioara mea, ca sa nu ma zaticnesti1 in zborul meu.
Se urca, facu proba, si intr-un minut fu aproape de padure. —
Stapane, mai zise calul, acum e timpul cand se da demancare fiarelor
padurii si sunt adunate toate in curte; sa trecem.
— Sa trecem, raspunse Fat-Frumos.
Se urcara in sus si vazura palatul stralucind astfel, de la soare te
puteai uita, dar la dansul ba. Trecura pe deasupra padurii si tocmai
cand erau sa se lase in jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu
piciorul varful unui copac si deodata toata padurea se puse in miscare;
urlau dobitoacele, de ti se facea parul maciuca pe cap. Se grabira de
se lasara in jos; si de nu era doamna palatului afara, dand de mancare
puilor ei (caci asa numea ea lighioanele din padure), ii prapadea
negresit.
Mai mult de bucurie ca au venit, ii scapa ea; caci nu mai vazuse
pana atunci suflet de om pe la dansa. Opri pe dobitoace, le imblanzi
si le trimise la locul lor. Stapana era o zana nalta, subtirica si dragalasa,
si frumoasa, nevoie mare! Cum o vazu Fat-Frumos ramase incremenit.
Dara ea, uitandu-se cu mila la dansul, ii zise:
— Bine ai venit, Fat-Frumos! Ce cauti pe aici?
— Cautam, zise el, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
— Daca cautati ceea ce ziseti, aci este.
Atunci descaleca si intra in palat. Acolo gasi inca doua femei, una
ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El incepu sa multumeasca
zanei pentru ca l-a scapat de primejdie; iara ele, de bucurie, gatira o
cina placuta, si numai in vase de aur. Calului ii dete drumul sa pasca
pe unde va voi dansul; pe urma, ii facura cunoscuti tuturor lighioa-
nelor, de puteau umbla in tihna prin padure.
1 A zaticni — a stanjeni, a impiedica.
Femeile il rugara sa locuiasca de aci inainte cu dansele, caci ziceau
ca li se urase sezand tot singurele; iara el nu astepta sa-i mai zica o
data, ci primi cu toata multumirea, ca unul ce aceea si cauta.
Incet, incet se deprinsera unii cu altii, isi spuse istoria si ce pati
pana sa ajunga la dansele, si nu dupa multa vreme se si insoti cu fata
cea mai mica. La insotirea lor, stapanele casei ii detera voie sa mearga
prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe
care i-o si aratara, ii zisera sa nu mearga, caci nu va fi bine de el; si-i
si spusera ca acea vale se numea Valea Plangerii.
Petrecu acolo vreme uitata, fara a prinde de veste, fiindca ramasese
tot asa de tanar ca si cand venise. Trecea prin padure, fara sa-l doara
macar capul. Se desfata in palaturile cele aurite, traia in pace si in
liniste cu sotia si cumnatele sale, se bucura de frumusetea florilor si
de dulceata si curatenia aerului, ca un fericit. Iesea adesea la vana-
toare; dar, intr-o zi, se lua dupa un iepure, dete o sageata, dete doua
si nu-l nimeri; suparat, alerga dupa el si dete si cu a treia sageata, cu
care il si nimeri; dara nefericitul, in invalmaseala, nu bagase de seama
ca, alergand dupa iepure, trecuse in Valea Plangerii.
Luand iepurele, se intorcea acasa; cand, ce sa vezi d-ta? deodata
il apuca un dor de tata-sau si de mama-sa. Nu cuteza sa spuie femeilor
maiestre; dara ele il cunoscura dupa intristarea si neodihna ce vedeau
intr-insul.
— Ai trecut, nefericitule, in Valea Plangerii! ii zisera ele, cu totul
speriate.
