TINTA MANDRA — FRUNZA DE AUR
Au fost odata doi batrani. Ei copii n-au avut si de aceea erau
mahniti.
Si intr-o zi intreaba mosneagul pe baba:
“Daca noi imbatranim, cine ne va da o cana de apa?”
Baba i-a spus: “Mosnege, ia du-te pe deal si eu m-oi duce pe vale.
Ce-om gasi in cale, ne va fi copil.” S-au pornit mosneagul pe deal si
baba pe vale. Iata ca baba gaseste un cap de cal si chiuie la mosneag.
Amandoi l-au pus in scaldatoare si l-au grijit noua luni. De la o
vreme vorbeste capul de cal: “Tata si mama, duceti-va la imparatul
Rosu si cereti-i sa dea fata dupa mine.” Mosneagul a prins a plange:
“Cum are sa deie imparatul fata dupa tine, daca esti cap de cal?
— Du-te si spune-i sa dea fata dupa Tinta mandra—Frunza de
aur.
Ia mosneagul un bat si se duce la imparat:
— Bine te-am gasit!
— Ce cauti, mosule?
— Caut sa dai fata dupa fecioru-meu.
— Bine, cine e feciorul tau?
— E Tinta mandra—Frunza de aur.
— Numele e frumos. Da, o dau. Daca el mi-a face pod de aur de
la curtea lui la a mea si copaci pe margine cu fel de fel de poame, iar
la capatul podului—o fantana aurita cu ciutura. Eu cand oi merge,
ciutura sa sara si sa scoata apa, sa-mi toarne pe mana, si prosopul
din cui de la fantana sa sara si sa ma stearga. Numai atunci oi da-o.
Prinde a lacrima mosneagul si se duce acasa, gandind: am im-
batranit, da n-am auzit sa poata cineva face asta. Cand ajunge acasa,
Tinta il intreaba: “Ei, ce-a zis?“
— Tu sa-i faci pod de aur de la tine pana la casa lui, copaci cu
poame, fantana de aur cu ciutura. Sa sara ciutura sa-i toarne pe mana
si prosopul sa sara sa-l stearga.
Noaptea tarzau, a iesit capul de cal, a suierat cu o veriga, au venit
12 tunuri si l-au intrebat: ”Ce doresti, stapane? ”
— Pana dimineata sa-mi fie un pod de aur cu copaci, cu o fantana
de aur cu ciutura si cu un prosop, care sa-l stearga.
— Du-te si te culca.
Dimineata, imparatul s-a inspaimantat, cand a vazut tot facut. Vine
mosnegul si-l intreaba: ”Da amu ii da fata?”
— Da, oi da-o. Da sa-mi mai faca o slujba. Am 10 desetine de
padure. Pana dimineata padurea s-o scoata, s-o deie la margine, sa
are, sa puie vie si la 12 ceasuri, la masa, din locul padurii sa-mi aduca
poame.
Vine acasa mosul plangand.
— Ce-a zis? intreaba repede Tinta mandra.
Mosul i-a spus.
Dupa ce a amurgit, a suierat, si au venit tunurile, si le-a poruncit
ca 10 desetine de padure sa fie scoase, arate, via — pusa, iar la 12, la
masa, sa i se aduca imparatului poamele.
Cele 12 tunuri i-au vorbit: “Du-te si te culca“.
Cand s-a sculat, avea totul gata. Te luau fiorii, caci si poamele erau
coapte.
Buna ziua, imparate!
— Multumesc, mosule!
Imparatul s-a bucurat, caci porunca era indeplinita.
— O dai ori nu? intreaba mosneagul.
Imparatul iar vorbi: “Da o dau, daca el a scoate apa din mare, a
ara si a semana secara. S-o treiere si pana la 12 sa-mi aduca paine de
secara din fundul marii.
Vine mosneagul si-i spune tot, feciorului.
— Cam greu, tata, dar sa vedem.
A suierat, au venit 24 tunuri si l-au intrebat: ”Drag stapanul nostru,
ce doresti?”
Tinta mandra—Frunza de aur a spus: ”Voi sa-mi faceti din mare
un lan de secara si pana la 12 ceasuri sa fie si painea gata”. Ele au
gandit si apoi au oftat si i-au spus: ”Da, dar azi ai sa stai cu noi”.
S-au dus cele 24 de tunuri si s-au apucat de lucru. Apa din mare
au departat-o, au arat si au semanat, au treierat secara, si, cand soarele
a rasarit, girezile erau facute.
