VOINICUL-SARPE SI FATA DE IMPARAT

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

A fost odata ca niciodata, a fost odata demult tare, pe cand se
potcovea puricele cu nouazeci si noua de maji de fier la un picior si
sarea de ajungea cu spinarea in cer.
Au fost odata o baba si un mosneag, care nu aveau copii. Intr-o
buna zi mosneagul zise:
— Mai baba, bate in sita si covata si fa-mi o turta in vatra, sa ma
duc in lume dupa copil.
Baba a cernut faina, a copt turte, a pus mosneagului in traista si
l-a pornit la drum. A mers mosneagul si a tot mers si intr-un tarziu a
ajuns la o fantanita. Mosneagul a poposit, a ospatat, a baut si s-a
culcat.
Cand s-a trezit, a gasit in traista un pui de sarpe. Mosneagul s-a
uitat la puiul cel de sarpe si s-a gandit: “O sa-l iau, sa ne fie fecior si
sprijin la batranete”.
Si mosneagul a luat traista cu puiul de sarpe, a venit inapoi si de
la poarta a prins a striga:
— Deschide, baba, usile si iesi-ne inainte!
— Ce-ai adus la casa, ce sa fac cu sarpele? s-a mirat baba.
— Acesta o sa ne fie fecior.
I-au facut loc pe cuptor langa soba, si, cand colo, se lungeste sarpele
si creste, ca nu incape pe cuptor. Mosneagul si baba l-au ridicat in
pod, l-au hranit trei zile cu lapte dulce si miez de nuca si a crescut
sarpele de pocneau grinzile si intra casa in pamant de greutate. La a
patra zi sarpele a scos capul pe gura podului si a vorbit:
— Tata si mama, a venit vremea sa ma insor.
Mosneagul si baba s-au bucurat:
— Si pe cine vrei s-o petesti?
— Pe fiica imparatului.
Pana s-a mai gandit baba ce sa raspunda, a raspuns mosneagul:
— Nu ma duc, dragul tatei, ca mi-a lua capul.
— Daca nu te duci, iti iau eu capul!
Se duce mosneagul, ca vai de el, se duce la palat si bate la poarta.
Strajnicii i-au dat drumul, mosneagul si-a luat cusma din cap, s-a
inchinat si a spus:
— Sa traiesti, luminate imparate!
— Multumim dumitale, om calator, ce ai venit?
— Am venit sa ne luam de cuscri, dumneata ai fata de maritat, eu
am baiat de insurat.
Imparatul s-a facut foc si para, si a poruncit calailor si temnicerilor
sa-l izgoneasca cu bicele si sa deie drumul la caini, sa-l manance. Calaii
l-au alungat cu bicele, au slobozit cainii din lant si l-au rupt in bucati,
ca bietul mosneag a ajuns acasa cu un pic de suflet.
Cand l-a vazut sarpele pasind pragul ramolit si ujilit ca vai de
dansul, s-a intins din gura podului l-a inghitit si i-a dat drumul bun
sanatos si imbracat in haine noua.
— Cum iti pare? l-a intrebat sarpele.
— imi pare bine ca-s cu zile si-s voinic cum am fost.
— Si mie imi pare bine ca are cine se duce s-o ceara pe fiica
imparatului de mireasa.
— Nu ma duc, dragul tatei, ca mi-a lua capul!
— Daca nu te duci, iti iau eu capul!
Mosneagul s-a dus la palat si s-a inchinat in fata imparatului:
— Bine te-am gasit, luminate imparate!
— Bine ai venit, mosule, ce ti-i voia si nevoia?
— Sa ne luam de cuscri, tu ai fata de maritat, eu — baiat de insurat,
sa le facem o nunta.
Ca sa nu mai deie fata, imparatul zice:
— Vezi dealul acela?
— Vad, luminate imparate.
— Pana maine dimineata sa mi-l faci vale si pe vale sa-mi faci
moara, sa-mi faci iaz, in jurul iazului sa ari, sa sameni grau, graul
sa-l treieri, sa-l faci faina si in rasaritul soarelui sa-mi aduci o pereche
de colaci.
