Vaduva Aphrodissia
Se zicea Kosti cel Roteu, avea parul roscat, pentru ca varsaiiedestul singe
la viata lui, dar mai ales pentru ca purta un pieptar stacojiu. imbracat
cu el cobora, semet, la tirgul de cai. Aici, cite un taran, infricosat
la gindul mortii care il asteapta, ii vindea pe nimica toata
calul cel mai bun. Traise ascuns in munte, la citeva ceasuri de drum
de satul lui, iar nelegiuirile sale se marginisera o vre¬me la citeva
asasinate politice si la furtul citor-va oi, nici douazeci. Pentru atita
lucru putea sa se intoarca la fieraria lui fara sa-l intrebe ni¬meni
nimic, dar era soiul de om care ar fi dat orice pentru gustul aerului slobod si
al min-carii de furat. Au urmat doua sau trei omoruri de drept comun care,
de data aceasta, au pus razboi intre el si tarani. L-au haituit ca pe un
lup, l-au incoltit ca pe-un mistret, pina cind, in noaptea
de Sfintul Gheorghe, l-au prins. L-au coborit in sat aruncat
de-a curmezisul unei sei, cu beregata despicata ca a unei vite injun¬ghiate,
iar cei citiva cetasi ai lui isi gasisera
si ei sfirsitul, ciuruiti de gloante sau spinte¬cati de cutite. Capetele,
infipte in furci, impo¬dobeau batatura satului, iar trupurile
zaceau azvirlite gramada in poarta cimitirului. Satenii biruitori
petreceau la parohie, cu obloanele trase, la adapost de soare si de muste . Iar
vaduva fostului preot, pe care Kostaki il omo-rise cu sase ani in
urma, plingea in bucatarie, spalind toiurile din care bausera
taranii ce o razbunasera.
Vaduva Aphrodissia isi sterse ochii, se ase¬za pe un scaunel, linga
masa, si isi sprijini bar¬bia, care ii tremura ca unei femei batrine,
in miini.
Era intr-o miercuri, si nu mincase de dumi¬nica. Si tot de-atitea
zile nu mai inchisese ochii. Hohote de plins inabusite ii
zguduiau pieptul sub cutele negre ale rochiei de bumbac gros. Atipea fara voie,
leganata de propria ei tingu-ire. Tresari insa curind: nu-i
venise vremea odihnei si a uitarii. Timp de trei zile si trei nopti muierile satului
asteptasera in piata, ti-pind la fiecare foc de pusca care se auzea
din¬spre munte, sporit de furtuna si de ecou; iar tipetele Aphrodissiei tisnisera
mai sus decit cele ale suratelor ei, cum i se cuvenea femeii unui om atit
de respectat ca batrinul preot care zacea de sase ani in groapa. Lesinase
cind se intorsesera taranii, aducind povara insinge-rata
pe spinarea unui catir deselat, iar veci-
nele au trebuit s-o aduca pe brate in casuta ferita unde locuia de cind
ramasese vaduva, insa, de cum si-a venit in fire, a staruit sa dea
de baut razbunatorilor ei. Tremurind toata, a dat ocol cu tava, din om in
om, scirbita de cumplita lor duhoare de piele tabacita si de naduseala.
Ar fi vrut sa otraveasca feliile de piine si de brinza, dar s-a multumit
sa scuipe pe ele intr-ascuns, dorindu-le satenilor moartea.
Ar fi putut sa li se spovedeasca, sa-i faca de ris pentru prostia lor, sa
le indreptateasca cele mai negre banuieli, sa le strige in urechi
ade¬varul pe care ii fusese atit de usor si totodata atit
de greu sa il ascunda de ei vreme de zece ani: dragostea ei pentru Kosti.
Prima lor intil-nire pe drumul din vilcea, sub un dud unde se
adapostise de bataia grindinei; patima care ii fulgerase in noaptea
aceea viforoasa; intoar¬cerea ei in sat, framintata de o
remuscare ce semana mai mult a teama decit a cainta. Apoi saptamina
cumplita cit s-a caznit sa traiasca fara barbatul acesta care ii lipsea
mai mult de¬cit piinea si apa. Si a doua intilnire
cu Kosti, cind a mintit ca ii duce faina soacra-si, care tinea gospodarie
singura in munte. isi amin¬tea de fusta galbena pe care o purta
atunci si din care isi facusera asternut: parca s-ar fi in¬tins
pe un petic de soare. Noaptea in care au fost nevoiti sa se ascunda in
staulul unui cara-
vanserai turcesc parasit si ramurile de castan care o biciuiau in cale cu
racoarea lor, spatele aplecat al lui Kosti care mergea cu grija inain¬tea
ei, pe niste poteci unde la orice pas putea sa tisneasca o vipera. isi
mai amintea de rana inchisa de pe ceafa barbatului, pe care intiia
oara n-o vazuse; de privirile ratacite si pline de dorinta cu care se uita la
ea ca la un giu-vaier furat, de trupul lui vinjos de om deprins cu traiul
aspru, de risul lui care o linistea, de felul, doar al lui, de a-i ingaima
numele in timp ce o iubea.
