Ion Creanga.
Era odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase
o noapte intreaga dupa hrana si nu gasise nicairi. Facandu-
se ziua alba, vulpea iese la marginea drumului si se culca
sub o tufa, gandindu-se ce sa mai faca, ca sa poata gasi
ceva de mancare.
Sezand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii
vine miros de peste. Atunci ea radica putin capul si,
uitandu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un
car tras de doi boi.
- Bun ! gandi vulpea. Iaca hrana ce o asteptam eu. Si
indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului,
ca si cum ar fi fost moarta.
Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede
si, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi : Aho !
aho ! Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea
de aproape si, vazand-o ca nici nu sufla, zice : Bre! da
cum naiba a murit vulpea asta aici ?! Ti! ce frumoasa
cataveica am sa fac nevestei mele din blana istui vulpoiu !
Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la
car, se opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga
la boi: hais! Joian, cea ! Bourean. Boii pornesc.
Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga
mai iute, ca s-ajunga degraba acasa si sa ieie pelea vulpei.
Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu
picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mana,
carul scartaia, si pestele din car cadea.
Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe
drum, binesor ! sare si ea din car si, cu mare graba,
incepe a strange pestele pe drum. Dupa ce l-a strans
gramada, il ia, il duce la vizuina sa si incepe a manca, ca
tare-i mai era foame !
Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.
- Buna masa, cumatra ! Ti !!! da ce mai de peste ai ! Da-
mi si mie, ca tare ! mi-i pofta !
- Ia mai pune-ti pofta-n cuiu, cumatre, ca doar nu pentru
gustul altuia m-am muncit eu. Daca ti-i asa de pofta, du-te
si-ti moaie coada-n balta, ca mine, si-i avea peste sa
mananci.
- Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde
pestele.
Atunci vulpea ranji dintii si zise : Alei, cumatre ! da
nu stii ca nevoia te duce pe unde nu-ti e voia si te-nvata
ce nici nu gandesti ? Asculta, cumetre :
vrei sa mananci peste ? Du-te desara la baltoaga cea din
marginea padurei, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara
sa te misti, pana despre ziua; atunci smuceste vartos spre
mal si ai sa scoti o multime de peste, poate indoit si
intreit de cat am scos eu.
Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la
baltoaga din marginea padurei si-si vara-n apa toata coada
!
In acea noapte incepuse a bate un vant rece, de inghetat
limba-n gura si chiar si cenusa de sub foc. Ingheata zdravan
si apa din baltoaga, si prinde coada ursului ca intr-un
cleste. De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozei
si de frig, smuceste o data din toata puterea. Si, sarmanul
urs, in loc sa scoata peste, ramane far de coada !
Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de
durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida
in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de
mania ursului. Ea iesise din bizunie si se varase in
scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca
vine far de coada, incepu a striga:
- Hei, cumatre ! Dar t-au mancat pestii coada, ori ai
fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?
Ursul, auzind ca inca-l mai ie si in ras, se inciudeaza
si mai tare si se repede iute spre copac; dar gura scorburei
fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru. Atunci el
cauta o creanga cu carlig, si incepe a cotrobai prin
scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de
cheltuiala Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea
striga: 'Trage, nataraule ! mie nu-mi pasa, ca tragi de
copac' Iar cand anina carligul de copac, ea striga :
'Valeu, cumatre ! nu trage, ca-mi rupi piciorul !'
In zadar s-a nevajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot
n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe !
.
