VEVERITA
Veverita cu crenguta
De multi ani slujea la leu;
Slujba cere staruinta
Si este lucru cam greu
A fi destept, cu simtire,
S-a intampina ades
Capricii care din fire
Au acei mari mai ales.
Nu stiu dar, cu ce purtare,
Cu ce chip prea nimerit
Veverita cinste mare
De la leu au dobandit
S-au luat fagaduinta
Ca din darile ce vin
Ii va da spre cunostinta
Un car de alune plin.
Fagaduinta ii buna,
Numai nu aduce sat;
Si la auz ea rasuna
Cuvant aspru: mai rabdati!
Veverita-n ascultare
Ranjea dintii lacrimand
Si din ochi clipea cu jale,
Pururea la slujba stand;
Cand neamurile ei toate
Ici-cole pe crengi salta
Si intru alune coapte
Gustul sau isi desfata.
Vremea trece, vremea zboara;
Veverita au slabit
Si de a slujbei povara
Lepadare au pornit.
Leul fara prelungire
Demision ei au dat,
Insotit de multumire
Si de carul incarcat
Cu preafrumoase alune;
Dar puteti sa socotiti,
Acum ele ce sunt bune
Veveritei fara dinti.
Autor: Povesti
Poezia VEVERITA de Povesti
|