Se ridica si matura cu mina cele doua sau trei muste care biziiau
pe albul peretelui. Mustele astea grele, imbuibate cu sdrna, nu erau insa
decit o sidiala marunta; putea rabda sa-i mi¬sune, moi si usoare,
pe piele: poate se asezasera si pe trupul lui despuiat, pe capul singerind;
poate adaugasera pingarirea lor la loviturile de picior ale copiilor, la
privirile curioase ale feme¬ilor. Doamne, sa fi putut, cu o singura mis¬care
a miinii, sa mature intregul sat, pe toate napircile de babe
cu limba lor otravita, pe pa¬rohul acela tinerel, beat de vinul liturghiei,
care tuna si fulgera in fata altarului impotri¬va aceluia care
il omorise pe fostul slujitor al bisericii. Si mai ales pe taranii
care se inver¬sunasera asupra trupului lui Kosti ca niste viespi asupra
unui fruct mustind de zeama dulce. Nimeni nu-si inchipuia ca doliul A-
phrodissiei poate avea o alta pricina decit ba-trinul preot ingropat
in cimitir la loc de cinste, acum sase ani. Nu putea sa le strige in
urechi ca ii pasa de moartea acelui betivan cu ifose cit ii
pasa de scaunul de lemn al umblatorii din gradina.
Si totusi, in ciuda sforaiturilor care o im¬piedicau sa doarma
si a felului sau scirbos de a tusi, aproape ca ii parea rau dupa el,
dupa mosneagul acela fudul si lesne de mintit, care se lasase pacalit si apoi
infricosat cu priso¬sinta caraghioasa a unui sot gelos vazut la bilci
pe pinza aratatorilor de umbre. Batrinul, prin felul lui de a fi,
adusese un zimbet in iu¬birea lor zbuciumata. Chiar i se paruse
o glu¬ma buna sa-i sugrume popii orataniile pe care Kosti le lua cu el sub
surtuc, in serile in care se furisa pina la parohie, iar ea
sa dea apoi vina pe vulpi. Si tot asa i se paruse intr-o noapte cind
popa, trezit de zvonul glasurilor lor de sub platan, s-a asezat la fereastra,
sa le pin-deasca jocul umbrelor pe zidul gradinii, iar ei faceau haz vazindu-l
cum schimba fete-fete, sovaielnic, dornic de razbunare, dar si temindu-se
de clevetiri sau de un glonte. Sin¬gurul lucru pe care Aphrodissia i-l lua
in nu¬me de rau lui Kosti era tocmai ca il omorise pe batrin,
care, fara sa vrea, ii ferea de ochii lumii.
De cind ramasese vaduva, nimeni nu ba¬nuise intalnirile
primejdioase cu Kosti, in nopti
fara luna. Bucuriei sale ii lipsea acum placerea de-a avea un martor. Cind
ochii iscoditori ai cumetrelor s-au oprit asupra mijlocului ei ingrosat,
ele si-au zis cel mult ca vaduva preo¬tului se lasase ademenita de vreun negustor
ambulant, de vreun argat, ca si cind la aseme¬nea barbati ar fi putut
sa-i stea Aphrodissiei gindul. A indurat resemnata aceste banuieli
umilitoare, calcindu-si pe mindrie. Dar se sta-pinea tot atit
de greu pe cit de greu isi stapi-nea varsaturile. Iar cind
femeile satului au re¬vazut-o peste citeva saptamini cu fusta
acum larga peste pintecele supt, s-au intrebat ce oare o fi facut
Aphrodissia ca sa scape de necaz.
Nu i-a trecut nimanui prin cap ca drumul ei la biserica Sfintului Luca nu
fusese decit praf in ochi si ca Aphrodissia ramasese as¬cunsa
nu departe de sat, in casa fostei soa¬cre, care se invoise de
acum sa-i coaca piine lui Kosti si sa-i cirpeasca pieptarul. Nu de
cum¬secade ce era, ci deoarece Kosti ii aducea mereu rachiu; si apoi
nici ea nu fusese usa de altar in tineretea ei. Cu ajutorul batrinei,
Aphrodissia a nascut un copil pe care, ne-nfasat si nescal¬dat, l-a inabusit
fara mila intre doua saltele.
