VAPORUL SI CALUL
Locomotivul ca fiara muge,
Din sanu-i scoate de tartar fum,
Si ca balaur suierand fuge
Pe ferecatul cu sine drum.
O coada lunga in urma-i poarta:
Sir de vagoane cu calatori;
Astfel vaporul fu de la soarta
Menit sa poarte pe muritori.
— Ce naiba duce oare atata greutate,
Si cu o repegiune cat nu e de crezut?
Zicea, in spaima, calul l-al sau de hamuri frate,
Cand trenul a vazut.
— Eu! — i-a raspuns vaporul, c-un suier de mandrie.
— Tu, tu? intreaba calul; dar spune-ne ce esti?
Si-a noastra datorie,
Cum poti sa ti-o insusesti?
Noi, caii, de cand lumea, pe om l-am tot purtat.
Primblari de gust, vanaturi, calatorii, razbeluri,
Amoruri, fapte grele si alte multe feluri
De ale lui capricii, noi i-am ingemanat...
— Domnule cal, asculta, —
Vaporul intrerupse, — sa-ti spun cat stau pe loc,
Caci, fara vorba multa,
Tu esti in toata vremea un vrednic dobitoc,
Si eu sunt o putere ce cand ma gasesc stransa
Atunci ma intaresc;
Imprastiata insa
Indat’ma nimicesc.
Cunoaste dar secretul ce am de predomnire:
Puterea prin unice.
Autor: Povesti
Poezia VAPORUL SI CALUL de Povesti
|