Mosneagul vine acasa si-i spune sarpelui:
— Iata, dragul tatei, ce a spus imparatul.
— Culca-te, tata, si dormi, nici in seama nu lua.
Sarpele a iesit afara si, cand a suierat, s-au strans serpi, balauri
cata frunza si iarba.
— Ce ne-ai chemat, stapane?
— Vedeti dealul cela? Pana maine dimineata sa mi-l faceti vale si
pe vale sa-mi faceti moara, langa moara un iaz mare, iar locul imprejur
sa fie semanat cu grau, graul sa rodeasca si la rasaritul soarelui sa-mi
aduceti o pereche de colaci.
In zori de zi vin balaurii cu colaci calzi.
Sarpele i-a luat, a scos capul pe gura podului si a vorbit:
— Scoala, tata, si te du la imparat cu colaci calzi.
Se scoala mosneagul, ia colacii si se duce la imparat. Cand a vazut
imparatul dealul — vale si pe mosneag cu colaci calzi, s-a dus la
imparateasa si i-a spus:
— Eu am zis sa-l sperii, dar el a implinit porunca. Ce sa facem
acum cu dansul?
— Lasa, ca-i dau eu o porunca. Pana maine dimineata sa fie marea
cu apele la mine sub fereastra, iar in dosul palatului, cat vezi cu ochii,
sa puie vita de vie si pana in rasaritul soarelui sa fie poama crescuta,
rodita, strugurii copti, sa vorbeasca bobita cu bobita intre ele, cand
m-oi scula eu, sa ma spal cu apa de mare si sa mananc poama. Se
intoarce imparatul si mosneagul il intreaba:
— Ne incuscrim, imparate?
— Ne incuscrim, mosule, dar sa-mi mai implinesti o porunca. Pana
maine dimineata sa fie marea cu apele la mine sub fereastra, iar in
dosul palatului, cat vezi cu ochii, sa pui vita de vie si pana la rasaritul
soarelui sa fie poama crescuta, rodita, strugurii copti, sa vorbeasca
bobita cu bobita intre ele, cand m-oi scula eu sa ma spal cu impa-
rateasa si cu toata curtea in mare si sa mananc poama.
S-a dus mosneagul acasa. Sarpele il astepta cu sufletul la gura:
— Ce-a zis imparatul?
— Iata, dragul tatei, ce a spus.
— Du-te, tata, si te culca, nici in seama nu lua.
A iesit sarpele afara, a suierat si au venit serpi, balauri, de nu-i
tinea locul.
— Ce doresti, stapane?
— Pana maine dimineata sa fie marea cu apele sub ferestre la
palatul imparatului, iar in dosul palatului, cat se vede cu ochii, sa
puneti vita de vie si pana in rasaritul soarelui sa fie poama crescuta,
rodita, strugurii copti, sa vorbeasca bobitele intre ele, cand s-or scula
imparatul si imparateasa sa se spele in apa de mare si sa manance
poama.
In zori de zi s-a trezit curtea in plescaitul valurilor.
Imparatul si imparateasa s-au sculat, au deschis fereastra si s-au
spalat in apa de mare. Dupa ce s-au spalat, a inceput a scadea marea
si in urma crestea iarba verde. Cand s-au uitat in jur, mesele erau
incarcate cu struguri de poama si bobitele se luasera la cearta, ca nu
incapeau pe tipsiile de aur.
Dimineata sarpele ii zise mosneagului:
— Du-te, tata, la imparat, ca de acum s-a spalat, a ospatat si e in
cheful lui, du-te si o cere pe fiica-sa de mireasa.
Cand a ajuns mosneagul, era tocmai in rasaritul soarelui:
— Buna dimineata, inaltate imparate!
— Multumesc dumitale, mosule, iar mi-ai venit?
— Iar am venit, imparate!
— Si acum de ce?
— Tot cu rugare si intrebare, ne luam de cuscri ori ba?
— Ne incuscrim, mosule, ne incuscrim, daca imi indeplinesti si a
treia porunca.
— Ce porunca, inaltate imparate?