A urmat apoi in amintirea ei sfirsitul: uci¬derea primarului de
catre unul dintre tova¬rasii lui Kosti. Parca vedea miinile iubitului
ei, haituit timp de trei zile, stringind cu ura in miini
pusca de vinatoare. in seara asta totul
se va irosi in focul mare al izbinzii satului. Bi¬doanele de gaz
erau de pe acuma adunate in poarta cimitirului. Kosti si ai lui aveau sa
aiba soarta hoiturilor de catir, arse ca sa nu se oste¬neasca nimeni
sa le-ngroape. Aphrodissiei ii mai ramasesera numai citeva ceasuri
de soare si singuratate.
Ridica zavorul si iesi pe tapsanul ingust care o despartea de cimitir. Trupurile
zaceau ingramadite de-a valma linga zidul de pia¬tra, insa
Kosti nu era greu de recunoscut. Era cel mai inalt, si pe el il iubise.
Un taran lacom ii luase pieptarul, sa-l poarte duminicile. Pe direle
de singe scurse din ochi roiau mustele. Si era aproape gol: Citiva
dini lingeau urmele negre de pe jos, apoi se intorceau, gifiind,
sa se culce la loc in umbra saraca. Pe seara, cind soarele isi
potoleste cruzimea, se vor stringe, aici, in cete mici, femeile satului
si vor cerce¬ta cu luare-aminte alunita dintre umerii lui Kosti, iar barbatii
ii vor rostogoli lesul cu piciorul, ca sa-i stropeasca cu petrol putinele
vesminte care ii mai ramasesera: vor destupa bidoanele cu veselia grosolana
a unor pod¬goreni care destupa o bute cu vin. Aphrodis¬sia atinse mineca
zdrentuita a camasii pe ca¬re o cususe cu miinile ei, un dar de Pasti,
si isi vazu deodata numele scris de Kostaki, cu litere stingace, pe
incheietura miinii stingi. Un singur ochi strain sa vada asta
si mintile
tuturor s-ar lumina. Se vazu batuta cu pietre, ingropata sub ele. Dar nu
avea cum smulge bratul tradator, nici cum incinge fiare ca sa arda slovele
pierzaniei. Nici cum sa mai ra¬neasca trupul acesta care singerase atit.
Coroanele de tinichea ingramadite pe mor-mintul popii Stefan scinteiau
de cealalta par¬te a zidului scund care imprejmuia salasul mor¬tilor,
si movila aceea i-a amintit deodata de pintecele gras al batrinului.
Dupa ce ramase¬se vaduva, a fost mutata in bordeiul acesta, la doi pasi
de cimitir; nu-i parea rau sa tra¬iasca in locul pustiu, in tacerea
mormintelor, iar groparul, care locuia in casa vecina, era surd ca un mort.
Groapa parintelui Stefan nu era despartita de bordei decit prin zidul cimi¬tirului,
si lor li se parea ca se imbratiseaza sub ochii mortului. Dar, astazi, aceeasi
pustietate urma sa-i inlesneasca Aphrodissiei infaptui¬rea unui
plan vrednic de viata ei plina de as¬cunzisuri si de nesabuinte. impingind
ostre-tele de lemn crapate de soare, ea apuca lopata si cazmaua groparului.
Pamintul era uscat si tare, si naduseala A-phrodissiei siroia mai imbelsugata
dedt ii fuse¬sera lacrimile. in rastimpuri, lopata se izbea de
cite o piatra, insa, in locul acela singura¬tic, zgomotul
nu facea pe nimeni sa tresara. Dupa ospat, satul era cufundat in somn. in
sfirsit, auzi sub lovitura cazmalei un sunet
uscat de lemn vechi, si sicriul parintelui Ste¬fan, mai subred ca o cutie
de vioara, crapa sub izbitura, dind la iveala cit mai ramasese din
batrin: o gramajoara de oase si patrafi¬rul putred. Aphrodissia aseza
cu grija rama¬sitele intr-un colt al sicriului si apoi trase de subsuori,
spre groapa, trupul lui Kosti. Ibov¬nicul fusese mai inalt cu un cap
decit barba¬tul ei, dar sicriul era destul de incapator pen¬tru
trupul fara cap. Aphrodissia puse capacul la loc, umplu groapa, ingramadi
deasupra pa-mint si acoperi movila proaspat intoarsa de lopata cu
multele coroane cumparate de la Atena pe cheltuiala enoriasilor. Apoi netezi colbul
pe care isi tirise mortul. Din gramada de lesuri lipsea acuma
unul, dar taranii nu a-veau cum sa rascoleasca mormint de mormint
ca sa-l afle. Se aseza, rasuflind greu, dar se ridica numaidecit.