Mosneagul a luat painea si a dus-o imparatului:
— Poftim!
El gusta si-i zise: “Da, mosnege. Sa se gateasca de nunta. Eu ii dau
fata”.
Mosneagul a venit acasa si i-a spus tot feciorului sau.
Cand a inceput nunta, a venit o muzica frumoasa si o oaste asa de
mandra ca nici imparatul cat e de imparat nu vazuse. Capul de cal
venea dus de doi ghinarari. Cand a vazut ca vine atata hora, mireasa
n-a mai plans.
— ”Cui ma dai, draga tata ?” Atat i-a spus imparatului. ”Asa-a,
daca omul n-are noroc.” Si cand mirele s-a apropiat de ea, ea i-a spus:
”De ce nu esti ca toti oamenii?”
— Dati-ma deoparte cu mireasa sa-i spun doua vorbe.
Cand au ramas singuri, din capul de cal a iesit un voinic cu plete
de aur si i-a spus fetei: ”Eu am canon de la parinti si dupa ce-l voi
indeplini voi fi asa cum ma vezi.” Dupa ce s-au cununat s-au dat
deosebit cu viata si si-au facut curte. Dupa un timp o baba se pune pe
langa dansa: ”Cum traiesti cu sotul, daca e cap de cal?”
— Daca ai sti ce om e el! La soare poti cata, pe dansul ochii nu
poti rezema. Noaptea e om, iar ziua — ”cap de cal”.
— Da-l deosebit, ii spune matusa. Lasa c’am sa-ti fac eu!
Cand a adormit, baba a facut un foc mare si a dat in foc capul de
cal. Dimineata, Tinta mandra s-a intristat ca n-a gasit capul. S-a hotarat
sa se duca pe lume. Inainte de a pleca i-a spus nevestei lui: ”Daca ai
facut de capul tau, ferice de tine, dar, daca a facut alta, e rau.” I-a
pus trei cercuri de fier si i-a dat opinci de fier. Si i-a mai spus: ”Cand
se vor roade opincile si or ramane nojitele si cand carja se va roade,
tu ma vei gasi. Sa mai cauti unde iarba creste, in patru se-mpleteste
in valea lui Avraam.”
Ea s-a dus la tatal sau si i-a spus:
— Ma duc in lume, n-am ascultat cuvintele lui si amu trebuie sa
umblu sa-l caut.
Ea s-a pornit. Dupa un timp, a ajuns la Sf. Vineri. Sf. Vineri se
plimba pe langa o chilioara.
-; Buna seara, maica!
— Multumesc, suflet de om. Daca esti cu inima buna, apropie-te
de chilioara mea. Daca esti rau, du-te, caci am o catelusa cu dintii de
otel, de-i voi da drumu, te face pulbere si cenusa.
— Am inima buna.
— Vino!
A primit-o Sf. Vineri, si acolo s-a odihnit.
Cand, dimineata, Sf. Vineri a venit de la biserica, a intrebat-o:
— Ce cauti tu, suflet de om? Pasare zburatoare nu se afla, tocmai
tu om pamantean.
Ea ii raspunse: ”Maica, de Tinta mandra — Frunza de aur, unde
iarba creste, in patru se-mpleteste, in valea lui Avraam, n-ai auzit?”
Draguta mea copila, nici n-am vazut, nici auzit.
O vazu ca-i insarcinata, ii darui o furca de aur, si-i spuse: “Furca a
merge singura si a toarce si-ti va fi zabava pe drum. Du-te la sora
mea Sambata”.
— E departe?
— Jumatate de an trebuie sa mergi.
Se porni pe cale, pe carare si a ajuns la Sfanta Sambata. Cand a
ajuns, Sf. Sambata se plimba pe langa chilioara, si vazand-o ii vorbi.
— Buna seara, maica!
— Apropie-te, de esti suflet bun. De nu, du-te, caci am o catelusa
cu dinti de otel si te va face pulbere.
— Da, am inima buna!
A intrat in casa si s-a odihnit.
— Mai stai sa vin de la biserica, ii spuse Sf. Sambata.
Dupa ce a venit, a hranit-o si a intrebat-o:
— Ce cauti pe aici? Pasare zburatoare nu se afla, si tu ai venit asa
insarcinata.
— N-ai auzit unde iarba creste, in patru se-mpleteste? De Tinta
mandra — Frunza de aur n-ai auzit?
— Am imbatranit, da de locurile acestea n-am auzit. Du-te la sora
mea Duminica, poate ca le stie ea.
— E departe?