— Sa-mi faci pana maine dimineata un drum de aur de la palatul
meu pana la casa mirelui, unde-s munti, sa-mi pui punti, unde-s
codruri — sa-mi pui poduri, iar pe margini sa creasca pomi de aur si
pasari de aur sa-mi cante in toate glasurile. Maine dimineata sa-mi
aduci roade sa gust, sa ma trezesc in cantecul pasarilor.
Mosneagul s-a intors acasa. Sarpele il astepta cu gura arsa:
— Ce-a spus imparatul?
— A spus sa-i faci un drum de aur de la palat pana aici acasa,
unde-s munti, sa-i pui punti, unde-s codruri — sa-i pui poduri, iar pe
margine sa creasca pomi de aur cu roadele de aur si pasari de aur sa
cante in toate glasurile. Maine dimineata sa se trezeasca in cantatul
pasarilor, sa-i aduc roade sa guste.
— Du-te, tata, si te culca, nici in seama nu lua. Mosneagul s-a dus
la culcare, iar sarpele a iesit afara, a suierat si au venit serpi, balauri
— cata frunza si iarba.
— Ce poruncesti, stapane?
— Pana maine dimineata sa faceti in locul casei un palat pe trei
parti mai frumos ca al imparatului tot din aur-lamur, cu trei randuri
de foisoare si batut cu piatra rara si sa faceti si un drum de aur de
aici pana la curtea imparatului, unde-s munti — sa puneti punti,
unde-s codruri, puneti poduri, iar pe margine sa creasca pomi de aur
cu roadele de aur si pasari de aur sa cante in toate glasurile, ca sa se
trezeasca imparatul si imparateasa in cantatul pasarilor, sa ieie roade
sa guste.
La iesirea zorilor erau toate gata. Imparatul si imparateasa s-au
trezit in cantatul pasarilor. Cand colo, veni si mosneagul cu inchi-
naciune si plecaciune. Cum sosi, asa vorbi:
— Buna dimineata, inaltate imparate, a venit vremea sa ne
incuscrim, sa punem zi de nunta!
A sarit imparatul, parca l-ar fi calcat pe batatura, a iesit in foisor
si, cand a vazut drumul, pomii si palatul toate turnate din firul aurului,
n-a mai avut ce zice, a poruncit sa deie sfara in tara, ravase prin orase,
a trimis si crainici in toate partile, sa pofteasca lumea la nunta. Si a
inceput a se aduna lumea palcuri, palcuri din toate partile, ca avea o
imparatie de n-o cuprindea gandul omului.
Acum imparatul a trimis trasura cu patru cai sa-l aduca si pe mire.
Vizitiii au mers, s-au oprit in poarta la mosneag si solii imparatesti
i-au inchinat mosneagului colaci si i-au spus sa iasa cuconul mire,
ca-i asteapta nunta.
Sarpele, de colo de unde era, a vazut trasura imparateasca si a
spus:
— Ce mi-a trimis mie imparatul cotiga aceasta? Duceti-va inapoi
si spuneti-i sa-mi trimita o trasura de fier cu douazeci si patru de roate
si douazeci si patru de cai inhamati.
Cand a auzit imparatul de una ca aceasta, i s-a lasat sangele in
picioare. Nu se putea dumeri ce mire-i acesta. Fiindca asa a fost voia
mirelui, a dat porunca la fierari si i-au facut o trasura de fier cu
douazeci si patru de roate, a inhamat douazeci si patru de cai si a
trimis-o la mosneag.
Acum mirele s-a suit in trasura, s-a pornit cu nunta si coada lui se
mai tara pe jos inca de trei trasuri.
Imparatul ii astepta cu faclii aprinse, cu pahare drese si bucate
pentru mese.
Cand au ajuns la poarta imparatului, lautarii au inceput a canta,
sarpele s-a dat jos din trasura, s-a intins si a incolacit mesele de jur
imprejur sa steie musafirii pe dansul in loc de scaune la masa.
Au facut nunta cu voie buna, veselie si curajul cel mare. Dupa nunta
au luat mireasa si s-au intors acasa.
Cand a intrat fata imparatului in casa, s-a mirat ce a vazut. Ce
avea mirele in odaile lui, n-avea imparatul in curte. Totul era numai
de aur si o frumusete, ca-ti fura inima.
