UCIGASUL

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Ieseam de pe sala intunecoasa si umeda a tribunalului.
Eram cu un avocat, un vechi prieten al meu. Cum strabateam
cu greutate prin impestritatura de oameni pe care patimile si
ura ii poate aduna la un loc, trecu repede, prin fata noastra,
un condamnat, urmat de santinela. Condamnatul, un domn
foarte bine imbracat, tinea batista la ochi si plangea cu
sughituri.
Prietenul mi-l arata si-mi zise:
— Uite-l, a dat foc, pentru ca apoi sa fie despagubit, a
lasat pe drumuri nu stiu cate familii, si acuma, cand se duce
pe un an la puscarie, plange ca o muiere. Si adauga cu
dezgust: Urati imi sunt oamenii astia...
— Dragul meu, urma el cand iesiram afara in ulita, cat
am fost procuror, am avut de cercetat multe fapte. Si m-am
incredintat ca lasii cei mai multi sunt printre noi. Dumnezeu
sa ma ierte daca-ti spun ca, din cati oameni cunosc eu, nu se
vor gasi zece care sa-si ia asupra-si raspunderea faptei inde-
plinite. Ca sa-ti dau o pilda de cum stiu cei mici, cei umiliti,
sa-si primeasca soarta, sa-ti povestesc o intamplare.
Am luat-o incet, pe sub copacii umbrosi ce margineau
ulita. Prietenul incepu:
Eram pe atunci procuror la Iasi. Se facuse un omor la
drumul mare, si-a trebuit sa plec repede cu trasura. Am sfarsit
cercetarea usor; cand am ajuns, jandarmii pusesera mana
pe satra printre tiganii careia se gasea si cel ce omorase pro-
prietarul. Tiganul era dintre acei care ucid ca si cum ar
bea un pahar de rachiu, sau ar manca o gaina de furat. In

mintea lui nu traia deosebirea dintre un fapt si altul. O bestie.
Astia nu pot intra in randul oamenilor... Ma intorceam spre
Iasi, cand, intr-un sat, in dreptul primariei, imi iesi notarul cu
jandarmul inainte si-mi spuse ca, atunci chiar, se faptuise o
ranire cu toporul.
Eram foarte grabit, dar a trebuit sa merg. Ne-am indreptat
cu totii intr-acolo.
Ograda era plina de oameni. Jandarmul i-a dat la o parte
si am intrat in casa. Ranitul era un om in varsta mijlocie.
Primise o muche de topor in cap, la ceafa, dar nu murise. Nu
putea scoate insa nici o vorba. Nici nu se gandisera macar sa-l
duca la spital. Am poruncit sa-l trimita in trasura mea si-am
intrebat de cel ce lovise. Era vecinul, un mosneag. Am trecut
alaturi. Intr-o odaie joasa, pe pat, langa un strajer, sta dansul.
Intr-un colt, in picioare, un om voinic — fecioru-sau; iar langa
cuptor, batrana — nevasta-sa. Cand am intrat, mosneagul s-a
sculat in picioare. M-am asezat pe un scaun, l-am chemat
langa mine si l-am intrebat:
— Dumneata ai lovit cu toporul pe Criste Damian?
Mosneagul raspunse darz:
— Eu.
— De ce?
Batranul isi trecu mana peste gura, isi potrivi mijlocul in
chimir, se uita pe sub gene la mine, apoi vorbi:
— I-am dat cu barda, pentru ca, dupa ce mi-a injunghiat
purcelul, s-a tinut si tantos si mi-a tras o palma. Mi-a injun-
ghiat un purcel, purcelul de doua luni, si l-am prins, ca l-am
vazut cum il parlea dis-de-dimineata. Si aista-i al doilea purcel
care mi-l mananca, manca-l-ar... Doamne iarta-ma...
— Ei, ii zic eu, si pentru un purcel sa omori omul?
Mosneagul dadu cu mana, sa n-am grija:
— Nu mai moare el, ca doar nu l-am lovit sa moara. L-a batut
tot satul odata, si n-a murit, ca-i soi rau. Soiul rau nu moare.
— Si cum l-ai lovit?
Mosneagul statu putin pe ganduri:

