VOINICUL!
de Emil Garleanu
L-a adus ciobanul de urechi, ca pe-un biet magar ce era.
I-a pus o poclada, pe poclada — saua de lemn, si i-a strans
chinga bine, caci aveau sa mearga la targ. Apoi a-nceput sa-i
gramadeasca pe spate: o sarica — a ciobanului; doua lavicere
— ale stapanului; patru tivgi cu lapte, cate doua de fiecare
parte, sa se cumpaneasca; opt sedile cu branza — patru si
patru; iar deasupra, mot, cei doi baieti ai stapanului, veniti
la stana din ajun, spate la spate, sa nu-si scoata ochii.
Dar pe cand ciobanul, stergandu-si sudoarea cu dosul
mainii, de pe frunte, aducea poclada s-o puie pe sarmanul
dobitoc, un purice sari de pe mana ciobanului pe spinarea
magarului si-si facu un locusor sub o incretitura a poclazii,
tocmai cat ii trebuia sa fie la largul lui. „O sa stau la umbra“,
gandea puricele, iar ciobanul incarca mereu. Cat era de mic
puricele, ce loc prindea? Iar greutatea care indoia genunchii
magarului cum putea sa-l apese?
Si-au pornit la drum, si-au mers zi de vara prin arsita lui
cuptor. Curgeau naduselile de pe cioban; baietii stapanului se
muiasera; iar magarul de-abia pasea. Au trecut pe unde au
trecut si, spre seara, au ajuns la targ si-au poposit in ograda
stapanului. Iar puricele, simtind c-au ajuns la capat, se strecura
binisor, binisor, si hop! deodata, sare sprinten si odihnit pe
maneca ciobanului.
Cand dadu insa cu ochii de spinarea magarului si vazu ce
cladarie statuse deasupra lui, ramase incremenit: „Mai, greuta-
tea asta am dus-o eu in spate! Pana acum n-am stiut ca-s asa
de voinic!“ Si privea cu multumire cum descarca ciobanul pe
magar. Iar cand omul dete toate lucrurile jos, magarul ramase
cu urechile pleostite, cu genunchii indoiti. Iar puricele zise,
maniat, in sine: „Uitati-va ce mamaliga de dobitoc! Eu nu-s
nici cat urechea lui, si nu ma plang de cat am dus in spate,
si el, fiindca m-a purtat pana aici, mai sa cada in bot! Ia stai
sa-l inviorez putin!“ Si asa zicand, sari drept pe botul maga-
rului, de-l pisca pana la sange.
Magarul tresari, dete dintr-un picior si varsa o tivga cu
lapte. Iar ciobanul ii asternu cateva bete, sa se-nvete minte
de alt’ data.
Autor: Povesti
Poezia VOINICUL! de Povesti
|