Mirele a dezbracat pielea de sarpe si s-a facut un baiat frumos —
o dragoste sa te uiti la dansul, cu coroana pe cap, cu haine aurite:
din guler pana-n pamant numai fir de margarint. S-au pus ei pe trait
si traiau traiul cel bun de pe draga lume.
A trecut cat a trecut si iata ca se duce imparateasa sa vada cum
traieste fiica-sa cu sarpele.
— Apoi, maica, acesta nu-i sarpe, ii un baiat tanar peste fire de
frumos, numai ziua imbraca pielea aceasta de sarpe, iar seara o
dezbraca si o pune la picioare.
— Daca-i asa, maica, stii ce sa faci? Sa incarci o tava cu jaratic,
s-o pui sub pat si, cand a intinde picioarele, a cadea pielea si a arde.
Daca va arde, nu va mai avea ce imbraca si va ramanea asa.
Fata a facut dupa cum o pusese maica-sa la cale. A aprins un foc
cu lemn si seara, cand sarpele s-a dezbracat si s-a dus la culcare, a
umplut o tava cu jaratic si a pus-o langa pat la picioarele lui. Voinicul
a intins picioarele prin somn, pielea a cazut in jar si a plesnit — si a
vuvuit cerul, a clocotit pamantul de s-a auzit peste noua mari si noua
tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba matase.
Voinicul s-a trezit si i-a tras o palma fetei, ca au podidit-o lacrimile.
Trei lacrimi au cazut pe braul fetei si s-au facut trei cercuri de fier.
— Eu mai aveam de purtat trei zile pielea aceasta de sarpe si era
s-o lepad, ispaseam de-acum blestemul parintilor. Cine te-a pus la cale,
rau gand a avut. De azi inainte sa umbli incinsa cu cercurile acestea
de fier si sa nu le poti desface, pana nu-i veni peste noua mari, peste
noua tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba matase si-i striga
in gura mare: “Drag stapanul meu, intinde mana peste mine, cercul
sa plesneasca, pruncul sa se nasca!”
Voinicul cat mai repede inchise usa si — sa te duci duluta. Din
urma lui s-a ridicat o ceata-negureata, ce cuprindea cerul si ineca
pamantul.
A ramas fata singura, a plans, a jelit si intr-o buna zi a lasat palatul
si s-a pornit pe urma lui. A mers fata si a tot mers multa cale-imparatie,
cuvantul sa ne tie si a ajuns la Sfanta Miercuri. Fata a batut la poarta
si a vorbit:
— Maicuta, primeste-ma la popas.
— Daca esti fata curata, intra sa te daruiesc cu ceva, iar de nu,
du-te cat mai departe, ca am o catelusa cu dintii de crita, te face mici
farame.
— Deschide, maica Sfanta Miercuri, caci sunt o fata curata si
oropsita.
Sfanta Miercuri i-a deschis si a intrebat-o:
— Tu esti fiica de imparat, blestemata de barbat sa mergi peste
noua mari si noua tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba
matase?
— Eu sunt.
— Intra sa te vada matusa, ca de auzit am auzit de tine, iar de
vazut nu te-am vazut.
Fata a intrat.
Sfanta Miercuri a primit-o, i-a dat un ulcior cu apa sa cinsteasca si
o prescura sa ospateze. Ulciorul si prescura erau fermecate, de unde
bea — se umplea, de unde manca — crestea. La urma i-a daruit trei
mere de aur. Fata le-a luat si iar s-a pornit la drum. Si a mers si a tot
mers zi de vara pana-n seara, da atunci zilele erau ani si a ajuns la
chilia Sfintei Vineri.
Fata a batut in usa si a vorbit:
— Maicuta, primeste-ma la popas.
— Daca esti fata curata, intra sa te daruiesc cu ceva, iar de nu,
du-te cat mai departe, ca am o catelusa cu dintii de crita, te face mici
farame.
— Deschide, maica Sfanta Vineri, caci sunt fata curata.
Sfanta Vineri i-a deschis usa si a cunoscut-o:
— Tu esti fiica de imparat, blestemata de barbat sa mergi peste
noua mari si noua tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba
matase.
— Eu sunt.