Voia sa-si ispraveasca lu¬crul. Capul lui Kosti era inca la indemina
ocarilor, infipt in furca acolo unde satul se sfirseste si incep
stincile si cerul. Se cadea sa duca la capat datina ingropaciunii
si trebuia sa se grabeasca.
Erau orele fierbinti cind oamenii, bine in¬cuiati in casele
lor, dorm, isi numara drahme¬le ori fac dragoste, in timp ce,
afara, soarele e atotstapinitor.
Ocolind satul ca sa ajunga sus, o lua pe ca¬lea cea mai pieptisa si mai putin
umblata.
Niste dini costelivi motaiau in umbra ingusta a pragurilor. Aphrodissia
le croia cite-un pi¬cior din mers, varsindu-si ciuda pe ei, nepu¬tincioasa
sa o verse pe stapinii lor. Unul din¬tre dini s-a ridicat, miriind,
cu blana zburlita, aratindu-si coltii; a fost silita sa se opreasca din
drum ca sa-l potoleasca. Aerul pirjolea naprasnic, Aphrodissia si-a tras
naframa pe frunte, ca nu cumva, rapusa de caldura, sa nu ispraveasca ce-avea de
facut.
Cararea se sfirsea pe un briu de pamint de unde nu mai erau
decit stinci si vagauni. Mai sus nu se-ncumetau sa urce decit
cei fara na¬dejde, cum fusese Kosti. Daca o lua intr-acolo vreun om
strain de loc, se auzea curind stri¬gat de glasul aspru al taranilor.
Iar si mai sus nu mai erau decit vulturii si cerul. Cele cinci capete din
virful furcilor aveau chipurile schi¬monosite de moarte, fiecare in
felul sau. Kosti avea buzele strinse, ca si cind s-ar fi gindit
la ceva nedus la capat, cum ar fi fost sa cum¬pere mai ieftin un cal sau citi
bani sa ceara in schimbul unui prins. Era singurul aproape neschimbat, pentru
ca fusese dintotdeauna palid. Aphrodissia smulse scurt capul din furca, cu gindul
sa-l ingroape undeva in casa sau sa-l ascunda intr-o pestera
stiuta doar de ea. il mingiia, incredintindu-l ca
acum sca¬pasera de toate.
S-a asezat sub platanul care crestea ceva mai jos, pe pamintul unuia Vasile.
La picioa-
rele ei, stincile se povirneau pina-n cimpie, iar padurile
din departare pareau intinderi de muschi. in zare se vedea marea printr-o
des-picatura intre munti; Aphrodissia isi zicea ca, sa-l fi induplecat
pe Kosti si sa fuga pe acele valuri, astazi ea n-ar mai tine in poala un
cap insingerat. Jalea ei indelung inabusita izbuc¬ni
acum in vaiete cumplite, ca de bocitoare. Cu coatele pe genunchi si cu obrajii
in pal¬mele jilave, scalda in lacrimi chipul mort.
— Hei, hotomanco, vaduva de popa, ce ca¬uti in livada mea?
Din sus de poteca, o privea batrinul Vasile, cu un cosor intr-o mina
si cu bita intr-alta. Ba¬nuitor si minios cum era, semana
leit cu o sperietoare. Aphrodissia sari, speriata, ascun-zind capul lui
Kosti sub sort.
— Nu ti-am furat decit putina umbra, taica Vasile, putina umbra sa
ma racoresc.
— Da sub sort ce ascunzi, hoato, vaduva de nimic? Un bostan? Un pepene?
Hai, zi!
— Sint femeie saraca, taica Vasile, n-am luat dedt un pepene verde.
Doar un pepene verde, zau, taica Vasile.
— Ia arata-l, mincinoaso, cirtita dracului, si da-mi inapoi
ce-i al meu!
Batrinul o lua la vale, scuturindu-si cio¬magul. Tinind
bine colturile sortului, Aphro¬dissia porni cit putu de iute in
jos, spre mar¬ginea prapastiei. Povirnisul se facea tot mai
abrupt, cararea tot mai alunecoasa, parca stro¬pita cu singele amurgului.
Vasile se oprise de mult si striga din rasputeri sa se opreasca. Cararea nu mai
era decit o dira, dira o sur-patura de stind. Aphrodissia
il auzea, insa din vorbele sfirtecate de vint nu intelegea
dedt atat, ca e ceasul sa scape de toate: de sat, de min¬ciuni, de ascunzisuri,
de pedeapsa unei lungi batrineti tagaduita iubirii. O piatra ii fugi
de sub picioare, rostogolindu-se mereu mai iute, aratindu-i drumul. Vaduva
Aphrodissia se a-vinta in hau si in amurg, ducind cu ea
un cap insingerat.
Autor: Povesti
Poezia Vaduva Aphrodissia de Povesti
|