— Am trecut, dragele mele, fara ca sa fi voit sa fac asta neghiobie;
si acum ma topesc d-a-n-picioarele de dorul parintilor mei, insa si de
voi nu ma indur ca sa va parasesc. Sunt de mai multe zile cu voi si
n-am sa ma plang de nici o mahnire. Ma voi duce dara sa-mi mai vad
o data parintii si apoi m-oi intoarce, ca sa nu ma mai duc niciodata.
— Nu ne parasi, iubitule; parintii tai nu mai traiesc de sute de
ani, si chiar tu, ducandu-te, ne temem ca nu te vei mai intoarce; ramai
cu noi, caci ne zice gandul ca vei pieri.
Toate rugaciunile celor trei femei, precum si ale calului, n-au fost
in stare sa-i potoleasca dorul parintilor, care-l usca pe de-a-ntregul.
In cele mai de pe urma, calul ii zise:
— Daca nu vrei sa ma asculti, stapane, orice ti se va intampla, sa
stii ca numai tu esti de vina. Am sa-ti spun o vorba si, daca vei primi
tocmeala mea, te duc inapoi.
— Primesc, zise el, cu toata multumirea, spune-o!
— Cum vom ajunge la palatul tatalui tau, sa te las jos si eu sa ma
intorc, de vei voi sa ramai macar un ceas.
— Asa sa fie, zise el.
Se pregatira de plecare, se imbratisara cu femeile si, dupa ce-si
luara ziua buna unul de la altul, porni, lasandu-le suspinand si cu
lacrimile in ochi. Ajunsera in locurile unde era mosia Scorpiei; acolo
gasira orase; padurile se schimbasera in campii; intreba pe unii si pe
altii despre Scorpie si locuinta ei; dar ii raspunsera ca bunii lor auzisera
de la strabunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri.
— Cum se poate una ca asta? le zicea Fat-Frumos — mai alaltaieri
am trecut pe aici; si spunea tot ce stia.
Locuitorii radeau de dansul, ca de unul ce aiureaza sau viseaza
destept, iara el, suparat, pleca inainte, fara a baga de seama ca barba
si parul ii albise.
Ajungand la mosia Gheonoaiei, facu intrebari ca si la mosia
Scorpiei, si primi asemenea raspunsuri. Nu se putea dumeri el: cum
de in cateva zile s-au schimbat astfel locurile? Si iarasi, suparat, pleca
cu barba alba pana la brau, simtind ca ii cam tremurau picioarele, si
ajunse la imparatia tatane-sau. Aici, alti oameni, alte orase, si cele
vechi erau schimbate de nu le mai cunostea. In cele mai de pe urma,
ajunse la palaturile in care se nascuse. Cum se dete jos, calul ii saruta
mana si ii zise:
— Ramai sanatos, stapane, ca eu ma intorc de unde am plecat.
Daca poftesti sa mergi si dumneata, incaleca indata si aidem!
— Du-te sanatos, ca si eu nadajduiesc sa ma intorc peste curand.
Calul pleca ca sageata de iute.
Vazand palaturile daramate si cu buruieni crescute pe dansele, ofta
si, cu lacrimi in ochi, cata sa-si aduca aminte cat erau odata de
luminate aste palaturi si cum si-a petrecut copilaria in ele; ocoli de
vreo doua-trei ori, cercetand fiecare camara, fiecare coltulet ce-i
aducea aminte cele trecute; grajdul in care gasise calul; se pogori apoi
in pivnita, garliciul1 careia se astupase de daramaturile cazute.
Cautand intr-o parte si in alta, cu barba alba pana la genunchi,
ridicandu-si pleoapele ochilor cu mainile si abia umbland, nu gasi
decat un tron odorogit, il deschise, dara in el nimic nu gasi; ridica
capacul chichitei, si un glas slabanogit ii zise:
— Bine ai venit, ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam.
O palma ii trase Moartea lui, care se uscase de se facuse carlig in
chichita, si cazu mort si indata se si facu tarana.
Iar eu incalecai pe-o sa si va spusei dumneavoastra asa.
Autor: Povesti
Poezia TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE de Povesti
|