— Intra sa te vada matusa, ca de auzit am auzit, iar de vazut nu
te-am vazut.
Fata a intrat, a poposit. Sfanta Vineri i-a dat un ulcior cu apa sa
cinsteasca si o prescura sa ospateze. Si ulciorul si prescura erau
fermecate, ca de unde bea — se umplea, de unde musca — se vindeca.
La plecare i-a daruit un rodan de aur.
S-a pornit fata la drum si a mers cale neumblata peste campuri,
peste ape si a ajuns la Sfanta Duminica. A batut fata la poarta si a
spus:
— Maicuta, primeste-ma la popas!
Dinauntru s-a auzit:
— Daca esti fata curata, intra sa te daruiesc cu ceva, iar de nu,
du-te cat mai departe, ca am o catelusa cu dintii de fier, cu maselele
de otel, cand i-oi da drumu, praf si farame te face.
— Deschide, maicuta, sunt fata curata.
Sfanta Duminica i-a deschis si a cunoscut-o:
— Tu esti fiica de imparat, blestemata de barbat sa mergi peste
noua mari si peste noua tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba
matase?
— Eu sunt!
— Intra sa te vada matusa, ca de auzit am auzit, iar de vazut nu
te-am vazut.
Fata a intrat, a poposit. Sfanta Duminica i-a dat un ulcior cu apa
sa cinsteasca si o prescura sa ospateze. Ulciorul si prescura erau
fermecate, de unde bea — se umplea, de unde musca — se vindeca.
Cand a fost sa plece, i-a daruit Sfanta Duminica o naframa de matase
imprejur cu aur trasa, a petrecut-o pana la poarta si fata a spus:
— De aici incolo nu mai stiu unde sa merg sa nimeresc.
Sfanta Duminica a luat o frunza si, cand a suflat-o, s-a dus frunza
din plai in plai, din vale in vale si a facut o carare pana la locul unde
se gasea voinicul.
— Uite acolo is curtile barbatului. El a venit aici in imparatia
zanelor, zanele i-au dat mancare uitata, bautura uitata si a uitat de
tine. Tu du-te, dar nu intra in casa, caci el e dus in toate zilele la
vanatoare, opreste-te la fantana si prima zi scoate merele de aur la
soare, a doua pune rodanul sa toarca pe colacul fantanii, a treia desfa
naframa de matase imprejur cu aur trasa si intinde-o pe iarba verde.
Ziua o sa vina zanele la apa, o sa le vada si o sa vreie sa le cumpere,
dar tu sa nu le vinzi nici pe bani, nici pe pietre scumpe, nici pe alte
lucruri, ci sa le dai asa, daca te-or lasa sa dormi o noapte in odaia
voinicului. Acum mergi cu bine, fie-ti drumul cu folos.
Fata i-a multumit, s-a pornit la drum si a mers si a tot mers, a
trecut vaile cu florile, izvoarele cu ponoarele si a ajuns la fantanita.
Cum a ajuns, a scos cele trei mere de aur si astepta. N-a trecut mult
si au venit zanele la apa. Zanele nu s-au mirat de fata ca au vazut-o
aici, unde pasare zburatoare, necum om calator nu razbate, ci s-au
mirat de cele trei mere de aur si au intrebat:
— Nu vinzi merele, fata, sa le cumparam noi pe bani, pe pietre
scumpe, sa nu le apuce altii?
— De vandut nu le vand nici pe bani, nici pe pietre scumpe, vi le
dau asa, fara nici o plata, daca ma lasati sa dorm o noapte in chilioara
voinicului.
Zanele s-au invoit, au dus-o pe fata la chilioarele lor, iar seara,
cand a venit voinicul de la vanatoare, i-au dat mancare uitata, bautura
uitata si buruieni de somn si a adormit voinicul somn greu de moarte.
Atunci au adus-o pe fata in chilioara lui si ea a prins a lacrima si a
cuvanta:
— Drag stapanul meu, intinde mana peste mine, cercul sa ples-
neasca, pruncul sa se nasca!
A strigat fata, a plans, dar voinicul n-a auzit nimic. Cocosul a cantat
de trei ori, s-a luminat de ziua si fata s-a dus la fantanita trista si
mahnita, a scos rodanul cel de aur de la Sfanta Vineri si s-a pus pe tors.
