Vulpoiul predicator
de Grigore Alexandrescu
Un vulpoi de boala
La putere foarte prost,
Insa invatat in scoala,
Logica stiind de rost,
Facu plan ca sa vorbeasca
Si sa predice-n pustii;
Se silea sa dovedeasca,
C-un stil dulce, vorbe mii,
Ca cu o simplicitate
Si cu traiul cel cinstit,
Cu naravuri laudate,
E oricine fericit;
C-asta lume desfranata
Todeauna ne-amageste,
Fara a ne da vreodata
Cate ne fagaduieste.
Dar la buna-i predicare
Nimeni nu da ascultare.
Cativa soareci, cerbi de munte
Veneau rar sa o asculte;
Insa ei in departare,
Neavand nicidecum stare
Fara cinste sau favor,
Nu putea da-ncredintare,
Slava astui orator.
Asa el schimba vorbirea.
Defaima napastuirea,
Pe ursi, tigri, lei, pardosi,
Aratand a lor turbare
Si a sangelui varsare,
Si ca sunt nesatiosi.
Atunci cerbi, ciutele toate
Ascultau intr u mirare,
Si in lacrimi cufundate
Plecau de la adunare.
Vulpea-si facu mare nume;
Un leu foarte cu credinta,
Domn pe-acea parte de lume,
Sa o vaza-avu dorinta:
Deci si ea cu bucurie
La palat grabi sa vie,
Unde ajungand vorbeste;
Tonul ei inmarmureste
Pe-ai padurilor tirani:
Cu putere ea descrie
Slaba nevinovatie,
Prada acestor dusmani,
Cufundata in durere,
Cerand la-nalta putere
Asupra-le ajutor.
Curtezanii in mirare
Ascultau cu suparare,
Caci asa vrea printul lor,
Care plin de bucurie
La palat pofti sa vie
Vulpea in acel minut.
“Ce-ai vorbit, ii zise,-mi place,
Caci prin tine mi se face
Adevarul cunoscut:
Insa pentr u osteneala,
Spune fara de sfiala,
Ce vrei? slujba, rang sau bani?”
Oratorul zise-ndata:
“Printule, in loc de palta,
As pofti cativa curcani.”
Autor: Povesti
Poezia Vulpoiul predicator de Povesti
|