— Jumatate de an trebuie sa mergi.
Ii darui o vartelnita de aur, singura depana si se invartea, si ea tot
mergand se lua.
A ajuns la Sf. Duminica. Sf. Duminica se plimba pe langa chilioara.
Cand a vazut-o, i-a vorbit: “Apropie-te de ai inima buna. De nu, du-
te, caci am o catelusa cu dintii de otel, te va face pulbere si cenusa”.
Ea a lacrimat si i-a spus: ”Am inima buna!”
— Vino!
A primit-o si s-a odihnit. Dupa ce-a venit de la biserica, a intrebat-o:
— Ce cauti? Pasare zburatoare nu se afla pe aici. Ce asa grelime
te-a adus?
— De Tinta mandra — Frunza de aur n-ai auzit?
Atunci Sf. Duminica a pus o trubusoara la gura. S-au gramadit
pasarile toate, si ea le-a intrebat:
— Voi, unde iarba creste, in patru se impleteste de Tinta mandra—
Frunza de aur, n-ati auzit?
— Nu.
A pus iar trubusoara, si atunci s-au gramadit mai multe pasari. Si
toate au spus ca nu stiu de Tinta mandra.
Ea a prins a plange.
— Mai stai, a spus Sf. Duminica. A sunat a treilea, si au venit si mai
multe pasari. Nici una nu stia. Mai gandi Sf. Duminica si, cercetand mai
bine pasarile, a vazut ca ciocarlanul schiop nu era intre ele. Veni si el.
— Ce ma strigi asa cu jale. Esti un suflet pacatos.
— De valea lui Avraam, de Tinta mandra — Frunza de aur n-ai
auzit?
— Da, eu la dansul traiesc.
I-a mai daruit Sf. Duminica si o closca cu puisori de aur. Si mergea
ea inainte si ciocarlanul cu furca si cu vartelnita—in urma.
A dat Dumnezeu si a mers un an de zile. Si a ajuns in locul unde
iarba creste, in patru se-mpleteste si a dat peste Tinta mandra—Frunza
de aur. Opincile i se rupsesera. Se duse la un izvor de unde lua el
apa. Tinta mandra traia cu o tiganca. O fata o vazu si-i spuse tigancii.
— E, hei! Doamna, ce suflet e femeia de la izvor, de are odoare
asa de scumpe?
— Ia intreab-o de nu le vinde?
Fata se duce la ea si o intreaba:
— Nu le vinzi?
Ea ii spune: ”Le vand. Ii dau closca de aur sa ma lase o noapte cu
Tinta mandra”.
I-a trimis vorba ca-i da voie. In cap i-a dat in gand pentru ce vine.
Cand Tinta a venit de la vanat, ea i-a pus o mana de om mort sub
cap, si el adormi mort. Ea la capul lui canta si plangea: ”Tinta mandra,
da mana peste mine, sa plesneasca cercurile si sa nasc pruncul tau
din trupul meu!” El insa n-auzea.
A vandut vartelinita si closca, a cantat si a plans doua nopti, si el
tot n-a auzit. Numai ciocoiul care umbla cu dansul la vanat a auzit ca
ea canta.
A doua zi la vanat, cand mergeau cu trasura, ciocoiul a ras singur.
Tinta il intreaba: ”De ce razi?” El i-a spus: ”Un ciocarlan
a zburat, si
caii erau sa-l calce”.
Tinta mandra i-a dat o palma: ”Spune!”
— Doamne, ce pasare canta la capul tau de n-am auzit-o niciodata?
Pe Tinta mandra l-a palit la inima ca trebuie sa fie ea si-i spuse:
”Tu cand vei auzi ca vine, sa strici fereastra, sa zmuncesti asternutul
de sub mine si sa ma scoli numaidecat.”
A ajuns a treia seara. I-a dat tigancii si furca. Noaptea i-a cantat
mai jalnic ca oricand: ”Arunca mana peste mine, Tinta mandra, sa
plesneasca cercurile, sa nasc pruncul tau din trupul meu!”
Ciocoiul a stricat fereastra, a luat asternutul si l-a trezit pe Tinta
mandra. Cand a vazut-o, a atins-o cu mana, cercurile au plesnit, si
atunci a nascut un baiat cu parul de aur. A scos un cal de 9 ani, care
n-a vazut soarele, a legat tiganca de coada lui si i-a dat drumul prin
lume. Tiganca a murit. Ei traiesc si azi.
Autor: Povesti
Poezia TINTA MANDRA — FRUNZA DE AUR de Povesti
|