Pe la amiaza au venit zanele la apa si, cand au vazut rodanul cel
de aur torcand fire de aur si de diamant, s-au mirat ca de mare minune
si au intrebat:
— De vanzare ti-i rodanul, sa-l cumparam noi pe bani? Ori pe
pietre scumpe, sa-l avem la averea noastra, la chilioarele noastre?
— Pe bani si pietre scumpe nu-l dau, daca ma lasati o noapte sa
dorm in chilioara voinicului, vi-l dau asa, cum se gaseste, fara nici o
plata.
Zanele au luat-o pe fata la chilioara lor. Seara, cand a venit voinicul
de la vanatoare, i-au dat mancare uitata, bautura uitata si buruieni
de somn si a adormit voinicul asa, ca puteai sa tai lemne pe dansul.
Dupa aceea au adus-o pe fata in chilioara voinicului si ea a prins a
boci si a se ruga:
— Drag stapanul meu, intinde mana peste mine, cercurile sa
plesneasca, pruncul sa se nasca!
A plans fata, a bocit toata noaptea, dar voinicul n-a auzit si nu s-a
trezit. Inspre ziua a cantat cocosul de trei ori, fata a iesit din chilioara
si iar s-a dus la fantanita, intristata si indurerata.
S-a asezat langa fantana, a scos naframa de la Sfanta Duminica si
a intins-o pe iarba verde. Spre seara au venit zanele la apa si, cand
au vazut naframa de la Sfanta Duminica, au dat toate navala:
— De vanzare ti-i naframa, s-o cumparam noi pe bani, pe pietre
scumpe?
— Nu vand naframa pe aur si pietre scumpe, o dau asa, daca ma
lasati sa stau o noapte in chilioara voinicului. Zanele au luat naframa
si au dus-o pe fata la chilioarele lor. Cand a venit voinicul de la
vanatoare, cocosul i-a iesit inainte, a batut din aripi si a cantat:
— Cu-cu-ri-gu! Stapane, de trei nopti incoace vine o fiica de
imparat, blestemata de barbat, intra noaptea in chilioara ta si plange
cu glas mare pana-n cer, cu lacrimi pana-n pamant, sa intinzi mana,
sa plesneasca trei cercuri de fier, sa nasca pruncul.
Voinicul si-a adus aminte si l-au taiat lacrimile. El s-a dus in
chilioara si a cazut bolnav. Zanele i-au adus mancare uitata si buruieni
de somn, iar el de scarba si jale mare, ca n-o vazuse pe fata atata
vreme, n-a putut nici bea, nici manca. Pe la miezul noptii a intrat
fiica imparatului in chilioara voinicului, a prins a lacrima si a cuvanta:
— Drag stapanul meu, intinde mana peste mine, cercurile sa
plesneasca, pruncul sa se nasca!
Voinicul a imbratisat-o si, cand a pus mana pe cercuri, au plesnit
cercurile, si a nascut fata de imparat un baiat de sapte ani. Voinicul
s-a bucurat, a iesit afara si, cand a suierat odata, au venit balauri,
serpi cata frunza si iarba:
— Ce ne-ai chemat, stapane?
— Aduceti-mi o trasura cu douazeci si patru de cai in sir, sa ma
duc acasa.
Ca din pamant a aparut o trasura cu douazeci si patru de cai albi.
Voinicul, fata de imparat si baiatul s-au suit in trasura si s-au pornit
inapoi spre imparatie, la palatul lor. Zanele i-au iesit inainte, il rugau
sa steie, mai cat nu-si asterneau si inima la picioarele lui, dar voinicul
s-a dus si dus a fost. S-a intors acasa la mosneag si la baba, s-a pus pe
trai si a trait traiul cel bun de pe draga lume. Eu i-am lasat traind si
vietuind si
Am incalecat pe un cocos
Si m-am dus tot pe jos,
Si am incalecat pe o roata
Si v-am spus povestea toata.


Autor: Povesti
Poezia VOINICUL-SARPE SI FATA DE IMPARAT de Povesti