— Pai cum... Ia, asa, bine...
— Nu: „Asa, bine“! Spune-mi: cum?
— Pai... m-am dus in ograda lui si i-am zis: „Mai, da’
purceii mei is de facut pomana pentru sufletul bunica-tei? De
ce mi-i injunghii, mai, c-o sa te ieu de beregata.“ El atunci,
cum era cu barda in mana dreapta, a trecut-o in stanga si mi-a
trantit o palma zdravana. Eu i-am smuncit barda si i-am facut
o data vant. Si Damian numai ce-a cazut moale la pamant...
Eu, cand am vazut asa, si cum eram singur, ca nu mai era
nimeni cu noi, am strigat la fecioru-meu, sa vie, sa-mi ajute
sa ridicam pe Damian de jos, ca tipa si gemea de durere. Pe
urma au venit si oamenii de ne-au gasit pe amandoi, pe mine
si pe fecioru-meu, acolo... Iaca asa...
In clipa aceasta se deschise usa, intra un jandarm si-mi
aduse vestea:
— Sa traiti, domnule procuror, pana la spital ranitul a murit.
La vorbele acestea, mosneagul tresari usor, dar ramase
locului. In tacerea care se facu, glasul batranei se auzi de
langa cuptor: „Dumnezeu sa-l ierte“. Apoi prinse sa boceasca.
Mosneagul incerca sa-si faca cruce, dar se opri repede, spuse
numai si el: „Dumnezeu sa-l ierte“.
Atunci din coltul odaii iesi la lumina feciorul batranului. Veni,
se alatura de tata-sau, il dadu cu umarul mai incolo si zise:
— De-acu, lasa! Apoi se intoarse catre mine: De-acu pot
sa spun: eu l-am omorat. Ca tatuca nu credea sa moara
Damian, asa, dintr-o lovitura, si-mi spusese, acolo, pe loc, sa-l
las pe dansul sa faca cele cateva luni de gros, ca el tot ii batran
si eu muncesc mai din greu acasa, si ajut mai mult mamucai.
Si eu am lasat sa fie asa, ca Damian n-a vazut cine l-a lovit,
ca eram numai eu cu tatuca, si cand i-a dat tatucai o palma,
s-a si intors sa fuga, si eu, cum eram cu barda in mana, ca
cioplisem un par sa-l infig intr-o spartura de gard, am vazut
rosu si l-am lovit pe la spate. Si daca a murit, Dumnezeu sa-l
ierte. Da’ eu tot nu puteam sa traiesc sa stiu pe tatuca in gros
pentru mine, ca m-ar fi muncit gandul.

Batrana bocea mai tare. Mosneagul isi sterse fruntea de
sudoarea ce-i picura pe fata. Ceilalti ramasesera incremeniti...
L-am arestat. Mai inainte de a-l ridica, mi-a cerut voie sa
se duca intr-un colt. Acolo si-a scos cizmele cu creti, de si-a
pus o pereche rupta de opinci. Si-a lasat cojocelul cel bun de
pe dansul si a luat un mundir vechi. A sarutat pe rand mana
batranilor, si-am dat sa plecam. La usa se opri, de chema pe
tata-sau. Apoi se cauta in san, scoase o basma, o desfacu si
lua dintr-insa o hartie galbena. O intinse mosneagului si-i
spuse:
— Iata hartia de plata ghirului; ca te-o pune sa-l mai dai
o data.
Apoi pleca fara sa priveasca inapoi.
M-am plimbat inca mult cu prietenul meu, dar n-am mai
vorbit nici unul. Ne cercetam sufletele.