VULTURUL SI ALBINA
de Alecu Donici
O, cat sunt de fericiti
Cei de soarta lor slaviti!
Caci ei si spre fapta mare
Au a slavei indemnare.
Dar si cei ce ostenesc
Intru binele obstesc,
Neprivind la rasplatire,
Sunt prea vrednici de cinstire.
Vulturul pe o albina
Au zarit-o in gradina,
La revarsatul de zori,
Bazaind pe langa flori.
Si i-au zis: “O, ticaloasa,
Albina nesatioasa!
Tu petreci a ta viata
Tot pe flori si pe verdeata,
Migaind necontenit
Nu stiu pentru ce sfarsit.
Dar nici insati tu nu stii
Care-i munca ta cea buna,
Cand ca tine mii de mii
Miere la un stup aduna.
Iar apoi, ce fericire
Mostenesc eu de la fire!
Cum aripile-mi intind
Si ma desfatez zburand
Catre ceruri, catre soare:
De a mea putere mare,
Pasarile lumii toate
Fug, s-ascund inspaimantate”.
— Fii tu in veci preaslavit,
Albina lui au rostit.
Joe sa te noroceasca
Si anii sa-ti inmulteasca.
Iar eu fiind randuita,
Obstiei sa ostenesc,
Ma cunosc prea fericita
Cand fagurii ii privesc,
Lucrati de mii de albine;
Si stiu ca si de la mine
Un pic de miere macar
S-au adus intru bun dar.
Autor: Povesti
Poezia VULTURUL SI ALBINA de Povesti
|
