TRANDAFIRUL

cineva de spin, cand tot e imbracat de ghimpi!“ Atunci
trandafirul se uita si vazu ca-ntr-adevar spinul avea ghimpi.
Si nu mai pregeta: se ruga indata lui Dumnezeu sa-l
acopere si pe dansul de ghimpi, ca sa-i pazeasca floarea.
„Vezi, isi zise Atotstapanitorul, era dat ca pe pamant sa nu
ramaie ceea ce numai in rai trebuia sa dainuiasca.“ Si,
bucuros, indata a facut semn si tulpina lucie s-a acoperit de
ghimpi. Dar trecatorii tot se opreau; si mai nu era unul care
sa nu se repeada, lacom, la floarea minunata. Deosebirea
statea numai in aceea ca fiecare lasa si cate o bobita de
sange in varful vreunui ghimpe. Iar din ghimpe sangele a
patruns, incetul cu incetul, in tulpina, s-a ridicat pana in
boboci, si-ntr-o dimineata floarea trandafirului se desfacu rosie,
aprinsa, ca sangele. Spinul statea ursuz alaturi. Iar de la o
vreme se trezi si-n dansul pizma ca prea nu-l baga nimeni in
seama. „Uite cum se inchina toti tradafirului, si mie nimeni.“
Si se ruga de Dumnezeu sa-i schimbe si lui floarea, sa i-o faca
rosie, batatoare la ochi ca a trandafirului. Atunci Dumnezeu
si-a zis: „Vesnic o sa se ia pe pamant un lucru drept altul;
caci numai eu pot sti ca ce am menit odata, asa dainuieste;
oricum s-ar schimba fata, soarta ramaine aceeasi!“ A facut
Dumnezeu un semn, si floarea spinului se facu rosie ca focul
Si-au trecut mereu drumetii, si-au rupt intruna florile
trandafirului, si nu s-au uitat la spin.